534 matches
-
o floare de păpădie. Avea părul negru de abanos, ridicat într-un frumos coc sus pe ceafă, și o față albă ca marmora, sprâncene frumos arcuite, cu un năsuc mic și buze roșii, vioaie și totuși molatecă, îmbrăcată într-un capot argintiu de mătase natural chinezească cu flori mari albastre și roșii. In timp ce îl privea, ochii ei frumoși sprâncenați, se umeziră în vreme ce striveau între pleoape cine știe ce amaruri sau bucurii, cu un zâmbet care îi lumina fața uimitor de frumoasă
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
făcea că se lumina de ziuă. Dar, parcă nu era acasă. Locul îi era străin... Se făcea, că era un coridor foarte lung, fără capăt de lung, luminat orbitor, parcă ar fi luat toată lumina de la soare... Vasilica, într-un capot frumos înflorat, pășea cu pas liniștit pe lângă zidul alb și înalt, foarte înalt, privind tot înainte... Iorgu nu se încumeta să i se arate în față. Ea, cu un zâmbet bun pe buze, pășea liniștit tot înainte. Când i-a
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
pământ, priveam cuprins de frisoane cum se scurge lichidul bălos prin carapacea pleznită și fugeam știind că voi fi pedepsit, așteptând dintr-o clipă într-alta o răzbunare nedeslușită. Am deschis ușa. Era mama, tânără, cu părul buclat, într-un capot pătat și descusut, trebăluind în bucătărie, în fața mașinii de gătit. Ținea cu mâna stângă coada înnegrită a unei tigăi cu uleiul sfârâind, iar în cealaltă avea un pumn de cartofi tăiați, din care picura apă. Lumina crudă, matinală, venea de la
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
acasă a doua zi, pentru că mama lui nu avea idee ce să-i cumpere pentru școală și voia să mă întrebe ce îmi cumpăraseră ai mei. M-am dus la el pe la nouă dimineața. Mama lui era îmbrăcată într-un capot purpuriu și era amețitor de înaltă. Dar vorbea la fel ca mama mea și ca toate celelalte. Ne-a adus o farfurie cu plăcintă cu mere și ne-a lăsat să "ne jucăm", cum spunea ea, în camera lui Ionel
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
plec. Pe când îmi strângeam cataramele de la sandale, în hol, căci mama lui mă rugase să mă descalț când am intrat, i-am mai privit o dată, mamă și fiu, în cadrul ușii, el ținînd-o tandru după mijloc, iar ea imensă, cețoasă, în capotul de satin roșu, apăsîndu-i o mână pe umăr. Zâmbeau amândoi cu același zâmbet, care putea să însemne atâtea lucruri, de la viclenie la ironie sau, pur și simplu, blândețe. Amândoi aveau pleoapele complet lipite de gene și tivite delicat cu negru
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nici o concluzie. Mă recunoști în unele pasaje din zodiac, dar altele nu mi s-ar potrivi în nici un fel. Renunți și ne apucăm să facem patul. Apoi ne dezbrăcăm (tu, ca întotdeauna, te schimbi în baie și apari, pudică, în capotul cu flori stacojii pe sub care, spre mereu reînnoita mea dezamăgire, nu mai porți nimic). Eu sânt de mult sub imensa pilotă când intri și tu în pat și te lipești imediat de mine. Aici, drag cititor, mă tem că, fără
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Nu, pe atunci nu puteam vedea Șahiștii aplecați cu gravitate peste lumea noastră. Carmina fugi să rupă o zorea din gardul viu al casei gemenelor, iar noi ne apucarăm s-o împodobim pe prima regină. Am îmbrăcat-o într-un capot violet al mătușii Aura, în care abia încăpea. I-am atârnat în păr lanțuri de hârtie violetă, i-am pus cununița aurie pe cap, iar la gât i-am atârnat un șirag de mărgele cu boabele cât pumnul. Am scos
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
amurgul le făcea roz-sidefii. Am încercat să adun de pe jos paginile, dar alungitul, mai înalt ca oricând (se ridicase în picioare și se uita pe fereastră), nu m-a lăsat. Am coborât, am salutat-o pe doamna Bach care, în capotul ei fistichiu, asediată de flori, asculta la radio o romanță ridicolă, nazalizată: "Ce vrei să-ți scriu acuma când ne despărțim?", și ne-am văzut iar pe cărarea din mijlocul câmpului, lăsând în urmă silueta de fum a lui Egor
