329 matches
-
sozul osului temporal și cea mai mare parte a osului maxilar. Regiunea inferioară a feței, buza inferioară, procesul dentoalveolar inferior, mușchii masticatori și osul mandibula se vor diferenția din procesele mandibulare. Scheletul arcului branhial I este format dintr-o tijă cartilaginoasă, situată în mugurii mandibulari, numită „cartilajul lui Meckel”. Acesta se osifică numai la capete și cu capătul ventral participă la formarea mandibulei, iar din capătul dorsal se va forma ciocanul și nicovala, oscioarele urechii mijlocii. Partea medială a cartilajului va
Arc branhial () [Corola-website/Science/326404_a_327733]
-
limbii, formând vârful și corpul limbii, adica 2/3 din volumul ei. Inervația arcului mandibular este asigurată de ramurile nervului trigemen: Arcul branhial II sau arcul hial, arcul visceral II, . Din mezenchimul acestui arc se va dezvolta deasemenea o tija cartilaginoasă numită „cartilajul lui Reichert”. Din acesta se dezvoltă: Partea mijlocie a cartilajului lui Reichert devine țesut fibros care formează ligamentul stilohioidian. Tot din mezenchimul acestui arc se mai diferențiaza și o serie de mușchi:
Arc branhial () [Corola-website/Science/326404_a_327733]
-
le (s) sunt un ordin de pești batoidei cartilaginoși marini bentonici de mărime mijlocie din subclasa elasmobranhiatelor ("Elasmobranchii") răspândiți în apele temperate, tropicale și subtropicale ale Oceanului Atlantic (inclusiv Marea Mediterană), Pacific și cel Indian. Au corpul discoidal, turtit dorsoventral, și înconjurat de înotătoare pectorale rotunjite. Ochii și spiraculele mici sunt
Torpediniforme () [Corola-website/Science/330835_a_332164]
-
i ("Holocephali") sunt o subclasă puțin numeroasă de pești cartilaginoși marini, bine delimitată de elasmobranhiate ("Elasmobranchii"). Ei se caracterizează printr-o asociere de caractere primitive și caractere de specializare restrânsa, apărute în legătură cu adaptarea la o viață abisală. Caracterele lor principale sunt: craniul autostilic, slaba dezvoltare a corpurilor vertebrale, prezența unor
Holocefali () [Corola-website/Science/330393_a_331722]
-
înaltă este erectilă și precedată de un spin puternic, este așezată deasupra înotătoarelor pectoralelor; cea posterioară este lungă și scundă. Înotătoarele pectorale sunt mari și ascuțite; iar înotătoarele ventrale mai mici și pedunculate. Și unele și altele au razele lor cartilaginoase prinse pe câte un singur cartilaj bazal. Înotătoarea anală este mică. Înotătoarea codală este, la adulți, heterocercă, iar la indivizii tineri, protocercă. Scheletul este cartilaginos. Scheletul axial este primitiv. El este reprezentat în mod principal prin notocord (coarda dorsală) bine
Holocefali () [Corola-website/Science/330393_a_331722]
-
ascuțite; iar înotătoarele ventrale mai mici și pedunculate. Și unele și altele au razele lor cartilaginoase prinse pe câte un singur cartilaj bazal. Înotătoarea anală este mică. Înotătoarea codală este, la adulți, heterocercă, iar la indivizii tineri, protocercă. Scheletul este cartilaginos. Scheletul axial este primitiv. El este reprezentat în mod principal prin notocord (coarda dorsală) bine dezvoltat, înconjurat de corpurile vertebrale inelare, care poartă arcuri. Coarda dorsală nu este strangulată de corpul vertebrelor, dar în teaca sa externă se formează inele
Holocefali () [Corola-website/Science/330393_a_331722]
-
dorsală) bine dezvoltat, înconjurat de corpurile vertebrale inelare, care poartă arcuri. Coarda dorsală nu este strangulată de corpul vertebrelor, dar în teaca sa externă se formează inele calcificate. Corpul vertebrelor este rudimentar. Himerele n-au coaste. Craniul este o cutie cartilaginoasă complet închisă. De la acest fel de craniu se trage numele de holocefali. La holocefali, articulația arcului mandibular la neurocraniu se face prin cartilajul palatopătrat (falcă superioară), care este concrescut imobil în toată lungimea sa la baza craniului (articulație autostilică), fără
