3,500 matches
-
tu. Nu spun să discutăm acum, în clipa asta, dar peste ceva vreme. Sunt convins că te-aș putea ajuta. Am început să râd. — Pentru prima dată de când te cunosc constat că poți fi și tâmpit. Palmer mă privi cu blândețea studiată a medicului de profesie. Am băgat de seamă că în spatele lui șirul de stampe japoneze fusese înlocuit. — Ceea ce tu consideri a fi tâmpenia mea este pur și simplu nevoia mea. Nu vrem să te pierdem. — Adică, cine? — Honor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
înfiorat. Când m-am lăsat în genunchi de partea cealaltă a trupului lui Georgie mi-am dat seama că cele două femei alcătuiau pentru mine, pentru o clipă, o pietà nespus de stranie: Honor ținându-și capul plecat, arătând deodată blândețe și grijă, și Georgie, răpusă, străină, adormită. Honor ținea încă mâna pe umărul lui Georgie. Ca și cum acest gest o recompunea logic pe fata cufundată în somn, am simțit că acum pot să o ating și eu și mi-am trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
și ciorapii. Din fericire am reușit s-o conving să nu-și scoată sutienul și Încălțămintea. Îmi apucă gleznele și Îmi Împinse picioarele Înapoi, apoi Își plimbă palmele calde, Îmbrăcate În piele de-a lungul pulpelor, desfăcându-mi genunchii cu blândețe. Scoase din cutia cu farduri o bucată de sfoară și ceva ce părea un șiret. Îl legă În așa fel Încât ceea ce voia să scoată În evidență să pară separat de două migdale grase. Mulțumită, dar fără să fi terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
meniul din seara respectivă: doar mâncare de fasole cu carne de porc). M-am deplasat de-a lungul coridorului, aerul devenind din ce În ce mai proaspăt cu fiecare pas scârțâitor, și ajuns la numărul 6 am potrivit cheia În yala care strălucea cu blândețe În Întuneric și care, dintr-un motiv obscur, era montată chiar lângă clanță. Fereastra a rămas tot deschisă. Când mi-am scos geaca mi-am dat seama de un sunet pe care-l asociam tot timpul cu serile de vară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
lumea și oamenii care trăiesc în ea? Nimeni? — Exact! Nimeni! — Ah, bine-nțeles, spune tata. Grozav, n-am ce zice. Bine că n-am apucat să fac liceul, dacă vă scoate pe toți așa grozavi. — Alex, intervine soră-mea cu blândețe - așa e ea -, cu blândețe, fiindcă și ea e deja un pic disperată - ce-ar fi să-ți pui măcar o pereche de pantofi în picioare? — Nici tu nu ești mai brează ca el, Hannah! Dacă nu există Dumnezeu, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
în ea? Nimeni? — Exact! Nimeni! — Ah, bine-nțeles, spune tata. Grozav, n-am ce zice. Bine că n-am apucat să fac liceul, dacă vă scoate pe toți așa grozavi. — Alex, intervine soră-mea cu blândețe - așa e ea -, cu blândețe, fiindcă și ea e deja un pic disperată - ce-ar fi să-ți pui măcar o pereche de pantofi în picioare? — Nici tu nu ești mai brează ca el, Hannah! Dacă nu există Dumnezeu, ce rost mai are să discutăm despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Ce-am de pierdut? Și, la o adică, ce-am de câștigat? Dă-i bătaie, javră nevolnică, vorbește-i. Are în dotare un cur cu rotunjimile și despicătura celei mai desăvârșite nectarine din lume! Vorbește-i! Bună, fac eu cu blândețe și cu un aer ușor surprins, ca și cum ne-am mai fi cunoscut de undeva... — Ce vrei, băi? — Să dau de băut, am răspuns eu. — Curvaru’ naibii, m-a gratulat ea disprețuitoare. Disprețuitoare! În două clipe - două insulte! În obrazul adjunctului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
-l privea, iată-l copleșit de oameni, Întrebări și apeluri care Îi asaltau mintea ca un huruit. Ea se așteptă la o izbucnire, la o remarcă rea și critică, una care să-l trimită pe omuleț, tremurând, acolo de unde venise. Blândețea replicii o surprinse. Ați spus un preot? — Oh, nu, se scuză omul. Nu știu din ce sectă ori confesiune e. De ce? E cineva pe moarte? Dr. John păru să priceapă temerile ei și i se adresă Încurajator de pe coridor Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
