319 matches
-
Fabian, Lucius I și Eutichie. În peretele îndepărtat a fost îngropat Papa Sixtus al II-lea, după ce a fost ucis în timpul persecuției lui Valerian; în fața mormântului său, Papa Damasus a sculptat o inscripție în metru poetic cu caractere săpate de caligraful Furius Dionisius Filocalus. În cripta alăturată este mormântul Sfintei Cecilia, ale cărei moaște au fost mutate de papa Pascal I în 821: frescele de pe pereți de la începutul secolului al IX-lea îi reprezintă pe Sfânta Cecilia rugându-se, bustul Mântuitorului
Catacomba Sfântului Calixt () [Corola-website/Science/335817_a_337146]
-
Procopie” Pătruț (n. 1818, Săliștea Sibiului — d. septembrie 1872, Săliștea), pe numele său de mirean Oprea Pătruț (Picu - diminutiv de la Oprea, Procopie - nume de monah), supranumit și călugărul-țăran, artistul-țăran sau „Anton Pann” al Ardealului, a fost un călugăr, imnograf, imnolog, caligraf, copist bisericesc, miniaturist, poet și misionar român transilvănean din secolul al XIX-lea. Picu (diminutiv de la numele de botez) Procopie (numele de monah) s-a născut în Săliștea din Mărginimea Sibiului în anul 1818 din părinți oieri, fiind botezat Oprea
Procopie (Picu) Pătruț () [Corola-website/Science/332864_a_334193]
-
copist de cea a tiparului, a ajuns să gândească manuscrisul ca o carte ce beneficiază în zilele noastre de o iscusită artă a tipăririi. A ajuns chiar să confecționeze tipare de mână pentru fiecare inițială. După 1851 arta sa de caligraf a intrat în faza deplinei maturități. A avut un frate mai mic numit Nicolae, care a fost și el copist și miniaturist. A murit de o boală de piept, cauzată de o mare criză de conștiință în septembrie 1872 și
Procopie (Picu) Pătruț () [Corola-website/Science/332864_a_334193]
-
dar care, din păcate, nu aveau să mai vadă lumina tiparului, întrucât revista și editura „Drum” au fost suspendate de cenzură în același an. Cunoscutul publicist și istoric literar Stan V. Cristea, membru în Uniunea Scriitorilor din România, consemna în „Caligraf” din iulie 2005: „Surprinzător, prin 1943 - 1944, Ion Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie ... îi întrezărim - incredibil, cumva pe Nichita Stănescu și Marin Sorescu” La plecarea din această lume, în 29 iulie 1944, scriitorului i-au
Ion C. Pena () [Corola-website/Science/333146_a_334475]
-
sec. XVII - XVIII), dar și călimări de brâu, ornamente tipografice și xilogravuri din colecțiile muzeului. Tot aici, pe lângă faptul că vor afla informații despre modul în care se realizau cărțile manuscris în Evul Mediu, vizitatorii își pot încerca talentele de caligraf, folosind instrumente și suporturi de altădată într-un scriptorium amenajat în cadrul expoziției. Citește și: „Urme bizantine" de Dalila Özbay, la ICR Istanbul Aflat la cea de a 14-a ediție, Salonul Național de Inventică și Creație Științifică Pentru Tineret aduce
850: număr record de evenimente la Gaudeamus 2016 by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/104295_a_105587]
-
Artiștii caligrafi continuă să transmită tradițiile universale. Modul de a exprima aceste tradiții este de a chema la implicare, care este exprimarea indirectă. Aceasta este arta. Materialul artiștilor în caligrafia islamică otomana este dragostea. Artistul se uita la cel/cea pe care
Caligrafia otomană () [Corola-website/Science/337570_a_338899]
-
dorințele sale rele în urmă , dorințele se transforma în sufletul lui , el atinge perfecțiunea. Îngerii se închină lui , dar Răul refuză ... Ceea ce reprezintă Adam este complet numai cu Stăpânul nostru. La fel ca Profetul Muhammad ( Pacea fie asupra lui !) , artistul caligraf își exprimă dorințele proprii , dar extinde ceea ce îi este încredințat lui de la sursă. Prin artist , tradițiile „universale” sunt transportate. Calea (modul ) prin care sunt împărtășite acestea face apel la implicare , care este exprimarea indirectă .Aceasta este arta . Fie prin scris
