1,124 matches
-
o formulează Alexandru Dragomir ține de instituirea acestui raport Centru-Periferie, prin care lumea lui Caragiale este exclusiv una provincială, sau dacă nu marginală în sensul pe care mahalaua îl conferă acestui termen. Generalizarea, însă, ar trebui relativizată, nu toate personajele caragialiene țin de mahala sau de periferie, iar la finele secolului al XIX-lea urbanitatea socie- tății românești este una precară. În atenția lui Caragiale stă o midlle class în curs de formare, aristocrația locală sau boierimea, marii industriași, marii latifundiari
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
excepții precum Inspecțiune, Două loturi sau farsa 1 Aprilie, însă către această deformare va împinge interpretarea operei un Lucian Pintilie în De ce trag clopotele, Mitică ? Tristețea revelată de Gogol în chiar substanța comicului o simțim tulbure uneori la Caragiale. Comicul caragialian este însă pus în abis cu formula „simț enorm și văz mon- struos”. Chestiunea contemporaneității, actualității lui Caragiale este și ea deplasată, de la lumea lui Caragiale la caragialescul potențial al locuitorilor ei. „De aceea pro- blema nu este dacă, astăzi
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
așijderea. Geniul moldoveanului Porumboiu este că și-a plasat povestea în intervalul acesta dintre a fi sau a nu fi, care la Shakespeare era tragic, iar la Caragiale era comic. A fost sau n-a fost ? este sută la sută caragialian, clasa Căldură mare : o întrebare fără răspuns, deși este pusă insistent, repetat, excedat, în micul studiou în care se face cald, deși afară e iarnă. Acest interval (care poate fi pasul de la sublim la ridicol) mișcă acțiunea, dar acțiunea este
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
prin celălalt capăt al binoclului, unde se vede mic, ușor și ridicol. Laconismul retoric din Căldură mare (în care, să nu uităm, feciorul e un stupid !) a devenit faconda (re)productivă din A fost sau n-a fost ?, pentru că, deși caragialian, filmul rămâne totuși moldovean ! Cei doi invitați nu au prea multe lucruri de spus (unul, bătrânul Pișcoci, nici n-a fost acolo, celălalt, Mănescu, doar zice c-a fost), dar vorbesc totuși ; Emisiunea trebuie umplută cu vorbe, iar moldovenii sunt
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
de a transpune modern literatura. Prima este De ce trag clopotele, Mitică ?, filmul proscris al lui Pintilie din 1982, retras de pe ecrane și (re)descoperit abia în 1990. Pintilie reușește ceva aproape imposibil și fără precedent în filmul românesc : o exegeză (caragialiană) pe celuloid ! Punând la lucru un dispozitiv bahtinian, el transformă piesa Dale carnavalului într-un joc vertiginos de puneri în abis care telescopează literarul, politicul și cinematograficul ultimul dintre ele curat autoscopic. Rabelaisian și fellinian în aceeași măsură în
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Punând la lucru un dispozitiv bahtinian, el transformă piesa Dale carnavalului într-un joc vertiginos de puneri în abis care telescopează literarul, politicul și cinematograficul ultimul dintre ele curat autoscopic. Rabelaisian și fellinian în aceeași măsură în care este caragialian (și pintilian, firește !), De ce trag clopotele, Mitică ? este, deloc surprinzător, mai prizat de literați decât de cineaști : prinși pe picior greșit de modernitatea propunerii lui Pintilie, aceștia reproșează filmului exact ceea ce face geniul lui : prolixitatea (asumată). A doua este la
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