i-ar fi dat o nouă speranță la viață, o viață care nu era o luptă continuă pentru supraviețuire. Poate că lumea nu era chiar atât de dură, se gândi ea. Își aminti că și casierul feribotului Îi vorbise cu blândețe și strigase după ea „Să vă aduceți aminte de mine!“. Acum, cu tânărul acesta dormind În fața ușii, gata să suporte câteva ore de disconfort pentru cineva străin, i se părea că acel casier s-ar putea să-și amintească de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Începea să fie conștient de prezența ei, văzu cum mâinile lui se deschid Într-un gest care se opri la jumătate. Știu că-i un tic al rasei lui, pe care se străduia să și-l reprime. Ea spuse cu blândețe: — Sunt o scroafă. Ai stat aicea toată noaptea. El ridică din umeri a nepăsare. Ar fi putut fi un cămătar ce subevaluează un ceas sau o vază. — De ce nu? N-am vrut să fii deranjată. Trebuia să-l văd pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nu ridica vocea niciodată, nu vorbea pe nimeni de rău, cel mai grav lucru zis era „fătuca aia“, iar punerea pe liber venea În forma unei note bătute la mașină și lăsate În cutia ta de corespondeță. Ea spuse cu blândețe, În parte pentru că toate acestea n-o puteau opri să-i placă evreii pentru discreția lor, În parte pentru că era de datoria unei fete să fie amabilă: — Evreii sunt artiști, nu? Păi, aproape toată orchestra de la Atta Girl e formată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cunosc. Ea știa ce Însemna asta. — Da, spuse ea, cu durerea seacă și banală a dezamăgirii, și eu am impresia că te cunosc. Și se referea la scările lungi, așteptatul la ușa agentului și evreul tânăr și prietenos, explicând cu blândețe și fără interes că nu avea nimic pentru ea, absolut nimic. Da, se gândi ea, se cunoșteau. O recunoscuseră amândoi și asta Îi lăsase pe amândoi fără cuvinte. Lumea se schimba, se mișca, trecea pe lângă ei. Copaci și clădiri se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Se comportă ca un stăpân - se așeză fără a mai aștepta să fie invitată. Simțea că-i oferea omului acestuia ceva ce-și dorea, publicitate, iar ea nu câștiga nimic corespunzător În schimb. Nu era nevoită să-i vorbească cu blândețe, să-l momească să facă dezvăluiri, cum Încercase să-l momească pe doctorul Czinner. Îl putea insulta fără să se teamă de urmări, pentru că presa avea puterea să-i crească vânzările cărților. — Sunteți domnul Quin Savory? Întrebă ea și văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
În cameră se aprinse lumina. — Rămâi unde ești, spuse Herr Kolber, și ridică mâinile sus. Josef Grünlich se execută imediat. Se Întoarse foarte Încet cu fața și În aceste secunde Își făcu un plan. — Nu sunt Înarmat, spuse el cu blândețe, măsurându-l pe Herr Kolber cu ochi blânzi și Încărcați de reproș. Herr Kolber purta uniformă albastră și caschetă rotundă, cu cozoroc, uniforma de adjunct de șef de gară. Era mărunt și subțirel, cu o față maronie și ridată, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
să fii cât de liniștită poți. Nu te enerva din orice... — Mi-au zis târfă. Își dădu seama că acest cuvânt nu Însemna nimic pentru el. Că nu-i tulbură nici o secundă oglinda minții. Continuă să-i vorbească, tot cu blândețe, despre sănătatea ei, fără s-o privească În ochi. Se gândește la cu totul altceva, Își dădu ea seama și se aplecă nerăbdătoare să-și ia bagajul, vrând să-l părăsească. El Îi zădărnici intenția cu un flux de instrucțiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
fi uitat ce spune. Își vârî mâna cu mănușa uzată În buzunarul balonzaidului. Mi-ar fi făcut plăcere... Doi bărbați În uniformă se apropiau de ei, venind pe linie. Doctorul Își puse mâna pe brațul fetei și o Întoarse cu blândețe, apoi Începură să meargă Înapoi pe lângă tren. El Încă mai dârdâia și nu-și mai termină propoziția. În loc de asta, Începu o alta: — Mă Întreb dacă nu ai fi atât de bună... ochelarii mi-s plini de promoroacă... Ce vezi În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
