1,129 matches
-
dacă accentuai și întârziai cât se cuvine pe sunetul "h". Avea pieptul larg și pântecelele supt, de parcă n-ar fi avut viscere, ci doar un enorm plămân, șoldurile îi erau vânjoase, coada tăiată scurt, așa cum se cuvine, iar blana era cafenie și aspră, cu firul scurt. Caninii încălcându-i buza inferioară, botul bont și pielea fălcilor căzută îl făceau să semene cu un bătrân general în retragere. Astfel de câini sunt folosiți la vânarea bourilor sălbatici. Aleargă pe lângă ei, le sar
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ploaie și vorbele lui cântate te vrăjeau. Călugărul îl privi pe Bătrân. Plecară împreună fără să-și vorbească. Capitolul VI TRAVERSARĂ UN LAN DE GRÂU, speriindu-se de potârnichile care le țâșneau de sub tălpi, speriate la rândul lor. Cu aripi cafenii, băteau cu zgomot aerul dispărând în holdă, departe de sperietorile ale căror siluete sumbre se profilau pe cer. Muntele se înălța lin din câmpie, pe nesimțite. Pimen călca voinicește, fără să scoată vreun cuvânt. În curând Bătrânul începu să gâfâie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
o sonoritate: "Voiam să redau sunetul unei dezolări care plana pe întreaga carte ca într-o tragedie greacă. Marea, gelozia, singurătatea, o moarte posibilă formau cadrul cel mai vast posibil, cred". Și Flaubert își dorise prin Madame Bovary un roman cafeniu, iar prin Salammbô unul purpuriu. Atracția "lucrului" le este dealtfel comună iar posibilitatea" varierii nuanțelor unei imagini îi fascinează în egală măsură. Dar, revenind la romanul lui Anton Holban, substituirea cu dinamicul poate părea forțată. Romanul ar fi așadar compromis
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
N-are rost, zise el simplu. Mă numesc, cred... Se opri și se scutură. Nu pot să-mi amintesc. Este ceva cu un gard de fier și - ce oraș este ăsta? Poate mă ajută. - Middle City, răspunse doctorul. Ochii lui cafenii îl priveau de aproape pe Craig. Însă acesta clătină din cap. - Dar ce zici de Big Town? întrebă doctorul. Acesta e un oraș la vreo patruzeci de mile de aici. Doctorul Philipson te-a adus în Middle City din Alcina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
în lexiconul vieții lui Peters. Își sorbea încet supa când doctorul McLarg apăru. Văzut în realitate, și nu prin imaginea transferului de memorie de la Peters, doctorul era un om bine clădit, de vreo treizeci și cinci de ani, și avea niște ochi cafenii, iscoditori. Povestea aflată în spatele prezenței fizice era mai complicată decât în cazul lui Peters, dar faptele importante erau simple. Angajat în sistemul de asistență medicală de stat, McLarg fusese obligat să-și dea demisia din cauza neglijenței în serviciu și fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
dorință de a făuri perfecțiunea. Imperfecțiunea e un joc pe care numai natura, în perfecțiunea ei, și-l poate permite. Senzația de obiect viu nu dispăru, căci culorile inelului se contopeau și treceau din una în alta, cu repeziciune. Din cafeniu în culoarea teracotei, din brun-roșcat în culoarea ambrei, din ocru în culoarea aurului patinat. Crezând că flacăra mișcătoare a opaițului este cauza, îl stinse. Inelul continua să viețuiască, fiind străbătut de sclipiri reci de aramă, lumini fosforescente și flăcări mocnite
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cernut toată viața; i-am dat faldurile la o parte, cotrobăind în cele mai întunecoase unghere, în căutarea greșelii pentru care am fost atât de aspru pedepsit. Mi-am cercetat corpul, să găsesc un semn malefic din naștere, vreo pată cafenie pe omoplatul drept. Nimic. Viața și trupul îmi erau la fel de curate ca laptele pe care-l vindeam. Am răscolit toată casa, spionând și suspectând obiectele de care eram înconjurat. Am îndrăznit să intru, pentru prima dată, în atelierul bunicului. Acolo
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
dacă accentuai și întârziai cât se cuvine pe sunetul "h". Avea pieptul larg și pântecelele supt, de parcă n-ar fi avut viscere, ci doar un enorm plămân, șoldurile îi erau vânjoase, coada tăiată scurt, așa cum se cuvine, iar blana era cafenie și aspră, cu firul scurt. Caninii încălcându-i buza inferioară, botul bont și pielea fălcilor căzută îl făceau să semene cu un bătrân general în retragere. Astfel de câini sunt folosiți la vânarea bourilor sălbatici. Aleargă pe lângă ei, le sar
