20,803 matches
-
1787 de arhitectul Giacomo Quarenghi și, în fine, Noul Ermitaj, cea mai târzie clădire, construită de Vasili Stasov și Nikolai Efimov între 1839 și 1850, pentru a găzdui expozițiile Ermitajului Imperial, deschis spre vizitare din 1852. Galeria imperială începuse să capete trăsături de muzeu încă de la începutul secolului al XIX-lea. Vizitarea acesteia necesita însă un bilet special și ținută obligatorie: civilii, numai persoane demne de această înaltă cinste, trebuiau să poarte frac, iar militarii, uniformă. Orice vizitator, după prezentarea biletului
Arca sufletului rus by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12193_a_13518]
-
Atunci mi-am zis că la cât de proastă e, presa din România nici nu merită să fie liberă. Și iată că, până la urmă, am scris despre toate și despre nimic. Îmi pare rău, nu e vina mea pentru lehamitea căpătată între timp! Tot mai bine cu cărțile. Mai ales că sfârșitul ăsta de an a fost foarte bogat.
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12199_a_13524]
-
decât cea marxist-leninistă, opere literare de avangardă, cărți în limbi străine în general, indiferent de conținutul lor etc. Aceste direcții de atac aparent arbitrare și imprevizibile, asemănătoare cu loviturile de topor date de cineva într-un moment de furie dezlănțuită, capătă imediat o logică dacă revenim la ideea că, indiferent de pretextele invocate, comuniștii au urmărit să distrugă amintirea României necomuniste și a Occidentului, să mankurtizeze poporul român. Cea mai bună dovadă o constituie tratamentul aplicat operei lui Eminescu. Edițiile din
Din "realizările" regimului comunist - Cărți interzise by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12187_a_13512]
-
prin păduri, despre splendoarea pustietății peisajelor străbătute, despre întîlnirile cu tot felul de vagabonzi vizionari, despre popasurile pe la hanuri înspăimîntătoare, unde peste noapte trebuiau baricadate porțile, de teama tîlharilor de drumul mare. Pe măsură ce călătorii coborau spre sud, oboseala și teama căpătau o nuanță de poezie. Scăpată de frică, familia se culca uneori sub cerul liber, doar cu bolta senină și înstelată deasupra capului. Nimic nu tulbura liniștea în afară de țîrîritul greierilor sau de țipătul ascuțit al cîte unei păsări de noapte. Anton
Henry Troyat - Copilăria by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/12170_a_13495]
-
prin acumularea excesivă care sugerează o imprecație extrem de violentă: , Păi părerea mea e că biiiiiiip bip bip bibip biiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiip biiiip bip bip bip cu bip în bip și să biiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiip în neamu..." (daciaclub.ro). Se ajunge chiar ca bip să capete, metonimic și contextual, sensul de ,cuvînt obscen", ,înjurătură": ,invocând apoi toți sfinții și dumnezeii, printre alte bip-uri" (dbrom.ro). Succesul cuvîntului se reflectă și în derivare: de la bip s-a format verbul familiar, de conjugarea a IV-a, a
Bip by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12211_a_13536]
-
cu semnificații simbolice a cărui dominantă majoră este tocmai gratuitatea. Imaginea comună, unealta previzibilă și forma determinată strict de funcție dobîndesc, dintr-o dată, prerogativul obiectului absolut. Prin monumentalitate, prin prelevarea ei din contextul utilitar și prin voluptatea descrierii plastice, reprezentarea capătă subit valoare exponențială. Cotidianul devine pe nesimțite exemplar și în imaginea lui astfel validată începe să se regăsească însăși categoria din care el face parte. Semnul plastic se transformă în noțiune, după cum obiectele însele se transformă într-un fel de
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
