844 matches
-
din rândul cărților vii și a fost interpretată ca o carte clasică, puțin citită, puțin înțeleasă, foarte puțin gustată, întotdeauna admirată. A fost divină, dar n-a mai fost vie. Comedie este pentru Dante beatitudinea cerească. Comedie este pentru Boccaccio beatitudinea pământească.”574 Lumea Decameronului sau a Povestirilor din Canterbury nu este una inversată, ca cea a lui Aristofan. Nu răstoarnă universul dantesc cu susul în jos. Este de fapt aceeași lume care a reușit să supraviețuiască dintr-un alt unghi
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
condiționează și nu stimulează creativitatea. Procesul de creație este un act deliberat, care presupune un efort considerabil la un înalt nivel de funcționare mintală, iar oamenii cu realizări remarcabile știu acest lucru. Creatorii au declarat că acced la starea de beatitudine, de transcendență prin însuși actul de creație. [41] Teoriile referitoare la creativitate recunosc că ideile creative se formează în inconștient și că există o perioadă de incubație (vezi §3.2). Ideile apar în minte într-un moment de iluminare (vezi
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
care se compune din amintiri de adolescență, este un roman al suferinței originare, al vagabondajului prin materia imundă; Inimi cicatrizate (1936), un roman al suferinței impuse de boală, al claustrării trupurilor în corsete de ghips; Vizuina luminată (postum, 1971), romanul beatitudinii prin descompunere și degradare... În romanele lui, suferința se manifestă ca situație-limită, cu acel accent definitiv, inevitabil, propriu în mod necesar ființei în întregul ei, peste individualități ce pot părea uneori că nu suferă. Fiindcă nu poate fi abolită, suferința
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Mistica erotică indiană presupune eliberarea omului de propriile sale limite, transformând aceste bariere în mijloace ale ascensiunii, în vederea atingerii perfecțiunii. În ceea ce privește riturile maithunei, scopul lor este acela de a anticipa absolutul Nirvanei, ele reprezentând o prefigurare a libertății și a beatitudinii sufletului mântuit, mukkha. Actul sexual nu este un impediment, ci singura posibilitate prin care se poate ajunge la libertatea concretă. Pentru împlinirea acestui deziderat, erosul trebuie transformat din instinct în ritual. După etapa exercițiilor pregătitoare urmează ritualul propriu-zis al iubirii
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
tărâmul creației, aventură direcționată de o continuă și implicită meditație asupra fenomenologiei actului creator. Piesele ce compun volumul se integrează, prin convergența semnificațiilor, într-o viziune totalizantă, întocmesc, de fapt, un singur poem, în care este celebrat miracolul nașterii Poemului. Beatitudinea extatică provocată de ceea ce estetica de sursă platoniană numește „inspirație” e omologată cu ceremonialul unor nupții nepământești, poeta imaginându-se mireasă a unui personaj fabulos, un fel de demon „pe care nimeni / Nu l-a văzut decât în somn” și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
doar meritul unor împrejurări din viața mea. Ziua glorioasă era cincisprezece iulie o mie nouă sute opt zeci și trei. Nu scăpasem de la Auschwitz, dar îmi închipui că cei care au scăpat de acolo au avut aceeași senzție de ușurare și beatitudine ca mine atunci când am stins acea ultimă țigară. Mi-am dat seama că descoperisem lucrul pentru care se roagă orice fumător: o metodă ușoară ca să se lase. După ce am testat metoda pe fumătorii din jurul meu - prieteni și rude -am renunțat
În sfărșit, nefumător by Allen Carr () [Corola-publishinghouse/Science/92303_a_92798]
-
a decernat Premiul Fundației Culturale „Iancu Flondor”. Debutează în presă în 1968. Primele plachete de versuri - La șezători (1975) și Trecere în alb (1980) - poartă amprenta unui accentuat romantism adolescentin, transcriind stări și ipostaze în care dragostea poate ajunge la beatitudine. Cărțile ulterioare, Stare totală (1986) și Dorul (1991), o reprezintă pe J. cu adevărat. Ele cuprind meditații lirice asupra destinului dramatic al omului contemporan, virtuțile cele mai apreciate fiind bunătatea și dragostea pentru aproapele tău. Vibrantul examen de conștiință din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287675_a_289004]
-
în largul lui în haine moi și plăcute, fericit și destins, după ce a luat o masă de o savantă simplitate, cu mintea înviorată de "două sau trei pahare de vin de Bordeaux plimbat prin Indii" și simțind "un fel de beatitudine fizică, rezultat al acordului perfect al organelor", condiție optimă pentru a fi receptiv la mesajul cărții pe își propune să o parcurgă. Cu mintea destinsă, în timp ce afară se înstăpânesc zăpada și frigul, în acest culcuș semnificând interiorizarea și modificarea sensibilității
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
