404 matches
-
ca «iubire», mai adăugînd că prin definiție criticul e refractar undei lirice. Sofism înveterat, deoarece prin critic s-ar înțelege tocmai sufletul sensibil la poezie în stare de a-și îndreptăți emoțiile. Cît despre sentințele în sine ale lui Lucian Boz, ele sînt însuflețite de o generozitate necugetată și exprimate cu un verbalism delirant” (p. 914). În opinia lui Călinescu, evreii - umanitariști, antinaționaliști în principiu, dar „naționaliști pentru ei înșiși” - ar fi refractari spiritului clasic, ierarhiilor axiologice și criticismului, fiind în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
evreii - umanitariști, antinaționaliști în principiu, dar „naționaliști pentru ei înșiși” - ar fi refractari spiritului clasic, ierarhiilor axiologice și criticismului, fiind în general adepții „înțelegerii”, „iubirii” și „trăirii”. Un stereotip oarecum în spiritul epocii... Observația privind anarhismul „esteticii” empatice a lui Boz nu este însă lipsită de temei. E vorba însă de un „anarhism pozitiv”, afirmativ, vizibil și în atitudinea revistei Ulise, cea mai matură și mai neexclusivistă dintre revistele noii generații, după G. Călinescu. Istoricul literar Emil Manu are dreptate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
S. Stolnicu, George Gregorian, Al. Philippide, Camil Baltazar, G.St. Cazacu, George Dumitrescu, Radu Gyr, Dragoș Vrânceanu, E. Jebeleanu, Horia Stamatu, V. Gheorghiu, Urmuz, B. Fundoianu, H. Bonciu, Ilarie Voronca, Geo Bogza. La fel ca și alți comentatori din epocă, Boz îl consideră pe Urmuz poet. Reținem deocamdată revendicarea autorului Cronicarilor în sprijinul „nihilismului liric” și al „frondei” tinerei generații de scriitori: „Urmuz satisface o tinerețe pornită pe frondă și negare absolută. Sub semnul lui trăiește un nihilism liric.” În legătură cu referințele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Reținem deocamdată revendicarea autorului Cronicarilor în sprijinul „nihilismului liric” și al „frondei” tinerei generații de scriitori: „Urmuz satisface o tinerețe pornită pe frondă și negare absolută. Sub semnul lui trăiește un nihilism liric.” În legătură cu referințele „urmuziene” prezente în comentariile lui Boz, merită evidențiată, cu deosebire, o observație surprinzătoare din capitolul despre Bacovia: „Nu cunosc în linia aceasta a explorărilor tragice din literatura noastră decît pe unul care să se fi întors cu aceeași stranie strălucire în ochi din călătorii subpămîntene: Urmuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu deosebire, o observație surprinzătoare din capitolul despre Bacovia: „Nu cunosc în linia aceasta a explorărilor tragice din literatura noastră decît pe unul care să se fi întors cu aceeași stranie strălucire în ochi din călătorii subpămîntene: Urmuz”. Despre Arghezi, Boz scrisese un articol amplu în primul număr din Ulise (15 mai 1932): „Glosse la poezia «Florilor de mucigai»”. Comparația între arghezienele Tablete din Țara de Kuty și Urmuz va face carieră mai tîrziu, în capitolul din volumul III al trilogiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Bogza, Rimbaud e un prunc nevinovat”; „poezie la Lautréamont, biologie la Bogza”; „influența viziunilor demonice ale lui Arghezi”, dar și: „confesiunea propriilor experiențe”; „lipsă de plasticitate a viziunilor”, „vocabular cu totul desuet”; „accente de simbolism diluvic”). Dincolo de diagnosticul sever („document”), Boz e singurul critic interbelic care intuiește, la tînărul Bogza, depășirea poeticității canonice înspre explorarea - transestetică - a unor teritorii-limită ale psihicului, valorificate doar de Urmuz și suprarealiști: „La urma urmei, în aceste domenii de limită ale poeziei moderne, Éluard și Breton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Transcriu numai poema „Tîrziu”, pentru excepționala ei calitate de invocare a unei stări de halucinație și care poate fi alăturată celor mai onirice pasagii suprarealiste