720 matches
-
strângerea dărilor, supravegherea muncilor obștești obligatorii, făcând, astfel, posibilă realizarea sistemului de fortificații în Dacia, a introdus sistemul de legi beligines, iar pe plan spiritual și-a întărit propriul cult. Prin acțiunile sale ofensive a reușit îndepărtarea pericolului reprezentat de celții situați în sud și în vest, supunerea bastarnilor în est și cucerirea cetăților grecești de la malul Pontului Euxin, întinzându-și regatul de la Pontul Euxin, în est, până la Danubis în Câmpia Panonică, în vest, și de la Munții Haemus, în sud, până la
Burebista () [Corola-website/Science/296676_a_298005]
-
sud, până la mlaștinile Pripetului, în nord, devenind un potențial adversar de temut al puternicei Republici romane. În prima jumătate a secolului I î.Hr. dezvoltarea societății dacice, întărirea aristocrației tribale militare, transformarea ei în clasă politică, iar pe plan extern invaziile celților și amenințarea Republicii romane au constituit un mediu prielnic pentru unificarea tuturor triburilor dacice într-o entitate de tip statal. Conform istoricului Iordanes, Burebista își începe domnia în jurul anul 82 î.Hr., dată care a fost calculată funcție de momentul venirii la
Burebista () [Corola-website/Science/296676_a_298005]
-
înlesnit procesul de uniune cu triburile dacice din arcul intracarpatic, amenințate de triburile celtice ale boiilor și a tauriscilor din Câmpia Panonică. Unificarea triburilor geto-dacice s-a terminat în jurul perioadei 60 î.Hr.-59 î.Hr, când Burebista începe campania împotriva celților de pe Dunărea Mijlocie, din Bazinul Panonic. În această perioadă își mută centrul de putere în munții Orăștiei și capitala la Costești. Regatul lui Burebista a atins întinderea maximă după campania din est, din anul 55 î.Hr., împotriva cetăților de la Pontul
Burebista () [Corola-website/Science/296676_a_298005]
-
mari căpetenii de formațiuni politice devenite acum generali ai lui Burebista". Izvoare antice pentru stabilirea exactă a componenței pe arme a forțelor militare nu există, dar istoricii și istoricii militari sunt de părere, prin analogie cu componența armatelor inamice a celților și romanilor, că armata lui Burebista a fost formată din trupe pedestre, trupe călare, trupe destinate mașinilor de asediu, specialiști în construcția fortificațiilor, flotilă de Dunăre și o flotă a Mării Negre, după cucerirea cetăților pontice. Cavaleria a fost mai redusă
Burebista () [Corola-website/Science/296676_a_298005]
-
presupune că itinerariul urmat de oastea lui Burebista a fost marcat de îngroparea unor tezaure monetare la Tótfalu, Stupova, Bratislava, Simmering etc. Efectul acestei campanii a fost nimicirea totală a tauriscilor și boiilor: Rezultatul a fost o masivă migrație a celților spre vestul Europei, resturile tauriscilor s-au împrăștiat până la Noricum, iar ale boiilor până în Galia, iar hotarele Daciei s-au extins astfel până la confluența râului Morava cu Dunărea Mijlocie, iar stăpânirea lui Burebista ajungând să se învecineze cu cea a
Burebista () [Corola-website/Science/296676_a_298005]
-
ei. Din timpul regelui Eduard I , dependență de parlament , discreditată de conflictele cu aristocrația, regalitatea a ajuns aproape o umbră. Cu toate acestea, Eduard a reușit să reconsolideze autoritatea regală prin mai multe reforme. L-a învins pe ultimul prinț celt independent din Țară Galilor în 1284, câștigând titlul de Prinț al Țării Galilor pentru sine și urmașii săi.Eduard a reușit pentru scurtă vreme să pună stăpânire pe Scoția. În 1307, fiul și succesorul său, Eduard al II-lea al Angliei