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ploaie și vorbele lui cântate te vrăjeau. Călugărul îl privi pe Bătrân. Plecară împreună fără să-și vorbească. Capitolul VI TRAVERSARĂ UN LAN DE GRÂU, speriindu-se de potârnichile care le țâșneau de sub tălpi, speriate la rândul lor. Cu aripi cafenii, băteau cu zgomot aerul dispărând în holdă, departe de sperietorile ale căror siluete sumbre se profilau pe cer. Muntele se înălța lin din câmpie, pe nesimțite. Pimen călca voinicește, fără să scoată vreun cuvânt. În curând Bătrânul începu să gâfâie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
vizitasem înainte de prânz. Am găsit în cerdac pe cele două doamne. Doamna M..., mai bine dispusă în ultimele zile, îmi vorbea de Văratic. Adela, în odaie, își isprăvea de aranjat părul la oglindă, care-i încadra bustul în rama ei cafenie. Vedeam două femei, din fiecare o jumătate, jumătatea din oglindă completîndu-se exact cu jumătatea din odaie: părul greu adunat în cu-nună - cu figura; ceafa dezmierdată de șuvițele de aur - cu decolteul mic; delta trunchiată a spatelui - cu pieptul ușor
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și afectuoasă, cu părul bogat și greu, nu putea fi decât Matilda, iar ceea ce avea băiețesc în ea, elasticitatea vânjoasă a taliei, a brațelor și a picioarelor ei lungi, era Ioan, nume aproape comun, echivalent cu bărbat. Subțire în rochia cafenie cu platcă de catifea de aceeași culoare mai închisă, se mișca ușor, puțin aplecată înainte, căutând parcă mereu ceva prin odaie, întreba naiv, povestea ceva și mai naiv, cu glasul ei de violină, prietenoasă, mică, cu priviri de adorație reținută
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Oricum, de îndată ce am intrat pe stradă, totul a decurs simplu. Nu aveam altceva de făcut decât să urmăresc mulțimea. În fața casei fusese instalat și un baldachin de pânză. O clipă mai târziu, am intrat într-o clădire uriașă, din piatră cafenie, și am fost întâmpinat de o doamnă arătoasă, cu părul de culoarea lavandei, care m-a întrebat dacă sunt un prieten al miresei sau al mirelui. I-am răspuns că al mirelui. Oh, a exclamat ea, tocmai îi îngrămădim pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
aflat la bordul unui transatlantic și, pe undeva în povestire, descriam ochii băiatului. Printr-o coincidență fericită, am asupra mea un exemplar din chiar această povestire, prins, cu gust, de reverul halatului meu de baie. Citez: „Ochii lui, de un cafeniu pal și deloc mari, erau ușor sașii - stângul mai mult decât dreptul. Nu erau îndeajuns de sașii încât să-l desfigureze sau ca defectul să fie vizibil de la prima privire. Dar erau suficient de sașii ca acest fapt să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
În formă de cutiuță și-a scos din ea trei pastile mici. — Astea-s bune... medicamentul meu obișnuit. Iar am avut dureri de cap cumplite În ultima vreme. Fata intră cu spatele În salon, ridicînd mult draperia. Fusta ei strîmtă, cafenie, i se mula pe șolduri, iar ciorapii cu găurele sclipeau ca niște perle. Bluza avea guler croit ca la uniformele militare, iar la manșete aveau nasturi sidefii. În ochi i se citea un zîmbet răutăcios. Turnase cam multă cafea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
tare la subsuoară. Țipă scurt, se zvîrcoli și Încercă să scape... dar n-a luat-o nici spre ușă, nici spre fereastră, ci direct spre mine. Ne-am izbit unul de altul și ne-am rostogolit pe pat. Pistruii ușor cafenii Îmi zîmbeau În fața ochilor... și frumoasa membrană purpurie, strălucitoare mi se oferi... Adîncitura din așternut... recipient pentru somnul meu. De partea cealaltă a patului se afla un dulap, cu butoni mari, lustruiți, dintr-un metal ușor. Era dintr-un lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
atârnându-i peste pragul de lemn vopsit în alb. 13. Intrasem în decembrie. Începuse zăpada, frigul, înghețul. Ținutul, aflat în largul câmpiei, stătea în bătaia crivățului. Totul s-a retras aici și renaște sub haloul înalt al șemineului de teracotă cafenie al doamnei Pavel, căci ea hotărâse, cu numai trei ani în urmă, înlocuirea în toate camerele a sobelor înalte cu flise albe, de o estetică convalescentă ce se reclamau a fi schimbate, după patruzeci de ani de ființare a lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
