357 matches
-
a fost desemnat prim secretar. În 1901 a primit de la papa Leon al XIII-lea titlul de „prelat domestic”. În șematismul jubiliar al arhidiecezei pe anul 1900 a scris partea istorică Seria capitularilor, cuprinzând biografiile tuturor canonicilor arhidiecezani, de la înființarea capitulului până la zi. A fost numit membru în diferite comisii arhidiecezane. Prin decretul imperial de la Viena, din 16 mai 1903, canonicul Vasile Hossu a fost numit episcop al Lugojului, în scaunul rămas vacant prin transferul Episcopului Demetriu Radu de la Lugoj la
Vasile Hossu (episcop de Gherla) () [Corola-website/Science/309052_a_310381]
-
preot. În anii 1750-1751 a locuit la Blaj. L-a însoțit pe episcopul Petru Pavel Aron în vizitațiile canonice pe care acesta le-a făcut în Țara Făgărașului. În timpul episcopatului lui Petru Pavel Aron, Atanasie Rednic a făcut parte din capitulul diecezan, iar după deschiderea școlilor blăjene, în anul 1754, a fost printre cei dintâi profesori ai acestor școli, precum și, mai mulți ani, prefect al seminarului înființat de Petru Pavel Aron, iar apoi a fost numit vicar episcopal și mare econom
Atanasie Rednic () [Corola-website/Science/309206_a_310535]
-
din Blaj (catedră onorată înainte cu multă strălucire de către viitorul mitropolit Vasile Suciu). De asemenea a predat și la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj. În anul 1920 a fost numit secretar mitropolitan, iar în anul 1923 canonic al capitulului mitropolitan. În perioada 1925-1930 a fost rector al Academiei Teologice de la Blaj. A fost redactor al prestigioasei reviste „Cultura Creștină” (1911-1918) de la Blaj, precum și redactor, apoi director (1922-1930), al ziarului „Unirea”, care apărea la Blaj, în care a publicat numeroase
Alexandru Rusu () [Corola-website/Science/308819_a_310148]
-
de către mitropolitul Vasile Suciu, iar pe 2 februarie 1931, de "Sărbătoarea Întâmpinării Domnului", a avut loc instalarea lui în Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Baia Mare. Îndată după instalarea sa, episcopul Alexandru Rusu s-a ocupat cu organizarea eparhiei, numirea membrilor capitulului, reorganizarea protopopiatelor, formarea clerului în academiile teologice ale celorlalte episcopii la Cluj și Oradea. A făcut vizitații canonice. A condus eparhia de Maramureș cu o competență deosebită, cu mult curaj și zel apostolic. A asigurat ordinea și demnitatea în activitatea
Alexandru Rusu () [Corola-website/Science/308819_a_310148]
-
al XI-lea i-a transmis dorința să înainteze demisia în vara anului 1924. Pe 3 iulie 1924 arhiepiscopul și-a semnat demisia. După 19 ani de păstorire, pe 14 iulie 1924, arhiepiscopul Netzhammer a predat conducerea Arhiepiscopiei de București capitulului arhiepiscopei. S-a retras în Elveția ca arhiepiscop titular de Anazarbus. După trei ani de ședere la mănăstirea din Einsiedeln, s-a mutat apoi pe insula Werd din orașul Stein am Rhein, unde a murit la 18 septembrie 1945, la
Raymund Netzhammer () [Corola-website/Science/305070_a_306399]
-
vedere administrativ, după modelul vechilor structuri, în trei arhidiaconate: de Mureș, de Timiș și al Banatului Montan, cu opt decanate. La nivel central s-au înființat Centrul Diecezan de Tineret, Centrul Catehetic Diecezan, Oficiul pentru Patrimoniu și s-a reactualizat Capitulul Catedral, singurul activ din țară. Cea mai urgentă și importantă acțiune a vizat formarea permanentă a clerului prin cursuri și practică directă pentru preoți în cadrul așa-numitelor "Săptămâni de Sabbat". În fiecare an, în decurs de o săptămână petrecută în
Martin Roos () [Corola-website/Science/304897_a_306226]
-
