476 matches
-
Obiectului Îi apărură riduri pe frunte, iar ochii i se muiară, implorând. ― Mă urăști? ― Mă mai gândesc. ― Ești așa de rea! Îmi spuse ea, strâmbându-se comic, și trase perdeaua dușului cu o smucitură. După micul dejun am stat pe balansoarul din verandă, bând limonadă și legănându-ne Înainte și Înapoi, ca să facem curent. Eu țineam picioarele pe barele de susținere, Împingându-mă În ele. Obiectul stătea perpendicular pe mine, cu picioarele Întinse În poala mea și cu capul sprijinit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
limonadă și legănându-ne Înainte și Înapoi, ca să facem curent. Eu țineam picioarele pe barele de susținere, Împingându-mă În ele. Obiectul stătea perpendicular pe mine, cu picioarele Întinse În poala mea și cu capul sprijinit de unul din brațele balansoarului. Avea pantaloni scurți, atât de scurți Încât i se vedea marginea buzunarelor și a costumului de baie. Eu aveam un șort kaki și o cămașă albă. În fața noastră, apa golfului era acoperită de sclipiri argintii. Golful avea solzi, precum peștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Se uita la mine cu pleoapele lăsate. Ochii ei În lumina zilei, străbătută de curenții calzi care se ridicau din iarba arsă, erau foarte verzi, chiar dacă erau doar niște fante, niște semilune. Capul Îi era aplecat Înainte, sprijinit de brațul balansoarului. Se uita În sus la mine. Asta Îi crea o postură de viperă. Fără să-și Îndepărteze privirea, Își potrivi picioarele, desfăcându-le ușor. ― Ai niște ochi uluitori, Îmi spuse. ― Ochii tăi sunt foarte verzi. Aproape că par falși. ― Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
a ațintit din nou privirea În ochii mei și apoi ceea ce simțea s-a arătat numai acolo, În adâncurile verzi pe care le dezvăluiau ochii ei. Altfel era nemișcată. Se mișca doar mâna mea și picioarele mele pe bară, Împingând balansoarul. A durat trei minute sau cinci sau cincisprezece. N-am idee cât. Timpul pierise. Într-un fel, Încă nu eram prea conștiente de ce făceam. Senzațiile se topeau direct În uitare. Când podelele verandei au scârțâit În spatele nostru, am sărit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
din nou. Lesbiano, lesbiano. La singular acum. Era o chestie Între el și sora lui. ― Ți-am spus să Încetezi, Jerome. Obiectul Încerca acum să se ridice. Își trase picioarele din poala mea și Începu să se dea jos din balansoar. Dar Jerome făcu prima mișcare. Își desfăcu brațele, cu haina ca niște aripi, și sări de pe balustradă. Se năpusti asupra Obiectului. Chipul Îi era În continuare impasibil. Nu i se mișca nici un mușchi, În afară de cei ai gurii. Șuiera și croncănea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
pârâu, mergeam la plajă... Nu mai există nimic din toate astea. Dar ce mătușă emancipată! Câte daruri ne fac mătușile... Pe la 10 ani, mi-am cunoscut două mătuși, actrițe la teatrul german. Prima vizită - o casă veche cu etaj, un balansoar cu șine late, scârțâind la cea mai mică atingere, două paiațe uriașe, tolănite în colțurile canapelei - mâini lungi atârnând spre podea, bărbia în piept, costume cu romburi colorate - catifea verde, o balustradă de lemn, un prânz cu vânat, armele... O
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
piept, costume cu romburi colorate - catifea verde, o balustradă de lemn, un prânz cu vânat, armele... O fată mofturoasă privind în farfurie. Aș fi vrut să îmi ghicească dorința, iar la sfârșitul mesei, ca prin minune, să îmi dăruiască ori balansoarul, ori una dintre paiațe. Dar lucrurile care nu ni se dăruiesc sunt cele care ne rămân în suflet. E.B.: Actrițele! Fascinația de care erau înconjurate... Trăiam la Dolhasca, venisem în Iași la părinți, mă aflam în vizită la o actriță
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
cea veche. Sucki refuza să intre în ea. Era ca și cum ar fi înțeles totul. Până la urmă l-am apucat, simțindu-i inima bătând în palma mea, și l-am băgat cu forța în colivie. Înainte de a sări pe unul din balansoare a lăsat în mâna mea câteva pene viu colorate. Erau ca niște lacrimi de amărăciune. Un refuz net - că niciodată nu va schimba o închisoare cu alta. Eram tristă și îmi lipsea deodată acea bună dispoziție pentru a prepara de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