Caligrafia otomană () [Corola-website/Science/337570_a_338899]
-
care este exprimarea indirectă .Aceasta este arta . Fie prin scris , fie prin desen sau pictură, ori prin cântecul unui flaut ...Pentru că Adevărul nu-și poate găsi limba lui fără un intermediar .Așa cum Profetul Muhammed a vestit prin îngerul Gabriel , artistul caligraf vorbește prin intermediul Creatorului ,nu din propriile sale dorințe. Pentru ca implicația artistului este aceea de a transporta credința în Dumnezeu ,în felul său propriu. Dacă artistul privește cu dragostea de la Cel iubit , aceasta înseamnă că inspirația o primește de la sursă în
Caligrafia otomană () [Corola-website/Science/337570_a_338899]
-
ușurință, înainte de a încerca să o cunoaștem.Totuși, dragostea fără cunoaștere este ca adevărul fără SHARIA. Aceasta restrânge omul la filozofie. Îl lasă pe om fără practică, dovadă, verset .Etica și estetica a ceea ce este frumos rămân nedezvoltate. Dar artistul caligraf prezintă frumoasele nume ale iubitului /iubitei în tot ceea ce el/ea așteaptă ; chiar și în cazul există violență, durere , sacrificare , lacrimi și sânge... Artistul își dorește frumusețea atât de mult ,până când nu rămâne nimic acolo, care ar fi neplăcut. Artistul
Caligrafia otomană () [Corola-website/Science/337570_a_338899]
-
lacrimi și sânge... Artistul își dorește frumusețea atât de mult ,până când nu rămâne nimic acolo, care ar fi neplăcut. Artistul realizează imposibilitatea de a ajunge la un sine satisfăcut , înainte de a dărui gloria lui Dumnezeu și frumusețea Lui . Cu toate că artistul caligraf exprimă și ceea ce este greșit și rău în cuvintele sale, există o anumită etichetă pentru a face asta . Fiindcă artistul știe ca răul este accidental și , de fapt , bunătatea și frumusețea constituie fondul . În lucrările sale ,artistul aproprie ,suprapune și
Caligrafia otomană () [Corola-website/Science/337570_a_338899]
-
fondul . În lucrările sale ,artistul aproprie ,suprapune și unește inimi , le contopește într-o singură inimă, vorbește limba unică a inimii . Orice efort este recomandat pentru practica artistului . Putem spune ca îndrăgostitul este practica , așa cum cel iubit este universul . Artistul caligraf este exact cel care face ca iubitorul și cel iubit sa se constituie într-o singură identitate. Deoarece , iubindu-l pe Dumnezeu Îl iubim pe Stăpânul nostru . Care este cea mai mare evidență a lui Dumnezeu decât întreaga umanitate ?Artistul
Caligrafia otomană () [Corola-website/Science/337570_a_338899]
-
este exact cel care face ca iubitorul și cel iubit sa se constituie într-o singură identitate. Deoarece , iubindu-l pe Dumnezeu Îl iubim pe Stăpânul nostru . Care este cea mai mare evidență a lui Dumnezeu decât întreaga umanitate ?Artistul caligraf exprimă această realitate în măsura în care experimentează aceasta realitate în mod conștient și o pune în practica în viața și în arta sa . Desenând aproape de adevăr, începe cu intenția de a înțelege umanul . Umanul este o călătorie fără sfârșit . Din eternitate către
Caligrafia otomană () [Corola-website/Science/337570_a_338899]
-
în mod conștient și o pune în practica în viața și în arta sa . Desenând aproape de adevăr, începe cu intenția de a înțelege umanul . Umanul este o călătorie fără sfârșit . Din eternitate către pentru totdeauna și veșnic . De aceea ,artistul caligraf solicită un standard în orice caz . Așa ca ne întoarcem de unde am plecat , suntem mai aproape de fața pe care o iubim , ne-am întors la ea încă o dată . Așa cum am menționat la început , abilitatea de a lăuda frumusețea unei fețe
