1,678 matches
-
tu câteva zile bune - l-a tachinat din nou Todiriță. ― Frumos mi-ar fi stat mie! Am venit, ca și voi, să fac concentrarea și când colo mi-o petrec prin arest... ― Știți la ce mă gândesc eu? - a întrebat caporalul. ― Până nu ne-i spune, de unde să știm? - a întrebat Dumitru. ― Să împachetăm echipamentul în așa fel încât majurul să rămână cu gura căscată. ― Adică cum? ― Să fie totul perfect. Să-i dovedim că suntem oșteni adevărați! ― Voi ce spuneți
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ne dovedim superioritatea față de Moș Teacă aista. Și ar mai fi ceva: toți să-l privim de sus, ca să vadă cât e de mic. Și chiar de va spune ceva, nimeni să nu scoată un cuvânt - și-a spus părerea caporalul. ― De fapt, nu va spune nimic, fiindcă noi plecăm, iar el rămâne cu dragii noștri comandanți, între care se află și domnul locotenent - mâine-poimâine căpitan - Coasă - și-a spus părerea Dumitru. ― Ai dreptate. Mă tem, însă, că mai degrabă se
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
mâine-poimâine căpitan - Coasă - și-a spus părerea Dumitru. ― Ai dreptate. Mă tem, însă, că mai degrabă se gândește ce l-ar putea aștepta dacă - cine știe - într-o zi ar da nas în nas cu vreunul din noi... - a presupus caporalul. ― Nu s-ar întâmpla nimic deosebit. S-ar saluta ca două vechi cunoștințe și ar sta la cislă multă vreme - a replicat Dumitru. ― Să nu crezi că nu ai dreptate. Și asta v-o spun fiindcă mi s-a întâmplat
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
de necaz în suflet? Nici pomeneală. Ba el a scos și o sticlă cu rachiu pe care o avea între bagaje și ne-am cinstit gospodărește. Când am coborât din tren, ne-am despărțit ca doi buni prieteni! - a vorbit caporalul. Nu știu cum, dar din prima zi de concentrare toți l-au ascultat pe Dumitru fără crâcnire. Știuse să se impună doar cu vorba bună și prin pilda personală. De fapt, de la început le-a spus: „Mă fraților! Întâmplarea face ca eu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
la el, atingând totul cu mânecile trase peste mâini. După zece minute era în posesia unor probe circumstanțiale solide: Un certificat de la Școala de Geniu a Armatei Statelor Unite, emis în Camp Polk, Louisiana, în care se atesta faptul că numitul caporal Eugene Niles absolvise cu succes cursurile de mânuire a explozivelor în decembrie 1931 - ceea ce confirma că idiotul ăsta plasase bomba sub casa lui Mickey. Scrisori de la fosta soție a lui Niles, care îl acuzau că se cuplase cu prostituatele Brendei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
să pară strigăte de măscărici prin bâlciuri. O jumătate de an Îi rămăsese până să termine. Șase luni Întregi și lungi. Într-un fel, asta era perioada cea mai ușoară a armatei. Scăpase de instrucție, de cazarmă, de umilințele din partea caporalilor și sergenților. Tatăl său dăduse o grămadă de bani, păsări, carne de porc și sticle de tărie făcută, pe furiș, la cazanul ascuns meșteșugit Într-un fund de grajd, ca ăi de la centrul militar să-l trimită pe tânărul recrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
desfăceau din Încheieturile cârpite cu sârmă. Ceilalți nu se băgau și-i lăsau să se rostogolească și să se bușească icnit. Le sângerau buzele, nasurile și arcadele desfăcute. Când Începură să mânjească de sânge pereții de carton ai barăcii, un caporal sări Între ei și-i despărți. „Gata!” Le turnară apă din găleți să se spele. Printre șiroaiele ce li se scurgeau În chică și pe fețe Își aruncau Înjurături și amenințări, dar nu făcură nici o mișcare spre a porni din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
un lagăr de reeducare prin muncă a elementelor ostile noului regim adus de tancurile rusești. Înainte să moară de bătaie și epuizare, arendașul apucase să ia din mâna lui nea Mitu Păcătosul și să mănânce câteva mere verzi pe care caporalul din Satul cu Sfinți i le Întinsese printr-o ferestruică zăbrelită a unui vagon de vite În care erau cărați ocnașii În diferite tabere de muncă silnică răspândite pe Întreg cuprinsul țării. Ca păzitor de ocnași, Mitu - căruia, pe atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
