887 matches
-
singura cu respirația veritabilă, mi se pare bicisnică și fadă. A fost între noi și o încercare de menaj. Câteva minciuni acasă, și Irina a putut merge cu mine într-un sat mic în mijlocul munților, lângă Sinaia. Casă țărănească, cu cerdac, cu patru camere și cu antrețel la mijloc. Camera noastră cu oale pe pereți, cu perne multe cu broderie românească, cu mobile țărănești diferite. Când ne-am găsit acolo, exultam, ne amuzam pe socoteala camerei. Găseam colțuri stil "Louis XIV
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
camerei. Găseam colțuri stil "Louis XIV", "Louis XV" (un scăunaș cu trei picioare) sau "Empire", și ligheanul reprezenta epoca burgheză a lui Louis-Philippe. Viață pașnică de studii. Seara, culcarea la ora nouă. Mă sculam cu soarele și citeam singur pe cerdac. Peste trei ore mă întorceam și o găseam încă adormită. O trezeam plimbîndu-mi mâna rece în lungul corpului ei fierbinte. Se alipea somnoroasă de mine, oferindu-se. Citeam sau pictam în grădină. O certam uneori că nu era exactă la
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nimic, lăsa să treacă timpul, întîrzia la muncă, nu se uita la ceas, vorbea o mulțime pentru nimica, dar încolo eram fericiți. Ne identificam și nu ne permiteam nici o inițiativă personală. Pretutindeni împreună și singuri. Am avut și distracții. Din cerdac, printre pomii foșnitori, o lună enormă, anume pentru noi părcă, fără să fi știut dinainte, într-o eclipsă s-a acoperit și s-a descoperit, tulburând culorile de alb și negru lăsate pe frunze și pe iarbă. A fost și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
veșnic prezent, melancolic, gânditor, cu ochii țintă spre ea - uneori îmi luam curajul s-o privesc drept în ochi - veșnicunde era ea, veșnic pe o bancă în preajma ei. Apoi, cum mă sculam, treceam pe la ea. Avea o casă cu un cerdac lung spre drum. Treceam, mă uitam pe furiș oarecum, dar tocmai de asta destul de... suspect. Treceam înapoi. Apoi după amiază iar treceam spre casă. Toată vremea făceam analiză. Mă iubește ori nu? Interpretam toate privirile ei, toate faptele, locul unde
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ochii de mine - un zâmbet necunoscut încă, abia schițat, un zâmbet de provocare, un zâmbet de femeie, al femeii care abia începea se apară în cei șaisprezece ani ai ei... Aproape în fiecare seară stau de vorbă cu Adela în cerdac. Doamnele se retrag devreme. Adela arată o simpatie atentă, aproape supusă "maestrului". E mai personală însă în opinii decât altădată. Dar ce se petrece în ea? Când vorbește, totdeauna parcă ar mai avea ceva de spus. Are reticențe subite și
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
umerii. (E atât de femeie și de copilăresc suavă!) I-am ținut mâna într-a mea poate mai mult decât trebuie. M-a luat acasă la ea. M-au oprit la masă. (Aceasta se întîmplă mereu.) Seara, am stat în cerdac, cu două lumânări în globuri de sticlă, ca întotdeauna. Mi-a povestit drumul ei la Piatra, cu impresii, stil și înțepături femeiești: "Ai văzut vreodată Ceahlăul din Dealul Balaurului? O colosală miniatură a lui însuși, un bibelou uriaș cu subiectul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și a dat storul în jos, ca să se culce... Există în univers imagine mai încîntătoare decât o femeie înaltă și zveltă, frumoasă și elegantă, care se dezbracă încet, alene, cu gândul aiurea, zâmbind unei amintiri, unei așteptări? Adela era în cerdac cu doamna M... Treceam la poștă. Am salutat. Ea, cu o înclinare din cap abia perceptibilă, mi-a zâmbit toată. E o spontaneitate, uneori, o uitare de sine în femeia asta, stăpână pe faptele ei până la calcul, care îmi dezarmează
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mișca venind din munte. - Ne-apucă ploaia! Să fugim! Am pornit repede la vale. Dar ploaia trecu cotropitoare peste Târgu-Neamțului, înaintînd triumfal înspre Moldova și trimițând până la noi frânturi umede de vânt, ca niște șfichiuri nevăzute. Doamna M... era în cerdac. - Am o foame de lup! strigă Adela de pe scări și se repezicu gura deschisă la doamna M... s-o mănânce... în sărutări. - Ce-i cu voalul tău, Adela? Și de unde ai găsit tu atâția scai? Ai făcut nebunii destule? - Destule
