381 matches
-
fost prevăzute cu distanțiere din piatră, pentru a împiedica așezarea scărilor de asediu. Pe platforma pentagonală erau amplasate tunuri. În cartea sa dedicată istoriei Sibiului, Iuliana Fabritius Dancu afirmă că "„sub platforme se aflau cazemate, depozite de muniții și armament. (...) Cazematele de sub platou aveau două intrări, un gang subteran, urmând conturul bastionului în interior”". Arheologii sibieni susțin că sub bastionul Soldisch există un tunel de lungime mică care asigura legătura cu perimetrul din exteriorul zidurilor.
Bastionul Soldisch () [Corola-website/Science/323943_a_325272]
-
era din ce în ce mai enervat de încercarea de a renunța la punga de la Kursk. El știa că în ultimele șase luni, pozițiile rusești de la Kursk fuseseră întărite puternic cu tunuri antitanc, șanțuri antitanc, mine antipersonal și antitanc , rețele de sârmă ghimpată, tranșee, cazemate, artilerie și mortiere. Dacă o ultimă ofensivă a blitzkriegului putea fi efectuată cu succes pe frontul răsăritean, atunci presiunea sovietică ar fi scăzut iar eforturile germanilor se puteau întoarce împotriva amenințărilor aliaților de pe frontul de vest. Înaintarea avea să fie
Frontul de Răsărit (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/298322_a_299651]
-
descoperit faptul că, în timpul ofensivelor de pe Frontul de Vest, infanteria nu avea puterea de foc necesară pentru anihilarea fortificațiilor. Artileria contemporană era foarte grea, insuficient de mobila pentru a ține pasul cu infanteriștii și incapabilă deci să distrugă din mers cazemate, buncăre și alte fortificații prin foc direct. Acest lucru a devenit o problemă arhicunoscuta în cadrul conducerii armatei germane. Generalul de mai tarziu, Heinz Guderian a fost părintele elementelor artileriei de asalt, "Sturmartillerie". Acesta, pe atunci colonel, a trimis în 1935
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
guvernator al orașului Saumur din 1626 până în 1650, va restabili capela și va realiza bastioanele din unghiurile nord-estic și sud-estic. Mai puțin glorios, castelul a devenit închisoare în timpul regelui Ludovic al XIV-lea și Napoleon I al Franței, iar apoi cazemată. Așezată pe un platou ce domină orașul și împrejurimile, reședința ducală mai păstrează și astăzi unele vestigii ale începuturilor sale: o deschizătură circulară în centrul curții interioare servea ca gură de ventilație pentru un străvechi tanc de apă utilizat în
Castelul Saumur () [Corola-website/Science/315687_a_317016]
-
de tancurile Tiger II fabricate în serie. Vehiculul a fost denumit inițial "Jagdpanzer VI", însă a fost redenumit "". Numărul SdKfz repartizat era 186. Jagdtiger avea o construcție similară vehiculelor Jagdpanzer construite până atunci de Germania nazistă. O suprastructură de tip cazemată era montată pe șasiul extins al tancului greu Tiger II. Vehiculul avea un blindaj foarte gros și era dotat cu tunul de calibrul 128 mm PaK 44 L/55, capabil să penetreze blindajul oricărui tanc al Aliaților, chiar și la
Jagdtiger () [Corola-website/Science/315840_a_317169]
-
Viteza maximă pe teren frământat era de doar 14,5 km/h și era obținută prin exploatarea la maxim a motorului. Autonomia și consumul de combustibil erau afectate. Din cauza mobilității reduse, vânătorii de tancuri Jagdtiger erau deseori folosiți ca niște cazemate mobile. Majoritatea vehiculelor au fost pierdute din cauza avariilor mecanice și lipsei de combustibil decât din cauza inamicului. Wehrmachtul a comandat inițial 150 de vehicule, însă puțin peste jumătate din acest număr au fost construite între iulie 1944 și mai 1945. Unsprezece
Jagdtiger () [Corola-website/Science/315840_a_317169]
-
