682 matches
-
cupa de pe masă. — El ne furnizează, stăpâne, această amețitoare licoare din care bei... Augustus încuviințează și întinde mâna după pocal. Soarbe ușor, apoi rulează între palme, cu un aer distrat, piciorul vasului pe care este reprezentat Hercules sprijinindu-se în ciomag ca într-o cârjă. — Nu ți se pare o anomalie? îl întreabă brusc pe Ianuarius. — Ce, stăpâne? tresare acesta, speriat. Că de multe ori bem vinuri născute înaintea noastră. Ignoră cu bună știință figura tulburată a bătrânului secretar și mângâie
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
el îl faci deodată în adâncul pădurii de fag cu foșnet tainic. Rar se furișează câte o trâmbă de soare dând strălucire metalică frunzelor uscate ori azvârlind pete purpurii pe lacul argintat al coajei netede. Urci domol coasta trăgănată a Ciomagului, cu largă priveliște asupra Ciucului. La scoborâș, rămâi priponit. În mijlocul codrului, pe fundul de leică, doarme lacul la nouă sute și mai bine de metri înălțime. Cu cât te apropii de el, cu atât te fascinează, plin de vrajă, ca un
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
bărbat, un țigănoi cu o figură crâncenă, care cred că te-ar fi băgat în boli, dacă ai fi dat ochi cu el la fapt de seară, într-un loc mai neumblat. Acesta, avea un picior împleticit pe după un ditamai ciomagul de corn, și îl târa trudnic după el, cerșind ca și țigăncile, milă și pomană din partea călătorilor. Eram întru-câtva obișnuit cu amărâții lumii, care colindau trenurile așa că nu i-am băgat în seamă. Într-o zi când se apropia
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
ca să prindă trenul. Era tocmai grupul de orbi, ciungi, ologi, pe care-l văzusem de atâtea ori în tren. Acum, ca prin miracol, nici unul nu mai avea nici pe naiba, sporovăiau veseli și zburdau ca mânjii, iar tipul acela cu ciomagul, de data aceasta îl purta pe umăr, ca să nu-l incomodeze la mers. Au trecut pe lângă mine ca vijelia, dar tipul care probabil era vătaful grupului, a observat că eu m-am uitat lung la ei. L-am mai văzut
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
scut, se folosi de acel moment pentru a lovi mortal câțiva adversari. în scurtă vreme, toți hunii căzură la pământ. Aceia dintre ei care încă mai arătau a fi în viață fură uciși cu furie, cu lovituri de pietre și ciomege, de bărbați și femei ce năvăliseră prompt printre rândurile burgunzilor: sclavi din tabără, liberi acum și mânați de o sete de răzbunare pe care nu și-o puteau ține în frâu. — înainte! înainte! strigă războinicul ce îi conducea pe atacatori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai mult de o sută de mii, poate chiar de două ori pe atât. Sunt arcași pricepuți, au armuri frumoase și cai minunați. Și noi ce ar trebui să facem? Să luptăm cu ei, cu astea? Ridică și arătă tuturor ciomagul său țintuit cu cuie, stârnind râsete și comentarii aprobatoare. Și apoi, pentru ce? Etius e dușmanul nostru cel mai cumplit. Ați uitat deja ce au făcut pe aici soldații lui acum doi ani? Nu, prieteni, eu n-o să-mi pun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
operația după destul de mult, căci cușca putea să ducă doar o singură persoană odată. Pe când Vitalius urca, Sebastianus îi cercetă pe milițieni: fețe oneste de artizani, lucrători manuali și negustori, războinici nepotriviți cu rolul lor, improvizați, cei mai mulți înarmați cu țepușe, ciomege și cuțite de bucătărie; pe fețele tuturor recunoscu semnele foamei și ale fricii. Rutilius nu putu să se abțină mai mult de câteva secunde și îi puse inevitabila întrebare: Unde e armata lui Etius? Vine? — Da, vine și va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mâna stângă are numai patru degete, fiindcă odată - acum un an, vreau să spun - prin părțile cetății Avaricum, și-a amputat el însuși degetul mic, pe care un soldat din escorta unui perceptor i-l strivise cu o lovitură de ciomag. Nu s-a gândit de două ori, înțelegeți? Și, în sfârșit, a rămas așa, asta-i... fără deget. Dubritius își încheiase raportul; tăcu și, oarecum stânjenit, își scărpină iarăși barba aspră, privind în pământ. Câțiva îi puseră însă întrebări. Rutilius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întreaga omenire cu toată știința ei, cu toată arta ei, cu toată diplomația și cu toate armatele ei. Unii se înduioșează când cugetă la pitecantrop, strămoșul omului. Alții își stăpânesc dezgustul când cugetă la om, strănepotul pitecantropului. În pădurile primitive - ciomagul; în societate - sarcasmul. Expresia fizică a sentimentului, aceeași: arătarea caninilor. Pesimistul mizantrop spune oamenilor: "Gorile, cât sunteți de stupide!" Pesimistul idealist le spune: "Fraților, cât suntem de nenorociți!" Natura își urmează cursul cu aceeași fatalitate și nepăsare în piatră, în
