374 matches
-
de la căpătâiul patului ei. Până azi mă învinovățesc pentru ce s-a întâmplat. — Și Pufulon? — Bietul de el a fost dat afară din casă de sora mea. Sigur, e legea naturii, aș zice a vieții, dar numai între pisici și canari există ură? Noi, oamenii „civilizați“, nu ne mân căm unii pe alții în fiecare moment? Pufulon, izgonit, se pitise sub un liliac și mă aștepta pentru o ședință de alin tat! Stăteam un sfert de oră cu el, nu se
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
Părințele, zice Roja lovindu-l parcă în creștetul capului. — Cine, Angelina? Cine altcineva? Nu era posibil, unde vrea să ajungă? Obsedatule, bolnavule, de ce mai stau eu de vorbă cu tine? Pentru că îți face plăcere, zice Roja, ar trebui să lași canarul să zboare, sfîntulețule, să deschizi ușița coliviei și să-i dai drumul, n-o meriți, n-a fost niciodată de nasul tău, o să-ți deschid eu ochii dacă n-a făcut-o nimeni pînă acum, va trebui să o lași
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
pe lângă Moașa. Știți cine-i Moașa, nu-i așa? mă chestionă. Am dat din cap. Ei bine, domnule scluptor, nu mai e de trăit aici, se porni el pe un ton plângăreț, explicându-mi că avusese o colivie cu un canar. Asta era toată averea mea. Într-o noapte, Tuberculosul, care e rău, a adus o pisică în cameră și a deschis ușa coliviei. Bineînțeles, pisica mi-a mâncat canarul. Eu de abia ațipisem. Când m-am trezit, Tuberculosul se prefăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un ton plângăreț, explicându-mi că avusese o colivie cu un canar. Asta era toată averea mea. Într-o noapte, Tuberculosul, care e rău, a adus o pisică în cameră și a deschis ușa coliviei. Bineînțeles, pisica mi-a mâncat canarul. Eu de abia ațipisem. Când m-am trezit, Tuberculosul se prefăcea că doarme, cu fața la perete, iar pisica se lingea pe buze. M-am înfuriat, bineînțeles. Și m-am înfuriat atât de tare încât eu, care n-am omorât o muscă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
perete, iar pisica se lingea pe buze. M-am înfuriat, bineînțeles. Și m-am înfuriat atât de tare încât eu, care n-am omorât o muscă în viața mea, am omorât pisica. De-atunci mi se întâmplă să visez ba canarul meu mort, ba pisica și mă trezesc, bineînțeles. Ca să-l ascult pe Tuberculosul tușind. Eu cred că are plămânii ciuruiți. Cum să dormi, Doamne sfinte, când auzi pe cineva tușind încontinuu lângă tine? M-am dus de câteva ori la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mute în altă cameră. A clătinat din cap. Nu. Nu se poate. N-am reușit s-o înduplec nici cum. Și e o crimă ce face. De ce nu vrea?... Și dacă ar fi numai Tuberculosul, continuă după un oftat stăpânul canarului mâncat de pisică. Dar mai e unul, că suntem trei în cameră. Cumsecade om celălalt, nu zic, dar, iertați-mă, urinează pe el. Nu se mai poate ține. Uneori, în timp ce vorbești cu el, îl vezi deodată că nu mai e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Pe măsură ce-l ascultam, îmi reveneau în minte amănunte din noaptea când intrasem în bodega de lângă gară. Pivnița se umplea iarăși. Golul luminos dinlăuntrul meu crăpase și pătrundeau în el ape tulburi din trecut. Ieși afară! i-am strigat bătrânului cu canarul, iar el, îngrozit și surprins de reacția mea brutală, s-a grăbit să se strecoare pe ușă, închizând-o cu grijă, ca să nu mă supere și mai rău. Am pornit din nou spre administrație cu gândul să cer o cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu nimeni. Trecea pe coridoare grăbit, de obicei desculț, din pricina picioarelor umflate, privea în gol și, cum ieșea afară, se îndrepta spre bălării. Numai Filip a găsit prilejul să spună ceva răutăcios, cu toate că Hingherul n-avea nici o vină în moartea canarului: „Lasă să vadă și el cum e când rămâne cineva fără animalul pe care l-a crescut. El câți câini a omorât?” Dar nu l-a aprobat nimeni. După o vreme, Hingherul a fost auzit bolborosind fraze amenințătoare, iar Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu Filip, care m-a tras de o parte, crezând că era momentul cel mai potrivit pentru a mă ruga din nou să intervin pe lângă Moașa ca să-i dea înapoi colivia confiscată după scandalul cu Tuberculosul, întrucât vroia un nou canar. „De ce nu mi-o dă, domnule scluptor?, se lamenta el. Profită că n-o pune nimeni la punct”. Apăsase pe cuvântul „nimeni” și era limpede la cine se gândea. La Bătrânul. Adică, dacă