compartiment - Încă fuma În vagonul-restaurant. Tânăra ezită o secundă. Mă duc la vagonul-restaurant și bat cu degetul În geam. Dar a doua ei ezitare dură prea mult. O mână o atinse pe cot și o voce Îi spuse ceva cu blândețe Într-o limbă străină. Ea se Întoarse Împrejur, gata să protesteze, să implore, s-o ia la goană dacă trebuia, și să alerge la vagonul-restaurant, dar teama Îi fu potolită puțin de ochii mari și blânzi ai soldatului. Acesta Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Soldatul zâmbea fără Încetare și apoi, cu mare efort, rosti trei cuvinte În englezește. — Tot În regulă, spuse el și arătă iar În direcția clădirilor. — Pot să-i spun prietenului meu? El dădu din cap și zâmbi, luând-o cu blândețe de lângă tren. În sala de așteptare nu era nimeni, cu excepția doctorului. O sobă așezată În mijlocul Încăperii ardea, iar imaginea ce se vedea prin geamuri era fragmentată de linii Înghețate. Nu putea să nu fie conștientă În fiecare clipă de scrisoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
el. Ce vreți să spuneți? Suntem cumva În fața unui tribunal? Maiorul Petkovici, cu hârtia În mână, se răsti la el: — Taci! — E o Întrebare legitimă, domnule maior, spuse colonelul Hartep. Doctorul a fost În străinătate. Vedeți, spuse el, vorbind cu blândețe și cu multă deferență, au trebuit luate anumite măsuri În privința siguranței dumneavoastră. Viața nu v-ar fi În siguranță la Belgrad. Oamenii sunt furioși din cauza răscoalei. — Eu tot nu Înțeleg, spuse doctorul Czinner, cum de aveți dreptul de-a face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mână bâjbâia absent pe sub masă ca să-și găsească câinele, pe care-l trase de urechi. — Am luat notă de protestul dumneavoastră, spuse colonelul Hartep și apoi i se adresă doctorului Czinner. — Știți la fel de bine ca și mine, spuse el cu blândețe, că nimic din ce-ați spune nu va schimba verdictul. Dar dacă țineți neapărat, dacă vă ajută la ceva să vorbiți, o puteți face. Dr. Czinner se așteptase la un refuz sau la dispreț, iar atunci cuvintele lui s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ați spune nu va schimba verdictul. Dar dacă țineți neapărat, dacă vă ajută la ceva să vorbiți, o puteți face. Dr. Czinner se așteptase la un refuz sau la dispreț, iar atunci cuvintele lui s-ar fi revărsat Împotriva lor. Blândețea și politețea Îl reduseră pentru moment la tăcere. Se simți iarăși invidios pe calitățile pe care doar Încrederea În sine și puterea le pot da cuiva. În fața așteptării tăcute și binevoitoare a colonelului Hartep avea limba legată. Căpitanul Alexici deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Îi spuse că acum nu mai exista sală de așteptare. — Unde pot primi informații? Cel mai Înalt dintre soldați Îi sugeră că la șeful gării. — Și unde-i biroul lui? Soldatul arătă spre o a doua clădire, dar adăugă cu blândețe că șeful de gară lipsea: era la Belgrad. Myatt Își ținu În frâu nerăbdarea. Omul era evident bine intenționat. Tovarășul lui scuipă ca să-și arate disprețul și murmură printre dinți ceva despre evrei. Unde pot cere câteva informații? — Este domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Dorește să vă vadă actele. Josef Grünlich se lăsă tăcut pe spate, rezemat de spătarul banchetei, picior peste picior. O mână i se juca leneșă cu lanțul de argint. Când unul din soldați Îi prinse privirile, el Îi zâmbi cu blândețe și salută din cap. Oricine l-ar fi luat drept un negustor amabil, care călătorea cu secretarul lui. Myatt, Încotoșmănat În haina lui de blană, era cel care se zăpăcise, amintindu-și de femeia care Îi strigase „Evreu Împuțit“, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mic. Pe lângă cărțile ferfenițite de strategie gemană, pe rafturi se mai afla o mică serie de volume de psihologie. Îi cunoștea pe toți soldații săi cu profunzimea unui confesor și știa până unde mergea brutalitatea acestora, până unde le mergea blândețea, viclenia și simplitatea minții lor. Știa care le sunt plăcerile - rakia, jocul de cărți și femeile - sau ambițiile, deși acestea puteau să Însemne doar o poveste palpitantă sau veselă pe care s-o Împărtășească nevestei. Cel mai bine știa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ce putea Înțelege și ceva ce nu avea sentimente. Când termină de citit, se Îndreptă de spinare și-și privi unghiile. Îi fuseseră manichiurate Înainte de-a părăsi Londra, dar deja aveau nevoie iar de Îngrijire. Domnul Stein Întrebă cu blândețe: — Ați călătorit bine? Problemele din Belgrad nu v-au afectat, presupun? — Nu, spuse Myatt absent. Era adevărat. I se părea că tot acel incident inexplicabil de la Subotica nu fusese real. Foarte curând Îl va fi uitat, pentru că nu făcea parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]