, sau floarea-de-colț, ("Leontopodium alpinum" Cass.) este o specie de plante erbacee, perene, din genul Leontopodium Cass., familia Asteraceae. Planta este lânat-tomentoasă, înaltă de 5 - 20 cm, cu inflorescențe compuse din capitule, înconjurate de numeroase bractee lungi, alb - argintii, lânos - păroase.. Dacă în România planta ajunge doar până la înălțimea de maximum 20 cm, ea poate crește în alte țări până la 50 - 80 cm. Inflorescența este îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari
Floarea-reginei () [Corola-website/Science/306428_a_307757]
-
prin forma sa rectangulară mai rar întâlnită în Transilvania. După moartea fulgerătoare a lui Iancu de Hunedoara, de ciumă în 1456, pe timpul domniei fiului său Matei Corvin, cetatea și domeniul devin posesiuni regale, iar în 1461 sunt trecute în administrația Capitulului de Alba Iulia. În 1467 regele Ungariei, Matei Corvin donează cetatea și domeniul Voievodului Transilvaniei Ioan Pongratz și Dindeleag 1462 - 1476. De la sfârșitul sec. XV-lea și până la jumătatea secolului al XVI-lea cetatea adăpostește familii și personalități importante în
Cetatea medievală a Diodului () [Corola-website/Science/314352_a_315681]
-
Sibiului, ca filiale ale acestuia, până la desființarea Universității Săsești după instaurarea dualismului austro-ungar. Organele de conducere ale scaunelor aveau următoarele atribuții principale: Înainte de a-și forma o organizare laică, administrativă, sașii aveau o organizare ecleziastică care încorpora prin decanate și capituli aproape toată populația săsească. Administrația săsească laică s-a născut ulterior și nu cuprindea toate regiunile locuite de sași, cunoscându-se faptul că în zonele în care s-au așezat existau și sate locuite de secui, maghiari și mai ales
Șapte Scaune () [Corola-website/Science/313803_a_315132]
-
Bârsei, în scopul înființării unui nou episcopat neafiliat episcopatului Transilvaniei, numind un decan propriu. În plus a fost înființată Episcopia Milcoviei, pusă sub protecția cavalerilor teutoni, a căror inițiativă era creștinarea cumanilor așezați pe aceste pământuri. A urmat înființarea de capituli și decanate în toate teritoriile săsești cuprinzând în administrare mai puține sate decât districtele și scaunele. Prea puțini capituli erau afiliați prepoziturii Sibiului, majoritatea lor aparținând de episcopatul Transilvaniei. Țara Bârsei, ca de altfel toți capitulii care nu aparțineau de
Șapte Scaune () [Corola-website/Science/313803_a_315132]
-
Episcopia Milcoviei, pusă sub protecția cavalerilor teutoni, a căror inițiativă era creștinarea cumanilor așezați pe aceste pământuri. A urmat înființarea de capituli și decanate în toate teritoriile săsești cuprinzând în administrare mai puține sate decât districtele și scaunele. Prea puțini capituli erau afiliați prepoziturii Sibiului, majoritatea lor aparținând de episcopatul Transilvaniei. Țara Bârsei, ca de altfel toți capitulii care nu aparțineau de episcopatului Transilvaniei, aparținea Arhiepiscopiei de Strigoniu. A urmat o perioadă în care capitulii și-au consolidat autonomia în secolele
Șapte Scaune () [Corola-website/Science/313803_a_315132]
-
A urmat înființarea de capituli și decanate în toate teritoriile săsești cuprinzând în administrare mai puține sate decât districtele și scaunele. Prea puțini capituli erau afiliați prepoziturii Sibiului, majoritatea lor aparținând de episcopatul Transilvaniei. Țara Bârsei, ca de altfel toți capitulii care nu aparțineau de episcopatului Transilvaniei, aparținea Arhiepiscopiei de Strigoniu. A urmat o perioadă în care capitulii și-au consolidat autonomia în secolele al XIII-lea și al XIV-lea, pentru ca o dată cu adoptarea Reformei luterane, în secolul al XVI-lea
Șapte Scaune () [Corola-website/Science/313803_a_315132]
-