sau celor mai veninoase incantații ale lui Lautréamont”. Ca și în cazul altor critici „artiști”, Boz polemizează cu Lovinescu, care „oprindu-se, cum era și cazul, la elementele superficiale”, a ratat înțelegerea poeziei bacoviene, fixînd-o în rama desuetă a unui simbolism provincial, minor. Observație corectă... Așezat în descendența lui Villon, inclasabilul Arghezi este văzut ca „un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poetic al dlui Arghezi, care constă în anexarea tuturor domeniilor și instituirea pentru sensibilitatea noastră a unui platou de unde toată creațiunea, scîrnavă sau îngerească, să se poată vedea, ridicată și schimbată la față”. Poemele lui Ilarie Voronca sînt, pentru Lucian Boz, un fel de „traduceri vizuale ca în filmele suprarealiste. Căci la Voronca metamorfoza nu mai este haină, ci esență”. Remarcabilă este observația privind imanența poeziei acestuia, al cărei principiu constitutiv refuză interpretarea (în sensul de descifrare): „Poemul — o criptografie, hieroglife
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
studiul sexualității încă nu pătrunsese pe la noi adus de avalanșa psihoanalizei, biografia deșteptării erotice a lui Darie este un document (poetic, evident și fără tendință moralizatoare, ca Frühlingeserwachen a lui Wedekind), de primă importanță pentru psihologia analitică românească”. Pentru Lucian Boz, Vinea poate fi considerat „cu drept cuvînt șeful școalei moderniste”, spiritul său vădind „empatie cu veacul, dar și o dureroasă negare a lui”. Judecata drastică formulată de G. Călinescu asupra lui Boz în Istoria... își are partea de adevăr. Totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
primă importanță pentru psihologia analitică românească”. Pentru Lucian Boz, Vinea poate fi considerat „cu drept cuvînt șeful școalei moderniste”, spiritul său vădind „empatie cu veacul, dar și o dureroasă negare a lui”. Judecata drastică formulată de G. Călinescu asupra lui Boz în Istoria... își are partea de adevăr. Totuși, unele dintre „dezavantajele” tînărului critic se transformă, retrospectiv, în avantaje. Lipsa complexului - post-maiorescian - al autorității critice îi va fi fost suspectă nu numai lui Călinescu; în comentarea poeziei modernisto-avangardiste ea poate reprezenta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unele dintre „dezavantajele” tînărului critic se transformă, retrospectiv, în avantaje. Lipsa complexului - post-maiorescian - al autorității critice îi va fi fost suspectă nu numai lui Călinescu; în comentarea poeziei modernisto-avangardiste ea poate reprezenta însă nu numai un risc (cazul lui Lucian Boz), ci și o limită de comprehensiune. Pe de altă parte, formația sa intelectuală e diferită de cea a majorității criticilor români ai vremii; crescut în ambianța Contimporanului, tînărul critic are antene mult mai fine pentru literatura extrem-modernistă și avangardistă europeană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
articolul din Dicționarul neconvențional al scriitorilor evrei din România - a criticului eseist, subiectiv și speculativ. Refuzul atitudinii magisteriale se asociază deschiderii comprehensive, neexclusiviste către noile experiențe poetice. Multe dintre observațiile criticului de poezie au fost confirmate de exegeza postbelică. Lucian Boz merită, cel puțin sub acest aspect, recitit. Capitolul XIV. Efectul Urmuz și mitul precursorului avangardist. Aventurile receptării. De la „centrul marginii” la „periferia Centrului”. Un studiu de caz privind canonizarea critică a avangardei românești Evoluția receptării lui Urmuz - pentru mulți, „mitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dinspre marginea spre centrul sistemului literar, dinspre critica de susținere practicată, în anii ’20, de către unii artiști și scriitori modernisto-avangardiști (George Ciprian, Ion Vinea, Tudor Arghezi, Sașa Pană, Geo Bogza, Ilarie Voronca, Stephan Roll) spre criticii de