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
regiuni din afara granițelor regatului - din Libia, Siria, Canaan sau membri ai așa-numitelor „popoare maritime”. Aceștia din urmă apar ca gărzi de corp pe basorelifurile care îl reprezintă pe Ramses al II-lea, fiind individualizați de coifurile cu coarne. ii celți au fost angajați de liderii lumii elene. Astfel se explică colonizarea de către celți a Galatiei (regiune din Anatolia). Conducătorii eleni ai Egiptului Ptolemeic au utilizat la rândul lor mercenari celți. O bună parte dintre aventurieirii care au fost descriși ca
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
popoare maritime”. Aceștia din urmă apar ca gărzi de corp pe basorelifurile care îl reprezintă pe Ramses al II-lea, fiind individualizați de coifurile cu coarne. ii celți au fost angajați de liderii lumii elene. Astfel se explică colonizarea de către celți a Galatiei (regiune din Anatolia). Conducătorii eleni ai Egiptului Ptolemeic au utilizat la rândul lor mercenari celți. O bună parte dintre aventurieirii care au fost descriși ca mercenari au fost de multe ori motivați din punct de vedere ideologic să
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
al II-lea, fiind individualizați de coifurile cu coarne. ii celți au fost angajați de liderii lumii elene. Astfel se explică colonizarea de către celți a Galatiei (regiune din Anatolia). Conducătorii eleni ai Egiptului Ptolemeic au utilizat la rândul lor mercenari celți. O bună parte dintre aventurieirii care au fost descriși ca mercenari au fost de multe ori motivați din punct de vedere ideologic să sprijine un anumit guvern, nefiind intersați de plata unor sume mari de bani. A fost cazul de
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
în timpul Flaviilor, dar mai ales în timpul împăraților Traian, Adrian și Caracalla. De la fondarea Romei în 753 î.Hr., orașul a rămas neînfrânt din punct de vedere militar (deși a pierdut câteva bătălii), până în 386 î.Hr., când Roma a fost ocupată de celți (unul dintre cele trei triburi principale ale galilor) și, apoi, recuperată de romani în același an. Conform legendei, galii s-au oferit să returneze Roma populației sale în schimbul a cinci sute de kilograme de aur, dar romanii au refuzat, preferând
Roma () [Corola-website/Science/296557_a_297886]
-
urmat pe teutoni peste tot. Bătălia de la Noreia din anul 113 î.H. este descrisă de istoricii antici în mod diferit. Teutonii traversează Rinul și după relatările lui Gaius Iulius Caesar pustiesc Galia, după care vor suferi o înfrăngere în fața celților de pe teritoriul Belgiei. Germanicii (teutoni, cimbri, în plus și ambri, tiguri) pornesc contra așezărilor galezo-romane și vor înfrânge o armată romană în bătălia de la Arausio, (105 î.H.) loc în sudul Galiei. Aici triburile teutonice se vor despărți de cimbri
Teutoni () [Corola-website/Science/314099_a_315428]
-
de la cursul Main până la Dunăre, fiind despărțit de Jură Șvaba prin Nördlinger Ries, regiune presărată cu cratere cauzate de meteoriți. Denumirea de „Alb” a fost preluată din denumirea latină de odinioară a lui „Monte Albuș” (Muntele Alb). Pe când în limba celților denumirea înseamnă „pășune alpina”. Frankenalb cum mai este denumit muntele este continuarea din punct de vedere geologic a munților Jură din Elveția și a Schwäbische Alb. Lanțul Jură se mărginește cu marginea de est a regiunii Nördlinger Ries până la cursul