de dorința de înălțare „din lumea veșnicelor patimi”, de aspirația spre edenul florilor și al luminii. Starea poetică este aproape echivalentă cu o baie de imagini campestre și celeste, debordând de încântare vizuală și auditivă, e o comuniune cu natura. Beatitudinea trăirilor senzoriale face ca lucrurile să își piardă corporalitatea și să fie percepute ca niște emanații de energie care se pot contopi cu lumina divinității. Totul devine plutire, zbor, cântec, armonie, visare, sufletul e beat de soare și flori ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287977_a_289306]
-
și a trecerii „dincolo”. Gestul semnificativ, discursul ritualizat, efortul de a focaliza un sistem de „corespondențe” misterioase în raportul eului cu lumea și cu ceea ce se ascunde dincolo de ea rămân repere ale liricii. Cu fiecare carte filonul naturist, atitudinea de beatitudine (care îl apropie de poezia lui Adrian Maniu ori de aceea a lui Ioan Alexandru) lasă loc meditației asupra poemului ca act și mod de existență. Un Li pe drumul mătăsii (1997) este un jurnal de călătorie, cartea unui poet
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286677_a_288006]
-
sacralizând lacrima și floarea. Acest pământ mai trebuie și plâns, / Cuvine-se scăldat în bucurie" (Octogon). Trandafirul, garoafa, laleaua, violetele, anemonele, narcisele, crinii, crizantemele și celelalte luminează fețele copiilor abătând atenția de la efemer și perisabil. Eul dintr-un Autoportret respiră beatitudine: "Toate ce sânt se-mpacă între ele / Și se străvăd și ocrotesc mereu / Și este loc în iarbă printre stele / Și pentru tine suflete al meu". Ideea Imnelor Putnei (1985) se ivise cu două decenii înainte, când pelerinul-student veghease acolo
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ca Marina din Pe strada Mântuleasa deține secretul timpului: are mereu aceeași vârstă - cam douăzeci și cinci de ani. Periodic dispare, cu o expresie frecventă a eroilor eliadești "se dă la fund", amintind de ocultarea zeului la curțile cărora toți vor trăi "beatitudinea fără nume". Asemeni lui Dionysos, zeul care se arată dintr-o dată și dispare apoi în chip misterios, cunoscând epifanii și ocultări periodice, Leana dispare din această mito- geografie terestră, ca apoi să reapară la o cârciumă modestă. ""Dispariție", "ocultare" sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
ale infernului, el fiind și protector al morților. În Vechiul Testament, cuvântul ángelos traduce ebraicul mal'akh "mesager", dobândind, în perioada creștină, sensul de "sol, trimis al lui Dumnezeu". Despre cithared, "profetul lui Dionysos" (zeul la curțile cărora oamenii vor cunoaște beatitudinea fără margini - v. Dionysos sau beatitudinile regăsite, din Istoria credințelor...) și cel care "n-a încetat să le dăruiască fidelilor săi noi epifanii, mesaje neprevăzute și speranțe escatologice"552, Eliade spunea că prestigiul său și episoadele importante din biografia sa
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
al morților. În Vechiul Testament, cuvântul ángelos traduce ebraicul mal'akh "mesager", dobândind, în perioada creștină, sensul de "sol, trimis al lui Dumnezeu". Despre cithared, "profetul lui Dionysos" (zeul la curțile cărora oamenii vor cunoaște beatitudinea fără margini - v. Dionysos sau beatitudinile regăsite, din Istoria credințelor...) și cel care "n-a încetat să le dăruiască fidelilor săi noi epifanii, mesaje neprevăzute și speranțe escatologice"552, Eliade spunea că prestigiul său și episoadele importante din biografia sa amintesc de practicile șamanice 553: vindecător
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
profet al lui Apollo și al lui Dionysos. Adrian simte că, de peste tot, primește "semne" (cincisprezece ocurențe ale cuvântului) cu care începe "miraculosul proces de anamnesis". Regăsirea, sub semnul lui Dionis, din final, demonstrează că sensurile converg înspre posibilitatea recuperării beatitudinii primordiale prin doctrina orfică. În contextul apropierii dintre poezie și celelalte arte (sens dezvăluit Leanei care-i va cânta poezia la Viena, orașul muzicii), personajul este o evocare intertextuală a lui Adrian Leverkühn care, ca și artistul laureat, a eșuat
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
decât interioară, Boddhisattva "va muri carbonizat, dar va muri liber". Transformarea prințului Siddharta (al cărui nume înseamnă "cel care și-a ajuns scopul") din personaj istoric în Ființă divină, "Marea Plecare" a celui care cunoscuse voluptățile unei vieți de prinț, beatitudinile și dezamăgirile culturii, dragostei și puterii, sărăcia credinciosului, singurătatea și mortificările ascetului, contemplările și transele yoghinului, biografia lui fabuloasă de la ascetul itinerant Gautama la viitorul Buddha, Bodhisattva (" Ființa menită Trezirii"), cel care se proclamă "Trezitul" (buddha)657 le ilustrează unul
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
vehicularea acelorași motive: călătoria, probele inițiatice, cucerirea condiției paradisiace (timpul abolit, ieșirea din timp), căderea în istorie, moartea, și devine inteligibilă și prin prisma conținuturilor mitofore ale numelor. Dacă literatura lui Eliade, privită ca fiică a mitologiei, tinde să recupereze beatitudinea din illo tempore, numele face parte din acest plan de recucerire a condiției paradisiace. Darul tinereții (fără de tinerețe, căci, în fapt, solzii au căzut de pe ochi) pe care personajul îl primește se situează în prelungirea problematicii dezbătute de către doctorul Tătaru