plan secund (Lucian Boz) și, de la ei, spre critica estetică „de autoritate” și spre critica universitară, pe fundalul metamorfozei sensibilităților ideologice și artistice europene, al evoluției metodelor de analiză și al politicilor culturale. Lucru aparent redundant întrucît, practic, fiecare monografie/ediție din cele nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Editura Unu a aceluiași). Rezultat previzibil: Urmuz intră în „vizorul” criticii literare... Scriu despre el G. Călinescu (în Capricorn, I, nr. 1, decembrie 1930), Pompiliu Constantinescu (în Vremea, IV, 162, 25 ianuarie 1931), Perpessicius (Cuvîntul, VII, nr. 2151, 1931), Lucian Boz (Excelsior, I, 19, 4 aprilie 1931), alături de autori insignifianți: S. (Șiclovanu) în Excelsior, I, nr. 2, 12 decembrie 1930, n.c. (Numa Cartianu) în revista craioveană Radical, II, nr. 10, 1930, m.c. (Mihail Cruceanu) în Îndreptar, I, nr. 12
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
toate elementele religioase necesare unui cult: misterul existențial, „martorii” (prieteni, artiști apropiați, foști colegi de la liceul bucureștean „Gheorghe Lazăr”), „botezătorul” (Tudor Arghezi), apoi, în cercuri succesive (deși strîmte), „apostolii” avangardiști — Ion Vinea, Marcel Iancu, Jacques G. Costin, Geo Bogza, Lucian Boz, Sașa Pană, Ilarie Voronca, Stephan Roll, Jonathan X. Uranus. Se adaugă faptele „exemplare” (relatate de G. Ciprian, V. Voiculescu sau M. Cruceanu) și coincidențe „revelatoare” (de ex.: cele relatate de T. Arghezi). Numai minunile mai lipsesc... Primii „convertiți” - critica modernistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de prim-plan (Perpessicius, Pompiliu Constantinescu, G. Călinescu, Tudor Vianu) sînt, treptat, convertiți. Din rîndul lor se va desprinde primul „canonizator” autentic — e drept, ambiguu: G. Călinescu în „Curs de poezie” (1939) și Istoria... (1941). Primul critic-apologet a fost Lucian Boz - tînăr comentator de plan secund al epocii, cunoscut ca emul „ecumenic” al avangardei și al literaturii noii generații. Cele mai importante articole encomiastice sînt „Jocul minții cu moartea”, în Excelsior, I, nr. 18, 4 aprilie 1931, p. 6-8, și „Sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
seriozitate, dacă e pătruns pînă în cele mai adînci coridoare ale subteranei sale, ne duce spre ultimul cerc al Cetății Dite, unde este locul trădătorilor întru asasinarea duhului”; „Iată pentru ce Urmuz este heraldul unui nou ev”. Spiritualism? Cel puțin Boz îl compară pe Urmuz cu tîlharul din stînga Mîntuitorului, spre deosebire de Geo Bogza care-l compara direct cu Iisus: „Umorul lui Urmuz este inexistent sau este o mască asemeni acelor hidoase măști totemice ale genialelor tragedii ioniene, ascunzînd totuși cu iscusință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și avangardă, între avangardă și o presupusă tradiție balcanico-folclorică, între avangardă și spiritualismul tinerei generații interbelice, între avangardă și proza modernă a unor T. Arghezi și G. Călinescu, între avangardă și „teatrul absurdului” etc. Semnificative sînt și apropierile pe care Boz le face, în articolele sale, între Urmuz și Tabletele din Țara de Kuty ale lui Arghezi, între Urmuz și Bacovia (în Cartea cu poeți), între Urmuz și Max. Blecher. Ele vor fi preluate mai tîrziu - involuntar sau nu - de către exegeza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
