386 matches
-
ale corpului la contactul cu persoane total străine, care se aflau din întâmplare alături 229. Coney Island Potrivit lui McGowan, supereroul benzilor desenate din anii 1920-1940 (Superman, Batman și Căpitanul America) reprezenta efectul invers al de-zorganizării și haosului, era reversul figurii carnavalești, iar scopul său era să se opună violenței din metropolă prin asumarea unor măști generatoare de putere supraomenească în lupta permanentă pentru reinstaurarea ordinii și valorilor americane 230. Super-eroii americani din secolul XX și faptele lor pot fi descrise ca
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
distracție sunt spații permanente destinate amuzamentului, "axate în special pe ceea ce este caraghios și neobișnuit, adică pe tratarea vieții ca formă continuă de carnaval 231". Un astfel de spațiu, care nu reprezintă doar o "simbioză între lumile recunoscute ca fiind carnavalești și așa-numita realitate 232", dar și "o utopie simbolică americană 233", este Disneyland. Când s-a deschis, în 1971, Disneyland a devenit nu numai simbolul culturii populare americane, dar și un adevărat loc de "pelerinaj" pentru tinerii arhitecți, așa cum
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
distinge judecățile afective (suspendarea acestora putînd explica succesul umorului negru, al glumelor cu canibali etc.), judecățile morale (de aici succesul glumelor sexuale, dar și sexiste sau rasiste) și judecățile filosofice (a căror ocultare ne îndreptățește să caracterizăm comicul drept libertate carnavalescă de inversare a semnelor ordinii sociale). Din antichitate pînă la Freud, Bergson, Eco sau Escarpit comicul a reprezentat un termen umbrelă subsumînd o familie relațională precum:umor, comedie, ironie, glumă, joc de cuvinte, Witz, satiră, parodie, sarcasm etc., bazată pe
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
Bahtin manifestarea unei pulsiuni profunde spre libertate și subversiune, spre dinamitarea normelor, altfel spus spre revoluție. Fenomen cu structură dialectică, umorul comportă o fază critică, generatoare de tensiune nervoasă și o fază constructivă de destindere, de cucerire a echilibrului. Subminarea carnavalescă, sancționarea prin rîs este consecutivă suspendării voluntare a unei evidențe (evidență în genere accesibilă unei comunități culturale dar inaccesibilă alteia, ceea ce explică particularismul național sau regional al comicului, precum și perimarea rapidă a umorului ad hominem). Considerăm că esența glumei constă
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
inflexibil, dar, după ce o pierde, devine umil, lingușitor, slugarnic, cerândui, în final, iertare prefectului. Item 4: susținerea unei opinii despre modul în care se reflectă o idee sau o temă în comedia pentru care ai optat Din perspectiva acestui final carnavalesc, mi se pare evident faptul că, prin prezența scenică a personajelor, prin relaționarea lor, prin acțiunile și opțiunile lor, sunt ilustrate elocvent moravurile unei lumi în care imoralitatea invadează, deopotrivă, viața publică și cea privată. Principalul argument care poate susține
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
criticului literar, aplecat asupra literaturii române moderne, și ilustrează câteva teme și strategii ce vor fi continuate și amplificate în lucrările ulterioare. Se detașează, prin masivitate și noutatea punctului de vedere, studiul despre I. L. Caragiale, interpretarea urmând teoria bahtiniană a carnavalescului. Categoria aceasta, aplicată operei comice a scriitorului român, e însă preluată întrucâtva restrictiv, deoarece neglijează caracteristica de bază a râsului carnavalesc care, în accepția lui Bahtin, se definește prin ambivalență (îl cuprinde și pe cel care râde și este interpretat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285373_a_286702]
-
