391 matches
-
teritoriul național ocupat de germani în care insurgenții au restabilit autoritatea sovietică. Au existat chiar și colhozuri ale partizanilor, care produceau alimente necesare luptătorilor antifasciști. În timpul luptelor pentru eliberarea Belarusului, partizanii au constituit un front separat antigerman. După eliberarea RSS Belarusă, aproximativ 180.000 de partizani au fost încorporați în rândurile Armatei Roșii în 1944. În rândurile partizanilor din Belarus, în afară de belaruși, care formau cam 65% din efective, luptau și reprezentanți ai altor 45 de etnii, adică aproximativ 4.000 de
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]
-
alimente necesare luptătorilor antifasciști. În timpul luptelor pentru eliberarea Belarusului, partizanii au constituit un front separat antigerman. După eliberarea RSS Belarusă, aproximativ 180.000 de partizani au fost încorporați în rândurile Armatei Roșii în 1944. În rândurile partizanilor din Belarus, în afară de belaruși, care formau cam 65% din efective, luptau și reprezentanți ai altor 45 de etnii, adică aproximativ 4.000 de oameni. Printre aceștia se aflau 3.000 de polonezi, 400 de cehi, 300 de iugoslavi și alții. Ucraina a fost alături de
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]
-
conducereaq lui Nocolai Karotamm (un lider comunist al RSS Estoniană). Grupurile care acționau în Estonia erau puțin numeroase, în principal formate din personal parașutat din teritoriile controlate de comuniști. În Letonia, partizanii au fost controlați la început de cartierele generale belaruse sau ruse, pentru ca din ianuarie 1943 să se afle sub comanda directă a cartierului general de la Moscova, sub conducerea directă a lui Arturs Sprongis. Un alt comanadant vestit al partizanilor a fost istoricul Vilis Samsons. Detașamentul lui de 3.000
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]
-
20 de formații unite și detașamente care au luptat în Cehoslovacia. Situația din fostele teritorii răsăritene ale Republicii Poloneze, trecute sub controlul Ucrainei și Belarusiei sovietice după invadarea Poloniei de către Armata Roșie, era similară cu cea din teritoriile ucrainiene și belaruse ocupate de germani. Au existat și unele diferențe notabile în ceea ce privește interacțiunea dintre partizanii sovietici și forțele naționale poloneze și populația locală. După perioada inițială de colaborare prudentă cu rezistența poloneză, conflictele dintre grupurile mai sus-amintite, în special odată cu înrăutățirea relațiilor
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]
-
de la Moscova să înceapă acțiunile armate și împotriva partizanilor polonezi. Istoricul germano-polon Bogdan Musial sugerează că partizanii sovietici, în loc să se angajeze în luptă împotriva unităților armatei și poliției germane, au preferat să atace mai degrabă unitățile de autoapărare poloneze și belaruse, mai slab înarmate și instruite. Este amintit cazul masacrului din Naliboki (în regiunea Minskului), în care partizanii sovietici au masacrat 128 de polonezi pe 8 mai 1943. La începutul conflictului dintre partizanii soveitici și polonezi, unele dintre unitățile locale poloneze
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]
-
1625, el a participat la o serie de raiduri ale cazacilor zaporojieni împotriva Constantinopolului. În timpul acestor raiduri, el și-a câștigat rangul de „sotnic” (comandant peste o sută de oameni, sotnie). Între timp, mama sa s-a recăsătorit cu nobilul belarus Vasil Stavețki și s-a mutat pe moșia noului său soț, lăsându-l pe Bogdan să stăpânească de unul singur proprietatea de la Subotiv. Bogdan a avut de la mama sa un frate vitreg, Grigori, care a preferat să poarte tot numele
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
limbii ruse ca singură limbă folosită în administrație și biserică. După dezmembrarea Uniunii statale polono-lituaniană și ocuparea a unei părți a Poloniei și a Lituaniei și Belarusului în secolul al XIX-lea, s-a început înlocuirea limbilor poloneză, lituaniană și belaruse cu limba rusă în administrația de stat. După revolta polonezilor din 1831, procesul de rusificare s-a intensificat, și a ajuns la apogeu după răscoala din ianuarie 1863 a polonezilor și lituanienilor. În 1864, limbile poloneză și belarusă au fost