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mai mare decât un Potop...!” „Ce vrei să spui...? „După părerea mea, confruntările armate trebuiesc evitate deoarece nu mai trăim timpurile când soldații plecau la război cu o pușcă și câteva cartușe iar când se termina muniția se băteau cu ciomegele cu pumnii ori cu ce aveau la Îndemână. Astăzi, confruntările dintre armate se efectuează cu arme sofisticate iar În caz de forță majoră, și mai curând pentru a-și apropia victoria, unii vor Întrebuința armele nucleare. Și cum, destul de multe
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
se înfruptau din semenii lor cei mai slabi, cu rudele mai bătrâne, sau după caz, cu astfel de pui răniți și lipsiți de apărare. Gândul mă îngrozi. Lupii puteau fi foarte aproape iar eu nu aveam în mâini nici măcar un ciomag. Căutând cu privirea un par cu care aș fi putut să mă apăr, am zărit o umbră cu brațele deschise către cer, pregătită să se înalțe. Am lăsat jivina în urmă și m-am dus către acea nălucire. Când am
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
clipa următoare, niște mîini care veneau dinspre colțul de lîngă ușă m-au apucat de guler, cineva m-a lovit puternic cu pumnul În cap și totul s-a Învîrtit cu mine. Nu, n-a fost un pumn, ci un ciomag probabil... ceva moale, asemenea unui baston de cauciuc. Amețeala, după ce mi s-a lăsat În piept, era ca un con răsturnat... simțeam sucul gastric picurînd. Cineva mă lovi peste față cu pumnul sau cu piciorul, dar n-am simțit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
figură de mujic sănătos și cu o statură de halterofil. Căutând evident să fie simpatic, rusul a început să ne povestească despre un joc din regiunea lui natală, din care am înțeles că era vorba de o întrecere cu niște ciomege sau bâte. Nu mi se părea tocmai ce trebuia pentru a deschide atmosfera convorbirii... N. N. Kuznetov ne-a primit în biroul său cu relativă răceală și o marcată politețe. A început să arate că, din însărcinarea Biroului Politic al C.C.
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
-se, izbindu-se - se întoarse, năvăli iar în casă și ieși numaidecât cu pușca. —Haah! țipă iar cucoana Caliopi, un câne turbat!... Și cânii lătrau, și oamenii se prăbușiră în toate părțile și se întoarseră cu ce putuseră apuca, cu ciomege, cu bastoane, cu ostrețe rupte din garduri, doi servitori se arătară cu furcile - și începură goana. Cânele străin se strecura rânjind prin șanț, pe sub garduri; din când în când clămpănea la năvălirile prea înaintate ale dușmanilor care-l lătrau furioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
singur om și oprește fuga urmăritului cu o grindină repede de pietre. Cânele se întoarce, dar de dincoace dușmanii s-au întețit și printre răcnete răzbate o vorbă spăimântată: „Turbat! E turbat! Câne turbat!“. Și vin cu mânie, își bălăbănesc ciomegele, furcile, bastoanele, nu mai este chip de scăpare, și pribeagul începe a urla înfiorător, stă o clipă în loc, apoi se repede și se strecoară subt un podeț. L-au împresurat. Cuconul Vasile, de departe, trage al doilea foc asurzitor, bolovanii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se răsfrânge în lături îngrozită, unii cad pe spate, alții se rostogolesc spre laturi... Cânele a zvâcnit ca un bulgăre de zăpadă de sub pod și, prin șanțul pe care l-a croit spaima înaintea lui, sfârâie ca o arătare. Dar ciomegele l-au ajuns; l-au îngrămădit subt un gard. Izbit, sfâșiat, zdrobit, începe iar a urla cu sălbăticie, cu ochii căscați de spaimă ațintiți asupra lumii care-l împresoară și care-l ucide. Gemetele slăbesc înăbușite; sângele năvălește pe gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o încrețitură în frunte, deasupra nasului, pe când în el se iezea neliniștea. Omul primi lumânarea și o puse alăturea, pe pământ. Apoi se întinse drept, pe spate. Deodată boierul vorbi: —Bine, omule, dar ce-ai avut? — L-au pălit cu ciomagul niște oameni... mi-a spus... rosti chihaia. S-au luat de la niște pământ. L-au bătut în spate și-n piept. Coșul lui e numai vânătăi... Boierul își aduse privirea iar spre bolnav: îi întâlni ochiul mare, dureros, și dintrodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
