508 matches
-
auzi un ciocănit puternic, strident. Am deschis ușa și în prag stătea șoferul lui Jones, un negru bătrân și zbârcit, cu ochi gălbui, răuvoitori. Purta o uniformă neagră cu tighele albe, o centură tip Sam Browne, un fluier nichelat, un chipiu Luftwaffe fără însemne și moletiere din piele neagră. Nu era nici urmă de Unchiul Tom în acest negru bătrân cu părul alb ca bumbacul. Intră cu pas de om suferind de artrită, dar cu degetele mari înfipte în centură, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
era nici urmă de Unchiul Tom în acest negru bătrân cu părul alb ca bumbacul. Intră cu pas de om suferind de artrită, dar cu degetele mari înfipte în centură, cu bărbia semețită spre noi și fără să-și scoată chipiul. — Totu-i în regulă pe-aici? i se adresă el lui Jones. Sunteți aici sus cam de multișor. — Nu chiar, ripostă Jones. A murit August Krapptauer. Fuehrer-ul negru al Harlemului trecu repede peste această veste. — Toți mor, toată lumea moare, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
ce zic eu poliție (ce zic eu dispersare!), lumea atârna în întuneric, se frecau doi sau trei, prostiuțele continuau în camere, și pe la două dimineața tanti Silvia sărea disperată din așternut și suna la poliție. Venea mereu același buhăit cu chipiu, care se umfla în pene cu autoritatea lui, cerea să se facă liniște, dar nu știu cum o făcea, că parcă nu era convins, se apleca puțin de șale, punea mâinile în șold, zicea că femeia asta nu poate să doarmă, aveți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
șoferului se deschise și coborî un soldat În uniformă. Se aplecă și deschise portiera din spatele lui și-o ținu așa până ce coborî o femeie tânără Îmbrăcată În uniformă verde-Închis. De-ndată ce aceasta ieși din mașină, Își așeză pe cap chipiul și se uită În jur, apoi către secția carabinierilor. Fără a se sinchisi să-și ia rămas-bun de la oamenii dinăuntru, Brunetti părăsi secția și porni spre mașină. — Doctor Peters? spuse el apropiindu-se. Femeia ridică privirea la auzul numelui ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
-se. Femeia ridică privirea la auzul numelui ei și făcu un pas spre el. Când ajunse lângă ea, femeia Întinse mâna și i-o strânse scurt. Părea să fie aproape de treizeci de ani, cu păr brunet-Închis buclat pe care apăsarea chipiului Îl Împingea la spate. Avea ochi castanii, iar pielea Încă păstra bronzul verii. Dacă ar fi zâmbit, ar fi fost și mai frumoasă. În schimb, se uită la el direct, cu buzele strânse Într-o linie dreaptă Încordată, și Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ca să ajungem la Piazzale Roma. Văzu că tocmai intrau În Canale din Cannaregio. În cinci minute, poate mai puțin, aveau să ajungă la destinație. Femeia se opinti afară și se opri pe punte. O neașteptată pală de vânt Îi smuci chipiul, iar ea-l Îndesă pe cap cu o mână, apoi Îl luă și Îl lăsă pe lângă corp. Fără să mai fie rigidă, se dovedi a fi mai mult decât atrăgătoare. Brunetti urcă scările și rămase lângă ea. Cotiră la dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Semaforul clipi. Iar lumina verde expulză coaja de nucă a taximetrului în uriașul bol al intersecției bucureștene, șters pe dinăuntru de postavul gros, gri-albăstrui, al uniformelor sutelor de milițieni, printre care Genel slalomă cu talent, mieros, cu laba la un chipiu imaginar, salutîndu-i zâmbitor și înjurîndu-i fulgerător printre dinți. Depășind Piața Victoriei, hărăbaia se înscrise pe un binecunoscut și liniștitor segment al Căii Victoriei. Șoferul își abandonă tărăboanța într-o delectabilă viteză de croazieră. - Mare pișichier! Pehlivan nepereche al întregii nații
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de pe platou, acolo unde, când era mai liric sau mai expansiv, îi strângea Mandravela pe pacienți și îi îndema să-l înjghebe pe Accelerat. 280 DANIEL BĂNULESCU Intra cordaciul în gheretă, în cizme cu carâmbul înalt, haină trei-sferturi de piele, chipiu comandă specială (doar c-un dreptunghi de stofă albă cusut pe piept s-arate că-i infirmier), uscățiv, mai deșirat ca prăjina, clocotindu-și mirosurile de bătrân cotoi stătut și bolnav, lua un scaun și-și lipea tâmpla melancolizată de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
intrase în cap că poate munci ca alții de aceeași vârstă și un soi de siguranță, detașare și nepăsare pusese stăpânire pe el. Avea aceeași uniformă de elev, lustruită, din clasele inferioare, spălată, călcată și cârpită de nenumărate ori iar chipiul îl purta cu mândrie. Își ținea cozorocul pe frunte ca ofițerii nemți, să nu observe nimeni unde privește și să nu-i intre soarele în ochi. Toți purtau matricola pe mâneca stângă a costumului bleumarin, cu număr personalizat pentru identificare
