1,124 matches
-
asupra unor iluzii și de a fi sugerat și alte căi de evoluție - mai productive - ale literaturii de la începutul veacului trecut. Se mai cuvin subliniate analizele de finețe asupra universului uman al nuvelelor lui I. Al. Brătescu- Voinești, al „momentelor” caragialiene și mai ales amplul studiu despre Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu. Criticul dă prima analiză temeinică a nuvelei eminesciene și, în pofida unui demers comparativ deficitar ca metodă, el revelează puternicele înrudiri (pe care le crede influențe) cu marea proză romantică
SANIELEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289471_a_290800]
-
umezeală), în animisme umoristice (epistola servietei din Scrisoare pe adresa unui chiulangiu), în suspans detectivistic (ca în Obiectul neidentificat, unde e vorba despre un maculator neîngrijit) etc. La acestea se adaugă ingeniozitatea compozițională: Post-scriptum și PTTR sunt concepute, pe filieră caragialiană, din multiplele post-scriptumuri sau din bilețele trimise de un elev neatent, iar în O poveste plicticoasă sunt demontate abil scenariile basmelor, în timp ce Recapitulare este articulată în jurul unui fel de lingvistică absurdă, limba inventată permițând unui elev memorarea rapidă a lecțiilor
SANTIMBREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289473_a_290802]
-
mici ciudățenii, ivite la senectute, ca în Tătucu, Greșeala, Păcatul coanei Asica, La masa calicului ș.a. O „femeie bărbată” se crede, ba chiar este, protagonista din Pe valea Oltețului. Tânăra proprietăreasă din schița „De închiriat” e o parșivă de speță caragialiană, la antipod, tipologic, aflându-se o bătrână longevivă, care, totuși, „se pregătește să moară”, asemenea bunicii lui Anton Holban, și se stinge ca o lumânare (Mama Păuța), ori tușa Uțica, o bătrână înțeleaptă și modestă (Uitata). Firea unor personaje e
THEODORIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290163_a_291492]
-
Codreanu, Creangă și lumea ca teatru, „Porto-Franco”, 1997, 5; Florin Dochia, Incursiune în Galaxia Bacovia, „Revista nouă”, 2001, 9; Christian Crăciun, Bacovia și ceilalți, „Pagini literare”, 2001, 9; Florin Mihăilescu, Bacovia cel mare și sfânt, VR, 2002, 8-9; Dan Mănucă, Caragialiene, CL, 2003, 3; Nicolae Dumitrescu, „Grigore Hagiu și generația sa”, „Axioma”, 2003, 11; Teodor Vârgolici, Fețele lui Caragiale, ALA, 2003, 664. T. V.
TRANDAFIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290239_a_291568]
-
se spune în cărți, nefericit prin definiție. Or, colegul lor nu arată deloc a fi nefericit și nici nu lasă impresia că trece prin crize mistice. E, dimpotrivă, vital, zeflemitor, pus pe farse, îi place să tachineze în buna tradiție caragialiană, este bine hrănit și dovedește un mare apetit pentru bunurile lumești, în fine, în dragoste nu pare a fi o victimă. Mai mult, se poartă tiranic, face exces de autoritatea lui de tânăr frumos, inteligent, fermecător. Este un elev mediu
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
la cele mai îndepărtate tradiții ale teatrului european: tragediile lui Seneca (căruia în 1965 i-a dedicat volumul Séneca, nuestro contemporáneo), Shakespeare, Racine, Schiller ș.a. Autorul piesei Rinocerii este comentat în capitolul Încă o dată limbajul, unde se relevă ascendentă să caragialiana și filiațiile cu Urmuz. Memorabile sunt paginile de analiză a scenelor finale, ca și semnalarea erorilor de interpretare a pieselor ionesciene: „S-a comis eroarea vulgara, după felul nostru de a vedea, de a considera ultimele trei opere ale lui
USCATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290394_a_291723]
-
