378 matches
-
asupra criticei și la care au răspuns cei mai de seamă reprezentanți ai ei” (ibid., p. 216). Critica înțeleasă ca formă de artă, abolirea discriminării între „maeștrii criticii” și „critica maeștrilor” prezidează și la alcătuirea antologiei de critică franceză De la Chateaubriand la Mallarmé (1938). Volumul are ca obiect critica scriitorilor francezi romantici și postromantici, iar eșantioanele sînt extrase, adesea, din chiar operele literare ale acestora. Deloc întîmplător, cartea e dedicată memoriei recent dispărutului Albert Thibaudet. Referințele la critica modernă franceză - cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Pictura românească interbelică. Un capitol de artă europeană, Editura Meridiane, București, 1996 Perpessicius, Mențiuni critice, București, Editura Casa Școalelor, I (1923-1927), 1928; Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, II (1927-1929), 1934; III (1929-1931), 1935; IV (1931-1932), 1938 Perpessicius, De la Chateaubriand la Mallarmé. Antologie de critică literară franceză, traducere și note de Perpessicius, Editura Fundației Regale pentru Literatură și Artă, București, 1938, ediție îngrijită și postfață de Dumitru D. Panaitescu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1976 Petrescu, Radu, Meteorologia lecturii, Editura Cartea Românească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
frumusețea e la fel de sacră ca egoismul”1. „Paradis al aristocraților spiritului”, „concretizare a unui vis atemporal și universal”, dandysmul ar părea limitat totuși, dacă nu Într-un timp, atunci măcar Într-un spațiu: cel al bătrânei civilizații occidentale. Dar lui Chateaubriand, de pildă, sau lui Fromentin li se pare a Întrezări ceva din stilul dandy chiar și În inima ținuturilor exotice, În America, Africa sau Arabia. Chateaubriand, susține Baudelaire, a dat de bărbați ce Întrupau această „instituție vagă, la fel de ciudată ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
un timp, atunci măcar Într-un spațiu: cel al bătrânei civilizații occidentale. Dar lui Chateaubriand, de pildă, sau lui Fromentin li se pare a Întrezări ceva din stilul dandy chiar și În inima ținuturilor exotice, În America, Africa sau Arabia. Chateaubriand, susține Baudelaire, a dat de bărbați ce Întrupau această „instituție vagă, la fel de ciudată ca și duelul”, tocmai „prin păduri și pe malul lacurilor Lumii Noi”. Legilor dandysmului (care e, după același Baudelaire, o instituție În afara legilor) li se supun toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
omițând câteva episoade anterioare apariției Frumoșilor, meritul devotatului dandylog francez nu poate fi știrbit. Vom vedea pe parcurs, prin simpla evocare a unor nume și locuri, cum, În timp, harta Dandyland se extinde nemaipomenit. Din America de Nord, care Îi dezvăluie lui Chateaubriand ceva din eleganța dandy În stilul unor băștinași, până În Argentina, unde căpitanul Andrews vede un „gaucho dandy”, drapat În poncho și fumând o țigară uriașă, din Italia, Spania, nordul Africii, Orientul Mijlociu, până În răsăritul Europei, la Moscova sau Sankt Petersburg, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Davies, Lady Morgan, dar și câțiva ofițeri stabiliți temporar pe teritoriu francez (locotenentul Francis Hall, căpitanii William Jesse și R. Gronow) nu contenesc să guste farmecul saloanelor și cafenelelor pariziene, după cum contele d’Orsay, contele de Mornay, contele Wa³evski, Custine, Chateaubriand, Barbey d’Aurevilly contemplă, când mai rezervați, când cu Încântare, stilul high life al Londrei. Toți sau aproape toți depun mărturie În scris despre unul din polii fascinației lor - dandysmul. Memorii, jurnale, Însemnări