către Rossum, Regimentul 7 Cavalerie a găsit-o în ziua de 20 martie. A fost nevoie de șase zile de lupte în jurul Rossumului pentru ca Regimentele 7 și 8 Cavalerie să elimine pozițiile japoneze cantonate acolo. Buncărele japoneze, de fapt niște cazemate din bușteni și pământ, s-au dovedit a fi rezistente la focul de artilerie. După ce japonezii de pe Los Negros au rămas fără hrană și muniții, lupta a devenit din ce în ce mai inegală. O ultimă rezistență opusă de cincizeci de japonezi în dealurile
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
șase boghiuri așezate în perechi cu bare de torsiune longitudinale. Motorul era amplasat în mijlocul carcasei blindate, pentru a se potrivi cu turela proiectată de Krupp pentru versiunea Porsche a tancului greu Tiger I. Camera de luptă era fixă, de tip cazemată, iar blindajul lateral era ușor înclinat. Motoarele acționau generatoare electrice, care la rândul lor alimentau motoarele electrice conectate la roțile motoare din spate. Mecanicul conductor și operatorul radio erau așezați într-un compartiment separat în partea din față. Vehiculul era
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
kilometri parcurși. Pe blindajul frontal au fost nituite plăci de oțel cu o grosime de 100 de milimetri. Grosimea blindajului a crescut la 200 de milimetri, însă cu prețul a 5 tone de greutate suplimentară. Camera de luptă de tip cazemată încorpora tunul și majoritatea echipajului, fiind amplasată în spatele vehiculului. Motorul era situat la mijloc, mecanicul conductor și operatorul radio fiind așezați în față, separat. Datorită compartimentării, aceștia puteau fi contactați doar prin radio. Procesul de transformare a fost terminat între
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
a acomoda noul tun,asemeni vânătorilor de tancuri precedenți tunul era montat într-o suprastructură blindată.După demonarea turelei blindajul înclinat frontal și cel lateral al distrugătorului "Jagdpanther" avea să fie extins astfel încât să formeze o spațioasă suprastructură de tip cazemată. Grosimea blindajul lateral al vânătorului "Jagdpanther" a fost mărită la 60 mm ca să compenseze reducerea unghiului blindajului care a fost făcut pentru a crea suficient spațiu intern.Blindajul frontal era de 80 mm.Noul Panther Ausf. G fabricat în Aprilie
Jagdpanther () [Corola-website/Science/320246_a_321575]
-
din preajma Muntelui Suribachi, ca pe un sector semiindependent, în timp ce zona defensivă principală a fost construită în nord. Bombardamentul american așteptat, naval și aerian, i-a determinat pe japonezi să realizeze un sistem extins de tuneluri care legau pozițiile pregătite, astfel încât cazematele pierdute ar putea fi rapid reocupate de soldați japonezi. Rețeaua de buncăre și cazemate a fost foarte favorabilă apărătorilor. Insula a fost împresurată cu poziții camuflate de artilerie și mortiere, împreună cu mine terestre. Printre armele japonezilor se numărau mortierele-robinet, o
Bătălia de la Iwo Jima () [Corola-website/Science/320997_a_322326]
-
construită în nord. Bombardamentul american așteptat, naval și aerian, i-a determinat pe japonezi să realizeze un sistem extins de tuneluri care legau pozițiile pregătite, astfel încât cazematele pierdute ar putea fi rapid reocupate de soldați japonezi. Rețeaua de buncăre și cazemate a fost foarte favorabilă apărătorilor. Insula a fost împresurată cu poziții camuflate de artilerie și mortiere, împreună cu mine terestre. Printre armele japonezilor se numărau mortierele-robinet, o rachetă masivă trasă dintr-un tub gol. Erau prezente și posturi de lunetiști. Kuribayashi
Bătălia de la Iwo Jima () [Corola-website/Science/320997_a_322326]
-