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
lituaniană și belaruse cu limba rusă în administrația de stat. După revolta polonezilor din 1831, procesul de rusificare s-a intensificat, și a ajuns la apogeu după răscoala din ianuarie 1863 a polonezilor și lituanienilor. În 1864, limbile poloneză și belarusă au fost interzise în locurile publice. În penultimul deceniu al secolului al XIX-lea, limba poloneză a fost interzisă în școlile și birourile Poloniei Congresului, iar studierea și predarea limbii și istoriei poloneze sau a catolicismului au fost interzise. Aceste
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
în ciuda faptului că încă pastrau sentimentul apartenenței la o anumită etnie, alta decât cea rusă. Această include atât comunitățile naționale tradiționale (lituanienii din nord-vestul Belarusului sau din Regiunea Kaliningrad) și comunitățile care au apărut în perioada sovietică, (muncitorii ucraineni sau belaruși din Kazahstan sau Letonia, ai căror copii au învățat în limbi cu predare în limba rusă, generațiile următoare ajungând să vorbească limba rusă ca primă limbă. Astfel 57% din ucrainenii din Estonia, 70% din belarușii din Estonia și 37% dintre
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
perioada sovietică, (muncitorii ucraineni sau belaruși din Kazahstan sau Letonia, ai căror copii au învățat în limbi cu predare în limba rusă, generațiile următoare ajungând să vorbească limba rusă ca primă limbă. Astfel 57% din ucrainenii din Estonia, 70% din belarușii din Estonia și 37% dintre letonii din Estonia declarau în cadrul referendumului din 1989 că limba rusă este limba lor maternă. De asemenea, comunitățile evreiești din cadrul Uniunii Sovietice au schimbat limba idiș ca limbă principală cu limba rusă. Altă consecință a
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
a unor forțe masive, care ar fi urmat să respingă atacul principal de aici. În acest fel, "Stavka" și-a atins obiectivul propus. Prima fază a operațiunii "Bagration" a implicat participarea unui mare număr de formații de partizani din RSS Belarusă. Partizanii au declanșat o campanie de distrugere a căilor ferate și a comunicațiilor din spatele frontului german. Începând din 19 iunie, partizanii au plasat numeroase încărcături exployive pe toate liniile ferate din regiune. Deși multe dintre ele au fost dezamorsate, explozia
Operațiunea Bagration () [Corola-website/Science/310620_a_311949]
-
Hatîn (în belarusă și rusă: Хаты́нь) a fost o așezare din Belarus cu o populație de 149 de persoane. Pe 22 martie 1943 așezarea a fost distrusă de militari-SS germani (SS-Sondereinheit) și de colaboraționiști din Batalionul al 118-lea "Schutzmannschaft", drept
Masacrul de la Hatîn () [Corola-website/Science/308946_a_310275]
-
pare că a fost încadrată și distrugerea satului Hatîn și uciderea locuitorilor lui. La această operațiune au luat parte 10 batalioane Schutzmannschaft, formate din colaboraționiști. Printre membrii acestor unități se aflau cetățeni din țările baltice, dar și ruși, ucraineni și belaruși. În timpul operațiunii au fost distruse prin incendiere 158 de așezări, iar populația lor ucisă. În total, în cadrul acestei operațiuni au fost uciși 3.500 de săteni, 2.000 au fost trimiși la muncă forțată în Germania Nazistă și mai mult
Masacrul de la Hatîn () [Corola-website/Science/308946_a_310275]
-
colaboratorii lor. În 1966 a fost ridicat în zonă un complex memorial. Printre simbolurile cele mai cunoscute ale complexului se află un monument format din trei mesteceni și o flacără veșnică, în amintirea celor aproximativ un sfert din populația RSS Belarusă pierită în timpul celui de-al doilea război mondial. în complex se află statuie care i-a avut ca model pe Iosif Kaminski, singurul adult supraviețuitor al masacrului și pe fiul său ucis. De asemenea, în complex se află un zid
Masacrul de la Hatîn () [Corola-website/Science/308946_a_310275]
-