prim-plan tipul insului modest, dar altruist, loial, afectuos, cu semeni în teatrul lui Camil Petrescu, G. Ciprian, Tudor Mușatescu, Mihail Sebastian. Noutatea Domnișoarei Nastasia stă în unghiul tragic și verosimil sub care e pictată mahalaua; cu material de extracție caragialiană, d. George Mihail Zamfirescu a izbutit să se scuture de influența marelui comic, convertind în viziune dramatică lumea periferică, intuită până acum numai în deformațiile ei morale și intelectuale. Peste rezerve și deficiențe, romanul Maidanul cu dragoste este, până acum
ZAMFIRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
și primește într-un mod original gândul trecerii. Există, spune cu o neascunsă fervoare V., o formulă, o dimensiune românească a existenței, cu rădăcini adânci în timp și spațiu. „Omul românesc” nu se identifică în nici un chip cu Mitică (omul caragialian), om al suprafețelor, „omul de vorbe” (cum îi spune Tudor Vianu). Fenomenologul caută omul de profunzime ascuns în cuvintele lui și în combinațiile dintre cuvinte. Trecând peste alte disocieri (despre „ins”, „singurătatea insului”, „firea și chipul”, „rostul și soarta”, „teofania
VULCANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
livrescă. Din povestirile unui frizer proiectează spațiul comunității românești din Queens, și anume zona „luzărilor” și a micilor întreprinzători, cu povești ce pot fi citite într-o cheie politico-alegorică. Dacă cele trei povestiri se caracterizează prin limbajul savuros de sorginte caragialiană, ca și printr-o intrigă simbolic-detectivistă, Tablourile e o delicată proză de atmosferă pe tema (mai veche în proza lui P.) a „intrării privitorului în tablou”, de un erotism abia sugerat, scrisă în stil impresionist, proustian, dintr-o perspectivă auctorială
POPA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288906_a_290235]
-
de idei, o trăsătură esențială a n. este considerată „radicalismul moral”, asumat și explicat de corifeii orientării. Revista „Nouăzeci” nu a fost totuși una teoretică, ci una cu deschidere predilectă către cotidianul vieții literare. Promovează texte publicistice literaturizate - după modelul caragialian -, dar și beletristică propriu-zisă (proză, poeme etc.). În afară de Cristian Popescu și Cătălin Țârlea, care au o contribuție majoră în fiecare număr, semnează constant Radu Sergiu Ruba, Horia Gârbea, Ioan Es. Pop, Lucian Vasilescu. Ceva mai rar se exprimă Dan Silviu
NOUAZECISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288484_a_289813]
-
realizării fiecărui număr în parte și fără să se specifice colegiul redacțional. Formatul este identic cu cel al „României viitoare”, iar țintele polemice vizează cercurile politice ale exilului, indiferent de poziția adoptată. Pe frontispiciul primelor două numere apare înscris motoul caragialian „Bravos națiune, halal să-ți fie!”, iar ca precizare a provenienței publicației se fac false trimiteri la un „organ al celei de-a treia internaționale a românilor liberi”, menționându-se drept președinte Nicolae Rădescu, și drept proprietar, Nicolae Malaxa. De
MOFTUL ROMAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288203_a_289532]
-
în evidență particularitățile discursului teatral de tip comportamentist și psihologic, originalitatea materialului dramaturgic, fascinația străfundurilor enigmatice, a reacțiilor iraționale, a determinărilor obscure, surprinse cu ironie enormă, simț al paradoxului ori cu sugestie fină. Se revelează astfel un dramaturg în descendență caragialiană, având remarcabile afinități cu teatrul expresionist și cu teatrul absurdului. SCRIERI: Dramaturgia românească între 1900-1918, Cluj-Napoca, 1983; Actori pe scena lumii, Cluj-Napoca, 1990; Lucian Blaga și teatrul, I-II, București, 2000-2003; Chipurile Traviatei. Reprezentația lirică, Cluj-Napoca, 2002; Dramaturgia prozatorilor. Gib
MODOLA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288201_a_289530]
-