verii găsiserăm scorbura asta plină de ascuțitori de plastic, chinezești, de-o bogăție de culori pastelate care ne-a tăiat respirația. Erau peste cincizeci, reprezentând tot felul de animale blânde, veverițe cu cozi groase și răsucite, iepurași albi, cai cu balansoar, căprioare din Disney, broscuțe cu ochi albaștri. Se mai aflau rachete roșii și verzi, butoiașe roz-transparente, broaște țestoase și girafe cu gâtul lung și coada mobile. Cu o seară în urmă nu fusese acolo nimic, iar noi veniserăm de dimineață
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
apă curentă și mai ales apă caldă. Apoi luă la cercetat fiecare cameră, fiecare colțișor, însoțită de fete. Nu le venea a crede ce vedeau și că aveau toate comoditățile. În sfârșit, descoperiră și veranda cu vederea spre livadă, cu balansoarele cumpărate special pentru ele. Ce veselie le cuprinse! Ajunse și el sus. Ana era cea mai tăcută. Alice râdea tot timpul. Și cum merge cu cartea, domnișoara doctor? Merge bine, tată, m-am obișnuit cu toate. La început a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
vară cu tine. Sunt bucuros dacă ai luat hotărârea asta. Dar aici nu prea ai multe lucruri de făcut. Vreau să fac ceea ce faci și tu. Vreau să stau cu tine, îmi dai voie? Sigur, sigur! Camelia se întinse pe balansoar, leneșă ca o pisică mare. Înțeleseseră că trebuie să o lase să se odihnească. Plecă de mână cu Ana prin livadă și apoi se așezară pe prispă. Tată, e minunat aici. E minunat tot ce ai făcut. Cât trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Parcă le văd verzi, roșii, portocalii, tari ca piatra și cu zahărul pudră de deasupra întărit și el... Evident, erau ținute anume pentru musafiri... De mult ținute... Și numai acest mic efort a istovit-o ! S-a întins, sfârșită, pe balansoarul care nici nu s-a clătinat sub greutatea ei... Și pe urmă m-a rugat pe mine să scot din bufet paharele și să iau apă rece din răcitor. Avem apă rece, Riri cumpără gheață la două zile, mi-a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
la valiză, răspund supărată. — Ei, În cazul lui Connor cred că nu aveai nici cel mai mic motiv de Îngrijorare. Clatină din cap. Ești nebună. — Tu zici la fel, că sînt nebună ? spun, Întorcîndu-mă către Lissy, care stă pe fotoliul balansoar cu genunchii la piept și mănîncă o felie de pîine prăjită cu stafide. Fii sinceră. — Ăă... nu, spune Lissy pe un ton total neconvingător. Sigur că nu ! — Ba da, și tu crezi la fel ! Eu nu vreau să zic decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
cinci corpuri de bibliotecă, pline cu cărți, astupînd un perete întreg și jumătatea celuilalt; o fereastră mare, acoperită cu perdea de nylon, incredibil de albă, cu motive florale; draperii verzi, plușate, strînse în lateral; o măsuță și două fotolii, un balansoar, o canapea, iar la capătul ei, o altă măsuță, cu o stivă de cărți și reviste tehnice aflate într-o dezordine de studiu, peste care tronează telefonul. Pe pereții zugrăviți simplu, atît de simplu că porțiunile neacoperite de mobilă dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
din apropiere. Te rog! întinde ea mîna într-un gest domol, mai degrabă matern, arătînd spre fotoliu, dar, observîndu-l pe Mihai rămas tot lîngă bibliotecă, se neliniștește: Ce-i cu tine?! Poftim?! A, nimic, surîde acesta, sprijinindu-se de spătarul balansoarului. Te admiram. Ai în gesturi ceva de prințesă, dar și de Cenușăreasă în același timp. Zîmbetul abia înflorit îngheață pe obrazul Lilianei, iar mîinile ei, tremurînd scurt, nervos, lasă farfurioara și ceașca să cadă pe masă cu zgomot. Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
ochii strîns. Mai clatină un timp trupul într-o parte și-n alta, sfîrșind prin a se îndoi mult, pînă ce fruntea i se îngroapă între genunchi. Mihai se retrage încet, dar nu se mai așază în fotoliu, ci în balansoarul din colțul camerei, în unghiul format de corpurile bibliotecii. Se leagănă ușor, fără să facă vreun zgomot. Privirea lui stă ațintită tot timpul pe Liliana. O vede îndoită de spate, ca un om frînt. Doar răsuflarea ei spune că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
