735 matches
-
Antonio. Din el ieși figura semeață, maiestuoasă și arogantă a lui don Ricardo Aldaya, Încă de pe atunci unul dintre bărbații cei mai bogați nu numai din Barcelona, ci din toată Spania, al cărui imperiu de industrie textilă se Întindea, În citadele și cartiere, de-a lungul rîurilor din Întreaga Catalonie. În mîna sa dreaptă se aflau frîiele băncii și ale proprietăților teritoriale ale unei jumătăți din provincie. MÎna sa stîngă, tot În serviciu activ, trăgea sforile deputăției, ale primăriei, ale mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Barcelona, convinsă că tot ce Îi descrisese Îngerul avea să devină realitate. Trecură luni de grele vicisitudini pînă cînd Jacinta Își găsi o slujbă fixă Într-unul din magazinele „Aldaya și fiii“, În apropiere de pavilioanele fostei Expoziții Universale a Citadelei. Barcelona din visele sale se transformase Într-un oraș ostil și tenebros, cu palate Închise și fabrici care suflau cețuri ce otrăveau pielea cu cărbune și sulf. Jacinta știu din prima zi că orașul acela era o femeie vanitoasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
al neamului nostru românesc, întru învierea lui. Amin!” (Corneliu Zelea Codreanu) Mișcarea Legionară întemeiată de Corneliu Zelea Codreanu este o creație românescă, e un curent european. Ea va înflori veșnic și pretutindeni, oricât s-ar opune inamicii creștinismului. Legionarii sunt citadela permanentă și focul nestins al nădejdii românești! Noi trecem cu părinții, plecăm cu ei în moarte, dar urmele pașilor noștri rămân cărări cu flori care nu se vor stinge niciodată. Legionarii, cât au viețuit pe meleagurile străbunilor, au luptat și
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
Cetăței ca să o lase să intre, ca să o încorporeze noianului de oameni pe care trebuia să-i primească, să-i iubească pe toți, pentru că iubea Cetatea vie. Inima îi bătea greu ca și cum mânuise, în adevăr, lanțul și cheia uriașă a citadelei sacre. - Dar ziceai?. - Ce vrei! Să rămâie în spital? E un pension pe unde se trece în grabă. Asta e poveste de mai bine de zece zile și de cât timp înainte o fi fost acolo! Era ajunsă la faza
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
vulgarizat-o. Mi-a spus că sîntem o adunătură de liber-cugetători fanatici! O hazna pestilențială! Dacă ar fi pipă, papă sau popă, ne-ar excomunica pe loc, ar porni o cruciadă (o implantare de cruci, cred!) și ar distruge această citadelă sau capelă a excomunicaților!... N-am înțeles exact, deoarece spumega, era bălos și mi se făcuse greață urmărindu-l. L-am făcut și eu rușine a Universului!... Niște canibali nespălați! A fost o vreme în care își fierbeau și mîncau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85073_a_85860]
-
au ajuns la o înțelegere. După o săptămână, își anunțau logodna și la trei luni se căsătoreau în biserica anglicană de la Peshawar. Noaptea nunții a fost la fel de rău prevestitoare ca și primul sărut. După câteva julituri din căzăturile de pe zidul citadelei, Gus a încercat să forțeze pătrunderea și a fost în mod definitiv și complet răsturnat de Charlotte cea furioasă, care considera că tot ce se desfășura e o obligație prea direct impusă și o jignire gravă. Tinerii căsătoriți s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
performanțele sale de elev, sunt oricum mai bune decât ale lui Gertler. Deși are probleme cu uniforma, cu atitudinea, cu obligațiile, cu spiritul de echipă și alte calități care ajută Școala în bătălia cu hoardele de barbari care-i asediază citadela, Gertler este cel care facilitează accesul barbarilor. Îl citește pe Marx în timpul lecțiilor, refuză să se antreneze cu corpul cadeților și cu toate că are permisiunea să nu vină la capelă, tot se pronunță cu voce tare, destul de des în privința morții lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
brăzdată de barele subțiri ale lunii se oglindea în apa de satin albastru înălbită într-o scânteiere de oglindă, curba molcomă se rotunjea în dreapta, în lumină, atât de prelungă și de pierdută. încât, în depărtare Colnicul Hora înainta ca o citadelă, în vârful cel mai înalt, părând un castel de vis, albăstrui, diafan și tremurător printre aburii trandafirii ai orizontului. Paralelă îmi face impresia că locuitorii orășelului meu seamănă între ei, bărbații în maiou și șlapi își lustruiesc mașina ori sapă