de călătorie, pagini de eseu, romane Împânzesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Bonaparte, Brummell și Byron Însuși. Astfel că atunci când, descins din Paris În 1821, contele d’Orsay răsare la Londra spre a prelua ștafeta eleganței, dandysmul englez se află În declin. Cel puțin așa li se pare francezilor, În frunte cu Chateaubriand. Celebrele sale Memorii de dincolo de mormânt ne descriu o făptură ce nu pare a avea nimic În comun cu un dandy: „La 1822, un fashionable oferea privirii chipul cuiva nefericit și bolnav, destul de neîngrijit, cu unghiile lungi, cu barba lăsată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
unghiile lungi, cu barba lăsată să crească aiurea, cu pletele În vânt, cu o privire adâncă, sublimă, rătăcită, fatală, cu buzele strânse a dispreț pentru Întreaga seminție, cu sufletul obosit, byronian, Înecat În dezgust și În misterul ființei”. Poate că Chateaubriand exagerează, poate că nu vede, așa cum o va face Barbey d’Aurevilly, originalitatea de substanță a stilului dandy. Oricum, el nu e singurul care percepe fenomenul doar prin ceea ce dandysmul are mai ostentativ și superficial. Ironii și sarcasme vin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ocară. O Lady În Clublandtc "O Lady În Clubland" Și cu toate acestea, nimic nu poate stăvili, În jurul lui 1830, În plin avânt romantic, o nouă repliere a dandysmului pe ambele țărmuri ale Canalului Mânecii. Primul care presimte schimbarea e tot Chateaubriand, când se mai Întremează descriind prezentul dandysmului: „Din fericire, azi lucrurile nu mai stau astfel. Un dandy autentic are aerul cuceritor, distant, insolent, o toaletă Îngrijită, mustața sau barba tunse cu grijă ș...ț”. La fel și Alfred de Musset
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dandysmului. După unii istorici, până pe la 1830, francezii par totuși să fie mai degrabă rezervați când vine vorba despre dandysmul englez, În ciuda strădaniilor unui grup restrâns de tineri bărbați de a-l imita. Să ne reamintim primele impresii ale unui Chateaubriand sau Stendhal, care, de pildă, În 1822, Îi ridiculizează („niște nătărăi care nu știu altceva decât să-și lege bine cravata”), chiar dacă mai târziu, În Roșu și negru, părerile se nuanțează. Un autor puțin cunoscut, Eugène Ronteix, scrie la 1829
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
1860, Baudelaire proiectează Dandysmul literar, el știe deja care ar fi cele două mari linii de forță ale „câmpului dandy”. Pe de-o parte, Freneticii byronieni, romantici, revoluționari, pe de alta, mai așezații conservatori, descinși din spiritul catolic al lui Chateaubriand: Barbey d’Aurevilly, Joseph de Maistre, Custine. Unii străbat ambele tabere, după cum le trec anii (Gautier și Barbey, de pildă). Fără putință de tăgadă este Însă faptul că, spre 1840, dintre cele două mari modele - Byron și Chateaubriand - câștigă tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
al lui Chateaubriand: Barbey d’Aurevilly, Joseph de Maistre, Custine. Unii străbat ambele tabere, după cum le trec anii (Gautier și Barbey, de pildă). Fără putință de tăgadă este Însă faptul că, spre 1840, dintre cele două mari modele - Byron și Chateaubriand - câștigă tot mai mulți adepți cel de-al doilea. Deși mai toți susțin că atât de contorsionatul dandysm se află În declin pe malurile Senei, dandy-i continuă să Împânzească saloanele, cafenelele, cluburile. Doar că nu sunt priviți cu mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Au defilat pe zeci de pagini (parte din ele publicate 1) Gorgona Medusa, Penthesileea, Lysipe, Myrina, Tecmessa, Alcippe, Hypolita, Antiope, Melanippe, Camilla, Brunhilda, Bradamante, Clorinda, Marfisa, Velleda, Hauteclaire-Stassin, Sylvabel, domnișoara de Maupin. De la eroinele lui Homer, Virgiliu, Boiardo Ariosto, Tasso, Chateaubriand, Barbey d’Aurevilly, Gautier până la Albertine a lui Proust sau Orlando a Virginiei Woolf. Și până la personajele de bandă desenată, din filme și jocuri pe computer. Toate, luptându-se - la propriu, la figurat - cu bărbații În ale căror mreje cad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
