2,073 matches
-
odihniți, dacă este ceva, vă chem. Da, o să fac un duș și apoi o să mă odihnesc în camera de gardă. Am început să resimt cele peste 30 de ore de când sunt pe picioare... Două siluete albe care se mișcă la căpătâiul ei și schimbă șoapte între ele sunt ultimele imagini pe care le înregistrează conștientul Dorei înainte de a se detașa din nou de lumea noastră. Are din nou senzația că este înveșmântată într-o cămașă răcoroasă care, de data aceasta, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
veni până la tine." "Este oare iarăși Minodora, cea care zice că este sora mea ?", se întreabă Dora. În spatele pleoapelor închise se întruchipează două imagini : o formă alungită, având o nedefinită culoare alburie, și o a doua, care îi veghează la căpătâi, îmbrăcată într-un înveliș de un violet discret. "Să fie oare spiritul meu alături de cel al Minodorei ? Oare așa arată spiritele ?", nu contenește Dora să se mire și să se întrebe. Da, asta-i, ai început în fine să înțelegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
infirmiera, și a adormit. Este scufundată într-un binefăcător somn profund, fără vise atunci când Victor se apropie în vârful degetelor de singurul pat ocupat și, după sumedenie de ezitări, se așează pe scaunul care pare plantat din totdeauna, acolo, la căpătâiul suferinței. Nu îndrăznește să-și ridice pleoapele care s-au lăsat peste lumina ochilor. Îi este teamă de momentul reîntâlnirii cu Dora, de care simte că începe să îl despartă un secret, secretul vinovăției. Teama de necunoscut, așteptarea angoasantă, oboseala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
parfumul dantelei roz pe care o are în buzunar, în locul batistei..." Mai reușește să spună doar " Am plecat, noapte bună, draga mea" și iese din salon cu pași furișați. Grilajul patului Dorei rămâne coborât. Dora a prins puteri și înalță căpătâiul patului. Se întoarce pe o parte ca să poată examina noua vecină de cameră. Un profil de o frumusețe pură, ca tăiat într-o stâncă de culoarea ciocolatei, se profilează pe albul pernei. În imobilitatea lui amintește chipul reginei Nefertiti pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
a maxilarelor ca și suflul aparatului de reanimare respiratorie nu fac decât să intensifice noaptea care se instalează în ea. Masaj cardiac ! O lasă inima ! Doi interni și o infirmieră se agită în jurul ei. Un oarecare calm se instalează când căpătâiul Dorei este din nou vegheat de doctorița Alindora Bosch, care a părăsit un alt pacient și s-a apropiat cu pași de vată. După ce verifică toți parametrii, dă un scurt ordin sever : Urgent, o puncție lombară ! Presiunea în cutia craniană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cel care fusese mâna dreaptă a profesorului la operație. Dora reușește să zâmbească și să îngâne : Dumneavoastră, domnule doctor... Și crucea ?... Tânărul intern realizează că în graba cu care s-a smuls odihnei din camera de gardă ca să fugă la căpătâiul bolnavei, nu a luat seama că mica cruce de aur, talismanul lui secret, este deasupra halatului. Păstrează aproape de inima lui, dar în cea mai mare taină, simbolul religiei în care s-a născut, acolo, pe valea Mariței... În el se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Lăudabilă intenția de a o ajuta pe pacienta din patul alăturat, deși nu era permis ! Dar totul e bine când se termină cu bine. Curaj ! În câteva zile veți fi pe picioare. După ce profesorul și discipolii lui părăsesc salonul, la căpătâiul Dorei rămâne doar Alindora Bosch. Ar dori să poată face un test ca să verifice integritatea capacităților intelectuale ale pacientei după utilizarea a multiple doze de anestezic. Se întreabă dacă acest test nu este prematur și întreabă : Vă simțiți bine ? Credeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
fost unul din episoadele dramatice, poate cel mai dramatic pentru că era la începutul unui lung șir de orori inimaginabile. După un alt lung răstimp m-a trezit o mângâiere umedă și caldă pe obraz. Alături de Minodora, care mă veghea la căpătâi, era un câine, un câine enorm care era mare cât un vițel, te rog să mă crezi că la fel de mare ca un vițel. Eram stupefiată de această mărime neobișnuită și în același timp o frică de moarte mi se strecura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
