571 matches
-
aprind iar de la baterie, și deschide pe jumătate și celălalt ochi, după care continuă: tu știai că romanii aveau niște norme de igienă pentru care noi, care cică sîntem mai civilizați ca ei, ar trebui să-i invidiem? cască el, căznindu-se să-și țină ochii deschiși. Aha, interesant, zic. Dar n-ai cumva idee cu ce- și aprindeau romanii țigările alea igienice? mai zic și-mi privesc vîrful neaprins al țigării pe care o strîng Între buze. — Ba da. Cre
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
o scrisoare, dar nu o scrisese. Singurul lucru care-l făcuse a fost să-l cheme la telefon și să amâne lecția pe care urma să o facă, dar fără să strecoare vreo aluzie la teribila hotărâre pe care se căznea s-o ia. Pentru că, acum când se găsea în pragul ei, i se părea o hotărâre groaznică. Începuse să-și dea seama cât de important era darul care-i fusese hărăzit, cât de legat era de încrederea cu care putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
bufnitură și un puternic pocnet metalic când patul, eliberat de povara lui, scăpă din mâinile lui George și se răsturnă într-o parte, izbindu-se de una din ușile de fier forjat. George scoase un mic strigăt înăbușit și se căzni să se strecoare pe lângă patul care-i bara calea. Își dădu seama pe loc că ratase totul. John Robert nu căzuse cu capul în apă, așa cum calculase el. Zăcea în cumpănă, imens ca o balenă, chiar pe muchea bazinului. George
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Cu un cu gest automat, obosit, George începu să șteargă picioarele patului și așternutul cu prosopul care acoperise tălpile lui John Robert și care nu-l însoțise în cădere. Căută perna și o găsi la marginea bazinului, udă leoarcă. Se căzni s-o stoarcă și, în cele din urmă, o lăsă pe jos, lângă pat. Covorul era pătat cu apă, de la urmele picioarelor lui. Luă un prosop curat de pe suportul din baie și își uscă brațele și pantofii. Apoi încercă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mereu: Așa, eroule! Calcă mai cu îndrăzneală! Scrâșnind de durere, Toaibă înmulțea numărul pașilor - măcar cu unu-doi mai mulți ca ieri... Și zilele treceau una după alta, cu ninsori și geruri aspre. Cât era ziulica de mare, Toaibă se căznea să meargă, folosind cât mai mult cu putință piciorul rănit. Mergea până îi dădeau lacrimile de durere... Și gândurile îi zburau de multe ori la camarazii săi de pe front: „Acum îi al naibii de greu să te furișezi printre liniile inamice, dar
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
de la sine. Între temele dezvoltate de poeziile din volum, cea a dihotomiei lumii (efemer-etern) este pe larg ilustrată. Mentorul cu origine africană amintit, revendicându-se de la partea durabilă a acesteia, își expune, în continuare, programul: Eu unul nu mă mai căznesc să pun ordine. / Când ziduri vor cădea în ruină, voi fi cel mai drept. Și, legat de condiția demiurgică a artistului, el proclamă: Ești o lume ce-ncepe, fiind însă Înconjurat de fuioare de fum și își îndeamnă „ucenicul” să
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
înălțimi. Buncărele, calele, subteranele, grotele, prăpăstiile îmi făceau o silă nespusă. Nutream chiar o ură cu totul specială împotriva speologilor, care aveau neobrăzarea să figureze în prima pagină a ziarelor și ale căror performanțe mă umpleau de scârbă. Să te căznești să ajungi la cota minus opt sute, cu riscul de a te pomeni cu capul înțepenit în crăpătura unei stânci (într-un sifon, cum spun acești inconștienți), mi se pare o ispravă vrednică de niște caractere pervertite sau grav bolnave, ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
ales că vodă spune: „socotind odihna și folosul obștii am făcut aceste două roate”. „Nu mi-ai spuns însă când a făcut vodă acest lucru.” Grigorie Ghica vodă a întocmit acest hrisov la 1 septembrie 1732 (7241). În timp ce eu mă căzneam să-i spun acestea, bătrânul m-a întrebat, cu o undă de zâmbet pe față: „Vrei să afli ce mai doreau cei de la Sfântul Mormânt în afară de mănăstiri cu tot cu averi? Uite-te, ți-am pus pe masă un hrisov din 8
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
