408 matches
-
trebuie să trăiesc din venit. Când am avut ocazia, am aruncat cincizeci de mii pe buticul ăla. — Am crezut că la cazinou, În Las Vegas. — Nu, nu, era un complex de moteluri În Vegas și noi aveam magazinul de haine, buticul pentru bărbați. Purtător furios de haine și decorator furios de corpuri de bărbați, ar fi fost Wallace. — Unchiule Artur, aș vrea să te pun pe statul de plată. Feffer e de acord. Feffer te iubește, știi. Dacă nu vrei s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
fie acordate pentru cele șapte arte. Ministerul va contribui la definirea profilului cultural al centrului vechi al Capitalei, care, în viziunea lui Adrian Iorgulescu, va fi centru bancar, dar și centru cultural, cu săli de teatru și de concert, cafenele, buticuri, galerii, magazine. Anul acesta este Anul European al Dialogului Intercultural, astfel încât MCC va finanța aproximativ 60 de proiecte, printre care multe evenimente locale: „Dansul popular etnic în școlile ieșene“, Gala Premiilor de Jazz de la Timișoara, Cultura și literatura română în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
plan de acțiune bine gândit. Eu voi avea un caiet tip registru, în care voi avea un mercurial al produselor de bază: pâine, carne, ulei, zahăr, lapte, brânzeturi, fasole, cartofi și altele. Sarcina mea precisă va fi să merg prin buticuri, magazine, piață și supermarket-uri și să trec, în mod discret prețurile în caiet, iar ea va evalua și-mi va spune de unde și ce să cumpăr cât mai ieftin, în limita pensiilor noastre mici. - Mami, dar voi cheltui bani
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
în caiet, iar ea va evalua și-mi va spune de unde și ce să cumpăr cât mai ieftin, în limita pensiilor noastre mici. - Mami, dar voi cheltui bani cu transportul în comun, că supermaket-urile nu sunt pe lângă noi, cum sunt buticurile și eu încă n-am permis de liberă circulație, că încă n-am 65 de ani! - Puiule, la bătrânețe mersul pe jos e sănătate curată! Îți aduci aminte când participam pe timpuri la DACIADĂ? Ei, vei alerga, vei mărșălui, că
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
topless? N-o mai contrazic, ci doar înghit în sec, pentru că o cunosc destul de bine. - Gata, Puiule! De acum fiecare cu responsabilitățile sale. De la prima ședință de consiliu de familie au trecut aproape șase luni de zile. Eu merg prin buticuri, magazine, supermaket-uri și piețe, spionez și cercetez prețurile, le trec în caiet în mod discret, mărșăluiesc spre casă ținând caietul în mica mea geantă diplomat. Mami, să nu se plictisească stând doar la televizor sau în bucătărie, face schimb de
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
vreo trei zile în urmă, mai precis pe 4 ianuarie. Ca să ajungă în satul socrilor a trecut ca de fiecare dată și prin localitatea Hulubărești, un sat de oameni gospodari. În mijlocul satului, unde se află primăria, poliția, școala și micile buticuri și bar, pe șosea, în fața gospodăriei unui om, în curte, lume multă adunată pentru o înmormântare. Cum șoseaua era plină de oameni, n-am vrut să claxonez pentru a mi se face loc de trecere cu mașina, așa că am tras
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
45. Dedesubt, domnul Popa regreta că nu mai e șampanie. Trecuseră zece ani de când doamna Popa nu-l mai lăsase să fumeze în pat și evenimentul trebuia sărbătorit. Asta îi spusese el doamnei Popa ca să mai aducă o sticlă de la butic. De fapt el voia să înece în șampanie această zi, tot ce văzuse, auzise și făcuse în propria lui casă. Cuprinsă de o vervă de zile mari, doamna Popa se juca cu o șuviță de păr rar care sclipea mov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
