701 matches
-
înspre rețeaua de canalizare. Voiam să-l facem vrăjitroacă. Băiatul se proptise în călcâie și se zbătea îngrozitor. Privită de aproape, fața lui era cu totul diferită de a oricărui copil pe care îl văzusem până acum. Părul îi era castaniu, ușor buclat. La îndoitura fiecărei bucle, reflexe aurii țâșneau în toate părțile. Firele de păr de deasupra stăteau ușor afânate, formând un păienjeniș roșietic. Sub cârlionții de pe frunte, sprâncenele subțiri se arcuiau peste cele două ovaluri largi ale ochilor întredeschiși
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
două cerculețe și o liniuță. Firește, Traian își găsi curând o prietenă. Se numea Ante Livia și era în clasa a cincea. Livia avea părul tăiat rotund, "cu castronul", anticipând cu câțiva ani moda Mireille Mathieu. După baie, părul ei castaniu căpăta sclipiri roșietice. Era zveltă, foarte grațioasă și bine crescută, în rochița ei favorită, un turcoaz nețipător, părea o mică domnișoară. Traian se învîrtea toată ziua pe lângă ea. Din spirit de emulație, alți câțiva băieți mai frumușei își găsiseră și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
furișă de-a lungul zidului și sări într-o salcie mare de lângă casă. La fereastră, încadrată de draperii de stofă roșie, apăru o fată care mi s-a părut neobișnuit de mică și de firavă. Avea un păr lung, buclat, castaniu deschis, culoarea lemnului de stejar, și pe fața rotundă, cu fălcuțe frumos rotunjite, doi ochi gălbui. Nu am reținut decât vag, în trecere, această mutriță aristocratică și mi-am continuat plimbarea până s-a înnoptat. După aceea, de câte ori treceam pe-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Aerul înghețat și scânteietor îmi amorțea, limpede ca sticla, senzorii interiori, îmi ștergea imaginea care încerca tenace să mi se lipească pe pereții craniului: el și ea pe motocicletă, cu căști portocalii, dintr-a Ginei prelingîndu-se pe umăr o viță castanie de păr. Am intrat în cofetăria de la Dunărea și am mâncat încet, cu pauze mari, o prăjitură. Priveam afară prin vitrina gălbuie. Erau femei frumoase în cojoace albe sau în paltoane fanteziste, erau străini, negri sau arabi, zgribuliți în canadienele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o pădure amară, luminată de nori trandafirii. Prințese oglindindu-și buzele triste în heleșteul verde ca smaraldul, în care picură o lacrimă de inorog. Prințese care-și omoară ursitul cu dulci prăjituri otrăvite și-și fac inel dintr-o șuviță castanie din părul lui, tăiată cu foarfece negru. Prințese cu maghiran ofilit între degete pale, cu ochi azurii, depărtați, cu sânii sferici și tremurători, cu palmele fără linii, cu norocul pierdut, cu viața sfârșită. Balena vedea și simțea totul, poveștile erau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cineva. — Uite ce-i fetițo, ține-ți urechile bine destupate, pândește și află cât mai multe. Când se afla în repaos, fața lui George avea o expresie calmă, binevoitoare. Frământările lui necontenite încă nu-i brăzdaseră suprafața netedă. Avea părul castaniu închis al familiei McCaffrey (cei din familia Stillowen erau blonzi), pe care-l purta scurt și lins, într-o tunsoare de modă veche (se zvonea chiar că ar folosi briantină). Era mai înalt decât Brian, dar mai scund decât Tom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să plonjeze, și nici măcar n-o zărise pe Diane. Gândurile îi erau foarte departe de ea. Acum își executa craulul perfect, fără efort, cu capul sub apă și mâinile bine întinse, pentru a atinge peretele bazinului când se întorcea. Părul castaniu i se ridicase vârtej în creștet, întocmai ca părul lui Brian. Respira neauzit, misterios, în adâncul apei, de parcă într-adevăr se prefăcuse într-un pește și fluxul binefăcător i se strecura în branhii. Gabriel, care-și terminase partida de înot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Stellei îi făcea silă ideea că părintele Bernard ar dori „să o consoleze“ și că, probabil, Gabriel îl chemase în acest scop. Părintele Bernard o măsură pe Stella cu ochii lui binevoitori, dar inchizitori, căprui-deschis, și își netezi pletele feciorelnice, castanii. Îi înțelegea perfect atitudinea față de el. Vizita lui, motivată de curiozitate, era, cel puțin în parte, și profesională. Nu i se părea imposibil să fie cândva, cine știe în ce fel, de ajutor acestei femei interesante. Nu-i păsa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