adjectivelor ce provin de la numele proprii. De notat este tendința jurnaliștilor și a criticilor literari români de a forma adjective de la nume proprii chiar dacă acestea nu s-au impus suficient În conștiința publică. Nu vorbim despre cazuri precum sadovenian, eminescian, caragialian, ci despre forme precum ghermanian (de la Sabin Gherman) sau escian (de la Andreea Esca). Bibliografie specială Călinescu, G., „Clasicism, romantism, baroc”, În Călinescu, 1965. Eco, Umberto, „Citatele. Când și cum se citează”, În Eco, 2000. Hristea, 1984. Petraș, 2003. Petrescu, Ioana
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
socioumane, Editura SNSPA, București. Chelcea, Septimiu, 2007, Cum să redactăm o lucrare de licență, o teză de doctorat, un articol științific În domeniul științelor socioumane, ediția a IV-a, revizuită și adăugită, Comunicare.ro, București. Cioculescu, Șerban, 1977, I.L. Caragiale. Caragialiana, Editura Eminescu, București. Colignon, Jean-Pierre, 1993, Un point, c’est tout! La Ponctuation efficace, CFPJ, Paris. Coman, Mihai, 2003, Mass-media În România postcomunistă, Editura Polirom, Iași. Crews, Frederik; Schor, Sandra, 1985, The Borzoi Handbook for Writers, Alfred A. Knopf, New York
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
Un coniac pentru o fată (1973), Morții nu mint niciodată (1975), Cu moartea între patru ochi (1977) -, fie în reportaje de pe șantiere hidroenergetice (Someșul cald, 1974), dar mai ales în volume de proză scurtă, în care se cultivă satira acidă, caragialiană, grefată pe un model de sobrietate analitică specific tradiției ardelenești. Astfel, incizii necruțătoare apar în Singurătatea unei femei frumoase (1980), dar mai cu seamă în Aprobare pentru un tango (1982), comentat pe larg în emisiunile postului de radio Europa Liberă
CACOVEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285984_a_287313]
-
românească, nr. 9 din septembrie 1908. Această povestire, în care apare un Han al Aniței, a fost situată de critica literară undeva între nuvela La Hanul lui Mânjoală de I.L. Caragiale și ciclul Hanu Ancuței (1928). Situând-o sub nuvela caragialiană, Mihail Dragomirescu scria despre această povestire, în recenzia la volumul Cântecul amintirii din Convorbiri critice, nr. 8 din 25 august 1910, că este „numai o țesătură de lumini și umbre, în care parcă ghicim un înțeles“. Hoțultc "Hoțul" Boierul Costea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a crizei”. V. Brădățeanu a remarcat că dramele acestei lumi sunt privite de dramaturg cu deriziune lăsându-și eroii să se angajeze cu toată seriozitatea în ceea ce pentru ei înseamnă autentică dramă. Personajele acestei „pseudotragedii” sunt ridicole ca și personajele caragialiene. Ele sunt forme mai evoluate ale celor întâlnite în D-ale carnavalului sau în O noapte furtunoasă. Însăși Tofana, personajul central al piesei, îl aseamănă pe Rudy cu Venturiano. Tofana , fire pasionată, „ femeie fatală” în răzbunarea amorului este asemănată cu
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
sentimente sub vorbe, ca și universul comic caragialean. Dramaturgul a preluat de la Caragiale dispoziția spre notarea „taifasului” provincial, interminabil, plăcerea construirii unui dialog ce nu duce cu nimic evenimentele mai departe. Conu Grigore și Coana Sofica discută în felul cuplurilor caragialiene (Conu Leonida-Coana Efimița, Ipingescu-Jupân Dumitrache), dar Conu Grigore comentează cu învățătorul tradiționala lor partidă de tabinet, scenă în care se declanșează automatismele lor psihice. Vibrația lirică a dramaturgului, atenuează liniile comicului într-o sinteză ce devine caracteristică stilului său. Într-
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
e a Monicăi Lovinescu care, în voluminoasa lucrare apărută în Franța și în România, post mortem, cu titlul „La apa Vavilonului”, afirma că este autorul român cel mai intraductibil în franceză, datorită multitudinii de neologisme franțuzești, voit stâlcite de personajele caragialiene. Vasile Goldiș îi mulțumește de colaborare astfel: „Scrie-ne orice, numai să fie ieșit din sufletul lui Caragiale și să fie iscălit Caragiale. Îți sărut mâinile, te salut cu stimă, iubire și devotament.” Și în 1911 e același călător, aflat