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ca s-o tolerez. Când am ieșit, Adela zâmbea cu înțeles: "Am să-i pun venin la inimă coanei Anicăi. Am să laud evreica asta tot timpul mesei." Dar n-a fost nevoie să aștepte masa. Coana Anica era în cerdac. Adela și-a jucat rolul perfect, căci, de la doamna Sabina a trecut la neamul evreiesc întreg, profesând în pofida coanei Anicăi un filosemitism absolut, agravat cu declarația că toate prietenele ei din școală erau evreice, Betty Goldenberg, Rașela Weissmann, Suzana Haimsohn
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
când îi era somn... Părea că-i expiră voința... Acum doarme în căldura propriului ei corp tânăr, cu umerii largi, cu sânul delicat... I-am scris să-mi răspundă dacă n-a răcit. (Aseară, când am ajuns aici, termometrul din cerdacul meu arăta zece grade.) "Cum puteam răci, când temperatura era atât de ridicată? - Adela." Ridicată? Temperatura mea? Atunci mă persiflează. A ei? Atunci mă persiflează și mai crud. Iar dacă nu mă persiflează... Imposibil!... Dimineața asta s-au petrecut mici
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Atunci mă persiflează și mai crud. Iar dacă nu mă persiflează... Imposibil!... Dimineața asta s-au petrecut mici evenimente extraordinare. Erau abia zece ceasuri când m-am dus la ea. Niciodată încă n-o vizitasem înainte de prânz. Am găsit în cerdac pe cele două doamne. Doamna M..., mai bine dispusă în ultimele zile, îmi vorbea de Văratic. Adela, în odaie, își isprăvea de aranjat părul la oglindă, care-i încadra bustul în rama ei cafenie. Vedeam două femei, din fiecare o
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
se perindau prin cap, într-o solilocvie mută... La un moment, privindu-mă serios și fix, plecă ușor capul, schițând gestul care înseamnă "da"! La plecare, m-a condus până la poartă. Când eram destul de departe, ca să nu audă cei din cerdac, am întrebat-o, afectând un interes pur intelectual, de informație, ce a voit să-mi spună cu semnul ei afirmativ. - Nu știu despre ce vorbești, a spus ea prea repede. Apoi,atingîndu-mi în treacăt cu degetul pălăria, pe care o
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mai exact, lucide, ceea ce e același lucru. După prânz, ploaie măruntă și rece. Tăcere pretutindeni. Parcă n-a fost niciodată lume și zgomot. Adela m-a însoțit până acasă. Întețindu-se ploaia, a intrat la mine. Am stat, firește, în cerdac. A fost serioasă și simplă. A fost fata de altădată. Cu fața ei copilărească și cu talia acum ascunsă în pelerină, iluzia era totală. Eu m-am conformat instinctiv. Am fost "maestrul". N-am îndrăznit s-o întreb din nou
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
care suspină după ea și poate gata să-i facă declarații, acum când, prin accentuarea contrastului cu dânsa, simțeam și mai mult nepotrivirea anilor. Dacă pelerina n-ar fi schimbat-o în fata de altădată și dacă nu era în cerdacul casei mele, oarecum în puterea mea, desigur că nu i-aș fi spus să se căsătorească. Dar strategia mea fu pedepsită. Acel "poate" îmi duce gândul până la ipoteza unui bărbat cu care s-a și înțeles. Poate chiar să-și
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
pe cap, până aproape peste ochi. Trebuia să ne întoarcem cu totul ca să ne vedem. Îmi părea o școlăriță îndrăzneață și cochetă. Ce fragedă e fața unei femei tinere încadrată de gluga neagră a pelerinei! Am găsit-o plimbîndu-se în cerdac. M-a invitat să stau și a continuat să se plimbe. Mi s-a părut puțin agitată și puțin izolată sufletește de mine. E pentru prima oară când ea se plimbă și eu stau jos. Orice om care umblă are
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
zi după începutul ei, are ceva comic. Și a venit așa de discret și de modest - o ușoară picurare pe frunzele copacului de la geam, într-o seară, pe la aprinsul lumânărilor. Dar aerul modest era - furișare. Am găsit pe Adela în cerdac, îmbrobodită și cu o haină scurtă, blănită. Fața ei ieșea atât de mică și de spirituală din broboada neagră de lână împletită! Și gândul că haina groasă îi păstrează căldura... Citea Război și pace. E abia la volumul al doilea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Epiderma ei fină ilustra, în adevăr eclatant, generalizarea maestrului. Și cunosc destul de bine anatomia ca să știu că de la vârful degetelor piciorului și de la vârful degetelor mânii pielea se afinează treptat, izolând tot mai puțin pulsația vieții. Când a venit în cerdac, mi s-a părut curios că-i simplă și naturală, ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic... Dar de unde putea să știe, ba încă să și realizeze, ceea ce se întîmplase, că de azi înainte demența mea a intrat într-o