fi pierdut copilăria. * * * "Miracolul" pe care îl desăvârșisem la Gherasimovka punându-l pe picioare pe Axel, nu a rămas fără urmări. Numai peste câteva zile, o sanie a venit să mă ducă din nou în sat, de data asta la căpătâiul unei femei lăuze care, după ce născuse doi prunci zdraveni, acasă, cum era obiceiul pământului, nu reușise să elimine placenta și se simțea tare rău, avea fierbințeli și pierdea mult sânge. Și de data asta am luat cu mine câteva plante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
în alte condiții, m-ar fi predispus din nou spre visare, m-ar fi dus din nou spre Simion. Dar lăsam în urmă Moartea și nu știam spre ce mă îndreptam. Mă întrebam : Oare nu voi ajunge prea târziu la căpătâiul femeii în suferință ? Și dacă nu va fi prea târziu, voi putea face o minune ca s-o pot ajuta ?" Și minunea s-a întâmplat. Cel de Sus mi-a luminat mintea și am ajutat să nu rămână fără mamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cu o viteză uimitoare dacă ne gândim la mijloacele de comunicație ce existau pe atunci. În scurt timp m-am trezit cu bolnavi aduși cu sania din sate de care nici măcar nu auzisem, sau eram chemată în plină noapte la căpătâiul vreunui suferind. Nu putem să îi alin decât cu vorbe bune și cu infuzie de urzică și sunătoare, din care stocul fusese mai mare. Mai era și încrederea care începuse să prindă rădăcini în mine și dorința de a ajuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
și greutatea ei de a scormoni în dureroasele amintiri despre tragedia care a făcut din copilul ei un copil-mamă care a dat viață fără să fi iubit. Noaptea s-a lăsat demult și Teodora nu s-a întors încă de la căpătâiul suferindului unde a fost chemată. A mai rămas o singură foaie aproape întreagă pe care Dora o ridică în dreptul ochilor ca să poată descifra scrisul devenit mai sigur. Ianuarie 1955 tot la Bolnița jenșcina Nimeni nu știe ce se întâmplă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
nu contenesc să fie în preajma adolescentei care descoperă că a devenit femeie cam în aceeași perioadă în care ea însăși făcea aceeași emoționantă descoperire, cu toate că era cu doi ani mai vârstnică decât Minodora. Teodora se întoarce târziu, dar mulțumită, de la căpătâiul bărbatului cu picioare ologite pe care l-a ajutat să treacă cu bine peste dureri și infecție. Doctorii sunt rari prin partea locului și nu se prea grăbesc să îi ajute pe cei în suferință, mai ales dacă nu au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
pregătită pentru o altă întâlnire în noaptea asta ? Ora spiritelor se apropie... Da, dar înainte de asta trebuie să îți relatez și eu o întâlnire de necrezut, sau mai bine zis o altă incredibilă coincidență. Medicul anestezist care a fost la căpătâiul meu la spitalul din Strasbourg, acum un an când am fost operată, se numește Alindora Bosch. Sunt multe și de necrezut coincidențe între vieților noastre, dar ca doctorița Alindora Bosch să fie nepoata ta, verișoara fetei mele, mi se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
a declanșat o adevărată harababură și gâlceavă generală: Apă! Apă! strigau unii. Mai degrabă o lumânare! replicau alții. Numai untura de hârleț îi mai poate folosi la ceva!... Pe moment, și-a făcut apariția și cumătru Bas. A îngenuncheat la căpătâiul lui Roibu, l-a cuprins într-o îmbrățișare părintească și l-a sărutat pe botul rece ca de gheață. Te-au omorât până la urmă vrăjmașii purtători de pizmă, băietanul lui tata cel fălos și credincios. În aceeași poziție, a vărsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
Atunci m-am apropiat și mai mult de sicriu. Surpriză: era chiar el. Parcă-l și vedeam cum voia să cucerească scările de la intrarea în bloc. Omule, mi-am zis, dar poate că doamna care jeluiește de mama focului, la căpătâiul lui, n-o fi madam Potop, cea de la fereastra mereu nervoasă. Am privit-o și pe ea cu mai mare atenție și mi-am dat seama că era, neîndoielnic, aceeași madam Potop, care, în sfârșit, se hotărâse să spună adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
că-i respect mai mult pe aceștia, decât pe cei în viață. Când revin în unele orașe în care am prieteni dispăruți, mă fac luntre și punte ca să ajung la ei, în cimitir, pentru a le lăsa o floare la căpătâi. Pentru mine, tu ființezi într-un fel de cimitir migrator, ești un dispărut ciudat, așa că, și dacă aș vrea să-ți pun o floare lângă cruce, ar fi greu să te găsesc. De aceea-ți scriu... Mă amuză faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