ulterioare. Se detașează, prin masivitate și noutatea punctului de vedere, studiul despre I. L. Caragiale, interpretarea urmând teoria bahtiniană a carnavalescului. Categoria aceasta, aplicată operei comice a scriitorului român, e însă preluată întrucâtva restrictiv, deoarece neglijează caracteristica de bază a râsului carnavalesc care, în accepția lui Bahtin, se definește prin ambivalență (îl cuprinde și pe cel care râde și este interpretat ca regenerator), absentă la Caragiale. Așa cum îl preia A., carnavalescul se reduce la grotesc și caricatural. Mai pertinente se dovedesc celelalte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285373_a_286702]
-
urmați și în privința accepțiunii termenului „baroc”. Aplicarea se dovedește pertinentă, întrucât se bazează pe funciara durabilitate a eului creator arghezian și pe tensiunile niciodată stinse ale acesteia - deși tinzând spre o concordia discors. Comentariul taxonomic al criticului recurge la tipologia carnavalescului uman, făpturile hibride, simbolistica măștilor, creaturi ca „junele decrepit”, „prostul solemn”, tehnica „desenului complex”, a zoomorfismului și reificării, poetica abstracțiunii etc., selectând din proza lui Arghezi tot ceea ce se raliază unui stil al exagerării, diformului, iregularului, grotescului, „absolutizării detaliului” etc.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285373_a_286702]
-
referitor la posibilitățile de manipulare și de expunere. Aceste manifestări artistice surprind corpul fie în aspectele domestice ale vieții cotidiene ori în situațiile de risc și de suferință, fie în circumstanțele mediale ale simulacrului identității. Fie în latura viscerală și carnavalescă a fluidelor și a dorințelor corporale fie în ipostaza de activism social și politic împotriva spectacolului și a comodificării. De asemenea, aceste direcții nu mai pătrează distanța dintre corp și imagine, dintre fenomenologic și mecanologic, dintre realitate și simulare ori
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
prozatori ca Ruysdael, Mignard, von Dych, Cavalerul Lely, Barbey d'Aurevilly repere ale unui exotism exterior nutrit de experiențe limită; Craii de Curte-veche reconstituie un exotism interior aflat sub semnul nocturnului și al vieților duble, deturnînd receptarea tragicului prin semnul carnavalesc al cunoscutei anecdote care constituie primum movens al viziunii romanești în care ne întîmpină galeria personajelor atît de enigmatice al căror nume stă sub semnul aceleași litere: Pașadia, Pantazi, Pirgu, Pena, Pomponel, Păuna, Pulcheria, Papura Jilava... Pașadia pare a fi
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
destinul personajelor sale în ascensiune în comedia rămasă doar în stadiul de proiect Titircă, Sotirescu et comp. Privitor la relația romanului cu opera lui Ion Luca, este cunoscut faptul că primum movens pentru Mateiu l-a reprezentat o anecdotă despre alaiul carnavalesc al Crailor de Curtea-Veche, că topos-ul acțiunii îl reprezintă un București care este și al lui Kir Ianulea dar nu s-a comentat suficient un posibil model al lui Gore Pirgu, recognoscibil în portretul pe care Caragiale îl realizase
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
deseori spontan, anumitor moduri de spectacole: carnavaluri, iarmaroace, reprezentări publice etc. Această animație corespunde spiritului orașului, singularității sale, conferindu-i vocația de loc de sărbătoare. Se înțelege de la M.Bahtin [1970, p.176] că reprezentarea romanesca a orașului accentuează aspectul carnavalesc al formei narative. Lume de aparente și artificii, domeniu al simulacrului, orașul apare ca simbol al teatrului 175. Parisul este conceput de Balzac drept "le théâtre de grandes choses" și considerat capitala șarlatanismului, capitala hazardului și a vanității: spectacole se
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