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
acasă, glasul Adelei mă chemă cu o duioasă ironie: - Cher maître, mâine mergem iar să admirăm pe Venera din Oșlobeni?... În ogradă, asistată de o servitoare, făcea dulceață de zmeură pentru doamna M... A trebuit să stau cu doamnele în cerdac. Adela privea cu zâmbete complicate cursa în care căzusem. În sfârșit, mă chemă la ea, "să-i țin de urît". Înfierbântată de căldură, avea câteva per-le fine pe decolteul mic, de un alb secret și tulburător. Se mișca la
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
un albastru dens, dur - concret. Munții Văraticului, din stânga, creșteau în măsura în care suiam dealul, ca să descrească din nou când coboram spre Târgu-Neamțului. Căldura se întețea. Aerul începea să joace deasupra câmpiei, încercînd miraje abia conturate. ... Adela! La ora asta era desigur în cerdac, pe scaunul ei pliant, cu șalul împletit pe umerii largi, pe brațele rotunde, pe bustul înalt, cu ochii pe jumătate închiși de lumina soarelui, filtrîndu-și azurul printre genele lungi... Ochii ei albaștri... Culoarea cerului pentru un detaliu organic!... Abandonarea extatică
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
spre noi o singură dată, adunând, scăzând, înmulțind și împărțind ațe plus bețe (acșbc), în timp ce noi jucam cărți, citeam romane proaste și redactam scrisori în proză și în versuri către duducile de prin vecini, un glas de violină anunță din cerdac: "V-am adus poșta!", și în ușa deschisă apăru o fetiță cu ten cald, simpatic, de țigancă, cu capul aproape prea mare, care o făcea și mai simpatică, cu ochii veseli, timizi, rugători, și cu nasul coroiat, care o făceau
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
medic, când o să trec prin Pașcani. M-a răsplătit anticipativ cu un torent de mulțumiri și cu privirea celor mai lăcrimoși și mai buni ochi din lume. Soarele a inundat valea. E cald peste măsură și o lumină orbitoare. Pe cerdacuri, la drum, domnii stau în cămașă, fără nici o rușine măcar de femeile care trec, dacă nu de cele din familia lor. Nevoia trupului a devenit la ei dreptul sacru al trupului. Bretelele, sprijinite pe umeri ca niște hamuri, fac
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
adâncul vieții ei. ...Și doar, gândind bine, nu e decât un om! Insomnie. Imaginație rebelă... Au început să ciripească rîn-dunelele, în secret: se face ziuă... Peste trei ceasuri o văd, tânără, înaltă. Plecăm la Văratic. Dimineață am așteptat-o în cerdacul ei să se îmbrace. Știam că e în dosul storului dat în jos, la un metru de mine. Zgomote, la răstimpuri, produse de saltarele scrinului, de ușa garderobei, anunțau etapele toaletei. O vedeam, prin auz, îmbrăcîndu-se. A apărut peste un
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
nou pe Adela lângă mine, întreagă, cu mersul viu, cu coatele lipite de corp, cu brațele mișcîndu-se liber în ritmul pașilor grăbiți, ca în adolescență. Ajungând între case, Adela și-a pus pălăria de paie și de dantele trandafirii. În cerdacul unei chilii, o maică tânără servea la masă pe un ofițer, care nu era deloc bătrân și cu care se vedea a fi în termeni de perfectă camaraderie. - Un ofițer și o maică! exclamă Adela.Ea nu cunoștea obiceiurile locului
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
în lături. Își luă însă numaidecât și din plin aerele de grande-dame, dar nu și vocea sonoră, pe care o încerca fără să reușească. Își așeză din nou pala de păr pe jumătatea stângă a frunții. Apariția doamnei M... în cerdac m-a contrariat, dar a fost bine-venită: atitudinea stânjenită a Adelei nu era de natură să-mi fortifice voința. Urmă un schimb de vorbe neînsemnate cu doamna M..., la care Adela abia dacă luă parte. Intra mereu în casă, într-
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
auscultare - nimic. M-a consolat (ea pe mine!): "Nu te speria, are să-mi treacă". Nu găsisem nimic anormal, dar tocmai ignoranța cauzei m-a alarmat peste măsură. Indicând doamnei M... câteva măsuri, cunoscute și de ea, m-am dus în cerdac. Când mi s-a permis din nou să intru, Adela avea pala de păr așezată exact la locul ei, pe jumătatea stângă a frunții, și un alt capoțel, mai bogat în dantele și panglici, iar pe pat și la îndemîna
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]