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pe-atunci, în spatele căruia se afla o casă ciudată, cu verandă de sticlă. Am sunat cam stânjenite, căci cunoșteam prea bine obiceiurile maică-sii. Dar de data asta femeia aceea făcută numai din curbe era îmbrăcată relativ decent, într-un capot lucios, albăstrui, ornat cu flori sucite de crizantemă. Era de fapt un kimono, dar pe atunci nu cunoșteam cuvântul. Ne primi fără o vorbă pe toate în holul larg, cu plăci de gresie pe jos și cu un soi de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o buclă din loc în loc. Duhoarea de benzină și zgomotul făceau să-i plesnească țeasta. Nu știa care sânt conexiunile claxonului și de la o clipă la alta devenea mai nervos, se simțea mai penibil. Elena coborâse și ea, doar în capot, și mișunau amândoi, năuci, pe lângă monstrul care mugea încontinuu. Un cartofior lovi capota Daciei și ricoșa într-o parte.Îl aruncase cineva de la balcon, căci tot blocul se trezise și bărbați nebărbieriți, femei nefardate și copii nespălați strigau la nefericiții
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
vrea să dégaine-eze, să-i dea de știre, ca s-o șteargă-n baie. — Nicio grijă, scumpa noastră gazdă, zise Vasile Elisav, scoțând din buzunarul hainei rămase, de-un amar de vreme, pe spătarul scaunului său, un ceea ce francezii numesc capot anglais, pe care, începând să-l umfle ca, bunăoară, Serge Gainsbourg, într-o faimoasă șansonetă, acesta luă curând aspectul unui balon imponderabil, cu irizări septemcolore și instabile, de săpun, care, ajuns la apogeu, pocni mustos, dar fără zgomot... Sau cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
Ar fi zis lumea că, dacă nu mai e-n casă băiatu, el s-a pus pe soacră-sa cu traiu rău și-a făcut-o să-și ia lumea-n cap. Că madam Ioaniu plecase așa cum era, într-un capot de diftină, d-ăla de i-l lucrasem eu, închis în față la nasturi. Și fără poșetă plecase, n-avea un act la ea, n-avea nimica... Atâta noroc a fost că atunci era cald, era vară. Să fi fost
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
să debutezi în toamnă, rupe Liliana liniștea, parcă integrîndu-se dialogului dramatic din sonată. Eram cazați cu toții la un cămin al sindicatului. M-ai așteptat pe hol, într-un fotoliu. Am ieșit din cameră așa cum stăteam în pat: îmbrăcată într-un capot matlasat. Ai ridicat privirea spre mine, apoi ai lăsat să cadă textul piesei pe măsuța de alături. "Doamne, ce fină și cît de frumoasă ești!" ai exclamat. Și, uitînd complet de ce ne-am întîlnit, am stat de vorbă mult, despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
al doamnei Silveanu... Aș vrea... Imediat! i-o retează Mihai și lasă receptorul pe perna pregătită pentru el. Deschide ușa, urcă jumătate din scara interioară și o strigă pe Liliana. Ce-i?! apare femeia în fugă, strîngîndu-și din mers cordonul capotului din pluș verde, brodat cu flori mărunte pe guler și cîteva mari, aruncate pe poală. Instinctiv, Mihai se retrage un pas. Înțelege că privirea lui a derutat-o pe Liliana, pentru că femeia s-a oprit la cîteva trepte în fața sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
cîteva trepte în fața sa, apoi, timid, se apropie, clătinînd capul ca o mustrare tandră: Fetița e trează, citește... Cînd ajunge chiar lîngă el, se dezmeticește și-l măsoară îndelung, tremurîndu-și privirea plină de spaimă: De ce stai îmbrăcat?! Dacă purtai un capot matlasat, ți-aș fi spus iar că ești fină și frumoasă, îi șoptește Mihai, sărutîndu-i mîna curtenitor. Privirea Lilianei se zbuciumă din nou, mai violent, îndărătul ochelarilor. Apoi, ochii ei, subțiați, caută lung în ai bărbatului. Așa... adaugă Mihai, cuprinzînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
spus iar că ești fină și frumoasă, îi șoptește Mihai, sărutîndu-i mîna curtenitor. Privirea Lilianei se zbuciumă din nou, mai violent, îndărătul ochelarilor. Apoi, ochii ei, subțiați, caută lung în ai bărbatului. Așa... adaugă Mihai, cuprinzînd într-o privire scurtă capotul înflorat, posibilitățile mele de expresie sînt modeste. Vezi că vecinul așteaptă la telefon... arată el spre salon, printr-un gest ușor ironic. Apoi coboară în urma femeii și rămîne sprijinit de capătul balustradei. Prin ușa deschisă a salonului, Liliana se aude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