loc. Privește spre fotoliu și-l vede gol. Obrazul ei îmbujorat se crispează, privirea răvășită se aruncă spre ușă, iar buzele, cu conturul frînt de durerea adunată pe ele, se deschid să rostească o chemare. În colțul său, Mihai mișcă balansoarul mai tare și atinge biblioteca. Speriată de zgomot, Liliana întoarce capul. Se uită lung, răsuflînd apăsat, ca după o fugă. Abia prinzînd curaj, îngînă: Credeam c-ai plecat... Își aprind amîndoi cîte o țigară și fumează tăcuți, roși de gînduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Avea un disc EMI cu Sonata lunii. L-am ascultat de multe ori. Apoi am adormit. Așteptîndu-l! precizează Mihai. Ochii femeii se tulbură din nou. Dar buzele ei devin ferme și rostesc apăsat: Are vreo importanță? Mihai se ridică din balansoar și pune discul de la început. Apoi merge la fotoliu, se așază și, lăsat mult pe spate, o ține mereu pe Liliana în centrul privirii. Femeia se crispează o clipă și închide ochii strîns, așteptînd durerea. Dar în locul durerii, pe obrazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Iar înăuntru, întinsă pe scaunele rabatate... Ce-i cu tine?! tresare Liliana, văzînd obrazul bărbatului plin de tristețe și ochii tulburi de-a binelea. Ce vrei să spui, te rog! îl ia de brațe, apropiindu-l. Mihai se duce la balansoar și-l mișcă mai spre centrul camerei, apoi se așază. Închide ochii și rămîne așa, nemișcat mult timp. Cînd revine la realitate, Liliana stă din nou lîngă genunchii lui, privindu-l de aproape, cu interes. Palma ei se întinde, încercînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
ridice În picioare ca să-i spună: acum destul, Flora, dar nu se simți În stare, de parcă o apăsa pieptul enorm, rotund și provocator al metisei, simți că totul era comic și absurd, dar că ea rămăsese pentru totdeauna instalată În balansoarul alb cu pernuță verde. Era singură pe mica terasă a noului palat, În dimineața asta umedă și cafeaua fierbinte pe care o ceruse nu mai venea odată, de parcă o băuse Țanțoșa nu altceva. Au mai venit trei fete În dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
liber Între ei doi, de parcă ar fi ghicit cu exactitate ce urma să se Întîmple: Boby dădu buzna, Îi văzu și imediat țipetele lui Își pierdură pe drum cîteva silabe pînă se transformară Într-un plîns curat, se repezi spre balansoar, Încrustîndu-se În spațiul pe care-l lăsaseră liber, voia să-și Înăbușe plînsul, să nu se mai audă așa de tare, În curînd Împlinea șaptesprezece ani și uite că nu se putea stăpîni. Daniel, Celso, Țanțoșa, Julius și Universo, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
bune până se înnoptează. Altminteri, s a zis cu vigoarea morală a învățământului. Deschide larg ușa batantă. Din prag, contemplă opărit specta colul ce i se oferă. Puppus, ultimul lor născut, gol-goluț sub o pânză roșie, stă în leagănul lui balansoar și se ciondănește cu o femeie în vârstă, care caută să-i ia dulciurile din poală. — Leao! Leao! se zvârcolește micuța creatură dolofană, lovin du-se cu pumnișorii în cap de furie. — Ce se întâmplă, Pomponia? o întreabă tulburat. Bătrâna
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
care o luăm cu noi la bord. A trebuit să Împachetez jucării, scutece, șervețele și gustări, cărți, cremă de soare pentru bebeluși, servețele antibacteriene și schimburi de haine. Am luat pătuțul pliant, scăunelul pentru mașină, scaunul de masă portabil și balansoarul. N-am fost mai ostenită În viața mea. Dacă Înainte nu aveam nevoie de o vacanță, acum cu siguranță am. Mă aflu În camera lui Tom, privind Împrejur. E cam a cincizecea oară pe ziua de azi. Plecarea e mîine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
multe discuții, poate chiar mai multă străduință. Trec cinci minute. Cincisprezece. Douăzeci. Mă Întorc În camera copilului și-l găsesc pe Dan Întins pe jos și Înălțîndu-l pe Tom În aer pînă foarte sus, deasupra capului. Treizeci și cinci. Dan stă În balansoar, citindu-i lui Tom din Ghici cît de mult te iubesc. Patruzeci de minute. — Vrei niște ceai? Sau altceva? Nu-mi vine să cred că Îi ofer soțului meu ceai. E cu atît mai incredibil cu cît eu nu fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
rupă inima de plînsul lui, În vreme ce-i curăț voma din păr. Îl aduc Înapoi În dormitor și-l culc pe masa pe care-l schimb, Îmbrăcîndu-l la loc rapid. Acum e treaz de-a binelea și sporovăiește. Îl așez În balansoarul de pe podea, ca să-i schimb așternuturile. Se aude un zgomot caracteristic, iar eu mă Întorc și-l văd pe Tom vomitînd din nou. Un jet gros de vomă Îi acoperă pijamalele noi și curate și se Întinde pe balansoar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]