realizării fiecărui număr în parte și fără să se specifice colegiul redacțional. Formatul este identic cu cel al „României viitoare”, iar țintele polemice vizează cercurile politice ale exilului, indiferent de poziția adoptată. Pe frontispiciul primelor două numere apare înscris motoul caragialian „Bravos națiune, halal să-ți fie!”, iar ca precizare a provenienței publicației se fac false trimiteri la un „organ al celei de-a treia internaționale a românilor liberi”, menționându-se drept președinte Nicolae Rădescu, și drept proprietar, Nicolae Malaxa. De
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288203_a_289532]
-
recunosc că, din când în când, mă trezesc spunând prompt: „Mofturi!“ și mă întorc, destins, la deliciile înveselitoare care îmi ies în întâmpinare pagină de pagină. Cititorul contemporan are o șansă aparte: poate ajunge la nimbul - insuficient frecventat - al deplinătății caragialiene, al veseliei lui incoruptibile, ca și al gravității lui suverane, datorită unui mare cunos cător: vesel, ca și Caragiale, voluptuos, lacom de realitate, neobosit consumator - dar și mare fur nizor - de miresme și cuvinte, dinamic până la risipă, trândav, când senzualitatea
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
Caragiale granițele dintre proză și publicistică nu sunt ușor de stabilit. Ediția recuperează un număr mare de texte jurnalistice și îmbogățește cu aproape două sute de epistole noi capitolul corespondenței. Notele și comentariile sugerează un nou orizont de lectură al operei caragialiene. Se stăruie prioritar asupra circulației textelor, asupra transferurilor de teme și motive, asupra laboratorului de creație al scriitorului. Ediții: Ioan Droc, Expozițiunea de la Paris, pref. edit., Cluj-Napoca, 1976; I. L. Caragiale, Teatru, pref. edit., București, 1980, Cele mai frumoase scrisori, pref.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287414_a_288743]
-
Florica Drăgan). Repere bibliografice: Zaharia Sângeorzan, „Poezia lui Mihai Beniuc”, RL, 1972, 27; Roxana Sorescu, „Poezia lui Mihai Beniuc”, RITL, 1973, 1; Bălan, Artă, 240-244; Dimisianu, Opinii, 287-290; Felea, Prezența, 149-152; Florin Manolescu, Realismul ironic, CNT, 1984, 23; Dana Dumitriu, Caragialiana, RL, 1984, 30; Constantin Cubleșan, Din nou Caragiale, T, 1984, 11; Nicolae Manolescu, „Caragiale”, „Teatrul Național București. Stagiunea 1984-1985”; Tihan, Apropierea, 132-138; Monica Spiridon, Poezia la ordinea zilei, VR, 1991, 5; Marcel Săsărman, Critica semnificanților absorbanți, „Minerva”, 1991, 12; Corin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286949_a_288278]
-
Cristofor, O exegeză bacoviană, TR, 1996, 21; Gheorghe Grigurcu, Caragiale și demonii, RL, 1997, 20; Borbély, Xenograme, 61-64; Micu, Scurtă istorie, IV, 155; Dicț. scriit. rom., II, 252-253; Nicolae Oprea, „Caragiale”, „Calende”, 1999, 2; Petraș, Panorama, 290-292; Irina Marin, Paradigme caragialiene, RL, 2003, 12; Sergiu Ailenei, Sub semnul lui Dionysos, CL, 2003, 7. C.H.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286949_a_288278]
-
-l aștepte în noaptea de Paști, ca să ciocnească ouă roșii împreună. Naratorul prezintă în continuare, conform unei insolite rețete a suspansului (menționez că la fel procedează numeroși maeștri occidentali), topografia hanului. Se poate observa decorul cvasi-gotic al dramei, însă goticul caragialian posedă o factură specială, fiind transplantat, cu toate elementele specifice, într-un cadru răsăritean: "Valea Podenilor este o văgăună închisă din patru părți de dealuri păduroase. [...] Între partea băltoasă și partea mai ridicată, dinspre miazănoapte, în mijlocul văii, stă hanul lui
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
constituie pandantul ambiguizat epic al mai vechii nuvele O făclie de Paște. Substratul intrigii rămâne aproximativ același: un hangiu (de data aceasta, un etnic român) este torturat de propria conștiință, care suspectează manifestarea iminentă a unui pericol înspăimântător. Originalitatea scenariului caragialian rezidă în plasarea convenabilă a acțiunii între doi poli reflectorii: unul fiind constituit de naratorul omniscient (și, implicit, de lectorul informat), care prezintă situația reală, celălalt de personajul central, Stavrache din Podeni, care deformează conflictul, crezând, de la un anumit punct