Caligrafia otomană () [Corola-website/Science/337570_a_338899]
-
întoarcem de unde am plecat , suntem mai aproape de fața pe care o iubim , ne-am întors la ea încă o dată . Așa cum am menționat la început , abilitatea de a lăuda frumusețea unei fețe este evocarea frumuseții...! O singură față este suficient pentru caligraf , atât în viață , cât și în artă. A iubi , a se ruga, a fi frumos și a împărți frumusețea ... Acea față este fața lui Dumnezeu . Se revelează pe El însuși în Cel iubit . Pentru cel care iubește , este o obligație
Caligrafia otomană () [Corola-website/Science/337570_a_338899]
-
(numele monahal al lui Dumitru) (n. c.1740, Stoenești-Vâlcea, sau, după alte surse, 1759, probabil la Pietrari-Vâlcea - d. 1820, Craiova) a fost un călugăr, caligraf și cronicar din Țara Românească. S-a născut într-o familie de origine modestă pe la 1740 în satul vâlcean Stoenești sau, după alte surse, în 1759 în satul vâlcean Pietrari. Părinții săi se numeau Alexie și Aspazia; mama sa se
Dionisie Eclesiarhul () [Corola-website/Science/337116_a_338445]
-
Trece pe la mănăstirile Tismana, Cozia și Govora, unde deprinde caligrafia și pictura bisericească A fost chemat în 1786 la Râmnic de către episcopul Filaret, fiind numit în funcția de eclesiarh al Episcopiei Râmnicului Noul Severin. Episcopul i-a prețuit talentul de caligraf și cunoștințele de slavonă, turcă și rusă, însărcinându-l să scrie condica episcopiei și a metocurilor ei. După începerea Războiului Ruso-Austro-Turc (1787-1792) și ocuparea Țării Românești de către austrieci (1788), îl însoțește în pribegie, împreună cu Naum Râmniceanu, pe episcopul Filaret, călătorind
Dionisie Eclesiarhul () [Corola-website/Science/337116_a_338445]
-
și a studiat colecțiile de documente. A viețuit la mănăstirea Gănescu din Craiova, apoi la mănăstirea Bistrița (1795-1799), devenind apoi egumen al schitului Mănăilești (c. 1799 - c. 1801) și eclesiarh la Mitropolia Ungrovlahiei (1804-1812), unde a organizat o școală de caligrafi și arhivari și a condus tipografia (1809). După alegerea lui Nectarie ca mitropolit al Ungrovlahiei în decembrie 1812, s-a retras la Craiova, unde a fost dascăl de limba slavonă și traducător de documente. A murit bătrân și sărac la
Dionisie Eclesiarhul () [Corola-website/Science/337116_a_338445]
-
la Craiova, unde a fost dascăl de limba slavonă și traducător de documente. A murit bătrân și sărac la Craiova în 1820, probabil în casele Bisericii Brândușa, și a fost îngropat la această biserică. a desfășurat o îndelungată activitate de caligraf, copiind sau scriind el însuși mai multe pomelnice ctitorești și condici mănăstirești, pe care istoricul literar Dumitru Murărașu le consideră „greoaie”. Printre condicile și pomelnicile scrise de el sunt de menționat: pomelnicul mănăstirii Dobrușa (1777), condica Episcopiei Râmnicului (3 vol
Dionisie Eclesiarhul () [Corola-website/Science/337116_a_338445]
-
care evocă misterioase figuri cicladice, romane, divinități egiptene și chiar africane. Modigliani și-a găsit încă de atunci trăsătura definitorie: linia mângâietoare, rotundă și clară totodată, care se ivește și își ia zborul într-o mișcare fără opreliști. Ca un caligraf japonez, ca un poet de haiku ce nu-și permite să greșească, artistul își concentrează fervoarea într-un gest unic, definitiv. Grație cioplirii pietrei, Modigliani și-a împlinit un vis care îl bântuia încă din copilărie: să deseneze în spațiu
"Prințul din Montparnasse", Modigliani, la Palazzo Ducale by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105654_a_106946]