decât districtele și scaunele. Prea puțini capituli erau afiliați prepoziturii Sibiului, majoritatea lor aparținând de episcopatul Transilvaniei. Țara Bârsei, ca de altfel toți capitulii care nu aparțineau de episcopatului Transilvaniei, aparținea Arhiepiscopiei de Strigoniu. A urmat o perioadă în care capitulii și-au consolidat autonomia în secolele al XIII-lea și al XIV-lea, pentru ca o dată cu adoptarea Reformei luterane, în secolul al XVI-lea, să reușească înființarea unui episcopat propriu. Prin Diploma andreană din anul 1224, emisă de regele Andrei al
Șapte Scaune () [Corola-website/Science/313803_a_315132]
-
primește de la Ștefan I ca danie așezările Mediaș, Micăsasa, Furkeschdorf (dispărută) și Dupuș, localități care au aparținut bunicului său. Ambele danii nu specifică nimic despre populația săsească și nici despre pământul regal. Primele menționări documentare despre Mediaș se referă la capitulul Mediaș în 1283, organizare ecleziastică care aparținea de episcopia Transilvaniei, dar fără a face o referire la populația săsească. Th.Nagler crede că în ciuda lipsei menționării sașilor în aceste documente, este veridică ipoteza că organizarea ecleziastică era una săsească ținând
Două Scaune () [Corola-website/Science/314806_a_316135]
-
a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Th. Nägler este de părere că extinderea spre nordul Sibiului a colonizării a început după 1224. Cert este că în anul 1322, când această regiune intrase deja sub dreptul sibian, satele din capitulul Șeica purtau numele de „"întemeieri noi"” (în ). Apariția acestor "novella plantatio" se explică prin faptul că multe comunități sătești și-au răscumpărat libertatea de la proprietarii lor, ceea ce a avut ca urmare și reorganizarea Decanatelor ecleziastice Mediaș ("Mediasch") și Șeica ("Schelk
Două Scaune () [Corola-website/Science/314806_a_316135]
-
încă din secolul XII era o localitate medievală părăsită. Mai târziu, satul a fost repopulat. Dreptul de a strânge zeciuiala de pe Pământul Crăiesc era valabil pentru toate cele 12 obști/comune ale Saunului. Istoricul Friedrich Teutsch consideră că începutul colonizării capitulului Nocrich a avut loc înainte de anul 1200, primele localități vizate în acest sens fiind Ațâna, Chirpăr și Nocrich, urmate de Cornățel, Găinari, Hosman, Marpod, Săsăuși și Țichindeal. Câteva localități aparținătoare de organismul administrativ „Două Scaune”, apar în documentele nobiliare încă
Scaunul Nocrich () [Corola-website/Science/314493_a_315822]
-
Ludovic I de Anjou informează cele ”Șapte scaune” și cele „Două Scaune”, Scaunul Mediașului și Scaunul Șeica, că el a înglobat în comitat posesiunile feudale din Ibașfalău și cele care aparțineau de acestea. La 13 iunie 1391, regele Sigismund însărcinează capitul din Albă Iulia să introducă pe Grigorie și Petru, fiii lui Apă din Mălâncrav, în stăpânirea părților din moșia ce le revin de la Ladislau, fiul lui Emeric din Ibașfalău. Într-un document din 1 mai 1399, Ibașfalăul apare sub denumirea
Dumbrăveni () [Corola-website/Science/297090_a_298419]
-
Ludovic I de Anjou informează cele ”Șapte scaune” și cele „Două Scaune”, Scaunul Mediașului și Scaunul Șeica, că el a înglobat în comitat posesiunile feudale din Ibașfalău și cele care aparțineau de acestea. La 13 iunie 1391, regele Sigismund însărcinează capitul din Albă Iulia să introducă pe Grigorie și Petru, fiii lui Apă din Mălâncrav, în stăpânirea părților din moșia ce le revin de la Ladislau, fiul lui Emeric din Ibașfalău. Într-un document din 1 mai 1399, Ibașfalăul apare sub denumirea
Dumbrăveni () [Corola-website/Science/297090_a_298419]
-