melancoliile crepusculare pentru a intra la fel de neașteptat într-o lume solară, predominată de alb și de culori eterice. Compoziția însăși suferă profunde modificări, în primul rînd în sensul schematizării ei, foarte apropiate sistemului bizantin de codificare vizuală. Elementele de limbaj capătă o mai puternică autonomie, relațiile în interiorul imaginii se abstractizează, iar convenția estetică sau, mai exact, invitația privitorului la un alt gen de complicitate, primește o pondere inexistentă pînă acum în pictura lui Dumitriu. însă această surprinzătoare primenire, atît în expresie
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
acest punct de vedere, chiar dacă pictorul vibrează spiritual și se așază într-un ambiguu spațiu metafizic, asemenea artiștilor noștri din generația �70, ca strategie a construcției formei și ca tip de asumare a limbajului, el este esențialmente un optzecist. Lumea capătă realitate și consistență nu prin îndemînarea mimetică a pictorului, prin fidelitatea lui față de un reper preexistent, ci prin grilele de lectură la care este supusă, ceea ce înseamnă, implicit, că ea se naște și se validează exclusiv în procesul formulării. Obiectul
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
justifice fie opțiunea pentru anumite proceduri stilistice, fie să anticipeze, când și când, evoluții epice paroxistice, fie să prețuiască savoarea amănuntelor. Adevărul e că autorul excelează nu numai în memorabile flash-uri analitice, ci și în arta detaliilor apte să capete dimensiuni și înțelesuri copleșitoare, colcăitoare de adevărul vieții; o senzualitate a amănuntelor, am zice, pe care doar talentul o girează, talentul naratorului de a traversa, sobru și emoționant, în numele personajelor, imperiul de cenușă al războaielor, lagărelor și granițelor, dar și
În căutarea rădăcinilor pierdute by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/12230_a_13555]
-
la felul de a fi al cartaginezilor, care au constituit multă vreme cea mai serioasă amenințare la adresa ambițiior hegemonice ale statului roman. Redutabilă putere maritimă dominantă în spațiul mediteranean, adversară directă a Romei în trei prelungite confruntări militare sângeroase, Cartagina capătă o dimensiune legendară în scrierile latine. Cetatea punică a trezit în același timp disprețul, ura și fascinația adversarilor săi. Bogățiile acumulate aici încă din timpul când Roma abia își începea ascensiunea, extravaganța moravurilor orientale, dar și aspectul fizic al acestor
Cartagina în imaginarul latin by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/12240_a_13565]
-
Ceea ce pare un triumf al umanității este pentru el, ca individ, un eșec total. Romanul are o bătaie mai lungă. Fantazând pe marginea unor chestiuni atât de importante pentru viitorul omenirii de după descoperirea nemuririi organismului uman, un capitol întreg (Celebritate) capătă înfățișarea unei utopii genetice. Posibilitatea de a îmbunătăți celulele umane imune pentru ca acestea să se reproducă la infinit evitând astfel îmbătrânirea este prilej pentru reconsiderarea întregii condiții umane, a relației omului cu lumea și mai ales cu divinitatea: "În definitiv
O ficțiune genetică by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12228_a_13553]
-
vade protejat, conservat. Astfel ia apărarea prozei mai scurte, povestire sau nuvelă, publicată o perioadă în reviste, abandonată treptat în favoarea romanului: "Mistica romanului, consolidată prin lăcomia de voluminos și monografic, părea a-și fi pierdut dintr-o dată orice putere, prozatorii căpătaseră parcă un fel de inocență, de imunitate la ispitele cantitativului, o particulară nevoie de intimitate și căldură îi ținea departe de halele vaste ale epicului". însă a fost "prea frumos ca să fi putut să dureze". Vina pare în principal a
Un inconformist: Cornel Regman by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12233_a_13558]
-
