356 matches
-
Umilința neînțelegerii se răzbună apoi, frustrații sistemului de formare devin mai târziu agresivi, sfidează norma care i-a aliniat, sparg regula care li s-a impus. Îi provoacă acum pe cei care-i depășeau sau pe profesorii ce-i umileau, bravează afirmându-se prin semne exterioare care sugerează reușita: cariere În politică, mașini, haine de firmă, lanțuri de aur. Cei ce afișează reușita sunt foștii frustrați. Dacă primul remediu e implicarea și asumarea răspunderii, al doilea remediu e coerciția. Reguli dure
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
dintr-un sat. Doar intenția vizibilă de a evita stridențele. La fel sunt casele vecinilor, acestea din urmă fiind locuințe permanente. De la Barcelona la Matarό, un orășel cochet la câțiva kilometri dincolo de Valissar, anticul oraș roman Iluro - reper pe Costa Brava, se Întinde prima cale ferată construită În Peninsula Iberică, În 1848. Acum modernizată, trenurile circulă cu o frecvență de patru garnituri pe oră. Nisipul falezei satului, amenajată de primărie, la dispoziția localnicilor și a eventualilor turiști (puțini, În septembrie nu
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
a restrânselor mijloace ale celor de la Hiena, le-a „întins „o mână de ajutor” editându-le revista, cine? - cei de la Editura Ramuri, care își pun amprenta pe coperta editoriatei: LITO RAMURI, Craiova, dându-le posibilitatea reapariției regulate a reviste „care bravează ipocriziile democrației, care este dușmană neîmpăcată a omului politic, sinteză de ignoranță și incorectitudine”, Ramuri înlesnindu-i „o nouă luptă pe care o începe”... „Începem” concluziona preambulul: „Semănăm uri ca să culegem bucuria adevărului spus fără nici o reticiență.” Așa că, de la 20
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
mai gândești, moșule?" Apoi la ce să mă gândesc și eu? Tot îmi spune unul și altul că ai mulți bani. Tot îm vine să cat tovarăși și să te cerc într-o noapte... Așa! și starețul începe a râde. Brava, brava, moșule, brava! Și cam cu câți tovarăși ai vrea să vii? Bani am nu știu câte lăzi... Avere, ce socoți? Cu câți vii? Apoi cu câți oiu putea. Bine. Cu treizeci? Fie și cu atâția. Am eu cu ce vă primi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
gândești, moșule?" Apoi la ce să mă gândesc și eu? Tot îmi spune unul și altul că ai mulți bani. Tot îm vine să cat tovarăși și să te cerc într-o noapte... Așa! și starețul începe a râde. Brava, brava, moșule, brava! Și cam cu câți tovarăși ai vrea să vii? Bani am nu știu câte lăzi... Avere, ce socoți? Cu câți vii? Apoi cu câți oiu putea. Bine. Cu treizeci? Fie și cu atâția. Am eu cu ce vă primi. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Apoi la ce să mă gândesc și eu? Tot îmi spune unul și altul că ai mulți bani. Tot îm vine să cat tovarăși și să te cerc într-o noapte... Așa! și starețul începe a râde. Brava, brava, moșule, brava! Și cam cu câți tovarăși ai vrea să vii? Bani am nu știu câte lăzi... Avere, ce socoți? Cu câți vii? Apoi cu câți oiu putea. Bine. Cu treizeci? Fie și cu atâția. Am eu cu ce vă primi. Am eu focuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
unește în cârd vreo 20-30 de oi, cu o surioară a lui, micuță. "A cui îs oile acestea, măi Ciobane? Apoi a lui Vasile-a-Moșneagului. Cum te cheamă? Ion. Carte ai învățat? Da, am învățat; da numai vre-o patru clase... Brava! Și ce ești tu la oile astea? Cioban ori strungăraș? Eu îs și cioban și strungăraș, eu duc toată răgula! Tu ții răbușul. Vra să zică ai și răbuș! Cum nu? da l-am uitat pe-o zare de deal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Iaca colo peste deal la 15 minute departare avem pe prietinul nostgru Manolucă, holtei 139 ca și noi, cu casă încăpătoare și cu tot ce trebuie la camară. Hai la dânsul că vom mânca cât ne-o încăpea în pântece. Brava, Vasile! Iaca, zău, îl uitasem pe Manolucă, uita-l-ar relele, răspunsei eu. Ș-atunci noi toți care ne pusesem grecește pe iarbă la umbra stejarului, ne-am sculat răpede în picioare, am șuierat cânii și am plecat în pas
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