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
iar „metoda” lui de „observație participativă” poate fi predată și astăzi la un curs de metodologia științelor sociale. Un cunoscător al societății românești în ansamblul său deci, și nu doar al mahalalelor bucureștene. Pe de altă parte, chiar reducînd orizontul caragialian la cel bucureștean, eroul său urban, Mitică, nu este mahalagiul peiorativ și nici moftan giul, ci „bucureșteanul par excellence”. Mitică are savoarea unui șpriț ușor de vară, are geniul unui Păcală ajuns la oraș. Perenitatea lui, dacă și atît cît
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
este astfel în noi, nu în Caragiale... în noi, dar nu în toți și nu totdeauna. Ca ilustrare conjuncturală, filmul recent al lui Tudor Giurgiu, Despre oameni și melci, construit, aparent, ca un șpriț subțire de vară, este o operă caragialiană care nu cade nici o secundă în caragialism. Eroul său principal, care încearcă să organizeze o campanie de donat spermă pentru a răscumpăra o uzină pe cale de privatizare și în prag de concedieri, este un Mitică proletar suculent, care se transformă
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
unde diferențierea discursivă a personajelor a înregistrat mereu neajunsuri (foarte adesea, personajele vorbesc un limbaj unic). Marea forță a Dimineții pierdute stă în joncțiunea pe care reușește să o realizeze între două orientări majore ale prozei citadine : orientarea de factură caragialiană, valorificând limbajul, ceea ce înseamnă, într-un sens mai larg, o tipologie a mahalalei cu orientarea citadinismului reflexiv și senzitiv practicat de Hortensia Papadat-Bengescu și Camil Petrescu. Dimineață pierdută este, în opinia mea, o capodoperă, iar Gabriela Adameșteanu, unul dintre cei
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ci și prin asumarea integrală a acestei autenticități psiho-morale multiplu specificate și variate. Patru capitole ale romanului rulează și explorează exact lumea lăuntrică a unei modeste, banale, umile pensionare. Să fie vorba despre o replică polemică dată de autoare tipului caragialian de mahalagioaică, așa cum susținea Valeriu Cristea ? Nu cred. Prin miza pusă de roman cieră pe Vica Delcă s-a dorit (și s-a reușit) răsturnarea unei prejudecăți persistente referitoare la adâncirea unor personaje modeste social. În proza noastră standard, acestea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
-n republica Ploieștilor, ori, și mai aprig, la Berlin, acolo unde ni s-a dăruit cea mai intensă jubilație epistolară a senectuții, cea mai ghidușă voluptate a îmbătrânirii din literele „daco-romane“. Dar Sinaia este un nod vital în codul hedonismului caragialian. Sinaia Peleșului, a lui Carmen Sylva, Alecsandri și Claymoor, Sinaia trenurilor de plăcere și a seratelor muzicale, a mamițelor, domnilor Goe și „drumului prăpăstios către strada Furnica“, dar în special Sinaia demulți-slăvitului Gh. Matheescu, patronul delicateselor și colonialelor, ale cărui
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
seratelor muzicale, a mamițelor, domnilor Goe și „drumului prăpăstios către strada Furnica“, dar în special Sinaia demulți-slăvitului Gh. Matheescu, patronul delicateselor și colonialelor, ale cărui mărfuri fine (icre moi tescuite prima, halva ș.a.m.d., la rivalitate, în haremul papilar caragialian, cu băcănia „românului întreg, bădia Drăgănescu“ din Iași), alintau fantasmele gustative caragialiene, hărțuite de dulce-amara „franzelă a exilului“! Asta, ca să nu mai spun că în cuprinsul mănăstirii din Sinaia, lângă icoanele lui Pârvu Mutu Zugravul, își doarme somnul de veci
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]