păzitor de ocnași, Mitu - căruia, pe atunci, nu i se spunea Încă Păcătosul - nu a făcut mulți pureci, deoarece un camarad pizmaș Îl denunțase la comandant cum că, cu prilejul concursului de alergare ai cărui câștigători fuseseră răsplătiți cu permisii, caporalul trișase, se suise În singurul tramvai care străbătea orășelul de provincie, se clasase al treilea, ca nu cumva să bată la ochi, și căpătase nemeritata permisie. Denunțul, Însă, fusese făcut prea târziu, când nea Mitu plecase deja să-și pândească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Îi amenințe cu nenorociri apocaliptice, să le arate cu orice prilej că avea putere asupra lor. Într-o zi, Biberu și Monstrulică ieșiseră din posturile lor de pe lângă depozitul de muniție și se Îndreptau spre corpul de gardă, Înșiruiți regulamentar În spatele caporalului de schimb. Vremea se Înmuiase puțin și, fiind duminică, părculețul de la intrarea În unitate era plin de părinți Încotoșmănați ce veniseră să-și viziteze și să-și hrănească odraslele aflate sub arme. Biberu și Monstrulică o cotiseră brusc spre grămada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ascultătorul să ramina absent, să nu audă nimic, se prăbușea, ca o muscă, drept în fața transatlanticului, care nu era altceva decât impunătoarea labă 46 a pantofului Gafton. „Să repetăm, deci, profesore, încă o dată. Sir Neville Henderson, ambasadorul englez. Convocat de caporalul bufon, în seara de 29 august. Nemții cer Danzigul, dar și Coridorul, până miercuri 30 august. Telegrama ambasadorului ajunge la Londra în 29 august, orele 22 și 25 de minute. Trebuia descifrată, apoi cifrată o altă telegramă către ambasadorul englez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fără viață, oamenii sforăiau, răpuși de arșiță, incapabili până și să sperie muștele ce ajungeau să li se așeze pe limbă, în căutarea unui strop de umezeală. Cineva visă scurt cu glas tare, aproape un soi de tânguire, și un caporal se trezi brusc, cu ochii măriți de groază, căci timp de câteva secunde se temuse că se asfixiază și că aerul nu-i ajungea la plămâni. Un negru scheletic, care nu putea dormi în colțul său, îl privi fix până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în baracă. Cine nu se afla acolo și de ce ? Soldații se priviră între ei, ca și cum s-ar fi suspectat unii pe alții, conștienți de gravitatea problemei și speriați de posibilitatea sosirii unei comisii de anchetă. în cele din urmă, un caporal zise timid: — Nu-mi amintesc să fi lipsit nimeni, domnule sergent. Căldura era insuportabilă. Ar fi părut ciudat ca cineva să rămână afară într-o asemenea zi. Se auzi un murmur de unanimă aprobare. Sergentul cugetă câteva clipe: — Cine-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sută de kilometri, mi se pare că va trebui să... Se întrerupse brusc, pentru că i se aprinsese o luminiță în minte, și slobozi o înjurătură, care era, în același timp, un strigăt de bucurie. — Targuí-ul! Fir-ar să fie! Targuí-ul! Caporal! — Ordonați, dom’ sergent. — Nu mi-ai povestit despre un targuí care nu v-a lăsat să intrați în tabăra lui? Ți-l amintești? Caporalul ridică din umeri, cu un gest de îndoială: — Toți tuaregii sunt la fel când poartă vălul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
înjurătură, care era, în același timp, un strigăt de bucurie. — Targuí-ul! Fir-ar să fie! Targuí-ul! Caporal! — Ordonați, dom’ sergent. — Nu mi-ai povestit despre un targuí care nu v-a lăsat să intrați în tabăra lui? Ți-l amintești? Caporalul ridică din umeri, cu un gest de îndoială: — Toți tuaregii sunt la fel când poartă vălul, dom’ sergent. — Dar ar putea fi cel care a înnoptat ieri aici? Negrul cel scheletic răspunse în locul lui. — Ar putea fi, dom’ sergent. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cu desfătare. Cu gura încă plină, adăugă: — Permiteți, domnule locotenent, dar cred că ar trebui să-mi dați voie să merg cu dumneavoastră. Nimeni nu cunoaște ca mine regiunea aceea. — Cineva trebuie să preia comanda aici. Puteți avea încredere în caporalul Mohamed. Iar soția lui știe să folosească radioemițătorul. Făcu o pauză ca să înghită. — Aici nu se întâmplă niciodată nimic. Locotenentul medita, în timp ce Souad servea ceaiul clocotit și dulceag, parfumat și îmbietor. îi plăcea sergentul, se simțea bine în compania lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fi murit. De patru zile nu se mișcă și ai zice că s-a transformat într-o statuie de sare. — Vreți să mă duc să văd? se oferi unul dintre soldați, convins că zelul lui îi putea aduce gradul de caporal. Căldura a mai scăzut... Refuză de câteva ori în timp ce-și aprindea pipa cu ajutorul unei brichete cu fitil gros și lung, o brichetă de marinar, cele mai practice în acele ținuturi cu nisip și vânt. N-am încredere în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