turcul se întoarse surâzând către mine și îmi zise: D-apoi bine, cucoane, eu nu-s turc cum nu ești nici dumneata; sunt get beget român de la București; dar, dac-oi zice că-s român, mor de foame aicea. Ei, brava mă! Ține un bacșiș și dă-i înainte cu turceasca, răspunserăm noi puindu-i câte un franc în palmă. Eu nu sunt singur aicea; a mai venit cu mine un țigan cu un urs. Și unde e țiganul? E la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cafea în prostie și se văitau că îi scoală câinii care latră încă de dimineață, când încep să se vânture tot felul de mijloace de transport care de care mai enervante. Aiurea, de unde să audă ei câinii? Se dădeau mari, bravau. Eu rămâneam acolo ca sub un clopot de sticlă. Era în copilăria mea un serial al lui Cousteau, În lumea tăcerii. Scriam ceva într-un carnet pe care toți doreau să mi-l șutească. Pe cărți nu puneau mâna. Cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Astfel, am realizat că literatura, mai degrabă decît iubiri, naște orgolii. și că, oricum, e un spațiu al individualis mu lui. A fost, probabil, momentul maturizării noastre.“ După ce am recitit textulețul de mai sus, mi-am dat seama că am bravat cînd am spus că nici o atitudine nu trebuie luată prea în serios. De fapt, lucrurile nu sînt, nici într-un caz, nici în altul, o glumiță și ar fi o prostie să le bagatelizez. Aminteam, în textul de mai-nainte
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
se vindece, însă, iarăși m-a lovit ghinionul. N-a fost suficient că aveam degetul mare de la piciorul drept rănit că a început să se repete aceeași infecție în călcâi, care a crescut mai repede și mai dureros. Dar ca să bravez făceam pe viteazul și ascundeam cu grijă spaima ce o aveam cu gândul la o nouă intervenție chirurgicală în stilul descris anterior. Desigur că am răbdat cu stoicism operația care devenise o obișnuință pentru chirurgul de soră- mea, dar, de
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
auzim cu toții, pe post, de la unii realizatori TV mai zurbagii. Cu alte cuvinte, sunt tare și nu vreau să fac pe plac nimănui, îmi fac emisiunea cum poftesc și, dacă nuți place ce vezi, valea! Prin asta, respectivii țin să braveze și să ne arate - chipurile - că nu iar preocupa audiența (deși, evident, nui așa) și, pe de altă parte, săși cauționeze trăsnăile. Firește, o asemenea atitudine asigură și un foarte bun marketing emisiunii, așa cum anunțul la știri de tipul „imaginile
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
persoane, rotundă, până la carnet de conducere internațional, unde îți poți petrece iarna pe pistele de schi și unde există două guverne care se bat cap în cap. Tot la cârciuma din San Pere, poți afla că nemții au invadat Costa Brava, fapt pentru care catalanii (sau catalunezii) refuză să petreacă vacanța la Mediterana și preferă să meargă în insulele Canare (tot în Mediterana). Aici, toți oamenii sunt într-o veșnică agitație și, ca să te obișnuiești cu ritmul lor, trebuie să fii
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
obscene și informații erotice. Fiind bun la jocuri, nu m-ar fi scârbit prea mult toată treaba asta, dacă profesorii mei nu s-ar fi străduit atât să-mi mântuiască sufletul. Mă acuzau că nu mă adaptez mediului Înconjurător; că „bravez“ (Îndeosebi presărând tezele mele de rusă cu termeni englezești și franțuzești, care Îmi veneau spontan În minte); că mă bat cu pumnii strânși, În loc să folosesc lovitura cu partea interioară a pumnului, ca o pălmuială, adoptată de bătăușii ruși. Dirigintele care
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu impresia că a murit vesel, parcă glumind. * Secvență. În prima toamnă bucureșteană, mergând la facultate, pe jos, străbătând în viteză, cu pași mari, de „uriaș”, Calea Văcărești, numai în cămașă, deși e o dimineață de octombrie rece, cu vânt, bravând, sfidând pericolul de a răci și pe trecătorii cu haine „de sezon”, pe care îi depășesc dezinvolt, mergând, cu ușurință și cu spor, mușcând și înghițind în segmente mari distanța, simțindu-mă tânăr și sportiv, excelent în pielea și în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