acelor zile. Soba de tuci duduia, răspândind o căldură plăcută care secera florile de gheață apărute noaptea în ferestre. După ce-și termina treburile, tata își lua ochelarii cu ramă de sârmă și se apuca de citit, în vreme ce eu mă căzneam să ghicesc cum funcționa ceasul deșteptător, care zornăia din toate măruntaiele de câte ori ciocănelul lovea pălăria de metal. Mirosul de cozonaci l-am descoperit după ce am venit în București. Casa noastră mirosea, de sărbători, doar a pâine abia scoasă din cuptor
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
oprise la protipendadă. În timp ce colegii mei erau, aproape toți, franțuziți, eu veneam dintr-o Românie înapoiată, încremenită în tradiții neguroase. Abia când râsetele au devenit hohot, domnul Iftodiu s-a uitat la mine mai atent și a înțeles de ce mă căzneam, fără succes, să mă descurc. Nu mi-a dat notă, mi-a zis să trec la loc în bancă. Am ieșit pe ușă, ca să nu izbucnesc în plâns în clasă. Cred că-mi ardeau obrajii de rușine și de ciudă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
capăt al unei lungi autostrăzi... Stinse lumina, fără prea multe speranțe de data asta... de ce să-și facă atîtea iluzii, dacă o simplă cută de cearceaf era În stare să-l Împiedice să ajungă la Ancón, oricît s-ar fi căznit. Țipetele Țanțoșei Îl treziră la miezul nopții. Se gîndi la cutremure, la erupții vulcanice și la Sfîntul Dumnezeu, dar nu se cutremura nimic În palat și, cînd sări din pat, Își dădu seama Îndată că nu putea fi vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
se-nhață... Dar acum, cântecul lui nenea Fănică nu se mai auzea, ca înainte, toată ziua. Glasul bătrânului se dogise, își pierduse mult din farmec. Țăranul cânta din ce în ce mai rar. Pieriseră și voioșia, și zâmbetul de pe chipul său, cu toate că el se căznea să dea măcar impresia că totul începe să fie ca mai-nainte. Sătenii înțelegeau că, în sufletul lui, cântecul se stingea încetul cu-ncetul. Și le părea rău. Căci erau siguri că existau încă multe melodii pe care nenea Fănică
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
s-a făcut vinovat? Cuuum?, a tunat vocea de tentor a tovarășei Apostol, tot nu e clară vinovăția lui Paul Alexandrescu? Nu! nu e clară deloc, a replicat, calmă și cu stăpânire în glas, tovarășa Gorjanu. Atuuuunci de ce mă mai căznesc eu de o oră să vă explic? E treaba dumneavoastră. Cert este, însă, că vă cam căzniți degeaba. Până acum n-ați reușit să convingeți aproape pe nimeni. Cum pe nimeni? Nu uitați că au fost și unii tovarăși care
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
vinovăția lui Paul Alexandrescu? Nu! nu e clară deloc, a replicat, calmă și cu stăpânire în glas, tovarășa Gorjanu. Atuuuunci de ce mă mai căznesc eu de o oră să vă explic? E treaba dumneavoastră. Cert este, însă, că vă cam căzniți degeaba. Până acum n-ați reușit să convingeți aproape pe nimeni. Cum pe nimeni? Nu uitați că au fost și unii tovarăși care au votat “pentru”. Or fi fost, nimic de zis. Dar, pariez pe ce vreți dumneavoastră că abia
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
spaniolă, dar încăpățânatul meu nu știa decât No, I don’t. Atunci, îmi scotocesc prin creieri și-mi aduc aminte ce mă învățase Dorin, studentul. Și-i zic: What laguages do you speak? La care tipul, fericit că m aude căznindu-mă să spun ceva în limba mă-sii, face radios: Only English. Pe când “sporovăiam” noi așa, nu știu ce m-a făcut să mă uit la ceas, mai aveam cam șapte opt minute până la decolare. Gesticulez, mă-nroșesc ca un rac, cred
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
legături nedureroase. Din când în când, ceva îl îngrozea și se zbătea ca să scape. Nopțile erau cele mai grele. La un moment dat, când Karin se pregătea să plece, fu străbătut de un val de chimicale și țâșni în sus, căznindu-se să se ridice până ajunse aproape în genunchi pe patul de spital. A trebuit să-l culce cu forța, ca să nu-și smulgă tuburile. Îl privea cum își revine, de la oră la oră, ca într-un film scandinav deprimant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
diferită. Închise ochii. Nici o schimbare. Transformarea continua. Știa că trecuseră trei săptămâni; apoi o lună, apoi timpul scurs de la plecarea de pe Venus. Însă fotografia zonelor rămânea exactă la douăzeci de zecimale. Deschise ochii, se scutură și cu bună știință se căzni să-și recapete cunoștința lucrurilor ce-l înconjurau. A doua oară fu mai simplu; încă și mai bine, a treia oară. La a opta încercare, erau încă niște lipsuri dar, când îndreptă atenția asupra camerei, își dădu seama că faza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
