1,039 matches
-
pentru că simțise că acest nepot era un noroc pe capul lui. Poate își dăduse seama că-i intrase în casă un posibil ginere care nu va cere zestre mare. Nu știai niciodată ce era în capul lui. Era ca un bivol, bătrânul, bunicul tău. - Ca un par în lună, ziceam eu. - Ca o piatră de moară, zicea și mama. - Ca o balegă de capră, săream eu. Mama îmi făcea semn cu degetul ca și cum aș fi fost un copil prea obraznic, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
înainte, între timp am auzit c-a răsucit yala de două ori, să poftim, să intrăm, și atunci am intrat în camera mare, eu am rămas uimit, camera arăta ca un muzeu, pereții erau încărcați cu trofee de vânătoare, antilope, bivoli, urși negri, leoparzi, șacali, într-un colț, un cap de hipopotam cu gura căscată, din mijlocul peretelui, de deasupra căminului, un leu cu coama zbârlită ne privea fioros, lângă el, pe un panou negru de lemn, două coarne de rinocer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
spre centrul ființei”, are ca punct de plecare gândul de a construi o biserică. Locul ales pentru înălțarea bisericii este pajiștea de lângă heleșteu, care aparține dracilor, motiv pentru a i se oferi lui Dănilă ceea ce-i lipsește: “un burduf de bivol plin cu bani, să-l deie pusnicului Dănilă”. Dar “norocul” nu-i poate surâde pentru mult timp păgubosului Dănilă și, constatării sale sarcastice: “Tot mănăstiri să croiești, dacă vrei să te bage dracii în samă, să-ți vie cu banii
Implicaţii ale categoriilor temporale şi spaţiale în basmul „Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Ştefan Fînariu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_952]
-
dar el a clătinat din cap, semn că nu, numai că a Început să zică după mine, unu, doi, trei, patru, cinci. Am intrat În vorbă cu el. Neamul lor era tare vechi, mi-a povestit, și se trăgea din bivolii cei mari pe care, tot ei, Îi uciseseră până la unul ca să treacă peste iernile din ce În ce mai reci. Cică veniseră de undeva dinspre Răsărit, de unde ziceau ei că se trag toate neamurile. - Acolo a stat Tatăl, mi-a spus el, clătinând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Da? făcu primul și se ghemui În fața mea. Mă scuipă și rânji. Mă scuipă din nou și apoi mă pălmui. Mai vorbești cu vorbele Tatălui? Ia zi, mai vorbești? Bun Înțeles că mai vorbeam: - Ești neam de șobolan, nu de bivol! Numai șobolanul te mușcă de călcâi atunci când nu-l vezi! Tatăl o să-ți stingă tot neamul! În crivățul Înghețat o să vă răpândească pe toți! Păzitorul se schimonosi și se apucă din nou să mă lovească. Cel de afară se uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și un fel de pisici mari și tărcate, iar prin copaci Își aveau culcușul tot soiul de maimuțe. Răgetele leilor se auzeau tot mai des, iar din ape se ridicau, când și când, mugete Îngrozitoare, slobozite de un fel de bivoli fără de coarne și cu guri uriașe - pfuuh, Într-o gură din aia Încăpea ușor oricare dintre noi. Apoi, Într-o zi, pe când ne opriserăm pe malul unei ape care curge, dădurăm de un animal care fusese cât pe ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
bucăți În timp ce o pasăre măruntă și neagră le dădea roată, de parcă le-ar fi Îndemnat să Încheie o dată. Am plecat de-acolo de-a-ndaratelea, cu inima cât un purice. La mai puțin de o aruncătură de băț de ospățul șopârlelor, câțiva bivoli rumegau liniștiți, privind Întâmplarea cu ochi goi, ușor obosiți parcă. Hm. Odată demult, văzusem cum o haită de lupi Încolțise un bour din cei mari, undeva pe la poalele munților de acasă. Restul turmei era tare aproape de fârtatul lor care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
care de ceafă, care de burtă. Bourul era Însă puternic și se ridicase, răsucindu-se furios și azvârlind, care Încotro, trei-patru lupi. Hăulind, lupii se năpustiseră din nou asupra lui. În același timp, restul bourilor pășteau mai departe, potoliți, aidoma bivolilor pe care tocmai Îi văzusem aici, În apa care curge. Când și când, bourul Încolțit dădea câte un muget. Sângele Începuse să-i șiroiască pe picioare și pe burtă, dar fârtații lui pășteau fără grijă - Îi vedem doar cum Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
