600 matches
-
picior de cuier. Cel mai gros cuier din tot cartierul. Mândria Generălesei!... Marina tresări, parcă ar fi pătruns-o deodată frigul, și-și încheie nasturii mantalei, până sus. Apoi porni mai departe, de-a lungul pereților goi, cu zugrăveala căzută, cârpită pe alocuri cu cartoane și jurnale nepriceput lipite. - Dar ce-o să faceți într-o zi, două? Nu mai aveți nimic de ars. Nu puteți arde și aceste câteva scaune care v-au mai rămas!... Ieronim începu să râdă; părea deodată
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
spatele și se îndreptă, încercînd să grăbească pasul, către lanul de porumb unde se ascunseseră - dar cînd? cînd? În ce viață?... Mircea Eliade PELERINA I Îl recunoscu de departe. Purta aceeași pelerină scurtă, învechită, cu două petice simetric și provocator cârpite pe umeri, ca și cum ar fi vrut să ascundă urma epoleților. Dar Pantelimon știa acum că pelerinele cu epoleți nu făcuseră parte din uniformele armatei române; cel puțin nu în secolul nostru, îl asigurase Ulieru. Se vor fi purtat altădată, poate
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Pantelimon înghiți cu greu și-și trecu pachetul în cealaltă mână. - Nu-l cunosc. Nici nu știam că-l cheamă Zevedei. L-am zărit de vreo două, trei ori, și m-au frapat peticele de la pelerină: parcă ar fi fost cârpite pe locul epoleților. Dar, cum spune directorul nostru, tovarășul Ulieru, armata română n-a cunoscut pelerine cu epoleți. De aceea e suspect... Poate, în epoca feudală... - Lasă epoca feudală, îl întrerupse celălalt. De ce spuneai că e suspect? - Pentru că, așa cum spune
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
epoca feudală... - Lasă epoca feudală, îl întrerupse celălalt. De ce spuneai că e suspect? - Pentru că, așa cum spune tovarășul Ulieru, dacă s-ar putea dovedi cu certitudine, prin mijloace științifice, vreau să spun, dacă s-ar putea dovedi că peticele au fost cârpite pe locul epoleților, atunci pelerina este sigur furată de la Muzeul Armatei. - Asta e altă mâncare de pește, vorbi celalt scoțîndu-și pachetul cu țigări. Lasă în pace Muzeul Armatei. De când îl cunoști pe Zevedei? Pantelimon își trecu pachetul în mâna stângă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
a rămas singură-n lume. Mai vino și tu, Vico, să mai stăm de vorbă și noi, îi zice, că-mi huruie casa în cap de atâta tăcere... Ea mai vine, uite, mai vine, ca azi, mai pune mâna, mai cârpește, calcă ceva, da nu mai are nici ea putere ; să nu ajungi să ai nevoie de ajutor, nici de la rude, nici de la nimeni, că te mănâncă câinii ; așa zicea madam Ioaniu. A fost femeie învățată madam Ioaniu, învățată și rafinată
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
toată ziua-n străinătățuri, nevestele le ținea acasă - ce nu le-aducea de pe unde umbla ? Ce haine de piele, ce cizme, ce cutii de cosmeticale, nici nu prea avea ce să lucreze la ele, c-avea de toate ! Zahareasca mai cârpea, mai peticea câte ceva ; ailantă, madam Daniel, arunca lucrurile una-două. I-a lăsat ei țoașca asta de piele-mpletită : Ia-o, madam Delcă, i-a zis, s-o ai amintire... I-a lăsat ș un covor persian tocit, unu mare, de l-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ș un covor persian tocit, unu mare, de l-a pus în sală. Și cămăși vechi de-a lu Daniel i-a lăsat, era gras Daniel, da tot nu era namilă ca omu ei, le-a înnădit ea, le-a cârpit, a mai tras omu ei de ele, da mult n-a ținut. Vezi că tot era putrede ; nu s-a-ndurat madam Daniel să-i dea ce-avea mai bun, acu e-n Israel amândoi, și ea, și bărba-su. Stă pe scaun
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
se pare că nu a fost o idee bună să vin. Chiar așa, de ce dracu’ am venit? S-o văd cum dansează cu un animal pe moarte? — Ce e, cavalere, ți-ai luat-o-n bot? zice Marin și Îmi cîrpește o palmă pe spinare. Na o bere și hai să băgăm ceva mișto, mai zice el, ocazie cu care Îmi amintește de ce am venit - să ne distrăm. O vreme se dansează pe B 52’s cu Rock Lobster, dar fetele
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Încerc să răzbesc cu mintea cuvintele, În timp ce bucătarul Îmi Îndeasă pîinile În raniță. Nu pare speriat și mă Întreb dacă nu cumva Își bate joc de noi. Luminile de alarmă care se văd prin fereastră Îmi spun că nu. Îmi cîrpește o palmă peste umăr să mă trezească, apoi țipă: — Ieșiți... Acum, ieșiți naibii, că trebuie să Închid cantina, că e obiectiv strategic. Ia stai un pic... Obiectiv? Ce război? După ce ne Împinge afară, Moise rămîne În ușa cantinei, bătînd cu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