care i se anunță Încă de pe acum „convulsivă”. Călătorește mult, studiază, scrie, publică, se Îndrăgostește În repetate rânduri, ține la doar 24 de ani primul discurs În Camera Lorzilor, are succes cu tot ceea ce face. „Un zeu”, „un geniu”, crede Chateaubriand. Roger Kempf și-l imaginează pe Byron Într-un vis-à-vis cu Jean-Jacques Rousseau, mânat de ambiția de a fi diferit, profund altfel, așa cum vrea să pară Chateaubriand Însuși (și el un fel de dandy) atunci când refuză să se compare cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Camera Lorzilor, are succes cu tot ceea ce face. „Un zeu”, „un geniu”, crede Chateaubriand. Roger Kempf și-l imaginează pe Byron Într-un vis-à-vis cu Jean-Jacques Rousseau, mânat de ambiția de a fi diferit, profund altfel, așa cum vrea să pară Chateaubriand Însuși (și el un fel de dandy) atunci când refuză să se compare cu marele poet englez. Byron dorește să spună În scena următoare că e incomparabil: „El șJean-Jacques Rousseau, n.n.ț scrie În proză, eu - În versuri; el e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
scofâlciți, cu părul alb”. E văzut purtând Înfășurat după gât un boa de duzină, roșcat, o blană ordinară, râvnită doar de bietele lucrătoare. Exasperarea, ca un ultim strigăt Încărcat de ură, izbucnește Într-o scrisoare către Ancelle, În 1866: „În afară de Chateaubriand, Balzac, Stendhal, Mérimée, de Vigny, Banville, Gautier, Leconte de Lisle, toată pleava modernă Îmi face silă. Academicienii voștri, oroare, liberaliștii voștri, oroare, virtutea, oroare, viciul, oroare, stilul curgător, oroare, progresul, oroare”1. În același an poate fi văzut, iarna, rătăcind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
nu mai puțin al țigării. Dar și: Harold Acton, Aragon, Leopold von Andrian, Hermann Bahr, Roland Barthes, Antoine Bibesco, ducele de Bisaccia, Paul Bourget, David Bowie, Paul Bowles, Arthur Breisky, Truman Capote, Illan de Casa-Fuerte, Boni de Castellane, Arthur Cravan, Chateaubriand, Csáth Géza, Rubén Darío, Eugène Delacroix, Serghei Diaghilev, Charles Dickens, Alfred de Dreux, Marcel Duchamp, Scott Fitzgerald, Brian Ferry, Serge Gainsbourg, Jean-Paul Gaultier, André Gide, Marsen Hartley, Hugo von Hofmannsthal, Brian Howard, Alfred Jarry, Ji-í Karásek ze Lvovic, Udo Kier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
În Închisoare și eliberată abia după moartea lui Robespierre. Vremurile se schimbă, iar ce a mai rămas din familia de Custine, mamă și fiu, Își reintră În drepturi și În viața marilor saloane pariziene. De atunci datează legătura Delphinei cu Chateaubriand, pe care micul Astolphe Îl venerează. Din 1811 cei doi Custine Încep să călătorească. Educația sensibilului tânăr prin ore private capătă abia acum amploare, la capătul unor lungi și pline de farmec peregrinări În Germania, Elveția, Italia. Restaurația Îi aduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
În două cărți de un succes copleșitor: Scrisorile din Rusia și Rusia la 1839. Apoi, ca Într-un du-te-vino al norocului și dezastrului, se simte tot mai singur, după ce, la jumătatea secolului, Îi dispar mare parte din cei apropiați: Chopin, Chateaubriand, Balzac, Doamna de Récamier. Înainte de a se stinge din viață, În 1857, Își lasă prin testament toată averea fidelului de Sainte-Barbe, care Însă Îl urmează la doar câteva luni. Un om cu destin tulburat, ca al multora dintre Eleganți, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