Holocefali () [Corola-website/Science/330393_a_331722]
-
laterală prezentă. Gura fără mustăți și prevăzută cu dinți prinși pe fălci și pe vomer. Deschiderea operculară este foarte largă. Branchiile în număr de 4; pseudobranchia prezentă. Membranele branhiale nu sunt contopite cu istmul. Au 8-20 de radii branhiostegale. Craniul cartilaginos este bine dezvoltat; porțiunea parietală lipsită de orificii sau cu o singură pereche de orificii. Mezocoracoidul prezent. Au un os supramaxilar. Occipitalul superior este în contact cu frontalele, sau separat de acestea prin parietale. Există un os intercalar (opistotic) și
Salmonide () [Corola-website/Science/332013_a_333342]
-
le sau torpilele ("Torpedinidae") sunt o familie de pești cartilaginoși marini din oceanul Atlantic (inclusiv Marea Mediterană), Indian și Pacific, cu corpul discoidal, turtit dorsoventral, înzestrate cu organe electrice care produc descărcări electrice cu care își ucid prada. le sunt pești cu corp moale și flasc, de mărime mijlocie (lungimea totală
Torpedinide () [Corola-website/Science/330477_a_331806]
-
subtropicale. Ele trăiesc în regiunile platoului continental la o adâncime de aproximativ 100 m, dar mai ales în apele de mică adâncime sau apele de coastă; unele torpile au fost observate până la o adâncime de 350 m. Torpilele sunt pești cartilaginoși, adaptați la viața bentonică. În mod obișnuit, ele sunt inactive pe fundurile moi ale oceanelor, adesea îngropate în nisip sau mâl, sau înotă alene; totuși, unele specii (de exemplu, "Torpedo nobiliana") pot efectua migrații sezoniere, deplasându-se în cazul acesta
Torpedinide () [Corola-website/Science/330477_a_331806]
-
Lista peștilor din Marea Neagră conține 198 specii de pești care trăiesc în apele Mării Negre. Lista include atât reprezentanți ai faunei indigene, cât și specii invazive sau introduse. În listă sunt incluși peștii osoși ("Osteichthyes"), peștii cartilaginoși ("Chondrichthyes") și ciclostomii ("Cyclostomata"). Lista cuprinde specii marine și salmastre. Apele salmastre litorale (în România complexul Razelm-Sinoe, melelele de la gurile Dunării) sunt populate de specii eurihaline, fie dulcicole, fie marine, precum și de specii migratoare. Speciile migratoare (peștii diadromi) întreprind migrațiuni
Peștii din Marea Neagră () [Corola-website/Science/335109_a_336438]
-
iar cele mai mici sunt "Myxine kuoi" și "Myxine pequenoi" cu doar 18 cm (). le au formă de țipar și au coada ca o vâslă. Pielea este puțin mai mare decât corpul, iar din cauza asta formează riduri. Au un craniu cartilaginos, care, în apropierea creierului devine mai degrabă un înveliș fibros. Au un fel de dinți compuși din cheratină. Culoarea depinde de specie, variind de la roz la verde-gri, cu posibile puncte albe sau negre. Ochii sunt doar niște puncte. Mixinele nu
Mixine () [Corola-website/Science/333073_a_334402]
-
posibile puncte albe sau negre. Ochii sunt doar niște puncte. Mixinele nu au înotătoare. În jurul gurii au între 6 și 8 mustăți (la fel ca somn) și o singură nară. Gura mixinelor are două perechi de dinți pe niște plăci cartilaginoase care se mișcă orizontal, care trag hrana înspre faringe. Mixinele sunt lungi și vermiformi și pot secreta cantități uriașe de mucus fibros din 100 de glande aflate în niște orificii laterale. Specia tip "Myxine glutinosa" a fost numită după acest
Mixine () [Corola-website/Science/333073_a_334402]
-
