322 matches
-
faptului că își îndreaptă atenția către o zona tematică neabordată de colaboratorul său de la Moftul român. Cu toate acestea, grotescul personaj Moș Teacă, desprins parcă din tagma lui Ubu, își dezvăluie permanent ignoranța, îngâmfarea și grosolănia prin rudimentarul comportament verbal caragialesc, presărat cu automatisme cazone (de exemplu, în timpul propriei nunți, Moș Teacă "pe mireasă a pedepsit-o cu patru zile pluton de pedeapsă în casă"139), și nenumărate schingiuiri de termeni: "meliție", "melitar", "amoniție", "malmazelă", "nediciuplinat", "ilectritate"140 etc. În numeroasele
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dar și din D'ale carnavalului sau din scenele marcate de prezența Ziței din O noapte furtunoasă, este, din păcate, una încă reiterabilă. O dovadă este oferită tot de textul lui M. Eliade, prin surprinzătoarea inserție a unui pitoresc discurs caragialesc într-un context conversațional neutru, în fragmentul Apocalipsul, publicat postum sub titlul Dubla existență a lui Spiridon Vădastra: Într-adevăr, D-lui Popescu îi era tot frică să nu spună nevastă-sa vreo prostie, și de câte ori avea prilejul, îi amintea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
acestui capitol, că în privința acestor elemente se înregistrează o amplă posteritate îndeosebi la scriitorii generației '80 și înaintea acestora, la prozatorii grupați sub sigla "Școlii de la Târgoviște". Ceea ce nu înseamnă că în scrierile acestora nu vor stărui reminiscențe de limbaj caragialesc neaoș. Merită, în acest sens, să dăm exemplul romanului Gabrielei Adameșteanu, Dimineață pierdută. Fie că asistăm la conversațiile caraghioasei bătrâne Vica, fie că suntem intruși în universul lăuntric al gândurilor și al amintirilor acesteia, exprimarea deficitară și obsesia culinară ne
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Adriana Babeți, Mircea Mihăieș, în care celor trei "corei"162 li se oferă de către inventatul "proiecționist" împătimit, scrisorile celebrului bandit din Chicago, Dillinger, "inamicul public numărul 1" al Americii din perioada prohibiției, care se exprimă în cel mai pur stil caragialesc, agramat și prolix. Într-o astfel de scrisorică de amor intertextualități caragialiene reies din aluziile la situația lui Rică Venturiano și a Ziței care se temea de atacul fostului soț, la debitul verbal nestăvilit al cucoanelor ajunse în fața judecătorilor, din
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
criticii literare este realizată de tânărul Ionescu cu armele specifice acestei discipline: pledoaria impresionistă fie pentru, fie împotriva unei opere. Simultaneitatea tezelor pro și contra, propusă cu nonșalanță pentru romanul lui Mircea Eliade, transferă instantaneu actul critic în sfera bâlciului caragialesc al "moftului", al inconsecvenței și al derizoriului derivat din coincidența contrariilor. Și, la fel cum puteam desluși în intenția marelui său înaintaș, abil dirijor al temelor "cu variațiuni", contradictoriile opinii critice din Nu pun în evidență relativismul valorilor și constituie
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu care se hrănește Ismail îi servesc și ca obiect al dorințelor, iar artistul Fuchs este înzestrat cu o frunză de viță având atăt funcționalitate sexuală cât și alimentară. În ciuda acestor evidente deosebiri sesizabile la nivelul paradigmei centrale, cel mai caragialesc text urmuzian, oarecum marginal în ansamblul operei, respectiv fragmentul postum Puțină metafizică și astronomie, își justifică atributul tocmai prin similitudinile de la nivelul verbiajului stimulat de atmosfera de banchet ad-hoc sau care înlocuiește fireasca siestă. Cu aceeași pseudocompetență cu care Ipingescu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
șefului unei gări etc., în care scriitorul își limitează contribuția la simpla selectare, colectare și ordonare a eșantioanelor de discursuri extraliterare. Deși mult mai complicat, prin aplicarea simultană a procedeului "păpușilor rusești" și a colajului, acest joc textual de factură caragialescă se recunoaște la Mircea Horia Simionescu, de exemplu în așa-numita "piesă" cu titlul Somnul lui Marte, de fapt o posibilă sugestie de miniroman epistolar, cuprinsă arbitrar în Dicționarul onomastic la articolul Byron. Respectiva lucrare bazată pe reconstituirea corespondenței, amintește
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