fugă; Alceu, Xenofon și Herodot, de asemenea... Iar dacă e vorba de mîncare, cît ai stat la Sînzieni, de ce nu te-ai limitat la sacul cu cartofi din grajd? face Ana un gest larg cu brațele, apoi își înnoadă cordonul capotului din mers. Mai gîndește-te! oftează, oprindu-se în ușă. Cred că m-am gîndit destul, răspunde Mihai. Dar ne-am avîntat prea departe. Mîine, sau peste un an, s-ar putea să nu ne mai confruntăm cu grijile astea cotidiene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
răcit de mult, apoi, lăsîndu-se iar pe spate, cu ceafa rezemată de spătarul înalt al fotoliului, privește îndelung tavanul încăperii. Cînd se uită spre Doris, o vede ghemuită pe canapea, cu picioarele strînse sub ea, acoperindu-și-le cu poala capotului. De data asta, ochii ei au cuibărit în adîncuri o lumină palidă, pe care fiecare gest al lui o face să tresară. De ce te temi, Doris? De nimic, Mihai. Sau de toate... S-ar putea, într-o zi, să auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
continuă să țipe: De ce plîngi? Ia spune, de ce plîngi? După care începe să plângă și-i ia capul la piept. A treia ceartă. El se apropie amenințător, cu chipul desfigurat de furie. Ea stă pe un scaun de bucătărie și capotul de catifea neagră, căzut într-o parte, îi dezgolește un genunchi. El vede cum picioarele îi tremură, cum coapsele se apropie și se îndepărtează ritmic, electrocutate de spaimă. marți, 5 martie Ce îți aduce vîrsta? Un plus de cunoștințe? Aș
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mai Întîi era gata să moară de frică și apoi, cînd și-a dat seama mai bine despre ce e vorba, era gata să moară de fericire, fiindcă era mama, care venise la patul meu ca să mă trezească. Mămica În capot, mai-mai să-l strivească și să-l sufoce cu atîtea sărutări și tot vorbindu-i de darurile pe care o să i le cumpere chiar astăzi după-masă. Îi cerea o listă, să facă urgent o listă, voia să-l copleșească cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și-și dădu ochii peste cap. Și eu, de colo, nu știu de ce mai Întreb, zise el. Cine putea fi, la ora asta? Isaac era Înveșmîntat cu ceva ce mi s-a părut a fi un straniu metisaj Între un capot, un halat de baie și o manta din armata rusă. Papucii matlasați se asortau la perfecție cu o beretă din lînă, cadrilată, cu ciucure și baretă. — Sper că nu te-am scos din pat, am zis eu. — Da’ de unde. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și tăcut. M-am Îndreptat spre camera mea și am furișat o privire pe geam. A doua santinelă era tot acolo, În poarta bisericii Santa Ana. Mi-am scos hainele ude și mi-am pus o pijama groasă și un capot care fusese al bunicului meu. M-am Întins pe pat fără să mă mai deranjez să aprind lumina și m-am lăsat În voia Întunericului și a sunetului ploii În geamuri. Am Închis ochii și am Încercat să Încheg imaginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
o auzi pe Anne bodogănind prin somn, dădu la o parte pătura. Dacă bombele ar veni mai aproape, Anne s-ar putea trezi. Asta ar complica lucrurile. Trebuia să acționeze acum, se gîndi ea, sau niciodată... Se ridică, Își puse capotul și papucii și luă lanterna. Ieși În hol, coborî o rampă, mergînd atent, pipăind drumul, pentru că scara era luminată doar cu un bec albastru. Probabil că pășise fără să facă nici un zgomot, pentru că o fată, care venea cu o farfurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pe un raft, uitîndu-se temătoare pe la colțuri și crăpături după păienjeni și șoareci. GÎndește Înainte de a vorbi, era scris pe o etichetă lipită pe telefon. Avea numărul de la unitatea lui Reggie pe un petic vechi de hîrtie, vîrÎt În buzunarul capotului; i-l dăduse cu ani În urmă, pentru cazuri de urgență, dar ea nu-l folosise niciodată. Dar ce era asta, dacă nu o urgență? Scoase numărul. Ridică receptorul și formă 0 pentru Telefoane, lăsînd cadranul să se răsucească Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
perete, plîngînd fără să se oprească, dar atît de lipsită de vlagă, că suspinele ei erau ca niște mici gîfÎieli de durere. Încă plîngea cînd Reggie se Întoarse. O adusese și pe bătrînă. Era Îmbrăcată În cămașă de noapte și capot, dar Își trăsese un palton pe deasupra și-și pusese o pălărie și galoși de cauciuc. Probabil că erau hainele pe care le avea pregătite pentru momentul În care suna Alarma. Răsufla din greu după ce urcase scările, și se vedea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]