insolit gara ieșeană este WC-ul public privatizat, o adevărată hrubă suprarealistă din care s-a scos pendulul lui Foucault și În locul lui au fost amenajate cabine, pisoarul și camera de dușuri. Intrarea În WC-ul public se face prin butic - Non Stop -, unde găsești pe stânga benzi de magnetofon, casete video, discuri, iar pe dreapta trei sau patru sortimente de votcă: votcă Petrov, votkă Petrikov; votcă Petroff și Stalinskaia. Trecând prin magazin și coborând spre cabine, te poți aproviziona din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pe autocar care-mi aduceau marfă și eu, la rândul meu, le dădeam diverse obiecte care aveau ei nevoie. Păi, luam de la ei țigări, whisky și cafea, în general. Începuseră să intre în ’90 în toamnă și erau foarte rare buticurile. Numai că acum, până în ’91, așa, a fost marfă originală. Deci totul era original. Când fumai o țigară Camel sau Marlboro, simțeai o calitate foarte bună. Acuma, din păcate, nu mai e așa ceva. La ei existau magazine cu produse originale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Tata era leneș. Am muncit pe șase mii cin’sute pe șantier, aicea, la Liceul Economic „Crețulescu“. La șantier și le-aduceam bani acasă. Și ei dormea toată ziua. Decât se scula, mânca, bea cafea toată ziua, se ducea pe la buticuri d-astea, bârliga p-ăla și p-ăla, matoi. Pornea scandal și eu mă duceam și munceam pe șantier. Eram papagalul. Aveam casă în Giurgiu și ziceam să iau o fată și să plec acolo, dar a început mama vitregă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
tot umblat haihui, bagabont, golan. Deci nu pot să spun c-am fost copil cuminte. Prima oară când am furat a fost la o tutungerie de la Expoziție, de la Scânteia. Aia a fost prima spargere. Și, după aceea, au mai urmat buticuri, d-astea, magazine - că m-am aliat și cu alții. Gustul banului. Ăla m-a-ndemnat. Banii au puteri miraculoase. Am luat ce se găsea pe timpul lui Ceaușescu într-o tutungerie. În ’88. Dar nu am apucat să mergem mult, că ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
am spart restaurantul „Dorobanți“, ăla de la circa paișpe, tot restaurant... cum îi spune? Budapesta? Samsungul de pe Militari, mai multe... Deci, nu mai țin minte. Am spart și-n țară, că am început să colind și prin țară, și spărgeam magazine, buticuri și case. Nu, mari lovituri n-am avut. Luam din case ce se vindea: țigări, nesuri, băuturi, ciocolăți. Ce puteai să vinzi repede și să nu stai cu ele mult, că riscai. Ce nu puteam și nu se vindea până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
cât luam. A, dac-aș fi fost un copil de-o familie mai bună, mai înstărită, poate că îmi părea rău, regretam. Că, vorba aia, îmi plăceau banii, nu? Dar, fiind amărât, mă mulțumeam cu ce luam. Vindeam personal pe la buticuri, pe la chioșc. Mă uitam la preț cât costă Kentul: 20, eu îl dau cu 15, și l-a luat. Sau Marlboro - 10, îl dau cu 5, și l-a luat, că oricine..., oricui îi convine să cumpere la un preț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
neutră, fără o poveste deosebită, mi-a răspuns. M-au intrigat cuvintele lui și m-am gândit că această fată putea fi ceea ce căutam. Fata, pe nume Noriko, avea douăzeci și șapte de ani și lucra ca vânzătoare la un butic de Îmbrăcăminte. Se Întâlnise cu ea cam vreo jumătate de an, apoi nu și-au mai dat nici un semn de viață și, Între timp, ea și-a găsit un iubit pe potriva ei. Pe potriva ei, adică din aceeași lume cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
face lumea de obicei, nici că exista ceva pur În ele, căci, În definitiv, nu făceam altceva decât sex În trei. Probabil că m-ați putea Înțelege mai bine dacă v-aș da niște detalii concrete. Noriko lucra la un butic de Îmbrăcăminte de firmă din Italia, situat În Minami Aoyama. Înainte lucrase la raionul de articole de damă dintr-un magazin universal, Seibu sau Takashimaya, am uitat cum se numea, unde se dovedise foarte descurcăreață, astfel Încât fusese Însărcinată cu aprovizionarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
sexual, nu ezita să vină În camera mea de hotel ori câte ori o chemam, beat fiind, pe la două sau chiar la trei noaptea. Bineînțeles, nu făcea asta pentru că n-ar fi avut succes la bărbați. Doar lucra Într-un butic și nu ducea lipsă de bărbați care să o curteze, din toate categoriile, de la perverși nenorociți din lumea modei până la angajați la bancă sau la ziariști. Din fericire sau din nefericire, bineînțeles că pentru mine e din fericire, fusese crescută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
că lucrați În domeniul modei și constat că aveți Într-adevăr un gust deosebit În alegerea vestimentației, spuse Keiko Kataoka În timp ce pregătea un gin tonic, pe care i-l oferi tinerei. Nici vorbă de așa ceva! Lucrez ca vânzătoare Într-un butic, atâta tot, spuse Noriko, cu o ușoară temere În glas. Apoi adăugă un „mulțumesc“, luând paharul pe care i-l pregătise Keiko. În timpul acesta, Keiko se gândea că niciodată o prostituată plătită sau o fată naivă atrasă de niște bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