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
excelență fanic", un nume care nu ascunde nimic..." "Prea simplu chiar": Theodor, Constantin, William (În curte la Dionis). Adeseori, schimbarea numelui este în strânsă legătură cu schimbarea destinului. Dacă literatura lui Eliade, privită ca fiică a mitologiei, tinde să recupereze beatitudinea din illo tempore, numele face parte din acest plan de recucerire a condiției paradisiace. În Tinerețe fără de tinerețe, numele personajului trebuie raportat la momentul proiectatei sale morți - și a inevitabilei nașteri la o nouă viață care începe cu duminica Învierii
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
asemenea tuturor celorlalte moduri de viață, căci ea nu se desfășoară în timp. "Noul născut" nu e un prunc care va crește și cândva, va îmbătrâni - ci e un puer eternus. Va rămâne, in aeternum, copil - adică va participa la beatitudinea atemporală a Spiritului, iar nu la devenirea Istoriei. A doua viață - cea inițiatică - nu repetă pe cea dintâi, omenească și istorică: modul ei de a fi e calitativ deosebit". 25 Mariana Istrate, op. cit., p. 56. 26 Mircea Eliade, Jurnal, I
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
cu perspectiva psihologică propusă de Nae Ionescu, care vedea în religie expresia unor trăiri de dorință și necesitate, conduce la convingerea că religia reprezintă acel domeniu ce asigură, printr-un profund sentiment de nostalgie a paradisului, posibilitatea regăsirii stării de beatitudine originară, oferind, prin intermediul credinței, substanță reprezentărilor vizuale ale sacrului. Despre experiența religioasă, filosoful și teologul englez John Hick afirma că aceasta reprezintă "orice experiență, veridică sau nu, care este structurată în termeni de concepte religioase (...) sau constă în imagini religioase
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
această idee, și păstrează limitele cuvenite, subliniindu-i relativitatea prin faptul că acest gen de artă "are un aer oarecum religios"495, deci nu în totalitate, iar senzațiile oferite de ea nu sunt, cu toate acestea, decât o adiere a beatitudinii paradisiace. Pornind de la aceste argumente, cu riscul de a fi poate subiectivi, în viziunea noastră, arta sacră reprezintă "superlativul" valoric al creației artistice ce are ca obiect reprezentarea vizuală a sacrului, ea evocând forma cea mai înaltă de exprimare și
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
existența reală, simțindu-se neînstare a se integra social, adoptă „minciuna” ca mod al izolării de lume. Se instalează în ficțiune ca într-o altă realitate, asupra căreia exercită puteri demiurgice. Dar în sens invers, demonic. Își creează stări de beatitudine, comițând, în imaginație, răul. Cultivă sordidul, profanează suavul. Practică sadismul cu efecte masochiste. Sfidează frumosul și etalează urâtul, programatic. Stilistic, această opțiune se exprimă în cruzimea relatării. Sunt descrise minuțios un cadavru uman și un altul canin; e pusă în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286325_a_287654]
-
răspuns Demonilor. Și e vorba, într-adevăr, de o concluzie. Cazul lui Alioșa nu-i ambiguu ca acela al prințului Mâșkin. Bolnav, acesta din urmă trăiește într-un prezent perpetuu, nuanțat de surâsuri și de indiferență, și această stare de beatitudine ar putea fi însăși viața veșnică de care vorbește prințul. Alioșa, dimpotrivă, spune limpede: Ne vom întâlni". Nu mai poate fi vorba de sinucidere și de nebunie. La ce bun, pentru cel ce este sigur de nemurire și de bucuriile
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
ultimă instanță nerecunoașterea “imperiului gloriei” și odată cu aceasta refuzul fetei de Împărat de a accepta crucea. Si astfel poema se poate citi și În această grilă păgînă. Fata de Împărat a refuzat simbolul cristic, ratînd astfel și transcendența, căzînd cu beatitudine În brațele pajului, În non credință sau cel puțin devenind fidelă unei secte. Eroul celest suferă deci un botez in imensa cristelniță care este marea. Trecînd de proba acvatică, fiind acum domolit, potolit și avînd unul din Însemnele consacrării poate
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
pahar ia forme delirate; e o mulțime psihologică, mânată de același imbold și urmărind același scop. Reprezentatul ordinii publice - polițaiul Stan Popescu - e unul dintre conspiratori; prezidentul, neindividualizat prin nume, reprezintă mica zeitate a acestei lumi, emanația mulțimii stăpânite de beatitudine. Vizita lui În toiul chefului onorează plebea care, la unison, aruncă „oalele toate de pământ, căciulile-n sus”. Sensibilitatea auditivă a scriitorului percepe armonii imitative („Boloboacele golite se rostogolesc hodorogind”), considerațiile naratorului ilustrează ironia verbală, mișcarea de insurgență a mulțimii
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]