doilea război mondial. în complex se află statuie care i-a avut ca model pe Iosif Kaminski, singurul adult supraviețuitor al masacrului și pe fiul său ucis. De asemenea, în complex se află un zid cu nișe care comemorează cetățenii belaruși morți în lagărele de concentrare naziste. Clopotele bat odată la 30 de secunde, amintind rata pierderii de vieți omenești în republică în timpul războiului. După cum afirmă oficialul FBI Benjamin B. Fischer, Hatînul a fost ales datorită asemănării numelui său cu cel
Masacrul de la Hatîn () [Corola-website/Science/308946_a_310275]
-
anexat teritoriile poloneze de la est de râurile Pisa, Narew, Bug și San, cu excepția zonei din jurul orașului Wilno (Vilnius), care a fost cedată Lituaniei și a regiunii Suwałki, care a fost anexată de Germania. Aceste teritorii erau populate de ucrainieni și belaruși, (care reprezentau majoritatea în zonele rurale), și de polonezi, (majoritari în orașe), și de evrei. Suprafața totală, (inclusiv zona cedată Lituaniei) era de 201.000 km², cu o populație de 13,5 milioane de locuitori. O fâșie îngustă, care a
Istoria Poloniei (1939-1945) () [Corola-website/Science/304932_a_306261]
-
Puterilor Centrale au devenit teatre de confruntare dintre guvernele-marionetă create de puterea de ocupație, noile autorități naționale și bolșevicii care doreau să reîncorporeze aceste teritorii în Rusia. Nu doar polonezii și bolșevicii ruși se luptau între ei, dar și ucrainienii, belarușii, lituanienii și cazacii se străduiau să pună mâna pe putere și să obțină controlul unui cât mai mare teritoriu. Luptele interne pentru putere au împiedicat diferitele facțiuni din Belarus să câștige suficientă putere pentru a controla țara. Situația în Ucraina
Ofensiva sovietică îndreptată spre vest din 1918-1919 () [Corola-website/Science/305016_a_306345]
-
Привислянский край" al fostului Imperiu Rus, operațiune cu numele de cod "Obiectiv-Vistula". Pe 5 ianuarie 1919, Armata Roșie a intrat în Minsk aproape fără să întâmpine rezistență, punând capăt existenței efemerei Republici Populare Belarus. În același timp, unitățile de autoapărare belaruse și poloneze s-au mobilizat în întregul Belarus occidental. Deși luptătorii milițiilor locale era slab echipați și în cea mai mare parte fără o experiență importantă de luptă, ei erau hotărâți să-și apere căminele de ccea ce un ziar
Ofensiva sovietică îndreptată spre vest din 1918-1919 () [Corola-website/Science/305016_a_306345]
-
securității principalelor noduri de cale ferată, printre care Wilno, Lida, Baranowicze și Luninice. Printre obiectivele bolșevicilor s-a aflat și ajutorarea revoluționarilor germani și austro-ungari. Forțele bolșevice nu s-au așteptat la o rezistență serioasă în timpul înaintării prin teritoriile lituaniene, belaruse sau poloneze, forțele noilor state fiind considerate incapabile să-și apere "granițele temporare". Totuși, se pare că sovieticii nu se așteptau să atingă linia râului Vistula. Ordinele date armatei aveau mai degrabă un rol pur propagandistic. Principalul lor obiectiv era
Ofensiva sovietică îndreptată spre vest din 1918-1919 () [Corola-website/Science/305016_a_306345]
-
pentru frontiere: Regatul României era în conflict cu Ungaria pentru Transilvania, Regatul Iugoslaviei era în conflict cu Italia pentru Rijeka, Polonia era în conflict cu Cehoslovacia pentru Cieszyn/Těšín, cu Germania pentru Poznań și cu Ucraina pentru Galiția Răsăriteană. Ucrainienii, belarușii, estonii, lituanienii și letonii se luptau între ei și împotriva rușilor pentru independență și teritorii. Influența comunistă, care se manifesta crescând, a dus la revoluții comuniste în München, Berlin, Budapesta și Prešov. Winston Churchill comenta: "Războiul giganților s-a încheiat
Cauzele războiului polono-sovietic () [Corola-website/Science/305095_a_306424]
-
poloneză. Literatura poloneză este tradiția literară a Poloniei. Literatura poloneză a fost scrisă în limba poloneză, deși alte limbi, folosite în Polonia de-a lungul secolelor au contribuit, de asemenea, la tradiții literare poloneze, inclusiv limbile latină, idiș, lituaniană, ucraineană, belarusă, germană și esperanto. Cei mai mulți polonezi sunt creștini, majoritatea aparținând Bisericii Romano-Catolice.