tot era stăpân, ar fi trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îl consolase Dominic. „Ce vrei, Daniel, a încercat Dinu, la rândul său, să mă consoleze pe mine în aproape fiecare bărbat se ascunde un porc gata să scoată râtul”. Filip povestea și el că nu-l ajutasem să obțină colivia canarului. „Și l-am rugat în genunchi, fraților. I-am zis: «Domnule scluptor, eu fără o pasăre nu mai sunt om». Și ce credeți? A râs”. Ba și Leon m-a învinuit, pe drept, recunosc, că-mi mirosea neputința lui, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pildă, avea o căsuță În Winchelsea). Casa lui Blomfield era un bungalou modest, suficient de mare pentru nevoile sale și foarte bine Îngrijit de slujitorii recrutați din partea locului. Ca să Îi țină companie, o adusese cu sine pe Tosca și un canar care cânta Într-o colivie, dar din partea unei prietene. De asemenea, Își adusese bicicleta, cu ajutorul căreia explora orașele și satele din Romney, după-amiaza. Diminețile erau, ca de obicei, dedicate lucrului. Dădu ultimele tușe la Vechiturile, care Începu să apară În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
a obiectelor de cult și de podoabă împinge în umbră ceramica. În fond, socotește cineva, leafa unui ceramist nu e un capăt de țară și Cosiția, verișoară a doamnei Frofrony, acceptă să pripășască în tabăra ei, alături de un câine, un canar și-o pisică, și-un ceramist. Cele șase luni de muncă drăcească sapă, în sufletul blajin al lui Ulpiu, cicatrici exemplare. E adus, din nou, pe buza prăpastiei, dar nu din cauza efortului propriu-zis, ci doar pentru că persoana sa e, din
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
este și galeșă. Femeie de bună condiție, odraslă de extracție dovedit aristocrată, sporovăiește cu el, presară un pic de conversație spirituală și, deodată, slip! c-o mișcare abilă a mâinii, îi înlănțuie capul în cravașă și îl plesnește la fund. Canarul, câinele, pisica, șantierul, toată lumea râde. Nu toată lumea. Dacă în domeniul performanțelor și expedientelor amoroase, Ulpiu Galopenția pare condamnat să rămână toată viața un biet Viorel, în celălalt domeniu, pur arheologic, formidabila sa dotare naturală, tenacitatea, intuiția artistică, înclinarea către răbdare
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
un om mort pe jumătate, Omid își întinse gâtul spre comisar și vorbi precum un bărbat care se îmbătase: — Sarok, n-a venit niciunul din ei, nici săptămâna asta! — Ce ți-am spus, Kambiz, că va ciripi singur, ca un canar, gâlgâi comisarul către ajutorul său nelipsit și, ca la un semn, gardianul trase căruțul de sub cioturile taximetristului și lovi cu putere jumătatea de corp, proiectând-o în perete, ca pe o minge. Cămașa infirmului se-nroși aproape instantaneu, fiindcă îi
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
care să vând pizza și clătite, jumătate de metru pătrat care să fie al meu, o rogojină, un ghiveci de leandri. Signora Rosa sau Giuseppinna sau Angelina să-mi zâmbească dimineața, să mă supăr pe micul Corado pentru că-mi necăjește canarul... Da, jumătate de metru pe care nu l-am avut niciodată. Sânt un dezrădăcinat... Unde-i țara dezrădăcinaților? Țara cu fluturi albaștri! Poate că nenorocitul caută același lucru fără să-și dea seama. Eu îi spun Italia, dar... Se chirci
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ca de obicei, ci într-un separeu al unui cochet restaurant de la parterul Complexului Hotelier Decebal, la propunerea expresă a lui Nicoară Marius. Doru Gârleanu lipsea motivat. Exact cu două săptămâni în urmă murise pe neașteptate, ca un pui de canar scos din colivia ocrotitoare. Acum, priveau unul la celălalt și nu îndrăzneau nicicum să întrerupă tăcerea. Fără prezența lui Doru Gârleanu, întâlnirea părea searbădă și lipsită de sens; nu mai avea sarea și piperul necesar, era ca și cum s-ar afla
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
și nici cunoscuții cu care se întâlnea generalul, nu-și explicau. Cel puțin dacă ar fi știut ei, cu toții, atunci că nenea Epa avea să se îmbolnăvească definitiv și să se închidă treptat pentru totdeauna, în el însuși, ca un canar în colivie, ar fi stat altfel de vorbă cu el, l-ar fi privit altfel și poate, i-ar fi dat importanță și l-ar fi mângâiat mai des. În acea după-masă de decembrie, cu nămeți de zăpadă topiți pe
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
