805 matches
-
fără jenă: cu unul mă împingea; pe celălalt, încălțat în bocanc, îl rezema de calorifer. Se uita voios, când la mine, când la Mihnea, fericit că ne are pe amândoi. Sprâncenele urcau și coborau în ritmul zâmbetelor. Buzele se desenau cărnos pe vârful sticlei de bere, iar ochii aveau o strălucire verde, curată, cum numai nebunii și-actorii mai păstrează. Era un bărbat frumos Cezar. Dacă aș fi fost homosexual, m-aș fi îndrăgostit de el. Genul de om pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și pianist i-a rămas doar unul, cel mic, cu care încă apasă trăgaciul. Acolo sunt declarațiile de dragoste, miliarde de cuvinte rotindu-se ca niște stele pitice după Marea Implozie. Acolo e copilul pe care l-am pierdut, embrionul cărnos desprins cu racleta de corpul femeii tăcute, tăcere mai apoi devenită groază, silă, ură. Acolo sunt eu, puștiul cu breton și-o mașinuță Matchbox îndesată-n buzunarele cu nuci și corcodușe.. „Poet, omul nostru...“, l-a apărat Mihnea. „Și savant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Atâta doar că mie nu-mi plăcuse niciodată poezia. Dintr-unul din calculatoare, primul din față, tremura biblioteca Facultății de Litere, prelungită în arhitectura orașului. Fațadele blocurilor fuseseră tencuite cu printuri și pagini tipografice, coșurile caselor se ridicau din cotoare cărnoase, capsate în piele sau pânză de tifon. Între clădiri și etajere se arcuiau construcții ușoare, acoperite, din lemn, hârtie de calc și sticlă, prin care puteai ajunge dintr-o parte într-alta, ca între două emisfere. O perfectă scenă suprarealistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
energică, vioaie, țanțoșă, plină de sine, îmbrăcată într-un costum bleumarin, de tergal, avea un coc înalt, bine tapat și niște pantofi cu tocuri înalte, care îi completau, întrucâtva, statura. Era bine clădită, dolofană chiar, cu obraji plini, rotunzi, grași, cărnoși, o față curată, bogat pudrată, ochi căprui, mari, jucăuși, deschiși, zâmbitori, prietenoși, chiar frumoși. Pășea cu o anumită siguranță, ba chiar cu un ușor aer de aroganță. Te privea ca și când voia să spună: "Băieți, nu vă temeți! Contați pe mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
mine. Bine, dragă, dacă asta este dorința ta, o vom respecta, a zis el, zâmbind. Primul secretar era un om înalt, frumos, bine legat, cu o față ovală, plină, proaspăt rasă, cu bărbia ușor despicată la mijloc, cu o gură cărnoasă, senzuală, ușor întredeschisă, cu niște ochi căprui, care, de după "perdelele" ochelarilor păreau inaccesibili, dar care, în realitate, priviți de-aproape, fără lentile, erau plini de bunătate, înțelegere și cu o anumită tristețe. Avea un păr bogat, ușor buclat deasupra frunții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
a fi gras. Capul lui era mare și acoperit cu un păr rar, ce avea o culoare nedefinită, avea ochii mici și apropiați, nasul mare și neted cu nările care fremătau într-una, parcă ar fi adulmecat, iar buzele erau cărnoase, umede și roșii. Fața era albă și vara și iarna, de un alb cadaveric, la fel era și gâtul gros și lung. Mâinile nefiresc de mari, albe și ele, erau fine și îngrijite. Mă întrebam mereu, la ce-i trebuiesc
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
și galbenă, Înconjurată de o barbă subțire și bălaie, o față pe care ardeau doi ochi Înfrigurați. Omul ținea În mană o cană de vin, din care tocmai băuse. De fapt, câteva picături roșiatice Încă Îi mai scăldau colțul buzelor cărnoase. - Lasă-mă În pace, amice. Vreau să beau singur, murmură, ferindu-și privirea și aplecându-se peste cană. Încerca să mai prindă câte ceva din discuția celor patru, care continuau să sporovăiască. - Singur? Nu știi că În singurătate stă rădăcina viciului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
spre mâna Întinsă, Își Încrucișă brațele. - Am aflat că voiai să mă vezi. De ce pe mine, singur, În loc să ceri audiență Întregului Consiliu? Cardinalul Își retrase mâna, aparent fără să dea vreo importanță purtării priorului. Doar o rapidă strângere a buzelor cărnoase și o scânteiere În privire Îi dezvăluiră pentru o clipă adevăratele sentimente. Dar imediat Își reluă atitudinea curială, cu fața dominată de un nas proeminent, ca masca unui roman din antichitate. - Pentru că, atunci când vrem să stăm de vorbă cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că fuseseră trimiși de Johnny Torrio și care scăpaseră într-un sedan Jewett albastru. Bluegren își punea mănuși din cauza spinilor pe care îi îndepărta de pe trandafiri cu foarfecele. Avea ochi albaștri, reci, pregătiți să vadă orice, și un nas mare, cărnos, cam scârbit de toate cele. Presupun că a avea mintea ascuțită și fața lată sau gânduri late și fața ascuțită crea oarece confuzie. Iar confuzia încercată de el se datora, cred, și legăturii pe care o avea cu gangsterii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
