849 matches
-
evocări serafizate de ruralism pictural, dar cu filiație bacoviană („ninge pe vechi catedrale”,/ „soarele curge peste vârfuri de plopi”) și nu fără ceva urme din linia Nicolae Labiș - Ioan Alexandru („Oh, lerui-ler, într-o noapte ca asta/ când stelele umblă buimace pe jos/ fratele meu a trecut sub zăpezi/ c-o floare de cancer în piept înflorită frumos”). Detaliile care compun desenul de ansamblu ale acestui „lirism delicat minor” (Eugen Simion) sunt alăturate din perspectiva unei memorii care transformă marginile obiectelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285176_a_286505]
-
de trăznet, în clipa în care privirea îi cade asupra pântecului lui Suze. Draga mea, ești însărcinată? — Nasc până atunci, o liniștește Suze. — Bine! Robyn se relaxează. Cum am spus, o să arăți minunat în violet! — În violet? Suze e total buimacă. Credeam că o să mă îmbrac în albastru. — Nu, categoric în violet! — Bex, sunt sigură că mama ta a zis... — Ei, oricum, o întrerup grăbită. Robyn, sunt puțin prinsă cu toate astea și... — Știu și nu vreau să te încurc în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
practic la hiperrealitate 280 15.1.2.1. Teorema de incompletitudine 281 15.1.2.2. Experimentul Einstein-Podolsky-Rosen 282 15.1.2.3. Teorema lui Bell 283 15.1.2.4. Teoria bootstrap 283 15.1.3. Creierul liber și buimac 285 15.1.4. Curriculumul și cultura de masă... postmodernă 289 15.2. Panorama gândirii curriculare postmoderne 292 15.2.1. Expansiunea „imperială” 292 15.2.2. Cele zece „provincii curriculare” postmoderne 294 15.3. Viziuni, accente, poziții și simptome
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
hiperraționalitate, va reuși să confere o nouă terra ferma pentru întemeieri trainice în cultura euroatlantică. În orice caz, curriculumul ultramodern nu poate avea decât o fundamentare hiperrațională. 15.1.3. Creierul liber și buimactc " 15.1.3. Creierul liber și buimac" Am putea continua cu alte asemenea descoperiri cutremurătoare ale științei moderne: „relațiile de incertitudine” ale lui Heisenberg; teoria universurilor multiple a lui Everett; teoria sistemelor ergodice a lui Birchoff, von Newmann și Kolmogorov; cronotopologia și teoria ordinii din haos ale
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Sunt generațiile perioadei moderne, pregătite să-și consume viața prestând o profesie bine definită și necesară în societatea industrială. Nimic nu șochează mai mult mentalitatea acestui matur sau bătrân onest decât volatilizarea prestigiului - și chiar dispariția - profesiei sale. Creierul modern buimac nu poate să înțeleagă de ce și cum s-a eterizat lumea pentru care el fusese format și pe care o slujise cu mândrie și credință. Robul credincios al „erei coșului de fum” se pomenește brusc fără stăpânul său generos. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
a manifestat dragostea și atașamentul față de P.M.R.” Această sintagmă va deveni pentru o lungă perioadă de timp preambulul oricărui raport de activitate al UTC-ului, apoi al UTM-ului, apoi iarăși al UTC-ului, după 1965. Încet-încet, își făcuse apariția buimaca limbă de lemn de care un întreg popor se va suprasatura. Promotorii și propovăduitorii acestui mod standard de comunicare au fost „profesorii” întru doctrină marxist-leninistă ce au „predat” în numeroasele școli de cadre, de instructori, de îndrumători sau chiar de
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
în materie de orchestre de tot felul, explicațiile lui despre ce și cum stă chestia cu instrumentele muzicale de prin Cuba mi-au făcut capul să-mi vîjîe vreo săptămînă. După ce a susținut o lecție despre instrumentele orchestrelor cubaneze, văzîndu-mă buimac, mă invită să "Vamos a guarachar" (p. 413), adică "hai să dansăm". În seara aceea, după ce am ajuns în pat acasă, îmi vîjîau urechile, terorizat de cuvintele bongo, bembe, bocu, cocoye, okoncolo, cascabeles etc., de a trebuit să beau cantități
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
lui parcă mișcă ceva. Apoi mișcarea nu mai era o părere ci o săltare vioaie a clopoțelului. Sare ca fript și aleargă spre mulinetă strigînd: Mișcă băi, mișcă băi fraților! Somnoroșii săi frați sar ca fripți și apucă să fugă buimaci în altă direcție, dar Victor nu degeaba era profesor universitar. Era singurul care alerga în direcția bună. Trage bățos firul și mulinează. Apoi mulinează și iar trage bățos. Apoi le face pe amîndouă în același timp. Ajung și buimacii săi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