acolo am poposit. Mărunțeii nu știau să argăsească, așa că eu și Logon le-am arătat cum se face, iar ei tare s-au mai bucurat. Am pornit Încă o dată la vânătoare și, de astă dată, am doborât un fel de bivol cumplit, cu un singur corn, uriaș și gros, ce părea să-i crească din nas. Ne-am chinuit să-l jupuim cum ne-am priceput mai bine, făcându-i pe mărunței să râdă de noi ținându-se cu mâinile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Început să adulmec. N-a trecut mult și am simit un miros acrișor de sudoare, amestecat cu mirosul de fum pe care toți mărunțeii lui N’jamo Îl răspândeau după alergătură. Abia apoi am simțit mirosul de piele groasă de bivol, din cei ce creșteau pe tărâmurile noastre de departe. După o vreme, i-am zărit și eu pe cei patru. Se trântiseră Îndărătul unei tufe Înghețate, departe de noi. Nu-i ghiceai decât după culoarea Închisă a pieilor de bivol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
bivol, din cei ce creșteau pe tărâmurile noastre de departe. După o vreme, i-am zărit și eu pe cei patru. Se trântiseră Îndărătul unei tufe Înghețate, departe de noi. Nu-i ghiceai decât după culoarea Închisă a pieilor de bivol cu care se acoperiseră. - Sunt singuri? Barra Îmi făcu semn că da. Iar Tek: - Ia să trimit câțiva vânători de-ai mei să iscodească mai adânc. - Bine. Iar tu, Barra, trimite pe cineva la Logon să-i spună să grăbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
triluri ca de pasăre, suflând În niște oase goale pe dinăuntru! Ohoo, și cu cât foc știau să cânte la oasele alea, de ne-au ridicat pe toți În picioare, făcându-ne să tropăim mai abitir decât o cireadă de bivoli loviți de streche! Of, of, l-am chemat și pe Dupna la chef alături de noi, dar el a venit doar pentru că l-a Împins maică-sa de la spate. - Am venit pentru copii, nu pentru un mincinos ca tine, a ținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
totul e să vadă și alții lupta noastră de sânge, ca să se știe că n-am bătut atâta drum degeaba. În seara aceea am dat peste un sat cu case Îngropate În pământ. Erau acoperite cu blănurile negre ale unor bivoli păroși care pășteau printre ochiurile de gheață de pe malul lacului. Cât despre oamenii care trăiau acolo, arătau așa de ciudat Încât prima oară când Îi văzurăm, ne speriarăm de ei. Erau mici și slabi, nu prea aveau dinți În gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
răspunseră la fel și atunci, ne repezirăm spre vrăjmași, urlând precum fiarele, ridicând sulițele și topoarele, În timp ce arcașii noștri se dădură de-o parte și prinseră să azvârle săgeți după săgeți Înspre vânătorii lui Scept. Tropoteam precum o turmă de bivoli alergând peste câmpie, stârnind nori de praf și culcând ierburile la pământ - Poate mor, poate scap! mai strigară câte unii când ne amestecarăm cu vrăjmașii. În față mi se arătă un blond spătos, cu capul Învelit În plete și barbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
laptelui, si îl privea râzând. Era atât de tânără si frumoasă... ca la anii majoratului, cu fața albă, albă si părul negru si lucios, împletit într-o coadă groasă, ca un sarpe, împrejurul capului. Deodată, dintre dealuri, o turmă de bivoli negrii, fioroși, năvăli amenințător, luând în goana lor nebună, în coarne tot ce le ieșea în cale. De undeva... apăru și un urs mare și alb ca neaua, era un urs polar, fugea și el din calea prăpădului, căutând adăpost
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
plesnește, făcând să se miște domol suprafața lui. Bucăți din această lavă pătă câmpul pe ici, pe colo, adunîndu-se spre centrul invaziei. Strigătele guturale sugrumate crescură în val, și noroiul începu să se prăvale mai cu putere, zguduind pământul. - Sunt bivolii, zise Pascalopol, și opri brișca lângă marginea drumului. Cum Otilia se îngrijora, o asigură: Nu fac nici un rău. Colbul crescu ca o furtună și înnegri totul, în inima lui se zărise întîile vite lungi, bituminoase, cu capul aplecat și adulmecător
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nămoale încrustate, bărboase și, în sfârșit, invazia fu atât de generală, încît brișca fu înconjurată de acești zei negri, care trăgeau din nări privind spre Otilia, confundînd-o poate cu o buruiană mai înaltă. Toată câmpia părea din pricina colbului cotropită de bivoli. Tropotul, răgetele sugrumate făceau o larmă surdă, în care răsăreau niște urlete sălbatice. Felix și Otilia nu distinseră alt animal; dar Pascalopol, ținând bine caii, care sforăiau, începu să strige: - Măi, care sunteți acolo?Un glas se auzi ca de pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