Polonezi () [Corola-website/Science/305998_a_307327]
-
44% (434 din 9.769 studenți în total) . În personalul facultăților este evidentă slaba reprezentare a românilor. În același an, universitatea avea 465 profesori ucraineni (77,1%), 102 ruși (16,9%), 9 moldoveni (1,4%), 7 români (1,1%), 6 belaruși (0,9%), etc. Chiar și după declarația de independență a Ucrainei, numărul studenților români la universitate a continuat să scadă la numai 3,9% în 1992-1993, mult mai puțin decât procentajul populației române din regiune. Din 1997, s-au oferit
Antiromânism () [Corola-website/Science/306099_a_307428]
-
violarea a Tratatului de pace de la Riga, a Pactului de neagresiune sovieto-polonez și a altor tratate internaționale bilaterale sau multilaterale, la care Uniunea Sovietică era parte.. Diplomația sovietică a pretins că acțiunea ar fi fost justificată pentru "protejarea ucrainenilor și belarușilor minoritari trăitori în Polonia răsăriteană, în condițiile prăbușirii iminente a Poloniei." În fapt, sovieticii colaborau cu naziștii pentru împărțirea Europei în sferele de interes specificate expres în Pactul Molotov-Ribbentrop. Forțele defensive din răsărit, cunoscute cu numele de "Korpus Ochrony Pogranicza
Invadarea Poloniei (1939) () [Corola-website/Science/304828_a_306157]
-
aproximativ 20% din populația țării). Printre acești morți se numără cei cam 3 milioane de polonezi (de diferite etnii și credințe) uciși în lagărele de exterminare, așa cum a fost Auschwitzul. Armata Roșie a ocupat teritoriile poloneze cu populație ucraineană și belarusă. Sovieticii, întâmpinați la început ca eliberatori de populația locală, au început să introducă ideologia comunistă și metodele staliniste de conducere. Răspunsul populației a fost puternic anticomunist, în special în vestul Ucrainei. Ocupația sovietică din 1939 -1941 a dus la moartea
Invadarea Poloniei (1939) () [Corola-website/Science/304828_a_306157]
-
a acestei decizii a fost rezultatul "referendumului" din noiembrie 1939, ale cărui rezultate au fost falsificate grosolan, în cadrul căruia "copleșitoarea majoritate" a celor care au votat și-au exprimat dorința ca teritoriile locuite de ei dă fie încorporate în [[RSS Belarusă]] și [[RSS Ucrainiană]]. În compensație, Polonia a primit teritoriile germane de la est de [[Linia Oder-Neisse]], așa numitele [[Teritoriile redobândite|teritorii redobândite]]: jumătatea sudică a [[Prusia Răsăriteană|Prusiei Răsăritene]], [[Pomerania]] și [[Silezia]]. Populația germană din aceste teritorii a fost [[Strămutarea germanilor
Trădarea occidentală () [Corola-website/Science/304855_a_306184]