și batjocoritor, dar amuzat, stătea pe șezlong asemeni unui Buffalo Bill al etruscilor și avea prosopul de baie înfășurat ca un burnus ca să nu-l orbească soarele - de care se apăra din când în când și ducând brațul lui moale, cărnos la frunte - iar gura sa blănoasă era deschisă de atâta râs. Iii-dii-otule! îi spunea lui fiu-său. Dacă petrecerea începea după ce se mai dusese vipia în ziua respectivă, era posibil să vină și William Einhorn; îi puneam scaunul cu rotile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
replică atât de tăioasă așa încât acest individ, acest Weintraub, să nu aibă la îndemână vreo remarcă cu tâlc pe care să mi-o servească la rândul lui, ceea ce a și făcut, cu privirea aia plină a lui, de camionagiu chipeș, cărnos și cu sprâncene arcuite, în timp ce se legăna mândru pe călcâie. Știi, am și alți veri, mi-a spus el. Mi-a venit să-l pocnesc, de vreme ce oricum nu aveam să-l mai văd după ce se ducea să-și verse sacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
privea, ce stranie imagine a ei mi s-a arătat, în această cameră spaniolă igrasioasă, cu soarele tropical pătrunzând prin crăpăturile oblonului - putreziciunea din oraș, petecul țepos și contorsionat de fier dpe pe pantă, baloanele însângerate de bougainvillaea, și buzele cărnoase și fruntea munților ce se prosternau sau cântau; apoi dezordinea din cameră, cârpele și lucrușoarele scumpe pe care le folosea laolaltă, cum îi veneau la mână, șervețele de hârtie sau desuuri de mătase, rochii, aparate foto, cosmetice. Făcea lucrurile rapid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
excepționali. La nivelul realizărilor. Prinsese jargonul ăsta de la universitate. Unul din cuvintele lui favorite era „a remunera“, cuvânt ce se folosea când dădeai mâncare unui șobolan care a rezolvat o problemă, ca să-l încurajezi. Între timp, cu buze roșii și cărnoase, râs încruntat și față posesivă, cu nasul imens cu tunelele sale, arăta ca un suveran. Ești și tu ca unul din prostimea de pe mal care le ovaționează pe copilele copte ce vâslesc pe râu? Nici pomeneală. Tu ești o personalitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Seymour le-a ținut în urechi toată seara. Probabil până l-au înțepat la sânge. Dar cerceii nu i se potriveau. Nu avea urechi de corsar, ci urechi de bătrân cabalist sau de bătrân Buddha. Extrem de lungi și cu loburi cărnoase. Îmi amintesc că fratele meu, părintele Waker, când a trecut pe la noi acum câțiva ani, într-o sutană lungă, neagră, m-a întrebat, în timp ce dezlegam careul de cuvinte încrucișate din Times, dacă nu cred că urechile lui S. țin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
singură cale, dar infailibilă, de a ști că suntem frați. Nasurile și bărbiile. Bărbiilor, desigur, le pot face vânt într-un minut, spunând că eram aproape lipsiți de ele. Nasuri, însă, aveam categoric și erau aproape identice: două organe mari, cărnoase, încovoiate ca niște trompe, care se deosebeau de orice alt nas din familie cu excepția, evidentă, a scumpului stră-străbunic Zozo, al cărui nas, bulbucându-se dintr-un vechi și timpuriu dagherotip, mă alarmase considerabil în copilărie. (Apropo de nas, Seymour, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
șăgalnic bărbatului prost cît gardu' completa ea, și vorbele astea, spuse rîzînd, cu acea inflexiune caldă, muiau întotdeauna furia bărbatului, care se ducea să-și vadă de treabă în altă parte. Răspunde-mi! -strigă isteric Radu, înfigîndu-și degetele în părțile cărnoase ale spatelui. Hai să bem și-o gură de coniac șoptește blînd Paula, răsturnîndu-se într-o parte, trăgînd cearșaful dintre ei, lunecîndu-și apoi degetele peste trupul bărbatului, urmîndu-le îndeaproape cu fierbințeala buzelor. Jură-mi că-l repezi prima oară cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
exagerat numai pentru mine?!" -, cu interesul de a-l avea soț și cu glumele răutăcioase la adresa Aurei. *** Așezată pe marginea patului liber, Paula supraveghează transfuzia, în timp ce colega sa potrivește mai bine perna femeii operate, ale cărei mîini mari, cu degete cărnoase, dezvoltate de muncă, stau pe albul cearșafului, zvîcnind uneori. Ochii și-i deschide rar, privește flaconul cu sînge, apoi sclipirea lor se stinge sub pleoape. Nu a venit cursa? șoptește, cînd întîlnește privirea Paulei. Încă nu, e zăpadă mare răspunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