mâna pe distrugător. Nu încercă să modifice traseul. S-au putut întâmpla atâtea între timp, deși nava părea să fi rămas exact așa cum o lăsase. Creierul pipăia în căutarea curentului magnetic și nu găsi nimic anormal. Se destinse și se căzni să vadă ce urma să se întâmple. Dar pe singura imagine pe care o obținu, a postului, nu apărea nimeni. Aceasta îl conduse la o întrebare: "Unde să mă duc acum?" Să se întoarcă la nava de luptă? Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
săptămîna viitoare. Thaw se uită stînjenit la picioarele lui și spuse cu o voce scăzută: — O să încerc s-o termin săptămîna viitoare, dar dacă-mi vine o idee bună, nu promit c-o voi respinge. Deveni brusc vesel și se căzni să nu rînjească. Dac-aș face așa ceva, s-ar putea ca Dumnezeul să nu-mi mai dea altele. După o scurtă pauză, domnul Watt îi zise: — Arată-mi mapa cu lucrări. Thaw îi aduse o mapă cu desene și profesorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și strălucirea îi străpunse ploapele într-o nuanță de un roșu ucigător de fierbinte. Alexander îi spuse: — Apa tot se strecoară. — înfundă găurile cu mușchi și pietriș. — Nu cred în Dumnezeu, zise Alexander. Lanark clipi și-l urmări cum se căznește să smulgă bucăți de pămînt din mal. — O? făcu el. — Nu există. Mi-a spus bunicu’. — Care bunic? Toată lumea are doi. — Cel care a luptat în Franța în primul război. Mai dă-mi niște mușchi. Fără să se ridice, Lanark
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și corpul scoase un zgomot surd când se prăbuși pe marmoră. În spatele lui, Hardie, al cărui chip regulat oglindea aceași tulburare, căzu în genunchi și apoi se rostogoli pe o parte. Gardienii se prăbușiră la rândul lor, doi dintre ei căznindu-se să-și scoată armele înainte de a-și pierde cunoștința. Thorson scăpă din brațe pe Amelia și se nărui lângă ei, apoi căzu și Patricia. În cameră, în jurul lui Gosseyn, inamicii se prăbușeau unul câte unul, părând cum nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
fi dormind sau mă așteaptă ? Când era mică, maică-sa dormea lângă ea în nopțile cu lună plină. O ținea strâns de mână, ca să nu pornească... Într-o iarnă, cineva îi dăruise o pereche de ghete cu patine. Zenobia se căznise zile în șir, zadarnic, să le folosească. De fiecare dată cădea ca un butuc. Dar într-o noapte cu lună rotundă și imensă ca acum își desprinsese mâna din strânsoarea maternă, încălțase ghetele cu patine și ieșise din casă. Când
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
vor fi devorate de omizi, ceea ce va determina și moartea oaspetelor nepoftite. 13. Atunci a venit bondarul. și, cum zbura înveșmântat în minunatele lui dungi galbene cafenii, s-a năpustit deodată, zbârnâind, în geamul peretelui dinspre apus al verandei. Se căznea disperat să treacă prin el. Se agăța cu ghearele, se învârtea în loc, cădea... Dincolo de geamul acela, pe orizontul aparent liber, plutea soarele înecat într-o lumină portocalie. Acolo ținea morțiș să ajungă bondarul. și se izbea atât de tare, încât
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
diferită. Închise ochii. Nici o schimbare. Transformarea continua. Știa că trecuseră trei săptămâni; apoi o lună, apoi timpul scurs de la plecarea de pe Venus. Însă fotografia zonelor rămânea exactă la douăzeci de zecimale. Deschise ochii, se scutură și cu bună știință se căzni să-și recapete cunoștința lucrurilor ce-l înconjurau. A doua oară fu mai simplu; încă și mai bine, a treia oară. La a opta încercare, erau încă niște lipsuri dar, când îndreptă atenția asupra camerei, își dădu seama că faza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
mâna pe distrugător. Nu încercă să modifice traseul. S-au putut întâmpla atâtea între timp, deși nava părea să fi rămas exact așa cum o lăsase. Creierul pipăia în căutarea curentului magnetic și nu găsi nimic anormal. Se destinse și se căzni să vadă ce urma să se întâmple. Dar pe singura imagine pe care o obținu, a postului, nu apărea nimeni. Aceasta îl conduse la o întrebare: "Unde să mă duc acum?" Să se întoarcă la nava de luptă? Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]