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
supărarea produsă de absența unei ceremonii funerare. În Metamorfozele lui Apuleius, spiritele celor decedați pot înfăptui chiar crime: o vrăjitoare controlează stafia unei femei pentru a-și atinge un asemenea scop. Și exemplele ar putea continua 82. Fără îndoială, eroul caragialian crede că se confruntă cu stafia vindicativă a fratelui său, o combinație, dacă ar fi să împrumut clasificarea homerică, de bi (ai)othanoi și de agamoi, iar tensiunea epică rezultă, cum sugeram deja, atât din recunoașterea situației reale de către lectorul
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
natură, în ipostaza ei cea mai ostilă: "Era o zloată nemaipomenită: ploaie, zăpadă, măzărică și vânt vrăjmaș". Vitregia elementelor este, dacă luăm în calcul și prezentarea cadrului de un gotic răsăritean în mai vechea nuvelă O făclie de Paște, preludiul caragialian al unui eveniment terifiant, pregătit cu migala unui maestru al suspansului. Totuși, deși suntem avertizați că "drumul parcă era pustiu", mai ales fiindcă "a-nceput ninsoare mărunțică și deasă, și s-a pornit crivățul s-o vârtejească", doi călători misterioși
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
pe mersul cântecului, când într-o parte, când într-alta". În vreme de război rămâne o nuvelă exemplară atât prin tehnica expunerii, cât și prin explorarea terifiantă a demonilor ce asaltează o minte bolnavă. O parte semnificativă din naturalistele obsesii caragialiene se distilează, după cum se va vedea, în proza lui Gib I. Mihăescu. 2.3.2. Metamorfozele obsesivului Frigul de Gib I. Mihăescu Atunci când se abordează un autor cu o scriitură atât de inconstantă ca valoare, grupând eșecuri narative aproape la fel de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Cioculescu, Șerban. "D. Bolintineanu". D. Bolintineanu. Cuvânt înainte, antologie de texte, cronologie și bibliografie de D. Păcuraru. București: Ed. Eminescu, 1974. 164-81. ---, Vladimir Streinu, Tudor Vianu. Istoria literaturii române moderne. București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1971. ---. Viața lui I.L. Caragiale. Caragialiana. București: Ed. Eminescu, 1977. Ciopraga, Constantin. "Gala Galaction". Gala Galaction. Antologie, prefață, tabel cronologic și bibliografie de Teodor Vârgolici. București: Ed. Eminescu, 1978. 214-220. ---. Literatura română între 1900 și 1918. Iași: Ed. Junimea, 1970. Constantin Negruzzi. Antologie, prefață, tabel cronologic
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
implică o năvălire a lăcustelor. 75 Cf. Apocalipsa, 9. 76 Actul III, scena II. 77 Utilizez epitetul "practică" pentru a atrage atenția asupra unui aspect adesea neglijat în critica literară. Cu toate că eu, împreună cu majoritatea criticilor de astăzi, decelez în proza caragialiană un melanj de naturalism și de realism, Caragiale însuși, în articolul său de estetică din 1896, Câteva păreri, făcea apologia artei ca distilare sintetică a fanteziei. Astfel, un scriitor adevărat ar fi capabil să remodeleze realitatea în acord cu dezideratele
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
lui Ionescu au dublu rol: exprimă starea de fapt a exilaților și mijlocesc întâlnirile dintre aceștia. Eugen Ionescu evită, la început, să-și afișeze apartenența la cultura românească, pentru a nu primi eticheta de exilat. Mai târziu, va recunoaște influențele caragialiene și ale avangardei românești asupra teatrului său. În anii '50, traduce împreună cu Monica Lovinescu piesele de teatru ale lui Caragiale. Proiectul se finalizează abia în 1994, deoarece nu au avut suficientă încredere în reușita lui. Eugen Ionescu se angajează în