bucure de succes grafomanul plătit să le întocmească o biografie romanțată își însușește mimetic termeni prețioși clișeizați în contexte exegetice, iar Galina este o "crudelă" Grațielă care percepe drept "țal" pentru favorurile amoroase, elogii privind "savantele" studii literare. În manieră caragialescă, succint și cu o ironie aproape insesizabilă, este schițat tipul intelectualului vanitos și la Radu Petrescu. Paginile jurnalului dezvăluie surprinzătoare maliții care amintesc de aciditatea eseurilor critice ale lui Eugen Ionescu: În prefața la ultima ediție, recentă, a Ultimei nopți
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
are aceeași sursă de altminteri, căci am aflat de la Al. Piru că R. Niculescu și Tudor Enescu sunt pe brânci în fața acestui scriitor pentru servitoare.28 Sinceritatea presupusă de proza subiectivă a jurnalului justifică ineditul tratării temei prieteniei și viziunea caragialescă asupra "amicilor". Ocheanul întors este o mărturie a raporturilor temperate avute de Radu Petrescu cu colegii săi de generație și de școală literară. Are rezerve în privința "omului", dar și a scriitorului Mircea Horia Simionescu, îl disprețuiește pe Creția pentru lecturile
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
poate de ochii lumii, își aruncau unul altuia, ca să sfideze mecanica repetitivă: "Îmi pare că tu nu știi să trăiești, că n-ai învățat încă să te descurci...".30 În același ultim tom al tetralogiei, prinde contur un tip de caragialescă triadă conjugală, ambiguă în privința realelor raporturi între craidon și încornorat. În parodia din final, cu titlul Întoarcerea fiului risipitor, picaro-ul Felix Iacob, generalul care-l angajează pe post de profesor al copiilor, și frumoasa soție a acestuia refac pe
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
craidon și încornorat. În parodia din final, cu titlul Întoarcerea fiului risipitor, picaro-ul Felix Iacob, generalul care-l angajează pe post de profesor al copiilor, și frumoasa soție a acestuia refac pe aceleași coordonate situația incertă, amorală a personajelor caragialești din schița-moment 25 de minute (și nu doar de aici). În acest sens, și soțul Dorei, avocatul Albu din romanul Matei Iliescu, este la Radu Petrescu un surprinzător exemplar de senin și ridicol bătrân înșelat, impasibil și imperturbabil chiar în fața
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
etalează într-un compartiment de tren sau pe-o bancă din parc... E un tezaur neprețuit...35. În același roman, tânărul Rudi Ursache întregește, alături de miticistul Gârloanță și de insolitul primar Dițescu un Leonida Condeescu inversat axiologic tabloul umanității politice caragialești. Năucitoarea transformare, din victimă și dușman înverșunat al fascismului, în apologet al său, face din Rudi "un saltimbanc dizgrațios"36 din tagma lui Coriolan Drăgănescu. Ironia ca "remediu împotriva oricărei forme de terorism"37 pigmentează aparte un alt specimen de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
superioară, profund "simionesciană". Tonul obiectiv și stilul indirect liber nu trădează nici emoția elogiatorului, nici disprețul parodistului, ci reflectă conștiința demnității gestului succesoral. Se aplică, astfel, scrupulos, o rețetă sigură: într-un cadru comun multor schițe compartimentul de tren -, personaje caragialești emblematice (Leonida Condeescu, Turturel, Mache și Lache, o "coniță" cu un nepoțel "deștept foc") și însuși creatorul lor, sunt antrenate într-o conversație moftologică pe teme specifice lumii lui Nenea Iancu (vremea, politica, starea agriculturii, condiția scriitorului) într-un limbaj
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
emblematice (Leonida Condeescu, Turturel, Mache și Lache, o "coniță" cu un nepoțel "deștept foc") și însuși creatorul lor, sunt antrenate într-o conversație moftologică pe teme specifice lumii lui Nenea Iancu (vremea, politica, starea agriculturii, condiția scriitorului) într-un limbaj caragialesc inconfundabil, punctat de sintagme celebre (care va să zică, Rezon, scârța-scârța pe hârtie, neicusorule), agramatisme (significativ, absolutamente nifilist, etc.) și chiar savuroase paralogisme: Rezon! spuse el. Numai că, vezi mata, rămâne cestiunea țărănească, rămân o mie de griji... Văzuși la 88... Talpa țării
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în așa fel încât anumite sunete și teme trezesc sentimente și creează instantaneu imagini, scene vii în care instrumentele devin activate prin personificare. Discursul melodic transpus în cuvinte evocă, la un moment dat, acea lume "scoasă din țâțâni" din mahalaua caragialescă: Așa cum era de așteptat, tot vioara întâi era cea pusă pe scandal. Răgușită, țâfnoasă, plină de parapon că nu ajungea să scoată o singură notă fără ca viola și violoncelul să o îngâne și s-o scuipe, ea țipa asurzitor, dădea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