ridicate în localitățile mai mici cam în aceeași perioadă și au fost construite pe baza unei idei unitare. Analizând stilul arhitectonic, W.Horwath trage concluzia că edificiile așezărilor indică faptul că cele mai vechi construcții romanice au fost construite în capitulul Sibiului și Cincu, după care colonizarea s-a desfășurat „radial". Pe aceste teritorii, susține W.Horwath, se diferențiază două tipuri de biserici romanice, care ar putea corespunde la două etape de colonizare, bineînțeles, făcute de două grupuri de coloniști distincte
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
est până la Alțâna, de unde colonizarea s-a făcut spre nord(Gușterița, Șura Mică, Șura Mare, Hamba, Slimnic, Cristian, Rusciori), la est de Alțâna facându-și apariția formele sobre ale romanicului. De asemenea poate fi urmărită răspândirea stilului romanic spre est până în capitulul Rupea și pe Valea Homorodului. Walter Horwath este de părere că în scaunele Miercurei și Sebeșului colonizarea a început mai târziu, având ca punct de plecare cetatea Sibiului spre cursul mijlociu al Mureșului și că bisericile ridicate la Drăușeni și
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
corespundă cu momentul în care s-a încheiat construcția bisericii din Josani. La 2 februarie 1798, Teodor Barsanz, parohul din Vadu Crișului și vicearhidiacon al Crișului Repede, se adresează printr-o cerere episcopului Ignatie Darabant rugându-l să intervină la Capitul ca să se permită mutarea bisericii de lemn din Josani în mijlocul satului, pe motiv că biserica este clădită pe deal departe de sat și drumul până la ea este destul de greu. Se arată că materialul din care este construită biserica este destul de
Biserica de lemn din Josani () [Corola-website/Science/317855_a_319184]
-
Se arată că materialul din care este construită biserica este destul de solid, astfel că mutarea bisericii poate fi făcută „fără dărâmare” (absque ruinatione eiusdem translatio fieci possit). La 9 februarie 1798, Ignatie Darabant înaintează cererea protopopului din Vadu Crișului către Capitul. Capitulul, într-o ședință consistorială hotărăște să se ceară și avizul provizorului din Uileacu de Criș. Deși rezoluția acestui provizor a fost negativă, pe motiv că grinzile, scândurile și șindrila sunt de slabă calitate și e pericol ca comunitatea să
Biserica de lemn din Josani () [Corola-website/Science/317855_a_319184]
-
arată că materialul din care este construită biserica este destul de solid, astfel că mutarea bisericii poate fi făcută „fără dărâmare” (absque ruinatione eiusdem translatio fieci possit). La 9 februarie 1798, Ignatie Darabant înaintează cererea protopopului din Vadu Crișului către Capitul. Capitulul, într-o ședință consistorială hotărăște să se ceară și avizul provizorului din Uileacu de Criș. Deși rezoluția acestui provizor a fost negativă, pe motiv că grinzile, scândurile și șindrila sunt de slabă calitate și e pericol ca comunitatea să aducă
Biserica de lemn din Josani () [Corola-website/Science/317855_a_319184]
-
motiv că grinzile, scândurile și șindrila sunt de slabă calitate și e pericol ca comunitatea să aducă pretenții pentru repararea bisericii iar, pe de altă parte, alături de biserică se găsesc două case, una a preotului și alta a crâșmarului, totuși, Capitulul permite mutarea bisericii în sat dând aprobarea la 7 martie 1798.
Biserica de lemn din Josani () [Corola-website/Science/317855_a_319184]
-
și Gavriil”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: SB-II-m-B-12542. Satul Sângătin este atestat, sub denumirea Enyed Minor, într-un act de cancelarie emis la 1291, prin care regele Ungariei Andrei al III-lea „confirma Capitulului de Alba șederea a 60 de manse (locuințe) de români pe proprietățile Fylesd et Enud”. Memoria colectivă perpetuează însă o tradiție și mai veche, potrivit căreia, la anul 1200, pe urmele unei vechi locuiri antice s-ar fi pus bazele
Biserica de lemn din Sângătin () [Corola-website/Science/315844_a_317173]