fugă buimaci în altă direcție, dar Victor nu degeaba era profesor universitar. Era singurul care alerga în direcția bună. Trage bățos firul și mulinează. Apoi mulinează și iar trage bățos. Apoi le face pe amîndouă în același timp. Ajung și buimacii săi frați și se reped și aceștia la tras. Plecați de aici ! Nu puneți mîna! Supuși, cei doi se retrag cu infinite regrete că nu au și ei un merit cît de cît la scoaterea balaurului. Căci erau siguri că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
747 și a ales acest oraș ca reședință. În acest oraș se află un celebru muzeu în care sînt păstrate unele capodopere făcute la Constantinopol și care au fost jefuite de cruciații din a patra cruciadă prin anii 1204. Cruciații buimaci, mari amatori de jafuri, nu prea știau ce să atace, Egiptul, Ierusalimul sau..., de ce nu, chiar Constantinopolul. În anul 1000 Constantinopolul avea peste un milion de locuitori în timp ce Roma și Parisul, abia aveau 40.000 de suflete. Era capitala lumii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
gluma. Simt că pe nas îmi curge ceva vîscos, sărat. Deodată aud ceva ce n-am crezut că pot auzi: Lasă-l în pace oltean scîrbos și cretin! Sergentul a fost atît de surprins încît a rămas năuc. Se uită buimac la cei tolăniți pe jos. Își revine și turbarea se mărește gradat, ucigaș. Cine? Cine, mă?! Eu, se ridică popenchi Floricel. Eu, scîrbosule, tîmpitule, idiotule, analfabetule. Sergentul capătă o figură de dezorientat, de aiurit. Atunci se întîmplă o adevărată minune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Hai, mă, ce faci acolo? Atunci am înțeles și sensul vorbelor, înjurăturilor dinainte. Nu știam cui sunt adresate și cine le rostește. Rămăsesem acolo într-o stare apropiată de asta de azi. Și cum dracu’ scriu io când sunt așa buimac, bezmetic? - e întrebarea. Când nici măcar nu sesizez care, din ce mi se întâmplă, e faptul esențial și care e umplutura. Când mereu am plecat într-o direcție și am ajuns în alta. Am tocit să dau la Drept - și am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
mai interesantă. Chiar fraza mea e o corcitură neologistico-golănească. Am, de când mă știu, plete, un alt amestec considerat în multe culturi drept impur. Poate de-asta aveam probleme în școală cu profii care mă puneau să mă tund. Sunt bezmetic, buimac, stări liminale, iar buimăceala, indeterminarea mea iau chiar o expresie gastronomică, pentru că io nu mănânc așa, pur și simplu, ci combin total imprevizibil ceea ce găsesc pe masă. Cozonac cu mămăligă, supă cu salată de varză. Și nu mai continuu, pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
gazele, duceau gunoiul, se ocupau de toate nimicarnițele astea birocratice. Uite, cum interacționează oamenii când au prilejul să ducă găleata la ghenă e un subiect. Nu vorbeam cu vecinii și asta îi enerva. Io sunt și ceva mai bezmetic, mai buimac. Trebuie să recunosc. Mai mitocan, dacă vreți. Odată am intrat în bloc. Și, la scara blocului, erau niște oameni. Echipajul rebus, cum ziceam. Și io nu i-am băgat în seamă. Cantitate neglijabilă. Nu i-am salutat. De-aia vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Așadar, în jur de patru, când am ajuns io, ei munceau. Sau doar el. Rodica tocmai fusese brusc atinsă de un virus bizar. O durere de cap care se vindeca doar dacă privea telenovelele. Nea Titi, mai puțin descurcăreț, mai buimac, mi-a comunicat că tocmai sunaseră de la Miorița că trebuie să trec pe acolo să duc niște cărți. Colaborasem, v-am spus, cu mai multe luni în urmă la Miorița, plecasem de acolo după scandalul cu Luminița, dar de atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
lui. Dar nici asta n-ar fi ceva de imputat. Ceva grav și ireparabil. Nici vorbă. Un roman tezist, bătut în cap. Asta aș vrea să scriu. Să preiau clișee de la Miorița. Că trăim într-o lume corcită de venetici buimaci și nu mai știm să apreciem oierii curați și colțuroși. Astea ar trebui să fie modelele noastre. Pe bune, nu știu ce ar trebui să scriu. Dar spre un roman din ăsta mărginit ar trebui să mă îndrept. Nu știu cum se făcea că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ceva, acolo. Ceva adormitor, pentru o după-amiază de duminică cu burta plină. Dintre cei de față, unii se uitau la televizor. Alții nu. Marele Prozator, de exemplu, nu se uita. Vorbea. La un moment dat, se oprește și cască ochii buimac la tubul catodic. Cască dioptriile. Pe toate le cască. Și, cu mâna sprijinind falca, gândește, rumegă situația. Se uită la balerinii ăia doi. Îi întoarce pe toate părțile. Un sfrijit care o tot ridică de la podea pe o fetiță de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