ridicat puternicul patron, convingerea poetului a rămas aceeași - Exegi monumentum aere perennius. începînd cu Renașterea, această stare de spirit nu se mai cenzurează deloc; majoritatea scriitorilor plutesc, spiritual, într-o auto-laudatio continuă, iar ideea înaltă a creatorului despre el însuși capătă proporții colosale. Ce să mai spunem despre romantism, perioadă în care autorii nu fac nici un secret din convingerea lor intimă că nu sînt altceva decît instrumente predilecte ale Divinității. Pe urmele lui Novalis, aproape toți poeții încep să creadă, cu
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]
-
parte, în toate structurile politice criminale caracteristice secolului XX literatura a ocupat, prin reflex, o situație privilegiată: nu numai pentru că visul cenzurii din statul totalitar l-a reprezentat întotdeauna producția literară complet aservită propagandei politice, dar și pentru vocile nonconformiste căpătau în aceste condiții un relief sporit. Purtătorii lor s-au transformat uneori în eroi naționali. Niciodată importanța socială a scriitorului n-a ajuns la fel de mare ca sub regimurile ce-și făcuseră din aservirea totală a literaturii (proiect el-însuși himeric!) un
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]
-
a ajuns la fel de mare ca sub regimurile ce-și făcuseră din aservirea totală a literaturii (proiect el-însuși himeric!) un punct important din programul politic. Să ne mai mirăm că pe un astfel de fundal ego-ul scriitorilor, hipertrofiat prin natură, a căpătat proporții monstruoase? Că scriitorii au ajuns să se considere Alfa și Omega existenței cotidiene? în reuniuni oficiale sau pe cont propriu, ei își dau acum cu părerea asupra a tot ce mișcă-n lume, de la organizarea economiei, finanțe și politică
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]
-
care alternează aparițiile editoriale din domenii care, la prima vedere, nu au nimic în comun, sugerează faptul că scriitorul ține deschise mai multe șantiere în același timp. Nici unul însă nu este lăsat în paragină și, în timp, edificiul operei sale capătă dimensiuni și forme impresionante. Poezia ocupă un loc special în scrisul lui Cristian Bădiliță. Caracterizată printr-un accentuat spirit ludic, ea este, la prima vedere, un fel de violon d'Ingres, în raport cu miza foarte mare a operei sale științifice și
Jocurile erudiției by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12253_a_13578]
-
veche a lumii văzute ca o carte deschisă, plină de semne tainice. El este, astfel, ființa care găsește cel mai mult într-o lume din care surprizele păreau a se fi epuizat. Din perspectiva sa, faptul aparent insignifiant, derizoriu, poate căpăta o semnificație demnă de reținut. Amintirea amprentelor luate la un serviciu de pașapoarte poate declanșa, ca în capitolul II, o întreagă reflecție asupra "crimei" de care protagonistul s-ar simți vinovat; o întrebare ce vine în minte în secvențele următoare
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
marilor magazine"... Am spicuit absolut la întâmplare doar un mic număr de exemple ilustrative pentru acest univers de bazar obiectual și intelectual, în care secvențe de realitate se amestecă cu momente onirice, viul întâlnește inanimatul și mecanicul, un cuvânt poate căpăta consistență de personaj, textele își împrumută reciproc înțelesuri și reverberații sonore etc. În cele din urmă, se impune conștiința extremei precarități a tuturor lucrurilor, sentimentul că omul trăiește într-o lume absurdă, cu structuri dereglate sau ușor dereglabile, dezorientat și
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
scenei. Zholdak procedează ca un "autor de platou". Zholdak nu pune în scenă, el semnează spectacole de autor, pe care nu intenționează, deocamdată, să le prezinte ca atare, deși totul confirmă acest lucru. E limpede însă că, treptat, semnătura sa capătă tot mai multă greutate. Am descoperit-o în Taras Bulba de Gogol, unde scena nu contenea să creeze mișcări de grup, să "exulte", grație "teatrului naturii" care, uneori, îl evoca pe Tarkovski și relația, tipic rusească, cu "duhul pământului". Au