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ar preface bolnav. Întrucât, de obicei, Shoyoken era un om excepțional de bine dispus, răspunsul său nu-l liniști deloc pe Katsuyori. Shoyoken rămase tăcut. Nici Katsuyori nu mai spuse nimic și-și continuară plimbarea în liniște. Între fort și citadela interioară se afla o vale îngustă, plină cu copaci de diverse soiuri. O pasăre cântătoare zbură foarte aproape de pământ, de parcă ar fi căzut, bătu din aripi și fugi speriată. În același timp, dinspre un șir de pruni se auzi, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o lipsă de maturitate umană. Acum, însă, indiferent de ceea ce-i dicta temperamentul său nativ, trebuia să facă față acestui nou val al destinului. Paravanele glisante fuseseră scoase din sala mare de conferințe și chiar și din încăperile înconjurătoare ale citadelei principale; acum, întregul clan locuia la un loc, ca niște refugiați din calea unui uriaș cataclism, care continua zi și noapte. Evident, erau întinse perdele chiar și în grădină, scuturile erau instalate unul lângă altul, iar soldații nu mai aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fuga era soarta de neocolit cu care se resemnaseră Katsuyori și generalii lui. Era a treia zi din Luna a Treia. Dacă ar fi fost oricare alt an, Katsuyori și suita lui s-ar fi delectat cu Sărbătoarea Păpușilor, în citadela interioară. Dar, în acea zi însorită, întregul clan era gonit din urmă de fumul negru, în timp ce abandona Castelul Nirasaki. Katsuyori, desigur, părăsi, și el, castelul, la fel ca toți ceilalți samurai care-l serveau. Dar, când se întoarse și își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un fel de palisadă. Dar, când auziră vestea, cu toții știură că le sunase ceasul și se grăbiră să se pregătească pentru moarte. Printre ei, soția lui Katsuyori stătea așezată ca și cum încă s-ar mai fi aflat în conacul ei din citadela interioară. Cu fața ca o floare albă, privea în jur, amețită. Femeile care o înconjurau izbucniseră în lacrimi. Dacă tot ne-a fost scris să ajungem aici, mai bine am fi rămas în castelul cel nou de la Nirasaki. Ce jalnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu copitele cailor stârnind un nor de praf, în timp ce se grăbeau spre castel. Nimeni nu le dădea prea multă atenție călăreților. Când ajunseră la poartă, anunțară că aduceau o depeșă urgentă de la Seniorul Nobunaga, din Kai. Hideyoshi se afla în citadelă, când un vasal intră pentru a anunța sosirea mesagerilor. Pune-i să aștepte în Camera Bâtlanului, ordonă el. Acea încăpere era rezervată conversațiilor de cea mai secretă natură. Aproape imediat ce intrară cei doi mesageri, Hideyoshi apăru și el și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Ochii păsărilor fuseseră pictați în galben și păreau să-l privească. „Cred că o să fie Kanbei,“ își spuse Hideyoshi. „El e singurul pe care-l pot trimite. Chemă un paj și-i zise: — Kuroda Kanbei ar trebui să fie în citadela exterioară. Trimite-l aici, pe el și pe Hachisuka Hikoemon. Hideyoshi scoase scrisoarea și o mai citi odată. Nu era cu adevărat o scrisoare, ci declarația pe care i-o ceruse lui Nobunaga. Hideyoshi ar fi putut mobiliza, cu ușurință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe câmpie. De ambele laturi ale drumului ce ducea spre poarta principală se aflau orezării și plantații. Taluzurile și zidurile exterioare de piatră se înălțau în mijlocul orezăriilor. Cu fiecare pas pe treptele de piatră, meterezele și zidurile ascuțite, tăioase, ale citadelei principale, se înălțau, tot mai aproape, deasupra capetelor. Ajunși în citadela principală, cei doi emisari înțeleseră imediat că aceea era cea mai puternică dintre cele șapte fortărețe de la frontieră. Incinta castelului era spațioasă și, cu toate că înăuntru erau postați peste două mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
principală se aflau orezării și plantații. Taluzurile și zidurile exterioare de piatră se înălțau în mijlocul orezăriilor. Cu fiecare pas pe treptele de piatră, meterezele și zidurile ascuțite, tăioase, ale citadelei principale, se înălțau, tot mai aproape, deasupra capetelor. Ajunși în citadela principală, cei doi emisari înțeleseră imediat că aceea era cea mai puternică dintre cele șapte fortărețe de la frontieră. Incinta castelului era spațioasă și, cu toate că înăuntru erau postați peste două mii de ostași, domnea tăcerea. Datorită hotărârii lui Muneharu de a lupta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