am ridicat în picioare. Și în ce mod aplaudam, așa, cam într-o doară, relaxați, blazați, ca niște congresmeni americani. Ce ne-o fi venit, nici azi nu înțeleg. De unde necesitatea acestui gest de frondă puerilă, dorința subită de a brava? Și tocmai la o asemenea ședință, cu o asemenea participare, ca număr și „calitate”? Nimeni nu ne-a zis nimic. Ca și cum nimeni n-ar fi observat nimic. Oamenii, în picioare, au aplaudat un timp, apoi s-au așezat pe locurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Nici măcar o facultate. Îmi făcusem, în schimb, praf situația și nu știam ce mă așteaptă. Nu regretam însă cele întâmplate: mă ridicasem împotriva minciunii, refuzasem să fiu complicele nedreptății. Apărasem un coleg și un prieten nevinovat. Avusesem o atitudine dreaptă. Bravasem. Devenisem un mic „erou”. După confirmarea - la Centrul Universitar de pe Plevnei - a exmatriculării, a urmat o perioadă pe care aș numi-o a discuțiilor neoficiale, obositoare și inutile, chiar dacă îmi erau impuse de cei care îmi voiau binele. Țin minte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ție, chem peste veac sufletul tău mare, sufletul tău de mamă sfântă, de mamă nemuritoare. Pagina pe care scriu, poartă alături de slove și lacrimile care însoțesc strigătul meu către tine, chemarea mea. Dumnezeu mi-i martor că nu vreau să bravez. Tu, sanctuarul vieții mele, tu cea mai sfântă ființă din viața mea, tu, bunătatea, blândețea, tu lacrima și sudoarea, tu jertfa care te-ai mistuit din iubire pentru mine, tu mămică dragă, îmi îngădui să scriu despre tine ? Îmi îngădui
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
că am luat-o prea repede cu ucenicia băuturii. Află că nu-i așa, ba, colac peste pupăză, că nici prost neșcolit n-oi fi și mă pune la proba plumbului, să-mi vadă scrisul așternut pe hârtia de împachetat. Brava. Am să vorbesc la primărie să te luăm telefonist. și așa, prin Zaharia Apostol, secretarul primăriei, am ajuns mai mare peste comunicații. Luam notele telefonice de sus,capsam adrese, coseam hârtii la dosar și mai ales argățeam la domnul notar
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
dinți la Cluj. Am coborât în sufrageria hotelului, unde ortacii mei de drum se înfruptau de zor din micul dejun à l’anglaise, mai copios decât un breakfast, adică un adevărat brunch: ouă, slană, cârnați prăjiți, smântână și nelipsita horincă. Bravând ridicolul, mi-am spus în gura mare oful: — N-am periuță de dinți și aș vrea să-mi cumpăr una... S-a făcut tăcere. Nimeni cu îndrăznea să pufnească în râs. Apoi lui Ion Groșan i s-a făcut milă
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
ție, chem peste veac sufletul tău mare, sufletul tău de mamă sfântă, de mamă nemuritoare. Pagina pe care scriu, poartă alături de slove și lacrimile care însoțesc strigătul meu către tine, chemarea mea. Dumnezeu mi-i martor că nu vreau să bravez. Tu, sanctuarul vieții mele, tu cea mai sfântă ființă din viața mea, tu, bunătatea, blândețea, tu lacrima și sudoarea, tu jertfa care te ai mistuit din iubire pentru mine, tu mămică dragă, îmi îngădui să scriu despre tine ? îmi îngădui
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
nu-i unul de longevivi. Un frate de-al său, așezat în Cotnari, a murit, la fel și o soră, care stătea în Liteni. Mai zdravăn se ține moș Vasile, mezinul, însă și sănătatea lui a început să scîrțîie. Deocamdată bravează. „Filosofia” sa e că: „Sfîrșitul trebuie să înceapă de undeva”. Resemnarea tatei e de alt fel: mai profundă, acompaniată de o tristețe care aproape nu are semne exterioare, vizibilă numai în tivul înroșit al pleoapelor și în inapetența de a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cîinii. M-a cuprins o spaimă înnebunitoare... Peste două zile, la meditația de după-amiază, în absența ofițerului supraveghetor, aflați încă în starea de surescitare, am povestit unii altora experiența teribilă a primei gărzi de noapte. Deși, acum, cîțiva încercau să braveze, tuturor le fusese frică. Aflat în plin cîmp, prietenul meu Samoilă a tras în cumpăna de la fîntînă, a cărei umbră se întindea amenințătoare spre dînsul. De la „contrarevoluția” din Ungaria, despre care știam prea puțin, discuția a alunecat la războiul israeliano-arab
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
intervenții lungi”. Munca intensă îl surmenează, de data aceasta definitiv. Reîncep nopțile albe și durerile de cap, dar se străduiește să pară într-o stare bună: glumește, rîde, se joacă - diminețile - cu un setter irlandez, Aida. Avea motive serioase să braveze. Conducătorii se tem să arate că sînt bolnavi. Știu că boala lor îi stimulează pe adversari. Iar situația sa nu era cea a „șefului” căruia nu-i iese nimeni din cuvînt. Aflu acum că el a fost nu o dată în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]