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
unde se rupea, de obicei pantalonul ceda în genunchi. De multe ori îi rămâneau pantalonii scurți, deși nu își permiteau să cumpere alții. De asemenea nu trebuia săși uite șapca acasă. Niciodată nu i se îngăduia intrarea în școală fără chipiu. Fetele își țineau matricola cusută deasupra pieptului la rochițele albăstrii. Matricola era un articol vestimentar indispensabil și obligatoriu pentru fiecare elev. Conducerea școlii urmărea cu scrupulozitate în fiecare zi dacă nu și le-au desprins cumva de la uniformă, de asemenea
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
un miros de tutun prost. Dușumelele erau murdare și se vedea că în camera asta nu se măturase de mult. După o masă, pe un scaun ce scârțâia, ședea comisarul, o namilă de om, gras și burdușit. Pe cap ținea chipiul lui tivit cu fire de aur, cu cozorocul ridicat, dat pe ceafă. De sub masă ieșeau două cizme strânse pe pulpele groase, pline de praf, cu ținte de fier pe tălpi, descusute la carâmbi. Pungașii, cu sergentul lângă ei, rămăseseră încremeniți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să trăiți! răspunse repede Treanță. - De ce vorbești, mă, neîntrebat? se supără polițaiul. După aceea tăcu, privind prin fereastra murdară salcâmii betegi din curte. Umbra lor subțire se lungea pe o hartă așternută pe un perete. Câteva muște îi bâzâiau în jurul chipiului. Sergentul schimbase piciorul din repaus. Nădușise și gâfâia. În odaie era o căldură zăpușitoare. Din stradă se auziră oltenii strigînd: "Roșii, ia roșii de bulion!" Șeful tot tăcea. Se scărpina în cap cu tocul de lemn pe care-l avea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ce-i cu caii ălora? Paraschiv își mușcă limba. Trase cu coada ochiului la Gheorghe. Acesta se îngălbenise de tot. - Care cai, dom' comisar, să trăiți? se bâlbâi. Șeful tăcu, parcă n-ar fi auzit. Sergentul își potrivi mai bine chipiul. Lumina de afară crescuse. Se auzeau muștele lovindu-se de geamuri. - Ia spune, mă, tu, ălălalt! Ce-i cu caii? - Nu știu nimic, să trăiți, dom' comisar! se repezi toț Treanță, lipindu-și picioarele desculțe unul de altul, ca la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în scris că aduceți caii înapoi, nu vă mai duce la Parchet. Haide, mă, spuneți! Că acolo e mai rău. Voi ați auzit de Parchet? Hoții tăcură. Afară trecea un dric. Ascultară fanfara și bocetele rudelor. Comisarul se închină, scoțîndu-și chipiul. Își făcu și Gheorghe o cruce mare. - Dumnezeu să-l ierte! zise pios. Presarul își așeză iar șapca pe părul moale. Să fi fost patru după masă. Dricul trecuse. Se făcu liniște. În lumina stinsă dinăuntru 237 tremurau dungi de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să lupți pentru cineva dacă, orice-ai face, nu e destul de bine.” Stephen Crane, The Red Badge of Courage 1 Acum câțiva ani, am luat avionul din Hartford, Connecticut și, spre mirarea mea, domnul care ședea lângă mine purta un chipiu pe care scria „Yale, Promoția ’29”. Am intrat de Îndată În vorbă cu el și am aflat că tocmai fusese la Întâlnirea de 65 de ani de la absolvire. Tot drumul am fost fascinat de povestirile acestui om. Dumneavoastră ați stat
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
neutră, pentru a semăna cu fotografia din buletin -, apoi se întorceau spre cifrele care îi strângeau ființa vie, mai abitir decât între patru scânduri. În secție era cald, polițistul își descheiase vestonul și cravata îi atârna strâmbă. Dar își păstrase chipiul pe cap, de parcă verificarea actelor ar fi fost un ceremonial care impunea o anumită ținută. Și, ca de fiecare dată când era pusă în situații stânjenitoare, Rada se refugie în detalii. Văzu, astfel, că pe calendarul de pe perete timpul rămăsese
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
depusese pe o pânză părăsită de păianjen care fremăta totuși de zbaterea unei gâze imaginare. Doar unul dintre cele două tuburi de neon funcționa, aruncând o lumină de care nu era nicio trebuință la ceasul de dimineață târzie. Iar pe chipiu începea să se contureze un cerc de sudoare, ca o aură înăbușită. Astfel că, atunci când polițistul ridică privirile și îi întinse, în cele din urmă, actele, tresări : — Luați loc și așteptați, spuse el, arătând undeva, în spate. Într-adevăr, așteptarea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