o apocalipsă aridă. Djerzinski locuia pe strada Frémicourt de vreo zece ani; se obișnuise cu locul, cartierul era liniștit. În 1993, simțise nevoia unei companii, să fie Întâmpinat de cineva, seara, când revenea acasă. Alegerea lui se oprise la un canar alb, o vietate sperioasă. Canarul cânta, mai ales dimineața; cu toate astea, nu părea bucuros; dar poate un canar să fie bucuros? Bucuria este o emoție intensă și profundă, un sentiment Îmbătător de plenitudine, resimțit de Întreaga conștiință; Îl putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
pe strada Frémicourt de vreo zece ani; se obișnuise cu locul, cartierul era liniștit. În 1993, simțise nevoia unei companii, să fie Întâmpinat de cineva, seara, când revenea acasă. Alegerea lui se oprise la un canar alb, o vietate sperioasă. Canarul cânta, mai ales dimineața; cu toate astea, nu părea bucuros; dar poate un canar să fie bucuros? Bucuria este o emoție intensă și profundă, un sentiment Îmbătător de plenitudine, resimțit de Întreaga conștiință; Îl putem compara cu beția, cu transa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
În 1993, simțise nevoia unei companii, să fie Întâmpinat de cineva, seara, când revenea acasă. Alegerea lui se oprise la un canar alb, o vietate sperioasă. Canarul cânta, mai ales dimineața; cu toate astea, nu părea bucuros; dar poate un canar să fie bucuros? Bucuria este o emoție intensă și profundă, un sentiment Îmbătător de plenitudine, resimțit de Întreaga conștiință; Îl putem compara cu beția, cu transa, cu extazul. Odată, scosese pasărea din colivie. Terorizat, canarul se găinățase pe canapea, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
părea bucuros; dar poate un canar să fie bucuros? Bucuria este o emoție intensă și profundă, un sentiment Îmbătător de plenitudine, resimțit de Întreaga conștiință; Îl putem compara cu beția, cu transa, cu extazul. Odată, scosese pasărea din colivie. Terorizat, canarul se găinățase pe canapea, pe urmă se izbise de gratiile coliviei căutând să intre Înapoi. O lună mai târziu, Djerzinski făcu o nouă Încercare. De data asta, sărmana vietate căzuse pe fereastră; amortizându-și de bine de rău căderea, pasărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de peste drum, cinci etaje mai jos. Michel trebuise să aștepte Întoarcerea locatarei, sperând din suflet că nu are pisică. Află că fata era redactor la 20 Ans; trăia singură și venea acasă târziu. Nu avea pisică. Se Înnoptase; Michel recuperă canarul care tremura de frig și de frică, lipit de peretele de beton. De câteva ori, de obicei când ieșea cu gunoiul, a Întâlnit-o din nou pe redactoare. Ea Înclina din cap, probabil În semn de recunoaștere; Îi răspundea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
recunoaștere; Îi răspundea la fel. Pe scurt, incidentul Îi Îngăduise să stabilească o relație de vecinătate; era un lucru bun. De la ferestrele lui, se vedeau vreo zece blocuri, respectiv vreo trei sute de apartamente. În general, când se Întorcea seara acasă, canarul Începea să cânte și să fluiere, dura Între cinci și zece minute; după care Îi schimba semințele, așternutul și apa. În seara aceea Însă, fu Întâmpinat de tăcere. Se apropie de colivie: pasărea era moartă. Micul trup alb, deja răcit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
care, ca lest, mai puse o sticlă de bere și aruncă totul la toboganul de gunoi. Ce altceva să facă? Să-i cânte veșnica pomenire? Nu știuse niciodată unde ducea acest tobogan cu gura Îngustă (suficientă Însă pentru corpul unui canar). Cu toate astea, visă pubele uriașe, pline cu filtre de cafea, cu ravioli În sos și cu organe sexuale tăiate. Viermi uriași, la fel de mari cât pasărea și Înarmați cu ciocuri, Îi atacau cadavrul. Îi smulgeau piciorușele, Îi sfâșiau intestinele, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
nu mai rămâne decât minciuna, amărăciunea și conștiința minciunii. Reveni În cameră. Bruno, lățit În fotoliu, nu mișca, părea mort. Între blocurile-turn se lăsa noaptea; după o zi sufocantă, temperatura devenea iar suportabilă. Michel observă deodată colivia goală În care canarul său trăise câțiva ani; ar trebui s-o arunce, nu avea de gând să-și ia altă pasăre. Fugitiv, se gândi la vecina din față, redactoarea de la 20 Ans; n-o mai văzuse de luni de zile, probabil se mutase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]