exploziile minelor îngropate. Ca urmare, luptele s-au împotmolit, numărul victimelor din rândul americanilor crescând. Chiar și capturarea acestor puncte nu era o soluție la această problemă deoarece o poziție odată asigurată putea fi atacată din spate prin intermediul tunelurilor și cazematelor camuflate. Ca atare, s-a spus că „puteau oricând să ocupe acele înălțimi, și apoi să regrete aceasta”. Pușcașii marini au găsit, totuși, căi de a învinge. S-a observat că pe timpul bombardamentelor japonezii se ascundeau și își ascundeau tunurile
Bătălia de la Iwo Jima () [Corola-website/Science/320997_a_322326]
-
masă a fost oprită. Autotunul ȘU-76i era complet diferit de ȘU-76. Acest vehicul avea la bază sașiul țancurilor capturate Panzer III sau StuG III, fiind înarmat cu un tun ZiS-5 76,2 mm montat într-o suprastructura nouă, de tip cazemata. Aproximativ 1200 de autotunuri ȘU-76i au fost transformate la Fabrica Nr. 38. ȘU-76 a fost proiectat pentru a fi folosit ca vânător de tancuri, ca un tun de asalt ușor și că artilerie autopropulsata. Totuși, tunul ZiS-3 de 76,2
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
foc direct asupra trupelor și fortificațiilor inamice. Unitatea de foc a vehiculului constă într-un tun normal sau un obuzier. Primele tunuri de asalt protejate complet de blindaj erau construite prin fixarea piesei de artilerie într-o suprastructura de tip cazemata montată pe un sașiu de tanc. Fiindcă lipsea turela, tunul avea un câmp de tragere orizontal limitat, dar vehiculul era mai simplu de construit, mai ieftin și mai puțin predispus la avarii mecanice. Spațiul interior mai mare și greutatea redusă
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
fiind deblocat complet în cele din urmă la data de 16 august 1900. Drept răspuns acestor atacuri, britanicii au adoptat tactici contra insurgenților incluzând tactica pământului pârjolit, stabilirea de tabere de concentrare pentru copiii și femeile bure, un sistem de cazemate și obstacole de teren cu scopul de a limita mobilitatea burilor și de a proteja comunicațiile feroviare. Aceste măsuri au presupus cheltuieli considerabile și au cauzat nemulțumire față de britanici, în ciuda faptului că au produs curând rezultatele scontate. Până la mijlocul anului
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
fie demolate și să nu mai fie niciodată reconstruite. Demolarea fortificațiilor a durat șaisprezece ani, a costat 1,5 milioane de franci aur, și a impus distrugerea a peste 24 km de structuri subterane și a 40.000 m² de cazemate, baterii, cazărmi etc. Mai mult, garnizoana prusacă, aflată în Luxemburg de la Congresul de la Viena din 1815, urma să fie retrasă. Războiul Austro-Prusac a dus la prăbușirea Confederației Germane. Două foste membre ale acesteia, Marele Ducat al Luxemburgului și Ducatul Limburgului
Tratatul de la Londra (1867) () [Corola-website/Science/321840_a_323169]
-
1944, mareșalul Erwin Rommel a fost numit să îmbunătățească apărarea Zidului. El considera că fortificațiile de coastă existente la data numirii sale erau în întregime inadecvate și a luat imediat măsuri pentru întărirea lor. Sub îndrumarea sa au fost construite cazemate din beton armat, s-au pus mine terestre, mine marine, obstacole antitanc, obstacole marine etc., astfel că de exemplu la data invaziei în nordul Franței germanii puseseră aproape șase milioane de mine. În primul rând s-au luat măsuri pentru
Zidul Atlanticului () [Corola-website/Science/328998_a_330327]
-