am așteptat încă din zori, spuse el, conducând pe Mitsuhide pe poartă. Cei vreo zece vasali principali din suita lui Mitsuhide își spălară de noroi mâinile și picioarele, își îngrămădiră într-o stivă pelerinele de paie ude și intrară în citadelă. Ceilalți vasali rămaseră dincolo de șanț, spălând caii și având grijă de bagaje, în timp ce așteptau să li se spună unde aveau să fie cazați. Nechezatul cailor și zarva vocilor omenești se auzeau până departe. Mitsuhide își schimbase hainele de pe drum. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vocilor omenești se auzeau până departe. Mitsuhide își schimbase hainele de pe drum. Se simțea atât de relaxat în apartamentele lui Mitsuhide, încât parcă ar fi fost la el acasă. Avea vedere spre lac și spre Muntele Hiei din fiecare cameră. Citadela interioară era situată într-o zonă care avusese, cândva, cel mai pitoresc peisaj, dar nimeni nu mai putea aprecia acum acel peisaj. De când Nobunaga dăduse ordin ca Muntele Hiei să fie ars, din mânăstiri și temple nu mai rămăseseră decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un om atât de optimist și de vesel, încât îi distrăgea pe toți ceilalți. Cu toate că generalii se pregăteau să plece în campanie, Chokansai părea bine dispus, ca de obicei. Întoarse capul în altă direcție. Dar, când apăru în apartamentele din citadelă ale doamnelor, femeile și numeroșii lor copii alergară în calea lui. — O, a venit Domnul Măscărici! strigau copiii. Domnule Măscărici! Când ai ajuns aici? Oriunde stătea sau se așeza, glasurile fericite din jurul lui nu mai conteneau. — Stai peste noapte, Domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de onoare și ajutoarele râdeau atât de tare, încât se țineau cu mâinile de burtă. Nici chiar la căderea nopții, râsetele și hărmălaia nu se potoliră. Atmosfera din apartamentele femeilor era la fel de diferită de aceea din camera lui Mitsuhide, în citadela principală, ca o pajiște primăvara de o mlaștină înzăpezită iarna. — Unchiule, acum când înaintezi în vârstă, spuse Mitsuharu, ți-aș fi recunoscător dacă ai sta aici, să te ocupi de familie, în loc de a veni cu noi în campanie. Cred c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de pe trupuri și schimbându-se cu ținuta de doliu, generalii așteptau ora stabilită pentru slujba memorială, în capela castelului. Bâzâitul țânțarilor se auzea dens pe sub streșini și o lună nouă, subțire stătea suspendată, pe cer. În tăcere, generalii traversară spre citadela secundară. Pe ușile glisante ale capelei erau pictați lotuși roșii și albi. Unul câte unul, oamenii intrară și se așezară. Numai Hideyoshi nu apăru. Ochii oamenilor erau cuprinși de îndoială. Dar, pe când generalii priveau în direcția altarului din depărtare, printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întrebă el, privindu-l buimac pe Katsuie. — N-am nici un răspuns de dat! Nici un răspuns! Spune-i lui Hideyoshi doar că ne vedem când ne-întâlnim. Cu această remarcă de despărțire, Katsuie se întoarse și porni pe coridorul îngust, spre citadela interioară. Kumohachi o luă și el pe coridor. Cu o mână proptită în șold, se întoarse spre silueta lui Katsuie, care se îndepărta. Chicotind în sinea lui, porni, în sfârșit, spre poarta castelului. Celebrarea numirii lui Samboshi ca moștenitor luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Hideyoshi - întrezărise viitorul încă dinainte de a fi plecat din Kitanosho. Dacă Inuchiyo putea fi numit un Coțcar, cel puțin era unul agreabil. Hideyoshi se ridică. — Tocmai mă pregăteam să plec și eu. Mergem împreună până în cetate. Ieșiră cu toții din citadelă. — Azi nu l-am văzut pe Seniorul Katsutoyo, remarcă Hideyoshi. A și plecat? Încă nu se simte bine, răspunse Fuwa. L-am lăsat la locuința lui. Se urcară în șei și călăriră până la intersecția din cetate. — Unde te duci azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de actori Nô, Hideyoshi își invită la castel mama, soția și celelalte rubedenii, pentru a se bucura împreună de o zi de distracție. Printre musafiri se aflau și cele trei prințese care erau crescute în izolarea celei de-a treia citadele. Chacha avea șaptesprezece ani; sora ei mijlocie avea treisprezece, iar cea mică urma să împlinească unsprezece. Cu doar un an în urmă, în ziua căderii Castelului Kitanosho, cele trei fete priviseră în urma lor la fumul ce învăluia ca un lințoliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
avea o bisericuță cu hramul Sfânta Treime, l-au ispitit pe Duca să-și stabilească aici, o reședință de vară. Încadrată organic în peisajul natural al vechii capitale a Moldovei, parcă nu ai putea înțelege Iașul fără Mănăstirea Cetățuia, o citadelă a spiritului și războiului. Atât orașul cât și mănăstirea au cunoscut vitregiile abătute asupra Moldovei, dar au învins și au rămas cu temeliile puternice, adânc înfipte în pământul strămoșesc. Cetățuia a reținut atenția tuturor vizitatorilor de la înălțarea ei și până
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]