el, arătând undeva, în spate. Într-adevăr, așteptarea. Partea cea mai grea. Polițistul se ridică din spatele pupitrului pe care nu se afla decât un registru în care scria stângace, cu un creion chimic, litere de tipar. Își trânti pe birou chipiul, ștergând rămășițele aurei de pe țeasta cheală și ducându-și o șuviță umedă dintr-o parte în alta. Nu zâmbea, dar pe figura lui era ceva amuzant, poate pentru că, pe cât îi erau de apropiați ochii, pe atât îi erau fălcile de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cine sunt, doar dumneavoastră m-ați chemat... — Știm, nu-i așa ? întrebă bărbatul, ridicându-și cu două degete cozorocul deasupra frunții. Nu se ivi nicio șuviță, probabil că tot părul era adunat, ghemotoc, spre urechea stângă și urma, scoțându-și chipiul, să-l netezească peste țeastă, cu podul palmei : Sau, adăugă, ar trebui să știm. Da’ tot e nevoie de o declarație din partea cuiva care să spună că e adevărat. Și cum dumneavoastră ne-ați chemat mai întâi... — De fapt, nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
privească înapoi. Bărbatul vru să spună ceva, dar tusea o luă înaintea cuvintelor. În a doua cameră nu era nimeni. Intră descumpănită în camera de la început, unde, văzând-o, polițistul își netezi șuvița de păr și-și puse din nou chipiul pe cap. Bețivul moțăia, cu capul sprijinit de braț, pufnind din buze. Rada așteptă răbdătoare până când polițistul copie, muindu-și creionul chimic în gură, rândul de deasupra. Privi ceasul și adăugă la sfârșit ora. — Trebuie să semnez ceva ? întrebă femeia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
el, legănându-se pe picioarele din spate ale scaunului. Ce să facem cu el ? — Păi, să-i dați drumul, răspunse Rada, surprinsă de întrebare. Ce altceva ați putea face ? Polițistul nu se opri din legănat, își împinse cu două degete chipiul pe ceafă. Repetă, ca nu cumva întrebarea să vină din altă parte : — Ce altceva am putea face ? Orice, doamnă... Orice... Dar, dacă vă asumați dumneavoastră răspunderea, îi dăm drumul... Rada se încruntă, nefamiliarizată : — Dacă îmi asum răspunderea... Adică nu ne
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ajungi să ți-o asumi cu perseverența cu care un melc își poartă cochilia. Biblioteca la care mă gândesc eu este exact opusul acesteia și cel mai potrivit ar fi să o numim biblioteca-panaș. Pentru cei mai mulți intelectuali, ea este asemeni chipiului pentru un polițist: un însemn de autoritate. Un intelectual umanist filmat la el acasă trebuie să lase senzația că trăiește clipă de clipă într-un ocean de cărți, că înoată în ele de când se trezește și până la culcare și că
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pretextul de a crea din ce în ce în mai multe posturi, plătite tot din punga lui, direct sau indirect. într-o țară care n-are export industrial țăranul muncește pentru toți: sigur și necontestabil. Dantela de Bruxelles, galonul de pe chipiul generalului, condeiul de fier cu care scrim, chibritul cu care ne aprindem țigara, toate ne vin în schimbul grâului nostru și acest grâu îl produce numai țăranul; grâul e productul muncei sale. Cu cât mai mulți indivizi se sustrag de la producerea
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
și care nu-i decât pretextul de a crea din ce în ce mai multe posturi, plătite tot din punga lui, direct sau indirect. Într-o țară care n-are export industrial țăranul muncește pentru toți: sigur și necontestabil. Dantela de Bruxelles, galonul de pe chipiul generalului, condeiul de fier cu care scriu, chibritul cu care-mi aprind țigara, toate-mi vin în schimbul grâului meu și acest grâu îl produce numai țăranul, grâul e productul muncei sale. Cu cât mai mulți indivizi se sustrag de la producerea
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
a povestirii este pregătită printr-o serie de detalii despre personajul principal, Vasia Zotov. El citește Capitalul lui Marx, iar "sărbătoarea lui preferată" este aniversarea revoluției. Din același sentiment al datoriei, atunci când este de serviciu, Zotov nu-și scoate niciodată chipiul și, în general, "îi plăcea exactitatea în orice chestiune". Reprezentant al noii societăți, Zotov ni se prezintă ca un fanatic-idealist. De aceea, dorințele sale cele mai intime și mai puternice nu sunt legate, în mod obișnuit, de soție și de
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]