erau prea siguri... Tata, semn către lacătul de la gură; interdicție de la marele unchi. Eu, cu aceeași autoritate, confirm tot cu gimnastica pozitivă a părții gânditoare a corpului... Ne-ar interesa Jurnalul. Vorbesc despre Jurnalul pe care l-ai citit la căpătâiul lui Onuț, dispărutul... Hopa, hopa... Schimbare de registru la stilați. Unu: Jurnalul. Doi: "l-ai citit", nu "l-ați citit". Părăsiseră pronumele de politețe, că atâta se prinsese și de mine la gramatică, și reveniseră la pertu. Hopa... Tata, minimalizând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Dumnezeu, care, deși nu semăna cu niciun alt glas auzit de ea vreodată până atunci, totuși îi era prieten... 1 Personaj din mitologia greacă, ce este înfățișat purtând bolta cerească pe umerii săi. 94 Rareș Tiron Pe când stătea odată la căpătâiul bolnavei, printre bolboroseli gâfâite și alte zgomote de neînțeles, Victor putu să audă, totuși, în vocea ei stinsă, vorbele acestea, ce se distinseseră limpede, sfâșiindu-l: - Victor, mulțumesc... Dar, chiar dacă tu ești alături de mine, în sufletul meu este doar frig
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
un pic la viață. - Adu-mi și zahăr..., îngână ea deodată cu glasul sugrumat, totuși încă mai mult moartă decât vie, rupând tăcerea. Tânărul dădu repede fuga să aducă și niște zahăr, iar, o clipă mai târziu, fu înapoi la căpătâiul Victoriei. Ridicând-o cu binișorul în șezut și sprijinind-o într-o rână de genunchiul său, el îi dădu să înghită o linguriță de zahăr plină. Pe urmă, preț de câteva secunde, totul se cufundă într-o liniște grea, ca
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
sau la poezie lirică, dar, își spune cu obidă cititorul de astăzi, trebuie să ne luăm revanșa la proză. Să vedem, așadar, cum stau lucrurile mai îndeaproape. Primele mari romane japoneze, Povestea lui Genji de Murasaki Shikibu și Însemnări de căpătâi de contemporana acesteia, Sei Shonagon, sunt scrise în jurul anului 1000. Primul roman românesc de oarecare valoare, Ciocoii vechi și noi de Nicolae Filimon, apare, în volum, abia în 1863. Desigur, înainte, existaseră nulitățile unor Mihail Kogălniceanu (Tainele inimii, 1850), V.
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
un învingător, fiind eliberat de prejudecăți, de încorsetarea într-o structură ce o considera retrogradă, aceasta fiind și concluzia finală a articolului: "Mă dezbrac de orice demnitate; de orice onoruri; de orice câștig pământesc; de orice calcul omenesc și la căpătâiul meu, vreau să mi se scrie numai aceste cuvinte, adânc semnificative: "Gol am ieșit din pântecele maicii mele, gol m-am întors în pulberea din care am fost creat". Mi-a fost și-mi este frică de fericirea pe care
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
reînviere!... Moartea Ta, Erou Necunoscut, fu învierea unui neam întreg, care astăzi și-ntotdeauna smerit se-nchină înaintea mormântului Tău, și ca vestalele neadormite, de-a pururi va priveghea, să nu se stingă flacăra sacră și lumina nădejdilor noastre de la căpătâiul mormântului Tău, mormânt singuratic și modest precum a fost și viața Ta!... În Tine stau ascunse suferințele și bucuriile noastre. În tine se prind dorurile unui neam întreg! Din Tine se revarsă nădejdile de mai bine și năzuințele înalte! Pe
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
înfrunt toate prejudecățile nației mele, care niciodată nu mi-a putut da calea Adevărului, pe care o găsesc numai în Evanghelia Mântuitorului. Mă dezbrac de orice demnitate; de orice onoruri; de orice câștig pământesc; de orice calcul omenesc și la căpătâiul meu, vreau să mi se scrie numai aceste cuvinte, adânc semnificative: "Gol am ieșit din pântecele maicii mele, gol m-am întors în pulberea din care am fost creat". Mi-a fost și-mi este frică de fericirea pe care
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
vreme. Cel plecat scria, ca de obicei, că s-a ivit o afacere neașteptată și că, imediat ce termină, va lua bilet pentru vapor. Va veni vremea: toate aveau un timp al lor; Donna Iulia știa bine Ecleziastul, lectura ei de căpătâi. Și Evanghelia lui Marcu. Din cele patru, era cea mai scurtă. Ceilalți trei evangheliști lungiseră povestea lui Isus inutil. Cuvântul lor trecea de Donna Iulia. Mai citea, seara, uneori, din cartea despre America. A trecut și decembrie; jumătate din ianuarie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]