plin de dor de Maramureș. Nu vii și tu?! Ieri și azi am fost la Tg. Neamț. A fost invitat acolo domnul Ovidiu Genaru. Gașca: Daniel, Adrian, Sava, Calcan, Radu, eu. A fost minunat. Domnul Ovidiu e un compagnon minunat! Buimac de amărăciune de T numai așa mai pot să rezist: plecînd. Nu pot dormi, mă obsedează, mi-e teamă să nu fiu nevoit să mă internez pe undeva. Este ieșit din comun ceea ce simt de cînd am divorțat de ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
rău, dar sub mulțumirea mea. Trecerea lui T. pe la mine, ca-n vremurile bune, nu mi-a schimbat sufletul. O minune, oricum! Am hoinărit cîțiva kilometri cu ea avînd amîndoi un har cuvintelnic nemaipomenit. Ne-am tăvălit ca niște zei buimaci și am stat cuminți. Dar cît de paralel trăim! Ieri am mai cumpărat de la biblioteca vechiului liceu multe cărți. Deci sînt mulțumit oarecum. Teatru american (toți cei buni!), Max Frisch (teatru), Hoffman, Greene, Capote, Grillet, Mauriac (o, cu cîtă emoție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
colo pe dușumea în timp ce nările lui se transformaseră instantaneu în două izvoare de culoare roșie. Fire-ai al dracului să fii!! Nu poți să stai naibii la locul tău, bestie ticăloasă?! Ai? Marș la locul tău! Mircea s-a ridicat buimac. Abia-abia se ținea pe picioare. Era alb la față și plin de sânge. Tremura tot. Noi am înțepenit. Fiți atenți, pui de viperă! Ce-ați făcut voi se numește furt. Se-aude? Ați furat, bă nenorociților! Ați furat din bunul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
lung dor, nu înlocuiește o prezență. Spațiul impune prezență. Spațiul este concret; timpul trecutul, abstract. Țara nu se iubește prin corespondență și se uită prin absență. Țara este mai ales prezența în spațiul ei. * Regăsesc, spre sfârșitul verii, Bucureștiul, oraș buimac. Totul este răvășit în București, casele vechi și frumoase au devenit antichități irecuperabile, iar construcțiile noi sar în ochi prin opulență de țață parvenită, încărcată de bijuterii excesive. I-am suspectat pe bucureșteni că ar fi unii prea snobi, alții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ca români care au prins cheag financiar în străinătate să se întoarcă în țară și să investească. Numai că în acele structuri occidentale la care aspiră România să fie integrată nu poți avea șanse să intri cu mentalități de barbugiu buimac. Dacă tot ceea ce pot oferi gigei precum dl Becali este un jeg moral de felul celui pe care îl afișează miliardarul în fioroși lei autohtoni și milionarul în răpciugoși dolari americani, credeți-mă, România se poate lipsi de „aportul” unor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
cu atât mai interesantă, cred, cu cât obiectul ei nu este doar istoric, ci și istorico-literar. Este vorba de Panait Istrati și de romanul său Chira Chiralina, a cărui frază de început, dacă cititorul își amintește, sună astfel: „Adrian străbătu, buimac, scurtul bulevard al Maicii Domnului care, la Brăila, duce la biserica cu același nume, la Grădina publică.“ Valeriu Avramescu a descoperit patru vechi cărți poștale ilustrate care toate ne transportă în amintitul topos istratian, primele trei conducându-ne pe traseul
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
chiar spațiul copilăriei și al adolescenței mele brăilene, un spațiu care m-a conținut, așadar, cândva, iar acum eu sunt cel care-l conține, desigur în amintire. Și eu am străbătut de nenumărate ori, în amândouă sensurile, câteodată și eu „buimac“, precum Adrian Zograffi, scurtul bulevard al Maicii Domnului, pentru că locuiam în vecinătatea imediată a fru moasei biserici al cărei nume îl purta. Iar ca să ajung la grădina publică („Grădina Mare“) și apoi, prin străzile Golești și Galați, în piața centrală
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
se rupea ziua de noapte În ocol pe ogrinji uscați, Cățeaua a fătat șapte Căței roșcați. Îi dezmierda iubitoare Lingându-i în timp ce sugeau. Fulgi de ninsoare De caldul burții ei se topeau. Iar mai spre seară, Când se culcă păsăretul buimac, A venit ursuz omul de-afară Și i-a băgat pe toți șapte în sac. Alergând după el prin troiene, Gâfâia prin omătul-ndesat... Și mult după-aceea, multă vreme, Oglinda apei a tot tremurat. I. Olteanu (1988) Bolnavă trupește și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]