altfel, suficient) sau asupra atitudinilor tradiționalist-xenofobe și antisemite, am discutat pe larg, în cadrul unor „studii de caz”, trei forme de asimilare a inovației radicale în pragul anului 1930: 1) critica de susținere a unui tînăr comentator de plan secund (Lucian Boz); 2) critica artistă, ecumenică, nonmagisterială a lui Perpessicius, cel mai favorabil avangardei dintre foiletoniștii moderni de prim-plan ai perioadei; 3) prima lucrare academică, din România, dedicată poeziei de avangardă (teza de doctorat Anarhismul poetic a lui Const. I. Emilian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avangardei dintre foiletoniștii moderni de prim-plan ai perioadei; 3) prima lucrare academică, din România, dedicată poeziei de avangardă (teza de doctorat Anarhismul poetic a lui Const. I. Emilian, apărută în 1931 la „Cultura Națională”). În cazurile lui Perpessicius și Boz, permeabilitatea în fața inovației radicale se datorează, în bună măsură, sensibilității „artiste”, lipsei dogmatismului ideologic și a ambițiilor ierarhizante, deschiderii ecumenice și eclectice. Dacă însă Boz practică o critică asumat empatică, eseistică, Perpessicius - fidel esteticii clasicizante, filtrată printr-un impresionism autentic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Const. I. Emilian, apărută în 1931 la „Cultura Națională”). În cazurile lui Perpessicius și Boz, permeabilitatea în fața inovației radicale se datorează, în bună măsură, sensibilității „artiste”, lipsei dogmatismului ideologic și a ambițiilor ierarhizante, deschiderii ecumenice și eclectice. Dacă însă Boz practică o critică asumat empatică, eseistică, Perpessicius - fidel esteticii clasicizante, filtrată printr-un impresionism autentic - încearcă să descopere, dincolo de stratul îndrăznelilor formale, o structură de adîncime ordonatoare, o virtuozitate compozițională „manieristă”, de natură să legitimeze artistic experiențele novatoare, iar academistul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nevoit să ia act de relevanța internațională a fenomenului avangardist („anarhic”) privit - dintr-o perspectivă conservatoare, evident ostilă - drept esența însăși a modernității artistice și a noului „saeculum”. Toți trei fac legătura între spiritul avangardei și diferitele centre de validare: Boz realizează un „cuplaj” între avangardă și tînăra generație a anilor ’30, stimulînd - deopotrivă - interesul unei părți a criticii față de Urmuz. Perpessicius recuperează avangarda pe linie „modernist-canonică” și „estetizantă”. În fine, Const. I. Emilian are meritul de a fi introdus, primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Endre, East-European Avantgardism, english version, Pal Varnai, Akademiai Kiado, Budapest, 1992 Bote, Lidia, Simbolismul românesc, București, Editura pentru Literatură, 1966 Bourdieu, Pierre, Economia bunurilor simbolice, traducere și prefață de Mihai Dinu Gheorghiu, Editura Meridiane, Colecția „Biblioteca de artă”, București, 1986 Boz, Lucian, Cartea cu poeți, Editura Vremea, București, 1935 Brezianu, Barbu, Brâncuși în România, Editura Academiei, București, 1976 Buot, Francois, Tristan Tzara. Omul care a pus la cale revoluția dada, traducere de Alexandru și Magdalena Boiangiu, Editura Compania, București, 2002 Cazimir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
destinate amorțirii populației. Rulat sub banchetă, taximetristul scutură și el amorțit un picior. Parcă regretând, străinul își introduse degetul mare și degetul arătător sub viermele însiropat al limbii și fluieră prelung, șerpește, de trei ori. Deodată, din hățișul de măselariță, boz, dud și mur sălbatec de pe marginea dreaptă a autostrăzii năvăliră, îndoind rămurele în fuga lor, cele patru bagaje. Precum orice bagaj, pentru cunoscători, își vădeau și ele un sex. Iar acestea erau de genul masculin. Cei patru tropăiau transpirați și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
poate reține Încă mulțimea de informații și sfaturi, tatăl vorbea mai mult pentru el, arătându-i fagii Înalți cu frunze lucioase, stejarii cu coroane imense, carpenii, ulmii, jugaștrii, sângerii, sorbii, alunii, cornii și toate tufele de mure, zmeură, urzici și boz. Când ajunse la locurile bine cunoscute, Victor insistă În prezentarea precisă a tuturor tipurilor de bureți specifici acelor locuri și apăruți În final de vară, bogăție a pădurii din care satele apropiate, sărace În mare parte, se alimentau ades. În
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]