nu se gândească. Un junghi dureros, o durere de altă natură, îi săgeta mintea năucă, schimbându-i direcția gândurilor. Se ridică brusc în capul oaselor. John Robert Rozanov! George văzu acum în fața ochilor chipul lui John Robert, uriaș, cu obrajii cărnoși, spongioși, jilavi, cu nasul mare, coroiat, ciupit de vărsat, și gura lacomă, senzuală, întredeschisă. Revăzu buzele roșii, umede, ale lui John Robert și ochii lui injectați, cruzi, scăpărând de inteligență. În același timp, George deveni conștient de cumplita durere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
despuiată, a lui William Eastcote. Își dădea părul pe spate, pieptănându-și cu degetele șuvițele ude, ușor rărite. Discuta cu un bărbat gras ai cărui chiloți de baie erau aproape invizibili sub pântecele proeminent. Bărbatul gras avea o față mare, cărnoasă, boțită, și un păr cărunt, des și țeapăn ca o perie, încă perfect uscat. Cum în acea clipă bărbatul își întoarse capul, George îl recunoscu pe John Robert Rozanov. Reîntorcându-se, din trei pași, îndărăt la bazin, George plonjă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Ei bine, bună ziua. — Bună ziua, ce mai faci? Avea o voce curios de emfatică în care se amestecau engleza academică cu accentul american și cu rămășițe din ennistoniana mamei lui. — Bine, răspunse George. Rozanov, scărpinându-se și scobindu-se în urechea cărnoasă, se îndreptă spre fereastră și se uită la peticul de grădină din spatele casei, unde tatăl său plantase un măr. Alte gânduri, momentan alungate, i se înghesuiau din nou, obsesiv, în minte. George își luă curajul în mâini și se scutură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ea, și simți cum i se strânge inima. Capul lui mare, înfundat în gulerul larg al hainei, îi dădea aproape un aspect de cocoșat. Îi văzu pielea feței, îngroșată, cu pori mari, nasul puternic de pasăre de pradă și buza cărnoasă, umedă, care-i cădea peste bărbie. Simți impulsul de a întinde mâna și a atinge, nu genunchiul lui, ci materialul lustruit, murdar, al pantalonului. — Doamnă McCaffrey... — Aș dori să-mi spui Alex. Ne cunoaștem doar de atâta vreme. — Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Nu aveți decât să vorbiți. Părintele Bernard se pomeni adoptând acest ton emfatic, de parc-ar fi vorbit într-o limbă străină. Filozoful nu părea grăbit să-i satisfacă cererea. Se uita curios, de jur împrejur, prin biserică, sugându-și cărnoasa buză de jos. — Doriți să vă arăt biserica? Sunt câteva lucruri interesante. Nu. Mulțumesc. Poate că altădată. După o nouă tăcere, Rozanov, continuând să se uite în jur, spuse: — Doresc să discut cu dumneata. — Da... despre ce? Despre orice. — Despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
balconașe rotunjoare, cambrate, ca niște penași galbeni pretimpurii; o ființă căreia anii consumați ai tinereții, îi modificaseră conformația, indubitabil sexi, la origini, din robustă, într-una de Zeiță a fecundității, apoteotic rubensiană! Cu o țigară aprinsă nonșalant între buzele-i cărnoase, nerujate, și mirosind ieftin a levănțică și a mosc, în noaptea de vară, aceasta purta, la baza gâtului, un șirag de mărgean, asortat la bluzița albă din pânză topită, decorată rustic cu maci și săltată generos peste ombilic, la o
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
ducă mai departe o strategie modernă și mai eficientă. Din această primăvară, angajații care sunt confirmați vor afla acest lucru direct de la computer. — Și ceilalți? Întrebă Emma dură. Șeful Începu să analizeze cu o privire ștearsă anatomia angajatei sale. Buze cărnoase, de culoarea cireșelor, balcoane opulente. Păcat că nu-și dăduse seama mai devreme. Dar poate fusese norocul lui: raporturile personale sunt absolut interzise de regulamentul firmei. Riști să-ți pierzi postul pentru o tăvăleală. — Ceilalți nu vor primi mesajul. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ochii și-l evaluă pe necunoscut pe sub pleoape. Ce văzu? Un bărbat de douăzeci de ani. Un campion de judo, atletic, cu umerii largi și abdominalii sculptați. Părul scurt, un moț Întunecat drept deasupra frunții. Trăsături hotărâte - nas acvilin, buze cărnoase, ochi negri și inteligenți. Și atunci Îi răspunse: Nu. Mingea cu romburi purtată de curent se Îndepărta În larg, dar el nu se mișcă. Mă numesc Antonio, spuse. Ea privi mingea care plutea deasupra spumei, apoi se uită la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]