au principe de l'art" [Thorel-Cailleteau, p.22]. 154 "În societate, esti de aceea în fond și în fapt ceea ce reprezinți" [Liiceanu, p.12]. 155 Teatrul se manifestă deopotrivă în sărbătorile sacre și cele profane, în ceremoniile religioase și cele carnavalești. Spectacolul se adresează tuturor formelor și nivelurilor culturii: de la farsă medievală la expozițiile internaționale, de la ceremoniile triumfale ale generalilor români la cucerirea Lunii transmisă la televizor. Acest spațiu este definit în modul cel mai larg: "Teatrul? Nu este esențial, pentru
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
backyard desemnează atitudinea celor cărora nu le pasă de altceva) sau în spațiul semiprivat al micii tale comunități izolate rezidențial, tolerezi diferența Celuilalt, o diferență oarecum imaterială, prezentă numai în formele sale pitorești și în spațiul public (mâncarea „etnică”, defilarea carnavalescă, târgul de artizanat, bâlciul pow-wow etc.). Segregarea postmodernă, ca și antecesoarele ei, este și exogenă/impusă, și endogenă/voluntară. Trebuie astfel să ne întrebăm dacă imperativul recunoașterii necondiționate a diferenței este orizontul etic ultim, așa cum face, într-un scurt eseu
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
contrapune de-a lungul întregii cărți muzicii culte, în special operei. În Statele Unite, opera, am mai scris, este însă expresia absolută a ambiguității culturii înalte; e locul prin excelență în care Stânga și Dreapta se întâlnesc, ca într-un ritual carnavalesc: haine de seară, cină formală după muzică etc.; și un topos la fel de clasic, alături de muzica simfonică, al întâlnirii dintre cultura populară și comportamentul social alternativ/deviant, de la prostituție și homosexualitate la omucidere - a se vedea romane/filme ca Portocala mecanică
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
în Suflete la second hand (2000), de poemul (ciclul poematic) Fluture cap-de-mort. Aici, „drama morții” e folosită de autor ca materie poetică de mâna a doua, adică prin intermediul unui travesti epic parodic. Personajele și poveștile lor, desfășurate într-un Iași carnavalesc, au o savoare deosebită, poeziei îi priește de minune ancorarea într-un real concret, sordid, în materia stufoasă a realității, pe care știe să o ridice, prin întortocheate volute simbolice ori prin incizii bruște, violente, la rangul unei viziuni intens
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
asemănător, de pildă, cu Mircea Nedelciu ori cu Gheorghe Crăciun. Scriitura lui este dotată totuși cu o dicție și o „tactică” proprii, care o individualizează. Pătrunsă de un discret umor sec, autoreflexiv, caracteristic distanțării ironice, prozei îi lipsesc atât frenezia carnavalescă ori ludică, cât și grandilocvența ori exploziile sumbre. G. cultivă un anumit patos auster, implicit, aproape criptat: cel al cotidianului prozaic, observat cu autenticitate, într-o viziune predominant „rece”, ușor înflorită de o undă de romantism și sentimentalism. Textualismul practicat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287353_a_288682]
-
21. 107 predică, confesiunea femeii se dorește instructivă și demonstrativă pentru soțiile neinițiate în tainele mistificării și ale trădării în spațiul conjugal.341 Este ceea ce s-ar putea numi o predică burlescă, „sermon joyeux”342 sau „sermon for carnival” (predică carnavalescă) 343 . Discursul târgoveței stârnește buna-dispoziție, cu toate că face acuzații grave la adresa misoginismului vremii.344 Dacă bărbaților le place să scrie despre dragoste în intimitate și solitudine, femeile preferă să spună, să fie aprobate, să primească un răspuns. Vorbind în fața unor ascultători
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
acțiunile simbolice proprii unei comunități ca fiind culturale. De aici, la istoricii inspirați de antropologie, atenția s-a concentrat asupra manifestărilor colective în care se enunța într-un mod paroxistic un sistem cultural: ritualuri de violență, rituri de trecere, sărbători carnavalești etc.". La présente collection, intitulée Histoire culturelle, histoire des mentalités, anthropologie historique, publie des travaux ayant pour objet l'étude historique des modèles culturels et leur mise en pratique, autrement dit des travaux qui se penchent sur leș différents modes
[Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
orgiastice, în care elementul sexual se dezlănțuie până-ntr-atât că ajunge să nege orice limită. Pentru vizionarul din Patmos, așa-numiții parthenoi, feciorelnicii, sunt cei care nu s-au amestecat cu idolatria. Idolatria, de obicei, se etalează în straie carnavalești și întotdeauna se identifică cu un exces de vitalitate desfrânată: sărbători, banchete, orgii. Așa-numiții parthenoi sunt persoane care nu urmează acest model de viață excitată și excitantă, ci se lipsesc de un astfel de trai pentru a conduce o
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
a evidenția lipsa, la noi, a sentimentului tragic: „La gurile Dunării, chiar tragedia națională/ Virează, când te aștepți mai puțin,/ în veselă serbare câmpenească” (La iarbă verde). Poetul acuză etica românilor, bazată pe resemnare și duplicitate, care pot lua forme carnavalești (ghinionul umblă îmbrăcat în noroc, moartea este îmbrăcată în rochie de mireasă). Moralistul ascuns în versurile lui V. este un ins incomod, greu de amăgit, al cărui discurs tranșant ia forma unui monolog obsesiv, cu tente de fabulă. În Fantasme
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290444_a_291773]
-
spus, între fețele modernității, postmodernismul este poate înzestrat cu cel mai mult spirit critic: autosceptic și totuși curios, neîncrezător și totuși căutător, binevoitor și totuși ironic"176. Această caracterizare a fenomenului postmodern îl conduce spre o viziune bahtiană asupra culturii ("carnavalescă", "polifonică", "dialogică"), astfel încât criticile prea dure la adresa postmodernismului i se par ușor deplasate, susținătorii modernismului poziționându-se doar într-o indezirabilă de acum "retorică a conservării estetice" și a principiilor absolute. Postmodernismul posedă avantajul de a induce o conștiință a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
arbitrarietatea și frecventul lor caracter grotesc. Celebrând o "relativitate voioasă" (Bahtin via Nietzsche), Baudrillard desfide "ultima judecată" și anulează distincțiile ierarhice, în timp ce golește cele mai înalte valori ale modernității de semnificația și de validitatea lor. [...] Textele baudrillardiene sunt de asemenea carnavalești prin aceea că distrug obișnuitele granițe academice și transgresează limitele discursului academic, angajându-se într-un tip diferit de practici textuale și joc"436. Așa cum conceptul de carnaval era la Bahtin fundamentul eliberărilor de constrângeri, la fel și discursul lui
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
din anii ’60, este romanul parabolic Povestea cu cocoșul roșu. Scriere semifolclorică, apropiată de tehnica basmului, de o savoare aparte, în care autorul se dovedește un maestru al vorbei în pilde, cu variate și surprinzătoare subînțelesuri, un mânuitor iscusit al carnavalescului, cartea are drept miză apărarea valorilor etice perene. Epica se axează pe o antrenantă dispută în problema frumosului și a utilului, dusă de două personaje - Serafim Ponoară și Anghel Farfurel - aparent diferite, totuși asemănătoare, până la un punct chiar identice, mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290443_a_291772]
-
dezacordului adânc dintre esență și aparență” (Mihai Cimpoi). Mulțimea de alegorii și simboluri, limbajul aluziv al protagoniștilor duc, dincolo de intriga construită în esență pe viața într-o gospodărie colectivă, la amplificarea ambiguității. Proza lui V., dominată de o viziune pitoresc carnavalescă, este modernă, conținând semnificații adânci. SCRIERI: Trișca, Chișinău, 1961; Răsărise un soare în vie, Chișinău, 1961; Ale tale două mâni, Chișinău, 1964; ed. Chișinău, 1993; Două mere țigance, Chișinău, 1964; Povestea cu cocoșul roșu, Chișinău, 1966; ed. București, 2002; Tăcerile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290443_a_291772]