se aștepta nimeni să apar, cu atît mai puțin să mă pun pe băut ca un apucat, nu acum, nu așa - ce surpriză! ha-ha! -, cu acest prilej, se descoperă Înțelesul unei invitații formale). Se vede cum spre dimineață ajung acasă cîrpit de somn și un pic afumat, maică-mea se sperie Îngrozitor, nu Înțelege cum am putut să fac o asemenea prostie, cînd ea tocmai a vorbit cu Emil și mi-a spus să stau cuminte și să nu fac prostii
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
să fug pe altă ușă și să mă salvez... — Mai departe treaba e confuză, nu-mi amintesc prea multe... doar prima parte... asta cu puterile din vise e tare... Tu ai visat vreodată că zbori? Tragem din țigări cu ochii cîrpiți de somn și ne ținem de două căni de ness. E dimineață, grădina de jos e irizată de soarele intens, pieziș, coroanele castanilor par să aibă o lumină proprie. — Știi că de obicei nu ne amintim mai mult de o
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
arătau crispate, întunecate, ca „bătute de intemperii“. Astăzi, însă, culoarea măslinie a lui Pearl era ca de ceară, frumoasă, ușor rumenită, de parcă ar fi fost dezmierdată de un soare meridional, iar ochii căprui-verzi erau gânditori, nu aprigi. — Trebuie să-mi cârpesc cămășuța asta. Uite, se rupe la umăr. — Am să ți-o cârpesc eu, spuse Pearl. Las-o mâine afară. — Ba nu, de ce să-mi cârpești tu lucrurile? Pearl nu răspunse. De câtva timp, asemenea întrebări se izbeau de un fundal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lui Pearl era ca de ceară, frumoasă, ușor rumenită, de parcă ar fi fost dezmierdată de un soare meridional, iar ochii căprui-verzi erau gânditori, nu aprigi. — Trebuie să-mi cârpesc cămășuța asta. Uite, se rupe la umăr. — Am să ți-o cârpesc eu, spuse Pearl. Las-o mâine afară. — Ba nu, de ce să-mi cârpești tu lucrurile? Pearl nu răspunse. De câtva timp, asemenea întrebări se izbeau de un fundal de gânduri enervante. Ocoli răspunsul spunându-i lui Hattie: — Ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dezmierdată de un soare meridional, iar ochii căprui-verzi erau gânditori, nu aprigi. — Trebuie să-mi cârpesc cămășuța asta. Uite, se rupe la umăr. — Am să ți-o cârpesc eu, spuse Pearl. Las-o mâine afară. — Ba nu, de ce să-mi cârpești tu lucrurile? Pearl nu răspunse. De câtva timp, asemenea întrebări se izbeau de un fundal de gânduri enervante. Ocoli răspunsul spunându-i lui Hattie: — Ar trebui să-ți mai cumperi ceva de îmbrăcat. Ce ciudată ești tu, majoritatea fetelor se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și eu lucrurile pe care le învață Hattie sau măcar unele dintre ele. Oricum, aș fi putut învăța franceza sau altă limbă. Am lăsat-o pe ea să vorbească și să vadă totul, în timp ce eu îi făceam valizele și îi cârpeam hainele. Mă rog, am văzut și eu, dar n-am, știut ce văd și acum nici măcar nu-mi mai pot aduce aminte. Nu pentru că aș fi leneșă, dar am un suflet de slujnică și nu mi-a trecut prin minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
luni, la puțin timp după micul dejun al lui Brian McCaffrey, Tom, care nu citea niciodată Ennistone Gazette, își făcea valiza pregătindu-se pentru reîntoarcerea la Londra. Tocmai fusese pe la Como ca să-i ceară lui Gabriel să curețe și să cârpească rochia lui Judy Osmore, dar nu găsise pe nimeni acasă. Brian se dusese la slujbă, Adarn la școală, Gabriel după cumpărături. Tom se jucase puțin cu Zet, apoi lăsase rochia în bucătărie, împreună cu un bilet. Emma plecase la Londra cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
căldura stătută a orelor de serbare, un damf de necurățenie și de parfumuri străine, toate deja amintire, poate, cândva, după un timp lung, plăcută. GHEME DE LÂNĂ Niciodată nu mi-a fost rușine să port șosetele pe care mi le cârpea mama. Cu capul în nori în multe privințe, eram totuși de-ajuns de lucid ca să-mi dau seama că situația nu ne permitea să ne punem ciorapi noi la prima găurică ivită în călcâi. Iar mama nu lăsa prima găurică