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
octombrie 1948, începe traducerea romanului Ora 25 scris de C.V Gheorghiu, iar transcrierea memoriilor Adrianei Georgescu sub titlul Au commencement était la fin apare la editura Hachette în 1951. La începutul anilor '50, traduce împreună cu Eugen Ionescu câteva texte caragialiene: I.L.Caragiale, Théâtre. Une nuit orageuse. M'sieu Léonida face à la réaction. Un lettre perdue, care sunt publicate de editura L'Arche abia în 1994. Împreună cu Cella Minart, sub pseudonimul comun Claude Jaillet, semnează traducerea jurnalului lui Miron Radu
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
Regale din Paris. În ciuda faptului că rolul lui conu Leonida era interpretat de un actor care se lansase în En attendant Godot, Raimbourg, nici această culoare beckettiană nu beneficiase de vreun ecou în presa franceză"402. Reușește însă publicarea teatrului caragialian în Franța. Magda Jeanrenaud disecă actul traducerii pieselor lui Caragiale și enumără mai multe ipoteze care ar sta la baza insuccesului: dificultatea traducerii neologismelor de proveniență franceză stâlcite de autor, a indicațiilor scenice, a repetițiilor, a clișeelor, a numelor proprii
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
I. L. Caragiale. Acel final al comediei O scrisoare pierdută, în care lucrurile se ,,aranjează" în bunul ,,spirit balcanic" ,,fii zelos; asta nu-i cea din urmă Cameră", este interpretată de Steinhardt cu totul diferit, el considerând că în final personajele caragialiene se înțeleg între ele datorită unei bunătăți și a unei puteri de a ierta, caracteristice poporului român. ,,Actul al IV-lea este acela unde, pentru cine are ochi de văzut, urechi de auzit, inimă să-i bată, autorul Scrisorii saltă
by Adrian Vasile SABĂU [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
preferabilă oricum lumii comuniste. Zoe Trahanache îl iartă pe Cațavencu la urmă, în ciuda bătăliei dintre cele două tabere. Este o iertare creștină comparativ cu ceea ce s-a întâmplat după '48, când câștigătorul nu și-a mai iertat victima. Limbajul personajelor caragialiene este, evident, un limbaj plin de defecte, dar, așa cum este, nu e dominat de efectul cenzurii și al autocenzurii. Lumea lui Caragiale este creștină sau paradisiacă dacă o raportăm la comunism. Vedeți, aici, el îl continuă pe Ralea, cu o
by Adrian Vasile SABĂU [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
despre lumea lui Caragiale. E cea a lui Mircea Iorgulescu, din Marea trăncăneală eseu despre lumea lui Caragiale sau cea rezultată din filmul De ce trag clopotele, Mitică?, al lui Lucian Pintilie, în care se merge pe identificarea dintre grotescul lumii caragialiene și grotescul lumii comuniste. Nu întâmplător și filmul lui Pintilie și eseul lui Iorgulescu au fost interzise. E o viziune de identificare. Ei bine, Steinhardt e pe o viziune de contradicție, dar o viziune în care lumea lui Caragiale, așa cum
by Adrian Vasile SABĂU [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
care pendulează între kitsch, fantastic și intertextualism, compunând schițe și povestiri, scurte notații nervoase și bine scrise, grupate în trei secțiuni: Intuiții, Viziuni și Metaforii. Mai toate sunt texte segmentate, alcătuind un puzzle de mici drame casnice. Personajele, după schema caragialiană, dar nu numai, au nume bizare: Dauphin, Chioroșpac, Alunescu, Zaharidi, Hahaleu, Ududoiu, Bartolomeu Albu, King-Kong, Margo B. ș.a. Ceea ce îl particularizează pe S. între scriitorii anilor ’80 ai secolului trecut este o anumită doză de cruzime sau poate de ironie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289867_a_291196]