4,822 matches
-
și o vede pe Maria cântând la pian, îmbrăcată în rochia ei de mireasă, sunetele pătrund în trupul ei ca picurii de miere, închide ochii și se cufundă într-un somn odihnitor. 15 ianuarie 2009, Sydney Stau în fața femeii de ceară, o tânără cocoțată pe un piedestal, piedestalul este confecționat dintr-o cutie de carton. Stau și mă uit la silueta ei perfectă, este îmbrăcată într-o rochie ponosită, cu crinolină, o rochie de acum un secol, are fața văruită în
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
așternuturi de parcă ar fi dormit pe ciulini. Dimineață, se sculă înaintea tuturor, și văzu cerul plumbuit cu nori cenușii. Ziua nu se arăta a fi prea prietenoasă. Prevestirile lui se adeveriră. Nu mult după ce un soare ca o turtă de ceară abia se prefiră cu greu printre norii bulgăriți pe înalturi, oamenii legii poposiră și în șatra lui în căutarea acelui ceva de care el aflase în treacăt de la bulibașa Ciontu. Milițienii îi cerură lui Iorgu Stănescu actele de identitate, registrele
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
treburile lor, Vișinel o lua de la capăt, mai înverșunat, mai hotărât să izbândească. Dar nici în zilele ce urmară ușile nu i se deschiseră; flacăra speranței, ce sălășluia în sufletul său, începuse să-și topească lumina precum o lumânare de ceară ajunsă aproape de punctul terminus. Cum epuizase aproape toate locurile pasibile de a avea oferte de muncă, fiind și sâmbătă după amiază, se înscrise pe lista de audiențe la Consiliul popular. Când văzu că se află pe locul 31, privirile i
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
adâncu-mi nebănuit se spărgeau, furioase, mari talazuri. În drum spre garsonieră, spre bârlogul meu de burlac absolut, am Întâlnit un cortegiu funerar. Mortul avea un chip nemaivăzut de galben. Atât de galben, Încât am crezut că e o păpușă de ceară modelată stângaci. Aproape că râdeam imaginându-l expus Într-o vitrină, cu surâsul său strâmb, Întipărit pe buze. Un damf de miros dulceag, de cadavru În descompunere, mi-a inundat nările până În sinuși, dezmeticindu-mă și obligându-mă să grăbesc
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ni s-a luat lumina, timp de aproape două ore. Am aprins o lumânare la flacăra căreia am și cinat. După masă, în așteptarea revenirii luminii, neputând să spăl vasele, mi-am luat copiii lângă mine și priveam absentă cum ceara lumânării se topește, micșorându-și văzând cu ochii, în același timp, puterea de a lumina. Nu mai aveam o altă lumânare în casă. În acel moment, mi-a venit așa, ca din spații siderale, străfulgerarea unui gând straniu: m-am
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
mea n-a avut decât un singur și uniform anotimp. S-ar zice că ea s-a scurs într-o regiune rece, în mijlocul tenebrelor fără sfârșit, în timp ce, veșnic, în corpul meu, ardea o flacără, la căldura căreia mă topeam precum ceara. Între patru pereți care îmi delimitează camera, în interiorul zidului de apărare care îmi închide existența și gândurile, viața mea se topește puțin câte puțin, ca lumânarea. Nu greșesc, ea seamănă mai degrabă cu un buștean căzut la marginea vetrei consumându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
o față osoasă și sprâncene stufoase, în șopronul alăturat, la "vii". "Salut, bre, nea Tăsică!" " Hai, să trăiești, Petrică!", se salutară cei doi. Nea Tăsică era femeie de serviciu la biserică. În virtutea acestei funcții, tocmai aduna resturile de lumânări, precum și ceara topită, pe care o râșcâia necăjit de pe tăblia metalică plină de orificii, cu ajutorul unui soi de șpaclu primitiv, moștenit probabil încă din timpul primei vârste a fierului Hallstatt, pentru cunoscători. Explică sursa amărăciunii sale: "I-am zis dă ieri după-amiaz
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
fierului Hallstatt, pentru cunoscători. Explică sursa amărăciunii sale: "I-am zis dă ieri după-amiaz' lu' Sofica: Ai, fă, dă grijă și nu uita să pui apă și la "Vii" și la " Morți", că al'fel să lipește, dreacu', ptiu, Doamne-iartă-mă!, ceara dă tablă. Da' ea, cu gându' tot la bârfă cu cotoroanțele ei, a uitat ca o vacă care este. Și uite! Stai Tăsica acuma și chinuiești-te. Cân' i-am zis, a dat-o cotită, că a zdrulucit-o toată ziua