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
mașina de cusut manuală Singer, tricota cu andrelele, croșeta. Cămăși, izmene, chiloți, cearșafuri, fețe de masă, pulovere și jachete, pe toate le urmărea în ce stare se aflau și observa când începeau să se roadă. Jachetele și puloverele rareori le cârpea în coate pentru că, spre deosebire de ciorapi, rosăturile acelea prea ar fi fost la vedere. Și cum, în ciuda sărăciei, pentru ea conta și prestigiul familiei, remediul stătea în a le deșira și a le împleti de la început. Așa se face că obiectele
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
a înnebuni când a da ochii cu mine... În acea dimineață cu soare abia rotunjit la orizont, plantonul l-a trezit pe Limbosu care dormea buștean, trăgând zdravăn de el: Domn’ sărjănt, deșteptarea! Îi ordinul domnului sublocotenent Cicoare. Cu ochii cârpiți de somn și cu o mutră zăpăcită, a întrebat: De ce mă scoală numai pe mine? Ceilalți sunt deja în picioare de jumătate de ceas. În cinci minute, să vă prezentați la domn’ sărjănt Toaibă. La auzul acestui nume, Limbosu a
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
spune inima asta păcătoasă, amice!” - și-a încheiat prelegerea gândul de veghe. “Să te audă Cel din Înalturi” - am răspuns eu, cu suflet tremurat... ― Scoală, conașule! Scoală, că părintele te așteaptă! - am auzit șoapta Sevastiței... M-am ridicat cu ochii cârpiți de somn. Am privit la ceas. Erau trecute câteva minute peste ora stabilită de bătrân din prima zi a revenirii mele în preajma lui. Am apucat desaga cu cărți și am alergat spre chilia călugărului. La bătaia în ușă, s-a
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
făcea mai suportabilă. Ziua parcă eram bătuți cu bice fierbinți. Până și umbra zidurilor ardea, n-aveam unde să ne refugiem. Tufele de oțetari căpătaseră un sunet uscat și flăcări mari țâșneau parcă din bălării. Toată partea dinspre pădure arăta cârpită din petice gălbui și cenușii. Așa o vedeam de pe peron unde stăteam vlăguiți de căldură așteptând să vină seara și ducîndu-ne mereu la fântână după apă. Tânjeam după o ploaie care să calmeze aerul surescitat, dar n-aveam noroc. Când
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Leneșo, ai scăpat răsăritul soarelui! Mihaela bâigui ceva neînțeles și se întoarse pe partea cealaltă, cu un scâncet de fetiță năzuroasă. Am descoperit-o trăgând pătura de pe ea și am acoperit-o de sărutări. ― Mmm, lasă-mă, protesta cu ochii cârpiți de somn... Vreau să dorm... ― Haide, sus, copăcel, ai dormit destul. ― Încă un pic... Te rog, Dor... Nu era chip s-o trezesc altfel: am luat-o pe sus în brațe ca pe un trofeu. Ea se apăra, striga, zvârlea
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
fost lucrat pe măsură ce s-a citit în ședințele literare ale cercului "Sburătorul" din anii! 1923- Se auzi soneria ia ușa din față. Ursuză ca de obicei, Sia se întoarse greoi pe scaun spre Lina Rim, care, cu ochelarii pe nas, cârpea pledul agățat cine știe cum. - Tanti! Sună! zise leneș Sia. Lina, care băga în ac, nu răspunse îndată. Sia se uită la profesor. Doctorul Rim, nemișcat pe fotoliu! do la birou, nu spuse nimic, surise numai gardianei, cu intenția de a fi
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
fi trebuit să opereze pe vreunul din copii de amigdalită sau mai știu eu ce. Dar copiii se operau la spital și nimeni din casă nu era bolnav și nici cea de a doua odaie nu era folosită, fiindcă Țanțoșa cîrpea În dormitorul ei. Arminda era la bucătărie cînd Daniel Își luă rămas-bun, fiindcă avea zi liberă. Nici Celso nu mai era acolo, ea Îl văzuse plecînd spre micul patio interior, pe dalele căruia așeza argintăria și o curăța apoi ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de-a lungul vieții sale profesionale, cel mai tare îl tulbura cea mai simplă dintre ele: experiența primară era pur și simplu greșită. Senzația noastră de întrupare fizică nu venea de la trupul propriu-zis. Aici interveneau mai multe straturi ale creierului, cârpind din semnale brute iluzia reconfortantă a solidității. Apa fierbinte îi șiroia pe gât și pe piept. Își simți umerii relaxându-se, dar nu acordă senzației prea multă încredere. Hărțile corporale ale cortexului erau în cel mai bun caz fluide și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]