care răsăreau niște urlete sălbatice. Felix și Otilia nu distinseră alt animal; dar Pascalopol, ținând bine caii, care sforăiau, începu să strige: - Măi, care sunteți acolo?Un glas se auzi ca de pe lumea cealaltă: - Aici suntem, boierule. În curând, printre bivolii mai risipiți dinspre margine, se ivi călare, cu un băț în mână, un om aproape gol, cu pielea tot așa de neagră și de mânjită de noroi uscat ca și a bivolilor. Degetele picioarelor atârnând fără scări erau îmbrăcate într-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lumea cealaltă: - Aici suntem, boierule. În curând, printre bivolii mai risipiți dinspre margine, se ivi călare, cu un băț în mână, un om aproape gol, cu pielea tot așa de neagră și de mânjită de noroi uscat ca și a bivolilor. Degetele picioarelor atârnând fără scări erau îmbrăcate într-o coajă de tină. Noroiul în care intrase i se lipise în țurțuri de perii fluierelor. Sudoarea, îngroșată cu colb, îi brobona fruntea adăpostită sub o pălărie mică, ardelenească, foarte unsuroasă, și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-s răi tare, tunedracu-n pielea lor. Nu trag deloc la jug! - Să-i trimiteți la iarmaroc, să-i vândă. Pascalopol dădea porunci liniștite, hotărâte, și Felix admiră ținuta lui de stăpân al câmpurilor și vitelor. Otilia țipă deodată, fiindcă un bivol, indus în eroare de rochia ei albă, își apropiase fălcile lungi și păroase, mirosind-o cu înclinarea de a o rumega. Pascalopol îl lovi cu biciușca peste bot și vita se trase înapoi năruindu-se peste celelalte. Și unul din
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
scurse încet, ca o lavă groasă, ridicând un fum gros de praf, și reconstitui de cealaltă parte a câmpului acea târâre colboasă. Pascalopol dădu bici cailor și brișca porni. G. Călinescu - Pascalopol, întrebă Otilia (Felix observă familiaritatea),la ce servesc bivolii? De ce sunt așa urîți? - Sunt buni la jug, răspunse moșierul, au putere mare. Câmpul cel negru, semănat cu smocuri de buruieni, începu să se coloreze din nou. Reapărură lanurile lungi, dar de data asta bine tăiate, unele albicioase, cu ovăzuri
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și am auzit pe Aurica strigând că-i vine moșului rău. Aglae apăru și ea, încruntată, părând mai mult mânioasă decât speriată. - Parcă și-a mai venit în fire, zise ea, l-am frecat cu oțetaromatic. A mâncat ca un bivol, asta e tot. Sunt moartă de oboseală. Omul ăsta o să mă bage în pământ. Și nu mai vine toanta aia de Marina cu doctorul! Trebuia să se ducă Titi. Nici nu știu cui seamănă băiatul ăsta, așa de nesimțitor e. Nici n-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pe oameni și de a observa viața, societatea. Și ea, și Felix sunt martorii răutății și ai lăcomiei umane. Romanul lui Călinescu are și accente romantice. Prozatorul descrie cu multă sensibilitate Bărăganul, heleșteul de la moșia lui Pascalopol, o turmă de bivoli în câmpie etc. Descrierea heleșteului îl definește pe Călinescu drept un intelectualist, expresia sa artistică apropiindu-se de lirica lui Ion Barbu sau de prozele lui Geo Bogza: "Pămîntul scăpat de strânsoarea vegetației era negricios și colbos, încît caii intrau
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
trecîndu-i pe deasupra talpa celuilalt pantof, ca pe un ștergător de parbriz. - ...Primul dintre depozitari e un neica nimeni, e un puști. E născut în Zodia Peștilor. Mă mir cum ai încredințat atâta avere la el... Are ascendentul în Vărsător. Este Bivol de Lemn după zodiacul chinezesc... Și mai este Pin. Șase-șapte reîncarnări la activ. Glorie, sănătate, casă de copii. - Ce ne pasă nouă? și doar o jumătate de platoșă de sămânță scuipată se adăugă moviliței, care se ondula, încoace și-ncolo
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
țaglă. Ce i-ar mai fi ușurat! Tocmeala începu sub nasul lor. Barosanii se ridicaseră, pășiseră dezmorțiți pe bătătura din fața șopronului și se pipăiseră prin buzunare. Ei luau inima târgului. Erau toți înalți, croiți pe picioare groase, cu spete de bivol și brațe puternice. Tocmașii aveau cizme de lac și nuiele scurte de trestie de mare, cu alamă în capete, pe care le băteau de carâmbi. Ocoleau vitele și mchideau dintr-un ochi. Pungașii nu mai aveau astâmpăr. - Stăpâne, lasă-mă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]