450 matches
-
părerea lui Culi - mai mult polițienească decât vânătorească. De fapt, orișicare cercetare a lui într-acel domeniu organizat era mai mult „poliție“; carabina pe care o purta în spate era a unui paznic și pacificator, nu a unui vânător; acea carabină avea a fi întrebuințată asupra răutății și neorânduielii, apărare de fiară ori braconier. Ori lup, ori pușcă străină se așeza, față de Nicula Ursake, în aceeași categorie a infracțiunilor. Culi însă avea o ideea a lui, cum că chestiile lui din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fără griji și fără năcazuri. Poate face o glumă, neștiind că inima lui Culi, săraca lui inimă, e neagră ca tina. Cât i-au fulgerat prin minte aceste judecăți, paznicul s-a mișcat înainte cu un pas ușor și nesimțit. Carabina și-a lăsat-o la locul ei, pe umărul stâng; n-avea ce face cu carabina. Însă, cu mâna dreaptă, și-a tras din cap pălărioara verde, împodobită cu pămătuf de păr - după moda paznicilor ardeleni - și s-a gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
inimă, e neagră ca tina. Cât i-au fulgerat prin minte aceste judecăți, paznicul s-a mișcat înainte cu un pas ușor și nesimțit. Carabina și-a lăsat-o la locul ei, pe umărul stâng; n-avea ce face cu carabina. Însă, cu mâna dreaptă, și-a tras din cap pălărioara verde, împodobită cu pămătuf de păr - după moda paznicilor ardeleni - și s-a gândit să se arate deodată în vederea observatorului și să-l salute pe Traian întocmai ca un domn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dreaptă pălăria. Și-o tufli în cap cu ciudă. O gaiță începu să cârâie pe o cloambă de brad. —Și ție îți vine a râde? o apostrofă Culi. Fără să cugete mult, înfierbântat dintrodată, paznicul își trase de la umărul stâng carabina și-i întoarse piedica de siguranță. Trecu hotărât prin lumina poienii, ocoli observatorul și căută urmele ursului. Urmele acelea erau de față. Găsi și urme mai vechi, călcate de bocanci. Coborî în râpă, sub smeuriș; se luă după urmele proaspete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Subt umezeala care-l căptușește, se simte asudat; îi ies broboane fierbinți pe frunte. Pustia s-a îngustat, sălbătăcia codrului s-a strâns grămadă, potecile s-au oprit, sunetele s-au stâns. Zadarnic ar da glas. Zadarnic ar detuna cu carabina. Sunetele cad la o sută de metri, ca niște vreascuri. Nu mai înțelege cât timp să fi trecut în această rătăcire. Caută chibriturile, aprinde un lemnuș, își scotocește tocmai de dedesubt ceasornicul mare și greu de nichel, și-l cetește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a zbătut și-l împunge: e nodul lui de ghimpi. Aude înaintea lui - parc-ar veni de la deal - un sunet ușor în zăpada moale. Pâș-pâș. Poate să fie vulpe. Poate să fie lup? Se răsucește în sus, apucă de țeavă carabina. Izbucnește într-un chiot sălbatic: ghimpii i s-au mutat în beregată. Pâș-pâș-pâș - alături, la piciorul lui. Piei, drace! doar n-o fi ursul. I-a apucat mâna. A simțit ceva rece pe dosul palmei. Într-aceeași clipă se înfioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
iar în casă și opri limba ceasornicului. A oprit limba ceasului, zise tainic Bezarbarză cătră nana Floarea. Ea ridică din umeri cu obidă. Faptele lui Culi erau cu totul neînțelese, ca și această plecare pripită, dis-de-dimineață. Sluga făcu: Hm! Vârî carabina și înfipse biciul la bourii săniei, dădu fuga să-și ia căciula, și-o îndesă peste părul răzvrătit, căută un toiag într-un cotlon și o luă repegior pe cărare, spre Braniște. Astfel, între el și stăpân rămânea pace; nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Traian pricepuseră de la Onu Bezarbarză că cei de la Prelunci stau sub mare cumpăt. Acuma vedeau cu ochii lor rătăcirea lui Culi. Își puseră caii în goană. Mai aveau până la sanie două sute de pași. Culi nu se grăbi prea tare. Trase carabina de la bourii săniei și se duse la Murgu, ca să-i mântuie cel puțin suferințile. Îi puse împușcătura în ureche; îl privi o clipă țintă și-și șterse fruntea de sudoare rece. Se întoarse apoi cătră cal, lepădă arma și făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