sistem digestiv complex. Au un metabolism încet și pot rezista câteva luni fără să se hrănească. Totuși, mănâncă aproape orice, iar analizele conținutului stomacului unor specimene au arătat că mănâncă polichete, creveți, paguri, caracatițe, stele de mare, pești osoși și cartilaginoși, păsări și balene. Mixinele sunt dăunătoare pescarilor, pentru că, dacă se prind în năvoadele de adâncime, pot mânca o mare parte din conținutul lor înainte ca acestea să ajungă la suprafață. Cum mixinele stau în grămezi, Tractul digestiv al Myxinilor este
Mixine () [Corola-website/Science/333073_a_334402]
-
cerc + "stoma" = gură) Ciclostomii sunt agnatostomi (agnate) cu corp cilindric alungit, vermiform sau serpentiform, lipsit de înotătoarele perechi. Pielea este goală, fără solzi dermici și cu numeroase celule mucoase, care secretă un mucus abundent. Scheletul intern (endoscheletul) al ciclostomilor este cartilaginos sau, în parte, membranos. Coarda dorsală (notocordul) persistentă (se păstrează în tot timpul vieții) se prezintă ca un cordon întreg. În teaca scheletogenă a coardei dorsale se formează noduli cartilaginoși, care corespund arcurilor neurale și arcurilor hemale. Acești noduli rămân
Ciclostomi () [Corola-website/Science/333343_a_334672]
-
secretă un mucus abundent. Scheletul intern (endoscheletul) al ciclostomilor este cartilaginos sau, în parte, membranos. Coarda dorsală (notocordul) persistentă (se păstrează în tot timpul vieții) se prezintă ca un cordon întreg. În teaca scheletogenă a coardei dorsale se formează noduli cartilaginoși, care corespund arcurilor neurale și arcurilor hemale. Acești noduli rămân însă independenți și nu formează vertebre.Coastele și centurile lipsesc. Craniul lipsit de regiune occipitală nu este separat de coloana vertebrală și are aspectul unei cutii cartilaginoase, în parte membranoasă
Ciclostomi () [Corola-website/Science/333343_a_334672]
-
se formează noduli cartilaginoși, care corespund arcurilor neurale și arcurilor hemale. Acești noduli rămân însă independenți și nu formează vertebre.Coastele și centurile lipsesc. Craniul lipsit de regiune occipitală nu este separat de coloana vertebrală și are aspectul unei cutii cartilaginoase, în parte membranoasă, alcătuită atât de ciudat, încât nici nu putem omologa diversele lui părți cu acelea de la craniul peștilor superiori. Craniul neural (neurocraniul) este primitiv și se compune din elemente cartilaginoase legate între ele prin ligamente conjunctive. Craniul visceral
Ciclostomi () [Corola-website/Science/333343_a_334672]
-
de coloana vertebrală și are aspectul unei cutii cartilaginoase, în parte membranoasă, alcătuită atât de ciudat, încât nici nu putem omologa diversele lui părți cu acelea de la craniul peștilor superiori. Craniul neural (neurocraniul) este primitiv și se compune din elemente cartilaginoase legate între ele prin ligamente conjunctive. Craniul visceral este bine dezvoltat, mai ales în regiunea lui branhială. Maxilele (fălcile) lipsesc, gura fiind susținută de un cartilaj inelar. Branhiile, ale căror foițe sunt de origine endodermică, se prezintă sub formă de
Ciclostomi () [Corola-website/Science/333343_a_334672]
-
pe pești cărora le perforează peretele corpului, sugându-le sângele și carnea, pe care trăiesc ca paraziți. Cavitatea bucală este în formă de pâlnie, mai îngustă spre esofag; pereții acestei pâlnii sunt presărați cu dinți cornoși, așezați pe lame (plăci) cartilaginoase, denumite respectiv placa supraorală sau maxilară și suborală sau mandibulară; mai găsim numeroși alți dinți, de asemenea cornoși, în spațiul denumit disc oral și situat între orificiul gurii și plăcile pomenite mai sus. Limba este, de asemenea, înarmată cu dinți
Ciclostomi () [Corola-website/Science/333343_a_334672]