dispuse în unghiuri diferite (75° - 120°) și flancuri scurte și concave (42 - 48 metri), cât și curtinele de care le leagă (la distanțe de 116-135 metri) perpendicular, nu sunt egale deoarece au fost ușor adaptate terenului. Bastioanele principale nu au cazemate interioare, defensiva implicând baterii de artilerie așezate pe platforme superioare. Între bastioanele principale și curtinele din a doua linie, se află șanțul interior cu lățimea de 27 metri. Linia a doua era formată din raveline (sau semilune) care apără curtinele
Cetatea Alba Carolina () [Corola-website/Science/327431_a_328760]
-
ele fiind dispuse în aceeași unghiuri cu bastioanele și ravelinele pe care le apărau. Grosimea lor este de 22 m, iar lungimea fețelor 120 - 144 m. Toate contragărzile și unele raveline vestice au fost prevăzute cu baterii de artilerie în cazemate, precum și cu tunele înzestrate cu metereze pentru trageri sau, cu încăperi pentru adăpostul trupei ori cu rol de depozite, grajduri, etc. Pe latura estică dinspre oraș unde se afla o terasă abruptă, contragarda - denumită anvelopă, se prezintă sub forma unor
Cetatea Alba Carolina () [Corola-website/Science/327431_a_328760]
-
de Științe din România, Secția Militară. 1 sept.1940 - Este rechemat în țară, la împlinirea celor 3 ani de stagiu în străinătate, prevăzuți ca limită pentru un ofițer. toamna 1940 - Octav Vorobchievici primește comanda regimentului 53 infanterie-fortificații, destinat liniilor de cazemate dintre Focșani și Adjud. Dotarea regimentului este foarte proastă, provenind din primul război mondial... iulie 1941 - Trece Prutul în fruntea regimentului, pe la Oancea-Cahul. Se deplasează spre nord - Soroca, Hotin și trece Nistrul pe la Rezina Rîmnița, îndreptându-se spre Razelnaia, Balta
Octav Vorobchievici () [Corola-website/Science/324108_a_325437]
-
proiectilele au fost colorate pentru a-i ajuta pe tunari și pe ajutoarele lor. Proiectilele anti-blindaj de pe "Hiei" erau vopsite cu negru. Bateria secundară de pe Hiei era constituită din 16 tunuri de calibru 15 mm/50 (6 inch) dispuse în cazemate unice, toate situate la mijlocul navei, 8 tunuri de 7,6 mm (3 inch) și 8 lansatoare submarine de torpile de 53 cm (21 inch). Cele 16 tunuri de calibru 6 inch/50 erau capabile să execute între 5 și 6
Cuirasatul japonez Hiei () [Corola-website/Science/324360_a_325689]
-
o grosime de 15 mm în partea din față, 6 mm în lateral și 4 mm în partea din spate. Armamentul principal consta într-o mitralieră DT de calibrul 7,62 mm. Inițial, aceasta era pivontantă, suprastructura fiind de tip cazemată. Ulterior a fost folosită o turelă fără plafon. În caz de vreme rea, turela era protejată de o prelată. Armamentul putea fi folosit și împotriva țintelor aeriene. Unele echipaje au înlocuit mitraliera DT cu pușca antitanc PTRD de calibrul 14
BA-64 () [Corola-website/Science/325711_a_327040]
-
(în franceză: Ligne Maginot, nume dat după Ministrul Apărării al Franței, André Maginot) a fost un șir de fortificații de beton, obstacole antitanc, dotate cu artilerie grea, cazemate, mitraliere și alte elemente de apărare construit între anii 1920-1930 și modernizat între anii 1930-1940 pe care Franța a construit-o de-a lungul graniței sale cu Germania, Belgia, Luxemburg, Elveția și Italia, pe baza experienței sale din Primul Război
Linia Maginot () [Corola-website/Science/326147_a_327476]
-
a fost ocupat practic fără luptă, apărarea dovedindu-se o investiție inutilă, Franța capitulând în 1940. Acolo unde a fost totuși atacată de germani atacul a fost executat de trupe de parașutiști care folosind gurile de ventilație aruncau în aer cazematele, dar totuși cele mai multe cazemate au fost izolate de aprovizionate și s-au predat fără luptă. Linia Maginot era rezistentă la majoritatea formelor de atac, și oferea condiții de viață ieșite din comun trupelor garnizoană, inclusiv aer condiționat, blocuri alimentare confortabile
Linia Maginot () [Corola-website/Science/326147_a_327476]