doctor bun, care să-i dea ce-i trebuie. Domnul Ionaș Popa a sosit la amiază, în ziua de 14 octomvrie. Cum a sosit, a ascultat istoriile lui Culi, presupusurile lui, așezarea locului - toate câte-i trebuiau. Zâmbind, își pregătea carabina și era încredințat că nu va vedea nici urmă de urs, după o logică și o rânduială bine cunoscută vânătorilor. Cum merge treaba, Culi? a întrebat el deodată. Paznicul s-a întors surprins, căutând în juru-i ruinile despre care voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în curmătură. De la locul unde s-au așezat, se deschidea lumina în fund; de-acolo poiana ocolea larg într-o parte și-n alta. În față - ascunzându-i trupul nalt - vânătorul avea un prag de stâncă, pe care își rezemase carabina cu lunetă. Culi își ocupa ascunzișul lui obișnuit, între tufe de bisacăn. Așa au așteptat până cătră înserat. Au început să schimbe șoapte și se pregăteau de retragere. —E ușor de înțeles, explica domnul Ionaș Popa, că vânatul nu vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
căutat, ca să-l ducă acasă. Acolo, Ana nu mai avea mult de stat între noi, după cum s-a și văzut. — Acum putem merge, Culi, a șoptit domnul Ionaș Popa. Culi a tresărit. Stăpânul său depusese felinarul stâns și-și pregătea carabina. Poiana își deschisese liniștea argintată. Orice adiere de vânt căzuse. S-au dus de-a dreptul la cei doi brăduți. Ursake începu să caute smuncit. Cățelușa avea mai multă cumpănă decât el. În sfârșit, li s-a părut că găsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
zăceau În apa puțin adîncă. Jim Încercă să se uite peste umăr la orizontul Shanghai-ului care se Îndepărta, dar durerea din ceafă Îl Împiedica să-și Întoarcă privirea. — Ei, băiete... Francezul Îl lovi pe Jim În braț cu o carabină pe care o ținea Între genunchi. Stai liniștit. Mai vrei să-și scoatem niște sînge pe nas...? — Jim, aici nu-i loc să ne foim. O să stăm liniștiți și o să Învățăm cuvintele. Basie Îl Înconjură cu brațul. Ține ochii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
casei, înspăimântați de contopire, fugiseră cu puțin mai înainte de sosirea noastră. Sprâncenatul nostru brigadier măsură cu privirea, ușa grea și bine zăvorită a camerei vecine. Apăsă pe mâner, o zgâlțâi, se dădu un pas înapoi și repezind cu sete patul carabinei, sfărâmă tăblia de stejar. Doi rezerviști încărunțiți îi săriră în ajutor, rupând zăvoarele, dar se opriră în pragul odăii, cu privirea încruntată spre icoana din perete, sub care candela mai ardea. Cu stânga șovăitoare, unul după altul își descoperiră capetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
din centrul căruia mă sfredelește ochiul negru al țevii ghintuite. Uite-l și pe Iarmaroc, calul rotaș al tunului meu, cel mai puternic animal din baterie. El a mai tras tunul încă patru kilometri, după ce a primit un glonț din carabina unui ulan, de-a dreptul în orificiul de expulzare a balegii. Bravul Iarmaroc s-a prăbușit după descălecare, când se efectuase retragerea cu succes deplin. Ar fi trebuit să i se ridice o statuie. - Tunari la posturi, marș! comandă sublocotenentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
douăzeci de secunde rămase din cele cinci, Buzz se întoarse spre pat: cearșafuri albastre de satin, căpătâiul patului tapițat, acoperit cu o dantelă cu inimioare și amorași. Vârî mâna pe sub saltea, simți lemn și metal, apucă și trase afară o carabină cu țeava tăiată, probabil de calibrul 10. Văzu că era încărcată: cinci gloanțe mari, cu alice. Le scoase și le băgă în buzunar. Parie pe gândurile lui Tommy Sifakis și căută sub pernă. Un Luger nemțesc încărcat. Îl goli de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
o gaură în radiator. Norișori de aburi porniră a fremăta în jurul lui. A șaptea plesni geamul din dreptul șoferului, izbitura fiind urmată de un asurzitor „Ce mă-sa!” și familiarul sunet de metal pe metal: glonțul vârât pe țeava unei carabine. Buzz se întoarse și îl văzu pe Tommy Sifakis pășind spre el, cu carabina cu țeava tăiată în mâinile tremurânde. Patru contra unu că grecul era prea nervos ca să observe că arma era mai ușoară; doi contra unu că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
plesni geamul din dreptul șoferului, izbitura fiind urmată de un asurzitor „Ce mă-sa!” și familiarul sunet de metal pe metal: glonțul vârât pe țeava unei carabine. Buzz se întoarse și îl văzu pe Tommy Sifakis pășind spre el, cu carabina cu țeava tăiată în mâinile tremurânde. Patru contra unu că grecul era prea nervos ca să observe că arma era mai ușoară; doi contra unu că n-avusese timp să ia cu el cutia cu cartușe, ca s-o poată reîncărca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