iar În fața ei se afla bărbatul care Îi oferise atâtea orgasme În trecut și pe care Încă Îl mai iubea. Lângă el - o femeie Înaltă, care arăta impecabil În costumul ei elegant, adică eu. Noriko lucra ca vânzătoare Într-un butic de haine și de multe ori se ocupa chiar ea de aprovizionare, așadar era În măsură să aprecieze stilul meu vestimentar la adevărata lui valoare. Își dădea seama de absurditatea situației În care se afla, așa că nu era În măsură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
-l potolească. Și el se simte cu musca pe căciulă fiindcă n-a vrut să voteze. Ăsta-i modul meu de-a protesta, i-a spus nevestei, dacă vrei să te duci, du-te, ia și tu niște beri de la butic atunci când te-ntorci cu abțibildul pe buletin... Salutări comisiei! Aprinzându-și țigara, Sandu pufăie nemulțumit, parcă i-a trecut și cheful de Tămâioasă. Bă, și credeam În voi cu patimă, mă bazam pe votul vostru, ca să demonstrăm că n-a
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Era grăbit, trebuia să ajungă la niu iorc, la ședință... Ăștia cu banii stau În multe ședințe, mai un suc, mai o măslină, mai un fursec. Pui banii mondiali În ordine și disciplină, că e de muncă, nu ca la buticul din colț. Gore și Gicu aruncă priviri admirative către Sandu. Ca de fiecare dată, acesta reușește să mute rapid discuția de la subiectele care nu Îi plac. Numai că Gicu n-are astâmpăr și face un oarecare bilanț Înainte de sărbătorile pascale
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
al lui era. Îl duce la ureche, ascultă fără să spună nimic, apoi strigă ”Am Înțeles, să trăiți”! Și continuă: A zis nevastă-mea să ne grăbim, că am cam lungit-o, iar la Întoarcere să iau neapărat făină de la butic. De-aia ungurească, cică a lor e mai bună decât a noastră. Hai noroc! Viață de artist, noaptea vesel, ziua trist. Dacă sunteți cuminți vă invit la o felie de cozonac. Mai vorbim de nunțile noastre, poate dansăm Și pinguinul
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
ultrasofisticat în Paris, cu o mulțime de magazine la o azvârlitură de băț. Aș prefera mai degrabă un colaps acolo decât într-un loc criminal, ca secția psihiatrică de la Beth Israel Medical Center, unde, din câte știu eu, nu există buticuri cu ștaif. Singurul lucru care îmi inspira o teamă paranoică era termenul acela enervant de predare a articolului. Am luat hotărârea capitală, foarte iresponsabilă, de-a nu-mi anunța călătoria în Franța decât la întoarcere. În felul acesta, nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
românească, fără ca ea să știe ce i se întâmplă) vând țelină, morcovi și păstârnac. Tarabele, câte-or fi, sunt clisoase și ele. Big-ul s-a umplut de 100 de magazine în care vânzătorii păzesc câte ceva de cumpărători. La trei buticuri, istoria conținutului se repetă: papuci, cămăși, cosmetice. Mă întorc acasă într-o binecuvântată stare de sațietate. Lasă-mă să-mi pun o întrebare. Dacă la comerț și la primării erau femei cu experiență de shopping, tot așa părăginite arătau toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
pe atunci. Cred că merită să figurăm ca popor într-o istorie a nemerniciei umane, la capitolul „apoteoze”. Nu m-am înscris niciunde; aș fi avut senzația că-mi vând sufletul pe bani, pe-o scutire de impozit, pe-un butic, pe-o sinecură. Nici „luptătorii” de la Cluj nu vor să mai știe de noi; se referă la noi ca la „grupul Nemeș” și trec repede peste asta, ca nu cumva să ne trezim și să spunem că, de fapt, ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ai fost dumneata atunci? La televizor, he, he, păi ce știi dumneata, domnule...”. Și uite-așa, draga mea prietenă, istoria este încă o dată ocultată de actorii ei: unii au de apărat „eroice experiențe personale” sau niscaiva certificate de revoluționar și buticul aferent; alții nu vor să fie deconspirați, iar alții se tem să nu fie arătați cu degetul. Din gușile lor, toți secretă aceeași iluzie lăptoasă. Eu ce pot să fac aici, măi frate? Mai nimic, decât să izolez perioada asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]