Jura Franconiană () [Corola-website/Science/313175_a_314504]
-
GERM, unde ar putea pur și simplu să se refere la popoare "înrudite" cu galii. Dacă substantivul ulterior "Germani" provine din acest cuvânt, s-ar putea ca el să provină de la faptul că romanii vedeau triburile germanice ca aliați ai celților. Termenul este folosit pentru prima oară cu sensul de "popoare din "Germania", separate de gali" de Cezar. În acest sens, ar putea fi un împrumut dintr-o limbă celtă, un exonim aplicat triburilor germanice pe baza cuvântului celt pentru "vecin
Triburi germanice () [Corola-website/Science/299636_a_300965]
-
aliați ai celților. Termenul este folosit pentru prima oară cu sensul de "popoare din "Germania", separate de gali" de Cezar. În acest sens, ar putea fi un împrumut dintr-o limbă celtă, un exonim aplicat triburilor germanice pe baza cuvântului celt pentru "vecin". O a III-a sugestie consideră că numele provine direct de la numele hermundurilor. Sugestia că ar proveni din termenul gal pentru "vecin" ia în calcul cuvintele "gair" din irlandeza veche, "ger" din galeză, însemnând "aproape","gearr" din irlandeză
Triburi germanice () [Corola-website/Science/299636_a_300965]
-
ar putea fi de forma: "*kar-", "*ker-", "*gar-", "*gher-". Din câte se pare, germanii nu aveau un endonim care să includă toate popoarele vorbitoare de limbi germanice și să le excludă pe celelalte. Pe de altă parte, negermanii, în principal celți, romani, greci, erau numiți "walha-*" (acest cuvânt este la originea unor cuvinte precum Wales, Vlahi, Valonia etc.). Cuvântul generic "țiuda-*" ("oameni") (care apare în numeroase nume proprii, precum "Thiud-reks" și, de asemenea, în etnonimul "Suedezi" din engleza veche "sweo-ðēod") nu
Triburi germanice () [Corola-website/Science/299636_a_300965]
-
Ancean, Mureșan etc. Nicula a făcut parte până în 1919 din comitatul Solnocului Interior (Solnoc-Dăbâca), iar apoi din județul Someș. Conform recensământului din 1930 populația Niculei era de 848 locuitori, dintre care 826 greco-catolici, 10 ortodocși, 6 romano-catolici și 6 reformați. Celt - din bronz; datare repertoriu: bronz final . În contextul unirii ecleziastice cu Biserică Romei la sfarsitul secolulului al XVII-lea, iezuiții prezenți cu acest scop în Transilvania au consemnat în 1699 lăcrimarea icoanei de la Nicula, ocazie prielnica pentru stimularea pietății populare
Nicula, Cluj () [Corola-website/Science/300344_a_301673]
-
gara TGV ("Train Grande Vitesse"- tren de mare viteză), orașul este legat de căi rutiere cu regim de autostradă. Calea ferată care descrie un cerc în jurul orașului Metz îl leagă pe acesta de Bruxelles, Lyon și Bale. Metz este cetatea celților lui Médiomatriques, de la care și-a primit numele. După cucerirea romană, Metz devine unul dintre principalale orașe ale Galiei. În anul 451, orașul este jefuit de hunii lui Attila. La începutul Evului Mediu, Metz a fost capitala regatului Austrasia. La
Metz () [Corola-website/Science/297312_a_298641]
-
Începând cu secol IX î.Hr., celții, fenicienii, grecii și cartagii au intrat în Peninsula Iberica, urmați de Republică Română, care a ajuns în secolul ÎI î.Hr.. Limba de acum a Spaniei, religia și sistemul juridic dăinuie din perioada română. Cucerita de vizigoți în secolul V d.