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
spune Epictet în Encheiridion. La capătul celălalt al ocolului, exegetul Banchetului notează: " Banchetul nu este ultimul cuvînt al lui Platon despre iubire. Peste mulți ani avea să scrie Phaidros, în care multe dintre nedumeririle pe care le poate deștepta Banchetul capătă alt răspuns. (") Nici o înțelegere mai adîncă a Banchetului nu se poate dispensa de cunoașterea și înțelegerea acestui tîrziu dialog." Așadar, cititorul este îndemnat să revadă dialogul despre frumos, despre frumosul care-i urmează iubirii. În studiile lui Petru Creția, frumosul
Despre alegerile bune by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12626_a_13951]
-
etajul ultim, la al șaselea (mai bine zis, deasupra etajului șase), este încă o jumătate de etaj, unde nu mai există ieșire sus, doar o scăriță subțire de fier se sprijină de acoperișul încuiat. Acolo, lîngă scară, poți într-adevăr căpăta, găsi un loc unde să stai jos și să bei relaxat. Urcam etaj după etaj. Bețivii își știu cuiburile. E greu de mers, picioarele nu mă ascultă. - Uite. Am ajuns. Eu răsuflam din greu. - O să ne îmbătă-ăăăm! a spus el
VLADIMIR MAKANIN – Undergroud sau un erou al timpului său by Emil Iordache () [Corola-journal/Journalistic/12591_a_13916]
-
afli prea multe despre cei doi rămași până la capăt ascunși sub un văl de discreție. Versurile - să le zicem așa - au o mare doză de candid, sunt netrucate de travaliul poetic ("firesc" este un cuvânt recurent) și, prin asta, (re)capătă o bună forță de expresie. Căci un merit al cărții este retorica din Cântarea Cântărilor, supralicitată de-a lungul istoriei poeziei, dar abordată aici fără complexe într-un demers ce presupune în subiacent și resemantizarea locurilor comune ale dragostei. Cei
Jurnal de viață și dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12639_a_13964]
-
un înger/ nu ca un vierme târându-te tu, semenul meu,/ oglinda mea cu care venind în atingere vreodată,/ să mă recunosc și să nu mă detest" (Ochii de fluture). Contactul celor două lumi, adesea subtil-speculativ, mizînd prevăzător pe nuanțe, capătă la un moment dat o turnură apocaliptică: "Pretutindeni e cerul,/ puțini vor ajunge acolo,/ câtorva numai le va fi dat/să vadă și altceva/ decât lumea rămasă în vale,/ și valea ca o prăpastie/ în flăcări" (Pretutindeni e cerul). Dar
Sub zodia "netrăirilor" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12643_a_13968]
-
sau Eugen Todoran, își amintesc, fără aureola roză, a vremii care idealizează totul, de un excelent estetician de formație germană, pasionat de Schiller și Hegel, care, după anii de cruntă mizerie ai exilului la Sibiu, în momentul în care a căpătat o catedră universitară (de literatură) la Timișoara, se cam... zaharisise. Corespondența cu Aurel Buteanu (prietenul lui din tinerețe, odinioară deputat al țărăniștilor, convertit în director de teatru și traducător din germană și maghiară) nu poposește, nicidecum, în sfera "ideilor pure
Mitteleuropa marginalilor by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12655_a_13980]
-
a murdarului și a eteroclitului. Totul explodează aici, platoul se umple de deșeuri, actorii se angajează complet și se consumă nevrotic. Completă, această vocație destructivă face spectacolul insuportabil la încept - totul nu pare a fi decît provocare programată! - pentru a căpăta progresiv sens, pentru a se organiza într-o viziune. Haosul instalat pe platou traduce teatral deruta personajelor pe care drogul le antrenează într-o lume fără direcție, nici principiu de ordine. Progresiv se produce însă o mutație, căci dragostea devine
Un Avignon renăscut by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/12649_a_13974]