premisă, viața lui nu valora nici cât un pumn de curmale. Pe înserat, locotenentul Razman ordonă retragerea spre interior, departe de atacul plăgii, și, în timp ce oamenii săi strângeau foaia de cort ce slujea de adăpost, aruncă o ultimă privire spre caporalul care se îndepărta cu pas hotărât spre inima salinei și-și aținti din nou binoclul spre locul care îl obseda. Soldații care rămăseseră cu el nu făcură nici un comentariu, convinși că era inutil să întrebe dacă targuí-ul se mișcase. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
frățească a celor de aceeași rasă, știi tu... încearcă să te întorci cu informația de care am nevoie. — Dacă bănuiesc că vin ca spion, tuaregii ăștia sunt în stare să-mi taie gâtul. — Dar dacă n-o fac, o să fii caporal. îi vârî în palmă un pumn de bancnote mototolite. — Convinge-i cu asta. Sergentul major Malik-el-Haideri îi cunoștea bine pe tuaregi și-i cunoștea bine pe sclavii lor. De-abia adormise, când simți pași în apropierea cortului său de campanie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
miră văzând un chip negru surâzător: — La guelta din munții Huaila. Lângă mormântul lui Ahmed-el-Ainin, „schimnicul“. — Știi unde e? — Personal, nu, dar mi-au explicat cum se ajunge acolo. — E departe? — O zi și jumătate de drum. — Anunță-l pe caporal. Plecăm în zori. Zâmbetul negrului se lărgi și spuse cu intenție: — Acum eu sunt caporalul, îi aminti. Caporal-șef. Zâmbi și el. — Ai dreptate. Acum ești caporal-șef. Ai grijă să fie totul pregătit când răsare soarele... Și adu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
schimnicul“. — Știi unde e? — Personal, nu, dar mi-au explicat cum se ajunge acolo. — E departe? — O zi și jumătate de drum. — Anunță-l pe caporal. Plecăm în zori. Zâmbetul negrului se lărgi și spuse cu intenție: — Acum eu sunt caporalul, îi aminti. Caporal-șef. Zâmbi și el. — Ai dreptate. Acum ești caporal-șef. Ai grijă să fie totul pregătit când răsare soarele... Și adu-mi ceaiul cu un sfert de oră înainte. Pilotul refuză din nou. — Ascultați-mă, domnule locotenent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
e? — Personal, nu, dar mi-au explicat cum se ajunge acolo. — E departe? — O zi și jumătate de drum. — Anunță-l pe caporal. Plecăm în zori. Zâmbetul negrului se lărgi și spuse cu intenție: — Acum eu sunt caporalul, îi aminti. Caporal-șef. Zâmbi și el. — Ai dreptate. Acum ești caporal-șef. Ai grijă să fie totul pregătit când răsare soarele... Și adu-mi ceaiul cu un sfert de oră înainte. Pilotul refuză din nou. — Ascultați-mă, domnule locotenent, repetă. Am survolat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ajunge acolo. — E departe? — O zi și jumătate de drum. — Anunță-l pe caporal. Plecăm în zori. Zâmbetul negrului se lărgi și spuse cu intenție: — Acum eu sunt caporalul, îi aminti. Caporal-șef. Zâmbi și el. — Ai dreptate. Acum ești caporal-șef. Ai grijă să fie totul pregătit când răsare soarele... Și adu-mi ceaiul cu un sfert de oră înainte. Pilotul refuză din nou. — Ascultați-mă, domnule locotenent, repetă. Am survolat dunele astea la mai puțin de o sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
deșert, roci grele care, în mod misterios, se deplasau pe acea întindere, lăsând în urma lor o brazdă lată, fără ca nimeni să știe cu adevărat dacă le târau forțele magnetice, spiritele condamnaților pe vecie sau un simplu capriciu a lui Alah. Caporalul Abdel Osman deschise ochii și imediat își blestemă soarta. Soarele se înălțase de două sulițe pe cer și încălzea pământul sau, mai bine zis, nisipul alb și tare, aproape pietrificat, al întinderii, acea întindere chinuitoare unde își instalaseră campamentul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și-l fixă asupra unui punct aflat drept în fața lui. După care strigă nerăbdător. — Kader! Kader! Scoală-te, blestemat pui de cățea! Umflatul Mohamed Kader deschise ochii fără chef și deloc ofensat, căci în anii de conviețuire se obișnuise cu caporalul, care nu-i putea pronunța numele fără să adauge o insultă drăgăstoasă. — Ce dracu’ s-a-ntâmplat? — Uită-te și spune-mi ce poate fi chestia aia... îi întinse binoclul și, cum stătea sprijinit în cot, Kader îl fixă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]