iar de N. Manolescu „un roman concentrat“, Haia Sanis este și cea mai comentată nuvelă a volumului Cântecul amintirii. Bordeieniitc "Bordeienii" Niță Lepădatu a venit la Ilișeni, pe moșia boierului Jorj Avrămeanu, într-o toamnă, singur, numai cu gluga și ciomagul lustruit. De undeva, de peste deal, a urcat la coșere, și acolo s-a oprit privind în vale prin iaz și spre curtea boierească. Pământuri goale se întindeau în toate părțile, în urmă, de unde venea el, și spre răsărit până la apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și bătaia regulată a vânturătorilor. Într-un dos, un cal slab sta ascuțit, cu capul plecat, dormitând în soarele de toamnă. Un câne flocos, alb, se repezi de undeva foarte mânios, hămăind răgușit spre picioarele străinului. Lepădatu se apăra cu ciomagul și pășea încet spre șopronul de unde venea vuietul de vânturători. —Ha! ce-i, măi? se auzi o voce subțire, ca un behăit de oaie, și un moșneguț mărunt, cu capul gol, cu părul buhos, ieși la lumină. Ce este? Țâbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și bătrânul se înveseli. —Hm! așa-i, strigă el cu vocea-i subțire, n-ai mai fost pe la noi de-acu o lună, când ai venit din jos... Ce mai faci tu, măi Niță? —Bine, răspunse Lepădatu punându-și dinainte ciomagul lustruit și săltându-și gluga de la șold. Da’ cu Faliboga cum o duci? — Cum s-o duc? Bine... Moșneagul prinse a râde. —Așa-i... he-he-he! așa-i... am văzut că nu-ți prea suflă el în borș... Ei, ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a mai fost de atunci văzut pe stradă chip de femeie, nici măcar în cartierele sărace. Unele, chiar și fete abia pubere, își acopereau chipul din teamă de Dumnezeu, altele de teama bărbaților, căci se alcătuiseră grupuri de tineri înarmați cu ciomege care îi pofteau pe oameni să facă fapte bune și să fugă de rău. Nici o tavernă nu mai cuteză să-și deschidă ușa, nici măcar pe ascuns. Prostituatele părăsiră orașul în număr mare spre a se duce în tabăra asediatorilor, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
zise: — Să nu credeți că măgarul meu și-a dat duhul. E ditamai mâncăul care știe bine cât sunt de sărac și joacă teatru ca să pot aduna câțiva bănuți cu care să-i cumpăr de mâncare. Punând mâna pe un ciomag, îi trase animalului câteva lovituri zdravene pe spinare. Hai, acuma sus! Dar măgarul nu se clinti din loc. Măscăricul continuă: — Locuitori din Cairo, sultanul a dat un edict: toată suflarea trebuie să iasă mâine cu mic cu mare ca să asiste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
încercuiră tabăra. În fruntea lor era Tumanbay. Trupele lui cuprindeau soldați, firește, dar mai ales oameni de rând, mateloți, sacagii, foști condamnați care se alăturaseră milițiilor populare. Unii erau înarmați cu pumnale, alții nu aveau decât niște praștii, sau chiar ciomege. Cu toate astea, ajutați de întuneric și de năuceala creată, au semănat moartea în rândurile otomanilor. În toiul bătăliei, însuși Selim s-a pomenit încercuit și doar înverșunarea gărzilor lui i-a îngăduit să scape. Tabăra era acum în mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Copilul: Domnul Crăciun, am venit la domnia voastră că mama-i bolnavă la pat, și-i trebuie leacuri, și n-avem bani, că nu ne-ajung nici de mâncare. C: Ce?! Bani?! Pleacă de-aici, mucosule, până nu-ți dau două ciomege pe spate. Leneșilor, la muncă cu voi! (spre sală): Auziți, să-i dau bani! Da’ eu ce mănânc?! ... iată că vin musafirii. (strigând): Babă Iovă, întâmpină pe musafiri! Pauză muzicală pentru trecerea la scena III Scena III - Ieslea lui Crăciun
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
rămas neclintiți în șa. Lănciile sfărâmate zburară în aer. Atunci, cei doi cavaleri în armură s-au văzut nevoiți a continua lupta cu bâtele, ca niște țărănoi care se bat pentru hotarul unei livezi, sau pentru o fântână. Dar aceste ciomege nu puteau rămâne multă vreme întregi în mâinile unor bărbați ca ei, mult timp, așa că în scurtă vreme au ajuns a se bate cu pumnii. În acest fel de luptă, cel care dă, suferă mai mult decât cel care primește
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]