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ca un ritual, la răstimpuri domnul Gomboș știa că furia popii se domolise și putea răsufla ușurat. Urma o ultimă pildă pe care neapărat preotul urma să i-o dea. Asta era lege și anunța apropierea sfârșitului întâlnirii legate de ceară și lumânări. Iar pilda nu întârzia. Parohul îi arăta palma, cu policarul întins în unghi drept, edificându-l imediat asupra gestului: "Vezi tu mâna asta, Tăsică?". "O văd, părinte", spunea smerit omul-femeie-de-serviciu. "Ei, Dumnezeu a lăsat ca degetul mare să
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
de la Paști" ori " Nu se mai vede aleea de restu' curții de câtă frunză s-a pus!" și câte altele. Iar Tăsică tăcea și înghițea, fără să scoată un cuvințel de împotrivire. Dacă el își lua un mic bonus din ceară și lumânări, era corect să depună în regim de urgență și un serviciu suplimentar. Avea și părintele Davidescu dreptatea lui. După câte o asemenea zi frământată, la sfârșitul cinei, parohul îi spunea coanei preotese, oftând adânc: "Nu mai găsești, Lizico
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Grădina Maicii Domnului? A zis! Și atunci? Păi dacă din bogăția asta de grădină nu se fură, atunci de unde, dom'ne, de unde?!" Petrică își cam pierduse răbdarea stând aiurea pe lângă Tăsică, până și-o fi terminând el de rașchetat toată ceara aia, căzut pe gânduri. Așa că hotărî să lase naibii diplomația și să o ia de-a dreptul: "Auzi, bre, înțelesesem că-i vorba dă o cișmea, ceva..." Tăsică clipi de cîteva ori iute, ca și când l-ar fi izbit deodată un
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
la soare, Napoleon se dezumflă și el, apoi Își trase un scaun lângă pat și se așeză. — Ia să vedem, care-i problema? Descartes ridică din umeri, oftând. — Tot spaima de-a te vedea transformat Într-o bilă uriașă de ceară? Descartes negă. — Atunci? — În momentul ăsta, știu doar că nu știu nimic. — Aha! sări Napoleon de pe scaun. Iar ai vorbit cu Socrate. Toată ziua, pisălogul ăla bătrân oprește oamenii pe hol și-i chinuie cu Întrebările. „Ce vrei să spui
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ceva! urlă Împăratul, zbătându-se ca un păstrăv. — Nu pot, Maiestate, bâigui Descartes, căzând În genunchi. Nu sunt sigur de nimic În acest moment. — Ești raționalist, ce naiba! strigă Napoleon Înăbușit, căutând să muște mâna unui franciscan. — Sunt o bilă de ceară și mi-au promis c-o să mă trateze gratis, se văicări jalnic Descartes. Apoi, În timp ce Napoleon era băgat În sac și bumbăcit, filozoful se chirci, făcându-se din ce În ce mai mic, până când din el nu rămase decât o mingiuță alb-gălbuie cu mustăți
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
În lichidul mătăsos al șampoanelor? Să se fi pitit oare printre dunele lăsate de buricele degetelor În cutiuțele de cremă? Un timp, am căutat cu disperare răspunsuri, apoi, pe măsură ce aburul ne-a Înmuiat respirația, am adormit. vasul cu fructe de ceară E curent În sala de așteptare. Văd fluxul de aer de-abia pătruns În incinta spitalului, chemat de indescifrabilul joc al presiunilor care se formează În clădiri. S-a infiltrat Întâi pe sub ușa de la intrare, mângâind Încălțămintea paznicului, a parcurs
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
pereții acoperiți de un tapet verde-cenușiu cu niște modele aurii, ca niște tăieței. În dreapta mea, lângă bibliotecă, este o masă lungă din lemn masiv. Înaintez un pas sau doi, iar lumea Își schimbă Încet perspectiva. Un vas cu fructe de ceară, mascat până atunci de latura bibliotecii, navighează pe lacul mesei Înconjurat de spuma milieului. O pereche de ochelari abandonată pe un teanc de foi privește În gol. Ceva mă atrage Însă dincolo de masă și nu știu ce este, căci partea cealaltă a
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
pierde În luciul din jur. Chiar și pereții, al căror model geometric ar trebui să constituie o structură de rezistență În fața uitării, se descompun. Bezna Înaintează Încet, Înghite și mestecă tacticos. Deja nici nu mai sunt sigură câte fructe de ceară se află În vas, dar știu că unul sau două s-au topit. — De ce nu notezi toate amănuntele astea, dacă sunt atât de importante pentru tine? De ce nu-nregistrezi? — La ce bun? Firesc ar fi ca amintirile să moară odată cu
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
oamenilor fiind acolo doar din Întâmplare. Lobul urechii i s-a scurs, ca un cercel din piele, către obraz, iar sub voaletă se vede cum un colț al gurii i-a coborât, desenând un rictus amar. „Femeia aceasta e din ceară“, Îi șoptesc lui Édouard, cu tonul unei bârfe nevinovate, la care el Îmi strânge palma cu un gest ferm și totuși tandru. Cel așezat pe scaunul din față are ceafa albă ca gulerul cămășii. „Uite, tipul ăsta e din ghips