îi spusei, sunteți invitatul meu. El rămase din nou stânjenit, și peste trei sferturi de oră închinarăm paharele pentru viitorul Anei și al întregii familii. Eram în restaurantul din centrul orașului, cu draperii galbene, străvezii, lungi, voaluri unduitoare peste lambriurile cafenii, executate în partea de jos a pereților, sub ferestrele înalte terminate în semicerc: „Restaurantul Francez”, veche denumire rămasă dinaintea războiului, firmă care peste doi-trei ani, odată cu falimentul patronului, va fi coborâtă în uitare. - Și cine ziceați că e viitorul dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
aude o voce anume, specială, poate a lui, dar nu era decât una din cele multe ce se auzeau sub ferestre, ale trecătorilor de pe stradă. Deschise și aici ferestrele, perdelele micului salon nu erau albe asemeni celor din sufragerie, ci cafenii. Trecătorii erau îndeosebi tineri, fete, băieți, li se auzeau clar vocile vioaie. Ieși pentru puțin la fereastră să privească; își rezemă coatele de pervaz. Era, în substrat, o evadare din liniștea ce începea să fie din nou apăsătoare, a odăilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
o parte, pădurarul sta cu arma la ochi. —Trage! strigă cuconu Grigoriță. Pușca lui Vasile bubui. Clocotul ei ajunse bubuiturile celor dintăi două împușcături. Sălbătăciunea, printre copaci, făcu o săritură, o zăriră amândoi după aceea ca o nălucă printre trunchiurile cafenii și o pierdură din vedere. Pădurarul începu să-și încarce pușca. Zise cu liniște: —A fost prea departe... Boierul era ațâțat și mânios. Cum dracu de a venit așa? vorbi el pripit. Nici nu m-așteptam... Eu ascultam cânii... Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Trase de pe acoperișul zbârlit al căsuței prăjina lungă cu vârf de fier la capăt, o puse pe umăr și porni cu pași îndesați pe malul năsipos, în susul apei. Înțelesese în urmă și grădinarul despre ce e vorba. Ridicându-și șalvarii cafenii și opincile mari, pășea cu luare-aminte peste straturi și venea după noi. Dintr-o înfundătură de mal, din când în când, doi flăcăuași ridicau până la piept trupurile. Ne făceau semne cu mâna, își tot întorceau capetele spre apă; dispăreau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe Anița întăi, Anița lui Timofte, nevasta omorâtului. Da’ era o femeie mititică și iute, tânără, abia împlinise douăzeci de ani, cam smolită la obraz, cu sprâncenele groase puțin încruntate. Când vorbea, îi tremurau ușurel nările. Era îmbrăcată cu cațaveică cafenie, cu fustă roșă, îmbrobodită cu bariz verde și în picioare cu ciuboțele de cordovan cu potcoave de alamă. Se oprește și se uită țintă la judecător, își duce dreapta peste ochi, apoi își lasă în jos palmele cu degetele împreunate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Și era frumoasă și mai subțirică decât toate femeile și fetele care erau acolo, de față. A venit popa ș-a binecuvântat-o acolo, nu știu ce i-a făcut, și iaca, ș-acuma parc-o văd pe Anița: cu cațaveica ei cafenie, cu fustă roșă, cu barizul verde și cu ciuboțelele de cordovan cu potcoave de alamă; s-a întors dreaptă spre mulțime și a ridicat mânile. A zis așa: —Oameni buni, iertați-mă!... Au răspuns toți: „Dumnezeu să te ierte!“ Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
roșii de ploi îndelungate și de soare fierbinte. Unii din copii, de zece ori de doisprezece ani, erau cu capul gol, având drept apărătoare un păr des, stufos și zbârlit. Printre bărbați erau amestecate și femei, cu broboade și polci cafenii. Ele erau mai triste și mai negre la față, și tăceau zdrobite de munca zilei. În dosul perdelei de stuf focul ardea vesel și vioi, împrăștiind fantasticele-i zbateri peste îngrămădirea aceasta pestriță. Un băietănaș slab și cu gâtul lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fluturii erau cam parșivi; nu erau nimic mai mult decât niște molii în haine brodate. Și, da, moliile îți dădeau fiori și, când dădeau din aripi, se auzea un sunet nesuferit, ca hârtia mototolită - dar cel puțin erau oneste; erau cafenii, erau banale, nu le ducea mintea (nimerind în flacără cât ai bate din palme). Pe scurt, nu prea aveau cu ce să se laude, dar nu pretindeau că ar fi altceva decât erau. Și care era treaba cu femeia aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
camera noastră și i-a zis fetei de lângă ușă: —Eu sunt Merrill Dando, regizorul. Ai adus fotografiile-portret? Actrițe! N-aveau nimic de-a face cu gașca de ciudați. Bine că nu zisesem nimic. Fata i-a întins un plic mare cafeniu, Merrill a luat-o înăuntru, am auzit strigăte, apoi, puțin mai târziu, a ieșit fără fotografii. Apoi a fost poftită înăuntru cealaltă fată. M-am uitat la ceas. Era aproape fix. Curând o să înceapă să sosească și ceilalți. Am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]