indiscutabil, cel mai înalt și, discutabil, cel mai frumos dintre cei trei frați. Nu arăta nici lustruit ca George, nici hulpav ca Brian. Avea un trup zvelt, dar nu slab, și un ten neted, aproape ca de fată. Părul buclat, castaniu cu reflexe aurii, îi cădea pe umeri. Buza de sus era prelungă, bine modelată, gura senzuală îi strălucea ca gura unui copil. Avea ochii albaștri, cutezători și inocenți ai „Neajutoratei Fiona“. — Ce noroc să vă găsesc pe toți aici! Apropo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
atingea fruntea, de parcă și-ar fi ajustat o aură care-i înconjura, ca un turban, capul. Tenul ei feciorelnic era neted și translucid, nebrăzdat de nici o linie. În această seară și Pearl părea mult mai tânără. Tocmai își spălase părul castaniu, iscând în el reflexe roșietice; îi încadra acum fața, vaporos și pufos. Mâine avea să devină din nou negru opac, drept și țeapăn. Uneori, fruntea smeadă a lui Pearl și nasul subțire, care pornea drept, ca o linie trasă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nul Nicolae Petrașcu. București, 9 decemvrie 1888 M. Eminescu {EminescuOpXVI 511} {EminescuOpXVI 512} {EminescuOpXVI 513} {EminescuOpXVI 514} {EminescuOpXVI 515} În numele Excelenței Sale Prințului Nicolai Conachi-Vogoridi Caimacam Principatului Moldovei Nr. 1649 Pașaport Secretariat de Stat Însămnare Vârsta - 17 ani Statul - crăscătoriu Părul - castaniu Ochii - căprii Nasul - potrivit Fața - smolită Osebite semne - Iscălitura purtătorului: Sunt poftiți toți dregătorii țivili și militari de a lăsa slobodă petrecerea dumilor-sale Șerban, Nicolai, Gheorghi, Ilie și Mihail Eminovici, fiii dumisale caminariul Gheorghi Eminovici, locuitoriu în Botoșani, iar acum
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
într-un șold de perete, vorbind încet dintr-un obicei de a se feri, cu ochii în lături de pindă, având totdeauna multe a-și spune și râzând din nimicuri, pe înfundate. Nu semănau totuși defel, Sia cu părul mai castaniu, strâns într-un conci mare la ceafă, cu fața lată, cu obraji grași, plini de o pastă fără culoare, căci dacă recreațiile le avusese în plin aer, apoi restul timpului stase închisă prin locuințe insalubre, până când să ajungă în casa
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
Lică! adaogă Nory, revenindu-și repede din uimire. Așadar, domnul de la cinematograf, domnul cu profil interesant, cu rictus în colțul gurii, era Lică! Lică, fără de mustață mică, cu desenul gurii liber de umbră, cu gropița pe care o dezmierda vârful castaniu al mustății schimbată în dungă. Lică, fără bucla pe frunte, tuns scurt; Lică, prelucrat treptat de progres, de frizer, și de atâta suferință cit putea încape în el. In biserică, după stâlp, Lică, deși niciodată nu-și aducea aminte, își
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
ochi. Se purta vânătorește, cu jambiere roșii și pălăriuță verde. Era un ins umblat : făcuse două războaie și călcase mai multe țări. Știa gustul cașei rusești, mâncase la italieni polenta, fapt ce nu-i schimba deloc înfățișarea cuminte cu privirile castanii. Ochii molatici aveau în lumina lor o blazare particulară. Punea unul lângă altul gesturi rare, însoțite de un glas măsurat. Din tot ce făptuise, mai ales paharul îi plăcea. „Beu țapán”, recunoștea el însuși cu o voce de turturică blândă
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
din răsputeri, ghe muit pe vine, când ușa s-a deschis și am zărit o mânecă roz și am știut că e mama. Un val de iubire, cum n-aveam să mai simt vreodată, m-a copleșit. Mama, cârlionții ei castanii, fața ei subțire, gâtul ei, brațele ei! M-am încleștat de șoldurile ei râzând printre lacrimi, când am simțit aroma. Parfumul dulce, ușor men tolat, pe care n-aveam să-l mai uit niciodată. În mâna mamei era o pungă
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
sufletele unor copii chinuiți. Îmi venea să-i zic: Alo, Pământul către mama! Dacă dai un ban, îți spun eu cum îi cheamă pe copiii ăia chinuiți. Karin luă de la Weber fotografia cu o soție de fermier drăguță, cu părul castaniu, și o cercetă, sugându-și obrajii. Dar datorită ei am supraviețuit în anii inițiativelor de afaceri ale tatei. Secretară dactilografă gradul III, aici, la colegiu. Cum se înțelegea Mark cu ea? —O venera pe femeia aia. De fapt, îi venera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