-
posterior al talusului se află un os mic supranumerar numit osul trigon. Fața anterioară articulară a osului trigon formează cu tuberculul lateral al talusului o articulație de tip sincondroză sau este legat de acesta printr-un țesut fibros, fibrocartilaginos sau cartilaginos. Osul trigon nu trebuie confundat radiologic cu o fractură a tuberculului lateral. Osul trigon ("Os trigonum") (din latina "trigonon" = triunghi) este un osișor supranumerar (accesoriu) independent al tarsului situat în partea posterioară a talusului, lângă tuberculul lateral al procesului posterior
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
anterioară, alta inferioară și a treia posterioară. Fața anterioară articulară are de obicei o formă de semilună și formează cu tuberculul lateral al talusului o articulație de tip sincondroză sau este legat de acesta printr-un țesut fibros, fibrocartilaginos sau cartilaginos. Fața inferioară, calcaneană, este și ea articulară, și poate să se articulează cu fața superioară a calcaneului, participând la coaliția (sinostoza) talocalcaneană. Fața posterioară este nearticulară. Osul trigon este cel mai adesea unic și măsoară mai puțin de 1 cm
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
primul cuneiform, primul metatarsian și falange, relativ concomitent cu calcaneul precum și cu al doilea și al treilea cuneiform. În a 8-a săptămână (embrion de 25-30 mm), la finalul căreia se trece din perioada embrionară în cea fetală și modelele cartilaginoase ale structurilor scheletice adulte sunt deja formate, procesul de condrificare deja este extins până la falange și maleole. Schimbări rapide au loc în această săptămână în regiunea talusului și a maleolelor. Sustentaculum tali se dezvoltă ferm și talusul migrează din poziția
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
maleole, dintre care cea laterală crește mai mult decât cea medială. La sfârșitul perioadei embrionare, regiuni celulare dense numite interzone constituie structuri din care se vor forma viitoarele articulații. Începutul etapei de osificare este semnalizat de penetrarea vasculară a modelelor cartilaginoase, penetrare care începe la nivelul talusului sub forma unei vacuolizări (stadiul de 43 mm). La embrionul de 27 mm, talusul este în poziție joasă și se suprapune ușor calcaneului. Torsiunea capului sau înclinația colului nu sunt evidente în această etapă
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
adultului. În jur de 6 ani, fețele articulare sunt clar delimitate. Procesul posterior al talusului începe să se dezvolte la 7-8 ani la fete și 9-10 ani la băieți. Osul trigon, descris mai sus, provine dintr-un centru de osificare cartilaginos secundar, care se formează în partea posterioară a talusului, între 11 și 13 ani la băieți și între 8 și 10 ani la fete. Un alt os accesoriu, deși rar (se întâlnește numai la 0,2-0,9% din indivizi) este
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
și epifiza distală a tibiei. Particularitățile acestor fracturi sunt datorate caracteristicilor anatomice și funcției biomecanice speciale ale talusului, aportului sangvin deficitar, precum și frecvenței mari a complicațiilor tardive de temut (necroza avasculară și artroza posttraumatică). Aproape 60% din suprafețe talusului sunt cartilaginoase, nu există nici o inserție musculare pe talus și vascularizarea acestuia este adesea compromisă de deplasări traumatice importante și eventuale abordări chirurgicale. Diagnosticul imagistic se bazează pe evaluarea radiologică inițială, tomografia computerizata (CT), imagistică prin rezonanță magnetică (MRI). Frecvența fracturilor transcondrale
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]