p. 67. 53 Gib I. Mihăescu, Zilele și nopțile unui student întârziat, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1973, p. 398. 54 Respectiva similitudine este semnalată de Nicolae Balotă: "Psihologia aceasta a închipuirii maladive ar putea fi parodizată din acea popular-burlescă degradare caragialescă a "fandacsiei"" (în Gib Mihăescu nuvelist, în vol. Labirint, București, Editura Eminescu, 1970, București, pp. 90-93). 55 Gib I. Mihăescu, Nuvele, ediție îngrijită de Al. Andriescu, repere istorico-literare de Aurora Slobodeanu, Editura Minerva, 1979, p. 202. 56 Idem, p. 213
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
239. 42 În Frica, de exemplu, citim: Iar lângă cafeneaua lui Friț, tot în după amiaza aceea, prinși de ploaie sub streașina mare a prăvăliei lui Stocker, [...], se aflau doi foarte onorabili cetățeni care discutau în cel mai pur stil caragialesc. Merită să-i ascultați: [...]", p. 15. 43 Monica Spiridon, op. cit., p. 193. 44 Mircea Horia Simionescu, Banchetul, Editura Eminescu, București, 1982, p. 83. 45 Idem, p. 73. 46 G. Călinescu, Istoria literaturii române, Editura Aristarc, 1998, p. 444. 47 Jorge
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o scrânteală care, podidindu-i cu „senzații ciudate”, îi proiectează în plină bizarerie. Nătăfleți, fanfaroni, fricoși, neisprăviții cochetează cu nonsensul. Sunt „fantaziile”, așa-zicând, ale unui condeier care se îndârjește să curteze o muză cam năzuroasă. Simțul dialogului (cu pigment caragialesc) e un atu, dar insuficient. Înzestrarea, câtă este, a lui L. ține de portretistică. Cartea Cincizeci figuri contimporane (1913), cu incisive desene de Iosif Iser, înșiruie ca într-o galerie de oglinzi „deformante” figuri de prim-plan ale vremii - membri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287844_a_289173]
-
ale criticului, care se vor axa pe pragmatica textului. Asaltul „Caragialiei” este reluat, într-o manieră mai personală, în Caragiale, firește (1999). Cartea reciclează, mai întâi, studiile mai vechi, care, revăzute și aduse la zi, depistează maladiile esențiale ale omului caragialesc: hipersintaxia și hipersemantismul (în traducere aproximativă: entropia lumii operei comice), care conduc la efasarea, până la vidul lăuntric, a identității de sine a indivizilor și a identității lor exterioare, ambele devenind „lichide”, „pură convenție”. Partea a doua, relevant intitulată La răscruce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288669_a_289998]
-
Paladu - inițial caricatură a unui om politic al vremii, apoi „un moș Teacă țivil” -, prototip al bucureșteanului gălăgios și atoateștiutor, surprins în cele mai variate ipostaze. O tentativă de a crea tipuri contemporane reprezentative conțin și „istorioarele cinematografice” de atmosferă caragialescă, avându-l drept erou pe Matache Pisălog, mahalagiu de un grobianism inocent, refugiat la berărie pentru a scăpa de teroarea consoartei. Inventivitatea jovială caracterizează majoritatea prozelor scurte, mai cu seamă pe cele care aduc în scenă animale cu tabieturi și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289133_a_290462]
-
o carte, ST, 1969, 9; Iosif Pervain, Carențele unei culegeri, TR, 1969, 51; Șerban Cioculescu, O carte utilă, LCF, 1979, 8; Dumitru Micu, Elogiu dicționarului, RL, 1987, 14; Șerban Cioculescu, „Dicționar al presei literare românești”, RL, 1987, 20; Șerban Cioculescu, Caragialeștii în „Dicționar al presei românești”, RL, 1987, 21; M. N. Rusu, „Dicționar al presei literare românești”, SPM, 1987, 23-26; Dumitru Micu, Un dicționar al presei românești, RL, 1987, 28; Neagu Udroiu, Clipe dense de viață, FLC, 1987, 51; Teodor Vârgolici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287410_a_288739]
-
tentația senzaționalului, fantasticului și abisalului psihologic. Definitorie rămâne însă perspectiva moralistului și a umoristului, care uzează de o gamă largă de mijloace, de la zâmbetul îngăduitor, solidar cu duioșia, până la distanțarea sarcastică. Sub camuflajul ironiei și al jovialității sudice, cu tentă caragialescă (s-a vorbit de „miticismul” naratorului și al eroilor săi), se ascunde un liric și un sentimental care râde ca să nu plângă, dotat cu înțelepciunea celui ce privește viața, semenii și pe sine însuși ca spectacol. Povestirile avându-l ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289105_a_290434]