la o brișcă; și atunci când nu are nici douăzeci și cinci de centime, și atunci când aruncă cu bani de aur În dreapta și-n stânga, el este Întotdeauna expresia unei Înalte gândiri și domină societatea. Când dl Peel intră la dl viconte de Chateaubriand, se trezi cu uimire Într-un cabinet al cărui mobilier era În totalitate din lemn de stejar: ministrul de zeci de ori milionar simți dintr-o dată cum toate piesele din aur și argint masiv, la mare preț În Anglia, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
va bucura Întotdeauna, oricare ar fi vremurile, de o fizionomie distinctă, cu totul aparte. Dandysmul e o instituție vagă, tot atît de ciudată ca și duelul; foarte veche, de vreme ce și Cezar, Catilina, Alcibiade ne oferă tipuri strălucite; foarte generală, de vreme ce Chateaubriand a Întîlnit-o În pădurile și pe malul lacurilor din Lumea Nouă. Dandysmul, instituție În afara legilor, are legi riguroase cărora li se supun cu strictețe toți membrii, oricare le-ar fi, de altminteri, impetuozitatea și independența caracterului. Romancierii englezi au cultivat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
eleganța se va bucura Întotdeauna, În toate timpurile, de o fizionomie distinctă, cu totul aparte. Dandysmul este o instituție vagă, la fel de ciudată ca și duelul; foarte veche, deoarece Cesar, Catilina, Alcibiade sunt exemple strălucitoare În acest sens; foarte generală, deoarece Chateaubriand a Întâlnit acest tip În pădurile și pe țărmurile lacurilor Lumii Noi ș...ț Dandysmul, care este o instituție În afara legilor, are legi riguroase cărora li se supun toți membrii ei, oricare ar fi, de altfel, vivacitatea și independența caracterului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
lui congenitală la spiritul vremii sale, separația radicală, prin mijlocirea disprețului, Înțeles ca o tehnică ascetică de apărare a unicității sale, de indistincția și trivialitatea celorlalți. La Byron, unul dintre protagoniștii ostentativi ai acestui stil de viață, ca și la Chateaubriand, unul dintre protagoniștii săi disimulați (amândoi contemporani cu George Brummell), dandysmul Îndeplinește o evidentă funcție compensatorie. Neputându-și domina, În mod nemijlocit, epoca, asemenea lui Napoleon, ei intenționau o dominație indirectă și paradoxală tocmai prin mijlocirea elementelor care Îi separau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
a rămas În amintirea urmașilor În primul rând prin costumația sa. Or, cum Aubrey de Vere atrage atenția povestitorului prin „făptura sa din afară”, prin modul ciudat În care se armoniza Înfățișarea cu costumația sa, o referire la Byron, la Chateaubriand sau la nenumărații byronieni din secolul trecut (fascinația personalității poetului englez s-a exercitat și asupra lui Stendhal și asupra lui Barbey d’Aurevilly, cei doi scriitori pomeniți În Remember) ar fi Îndreptat gândul cititorului spre alte componente ale personalității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
colegă de facultate. În general, aștepta să se ridice un tip și pleca imediat pe urmele lui; i se părea mai puțin rușinos să meargă la filme porno cu un prieten. În general, se Întorcea acasă către miezul nopții, citea Chateaubriand sau Rousseau. O dată sau de două ori pe săptămână, Bruno se hotăra să-și schimbe viața, s-o ia Într-o direcție total diferită. Iată cum proceda. Mai Întâi se dezbrăca gol pușcă, se privea În oglindă: trebuia să Împingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]