Istoria Spaniei () [Corola-website/Science/298458_a_299787]
-
pólisul (orașul) grecesc Histria în anul 480 î.Hr. Ea a fost urmată și de alte emisiuni de monedă ale polisurilor grecești din Dobrogea. Geto-dacii foloseau monede macedonene, apoi au început să emită monede proprii din argint, asemănătoare cu cele ale celților, pentru ca apoi să emită celebrii kosoni de aur. De asemenea monedele romane, cum sunt denarii republicani sau imperiali, au pătruns și ele pe teritoriul Daciei, înainte chiar de ocupația romană, dar au continuat să circule și după retragerea aureliană, fiind
Leu românesc () [Corola-website/Science/297256_a_298585]
-
geți au impus frică de zei și concordie prin abilitați și magie, bucurându-se astfel de un statut înalt”. Co-guvernarea preot-rege în (regele fiind în cele din urmă, mult mai puternic) este similară cu relația Enaree-rege (la sciți), druid-rege (la celți) și chakravartin-yogin (în India), urmând astfel un model comun în nordul Eurasiei al acelor vremuri. În afară de Zamolxis/Zalmoxis (numit și Gebeleizis de către unii dintre ei), dacii mai credeau și în alte zeități, Derzelas și Bendis, cu toate ca existența lor nu a
Dacia () [Corola-website/Science/296620_a_297949]
-
Numărul mare de monede romane republicane descoperite pot fi explicate și în acest sens, nu doar prin relațiile comerciale înfloritoare între lumea dacică și cea greco-romană. Cele mai importante influențe în prelucrarea metalelor și în alte meșteșuguri erau cele ale celților și ale grecilor, astfel că podoabele și obiectele din metal prețios găsite la săpăturile arheologice dau dovadă de multă măiestrie. Totodată aceste influențe culturale demonstrează vechimea societății geto-dace și întinderea țării lor, care au făcut posibile contactele cu celții și
Dacia () [Corola-website/Science/296620_a_297949]
-
ale celților și ale grecilor, astfel că podoabele și obiectele din metal prețios găsite la săpăturile arheologice dau dovadă de multă măiestrie. Totodată aceste influențe culturale demonstrează vechimea societății geto-dace și întinderea țării lor, care au făcut posibile contactele cu celții și grecii. "Geto-daca" este o limbă indo-europeană, aparținând limbilor tracice și fiind astfel înrudită cu limba ilirilor. Ea a fost încadrată convențional în grupa satem, conform acestei încadrări, ea înrudindu-se cu limba vechilor locuitori baltici și cu idiomurile slave
Dacia () [Corola-website/Science/296620_a_297949]
-
ca fiind urmașii geților lui Burebista si Deceneus, lucru explicat de unii istorici prin apropierea fonetică a celor două cuvinte. Confruntat cu situația gravă din provinciile Spania și Galia, care se separaseră de Imperiul Roman și își proclamaseră un Impărat Celt, și cu devastarea provinciilor din Balcani de către Goți, Carpi și alți Barbari, Aurelian (270-275) a retras administrația și restul trupelor din fosta provincie Dacia Traiana, și a stabilit cetățenii romani la sud de Dunăre, în Moesia, creând provincia Dacia Aureliană
Dacia () [Corola-website/Science/296620_a_297949]
-
de echitație erau caracteristice paradelor cavaleriei române. Scriitorul militar grec Arrian le descrie în cartea sa "Artă tacticii militare" ("Techne Taktikē") unde spune că acestea provin din unități de cavalerie ne-romane din rândul auxiliarilor români ("auxilia"), în special gali (celții continentali) și iberici. Jocul Troiei, cu toate acestea, era pur ceremonial și îi implică numai pe cei care erau prea tineri pentru serviciul militar. "Lusus Troiae" a fost "reînviat" de Iulius Caesar în 45 sau în 46 î.Hr., posibil datorită
Lusus Troiae () [Corola-website/Science/320623_a_321952]
-
lor au fost deschise, din anul 1854, școli în limba armeană care au funcționat până în 1937. Rolul udinilor (albanilor) ar fi acela de substrat in formarea azerilor moderni, conform ideologiei oficiale a Republicii Azeraidjan. Acesta ar fi comparabil cu rolul celților în formarea națiunilor franceză și engleză. La 26 mai 2003, cu o întarziere politic semnificativă, și sub influența înfrângerilor azere din Karabahul de Munte, a fost reformată și înregistrată Biserica și Comunitatea Albană - Udină din Republica Azerbaidjan. Udinii, a caror
Albania Caucaziană () [Corola-website/Science/303971_a_305300]