care tocmai se așeza. Pe moment - la prima vedere - nu observă nici un indiciu despre locul de unde apăruse noul sosit. Fără îndoială, din vreo altă ușă glisantă. Solidul avea o față pătrată și un cap mare, cu o claie de păr castaniu care-i ieșea de sub chestia aceea complicată de pe cap pe care și el o purta. Trebuie să-și fi dat seama că Gosseyn se uita la el. Dar nu întoarse capul pentru a răspunde privirii sau a saluta prezența. "...ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
cu a albului ochilor de pe pământ, dar ceva era puțin deosebit: poate că era prea albă, aproape lipsită de sânge. Claia de păr auriu de pe cap părea să fie comună pentru o parte dintre oamenii de aici, ceilalți având părul castaniu, ca al lui Patru. În momentul acesta fața lui Breemeg prezenta un maxilar încleștat și ochii îngustați, ca și cum omul ar fi fost preocupat de un gând neplăcut. Cum Gosseyn nu putea ști care-i erau gândurile până ce acesta nu le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
Probabil că era ceva în reacția lui față de ea, reacție pe care străinii voiau să-l afle Ce putea fi? Tânăra femeie spuse, ezitând, în engleză: - Am primit o fotografie de-a ta. Avea o față drăguță, bine proporționată, păr castaniu și ochii căprui. Nu era o față pământeană... nu știa de ce. Estimă că avea înălțimea cam de un metru șaizeci. Hainele ei păreau a fi făcute dintr-o țesătură bej, înfășurată pe corp de sus până jos, ca un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
da, spuse el cu un sentiment de ușurare. Se așeză în fața lui. Trăsăturile feței îi erau drepte și frumoase, ca ale unei statui grecești, deși avea bărbia solidă și proeminentă. Umerii nu erau drepți, ci cocîrjați, împinși în față. Părul castaniu îi era împletit lejer într-o coadă groasă, care-i atîrna pe sînul stîng. își plimba degetele peste ea, mîngîindu-o. Și tu detești locul ăsta? îl întrebă ea din senin. — Da. — Ce detești cel mai mult? Lanark se gîndi. — Manierele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
peretelui cu trandafiri. Căldura ei ajungea la mine prin perete, așa că nu-mi era frig și nici nu mă simțeam singur. Nu cred că mama era nefiresc de înaltă, dar părea de două ori mai înaltă decît oricine, avea părul castaniu și era maiestuos de suplă de la șolduri în sus. Sub talie se schimba mereu, fiind deseori gravidă. îmi amintesc că-i vedeam bustul ridicîndu-se deasupra curbei stomacului asemeni unei uriașe pe jumătate ascunse de orizontul unei mări calme. îmi amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mult timp. Se uită lung, cu disperare, încercînd să afle ce poate face cu o privire intensă. Ea stătea cu ochii plecați, sub o frunte cafeneie acoperită de puf; gura avea o expresie detașată, dar bărbia era puternică și părul castaniu era strîns la spate într-un conci; vîrful unei urechi se prizărea ca o felie delicată de scoică. Capul i se întoarse și-l privi întrebător. Pe fruntea lui se prelingeau fire de sudoare. — îmi dai... voie să te țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
parte, și Rima vorbea cu femeia întinsă în patul din colț. Veni lîngă ele, observînd un cap mic, chel și ridat ieșind din cuvertură. Mama stătea pe jumătate îngropată într-un morman de perne. Era puțină la trup și părul castaniu avea scîntei argintii; tinerețea și bătrînețea se îmbinau deopotrivă pe fața ei mică și suptă. — E ciudat să te văd din nou, misteriosule, zise ea zîmbind palid. El o privi orb. — E Nancy, zise Rima. Nu ți-o amintești pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în același timp: „Vreau să fac să intre puțin rău în tine! Ferește-te de mine!“ Ce ciudat, cum te pot urmări niște cuvinte... Mă privise cu blândețe, cu un surâs cumva îngrijorat - are buze frumoase și o mică mustață castanie și un chip de parcă vorbește fără cuvinte -, și-n acel moment timpul s-a oprit, balul a-ncremenit, n-am mai auzit nimic în jur, deși era muzică, și zgomot, și mult râs. Apoi, ca și cum m-aș fi trezit din somn
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Alexandru își alesese o ținută simplă pentru fata adormită, sacou la două rânduri în locul redingotei, și o legătură de gât din mătase mov. Avea un aer de licean întârziat, care nu i venea rău, părul cam lung și mustața erau castanii, cu luciri blânde, în schimb obrajii erau tăiați cu o anume asprime, tresărind ușor când își strângea buzele, ca și cum l-ar fi străbătut un fior. Era om de lume și n-avea nevoie de mult timp ca să priceapă că familia
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]