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
dar atunci, ca și cum visul și-ar consuma de fiecare dată combustibilul În același punct, mă trezesc. — Interesant. Mai vezi ceva În cameră, Joséphine? — Nimic. Ba nu, mai e ceva. Pe masă, lângă telefon, se află un vas cu fructe de ceară. 2012. raport asupra sfârșitului lumii Prezentul dosar a fost realizat de către membrii societății Cumnații lui Dumnezeu, o organizație secretă având sediul la Mizil, care stăpânește lumea Încă de la Începuturile ei. De-a lungul vremii, se spune, din această frăție au
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
să mă urmezi? 7 — Există Mercedesul și restul de mașini. Brazilia și celelalte echipe de fotbal. Tangoul și alte dansuri, spune Roja sorbind o înghițitură de Napoleon de cinci stele de contrabandă, privind la ringul de dans proaspăt frecat cu ceară care lucește sub lumina becurilor verzi ce atîrnă din tavan legate cu niște bucăți de sîrmă ruginită. — Și toată tevatura asta ați pus-o la cale doar de dragul nostru? nu-i vine să creadă Curistului, privind în spatele barului la rafturile
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
Gulie, apucături de ratat, de om care nu mai are nici un scop în viață, zice supărat că muștele sînt încă acolo pe traiectoria lor și tot mai iritat încearcă să le împrăștie cu palmele, dar fără nici un rezultat, trag la ceara din urechi, milițianule, la mătreața din păr, la transpirație, se distrează Gulie, pe căldura asta nu mai scapi de ele, cea mai bună dovadă că ești un dulce, zice Dendé, un adevărat om de zahăr. Curistul își scarpină gîtlejul, cu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
se decupează distinct din zăpada care a acoperit gunoaiele. Câinele lui Ben Îl aude și latră stins, de parcă cineva i-a pus o botniță. Antoniu intră În culcușul lui. Pe dibuite găsește o lumânare pe care o aprinde, așteaptând ca ceara fierbinte să picure din ea pe fundul unei farfurii. Șuvița incertă de lumină, se zbate ca suflată de vânt, Înșurubându-se și deșurubându-se grațios În Întunericul Încăperii. Umbra lui Antoniu capătă dimensiuni grotești, agresive, se scurge pe pereți, pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
scrupule.... Dar toate astea duc mult mai repede spre moarte, decât sărăcia lucie sau mizeria cumplită. Toți visăm bogății, nimeni nu visează mizeria. Antoniu bâjbâie după o lumânare. O găsește și o aprinde, lăsând să se scurgă câteva picături de ceară pe fundul unei farfurioare, ți lipind lumânarea de el. Curenții de aer mișcă mica flacără ca pe un fir de iarbă bătut de vânt și, În lumina ei, chipul lui Kawabata pare un fragment de pictură murală, al cărui dramatism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Purta un costum verde închis care cândva, probabil, fusese considerat elegant și, îmbrăcată astfel, parcă arăta mai puțin rău decât ieri, la gară. Își lustruise pantofii cu bot pătrat. Părul scurt, drept și unsuros, îi înconjura fața palidă ca de ceară, cu trăsături evreiești, ca o perucă tunsă. Ochii înguști semănau cu două așchii negre. Mă întreb, zise ea, dacă vă dați seama câtă consternare le-a produs atitudinea dumneavoastră îngăduitoare. Din nou am fost surprins. — Greșiți, am spus și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Am turnat coniacul. Un timp am stat fără să ne spunem nimic. Camera parcă devenise nefiresc de întunecată. Poate că ceva din ceața de afară se strecurase înăuntru. Una dintre lumânări începuse să pâlpâie și flacăra se stinse sfârâind în ceara topită. Văzând cum dispare, m-a cuprins frica, apoi m-am întrebat dacă identificam corect acel ceva care-mi apăsa inima. Tare v-ați mai grăbit să mă aduceți în fața justiției, i-am spus lui Honor Klein. Ea a continuat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
-mi dau seama ce o făcea - în afara unui aer vag de autoritate - să semene cu fratele ei; căci adevărul este că Palmer era un bărbat frumos în timp ce ea era aproape urâtă. I-am privit atent obrajii supți ce licăreau ca ceara, părul negru, lucios și unsuros, tuns cu brutalitate. Era un model potrivit pentru un tablou de Goya. Numai linia nărilor și cea a buzelor sugerau, cu o putere de convingere evreiască, un posibil rafinament evreiesc. — Sabia e a dumneavoastră? am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]