ca pe o ocazie mai mult decât ca pe un neajuns. Am putea, sugera el în raportul scris, organiza un pluton de execuție de cincizeci sau o sută de oameni care să se împrăștie prin tufișuri și să își descarce carabinele la fiecare douăzeci sau patruzeci de minute, ca să sperie maimuțele. Dacă suntem perseverenți, în mod sigur maimuțele se vor speria de moarte și vor dispărea de aici, nemaiîntorcându-se vreodată.“ Și trimise personal militar în jeep-uri militare să predea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
and roll antisistem, în timp ce o trupă rock britanică va cânta mai mereu plăcerea minimalistă a băutului cu băieții sau cu fetele. Dar ajunge cu atâta delir. Un puști de 12 ani, Rudy, naratorul în romanul Dick Ochi-de-mort, trage cu o carabină din foișor un singur foc de armă, la întâmplare. Glonțul străpunge o femeie însărcinată. O frază cu rol de predestinare este plasată chiar în introducerea romanului: „Cred că asta este principala mea obiecție cu privire la viață: este prea ușor, cât trăiești
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
printr-un milion de nume tipărite strâns - un joc de societate. Dar Sammler fu tras prin salonul de societate și Înapoi În pădurea Zamoșt. Acolo de foarte aproape Împușcase un om pe care-l dezarmase. Îl făcuse să-și azvârle carabina. La o parte. La vreo doi metri În zăpadă. Aterizase culcată și se afundase. Sammler Îi ordonase omului să-și scoată haina. Apoi tunica. Puloverul, bocancii. După aceea, Îi spusese lui Sammler cu voce Înceată: „Nicht schiessen“. Se rugase să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
câmpia netedă spre ușor deluroasă. De dorit, dar fără a fi comandată, se dorea și o nimfă bălăcindu-se. Pentru a face studii după natură, primeam liber; dimineața participam, e drept, la instrucția obișnuită - mai întâi cu lopata, apoi cu carabina de 98 -, după-amiaza, însă, aveam voie să părăsesc tabăra cu cutia mea de acuarele, cu sticla de apă și blocul Pelikan. Nori frumoși, lacuri cu suprafața netedă și întunecată și mesteceni, în fața sau în spatele unor imense blocuri eratice, au ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mă iau la întrebări cu severitate, nu eram ocolit de frică. În spatele unor tufișuri mari de ienupăr sau acoperite de blocuri eratice ivindu-se din depărtările câmpiei, pretutindeni s-ar fi putut afla la pândă, în poziția culcat, partizani cu carabine capturate. Aflat în vizorul trăgătorului, un ins aflat în serviciu voluntar și care, în timp ce dădea harnic cu pensula, se tot strâmba, ar fi fost o țintă de nimerit din prima împușcătură. Cariera celui ce se înrolase voluntar și-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
care, în timp ce dădea harnic cu pensula, se tot strâmba, ar fi fost o țintă de nimerit din prima împușcătură. Cariera celui ce se înrolase voluntar și-ar fi putut afla sfârșitul înainte să înceapă. În plus, eu nu eram înarmat. Carabinele din rasteluri ne erau împărțite la început numai dimineața, la exerciții și trageri în ținte rotunde sau în camarazi din carton. Oricât de slab luminată ar fi imaginea mea și a activității mele cotidiene din perioada de muncă voluntară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
împărțea, noi apucam. Bărbat după bărbat trăia sentimentul de a fi înarmat. În mod evident, fiecare om aflat în detașamentul de muncă al Reich-ului trebuia să se simtă onorat de îndată ce era stăpân peste lemn și metal, peste patul și țeava carabinei. Și așa se și întâmpla, noi, băieții, ne umflam în pene și ne simțeam bărbați când stăteam în poziție de drepți cu pușcociul la picior, când îl prezentam sau îl purtam pe umăr. Posibil chiar să fi luat ad litteram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
când stăteam în poziție de drepți cu pușcociul la picior, când îl prezentam sau îl purtam pe umăr. Posibil chiar să fi luat ad litteram expresia „Arma e mireasa soldatului“. Noi arătam, dacă nu chiar însurați, atunci măcar logodiți cu carabina de 98. Atunci, însă, când scriu în mod repetat și cu obstinație „noi“, pluralului aflat în formație și ușor de cuplat îi stă totuși de-a curmezișul o excepție ce-mi apare înaintea ochilor mai limpede decât favorizatul pictor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]