1,431 matches
-
acuitatea unui reporter aflat la fața locului, un fel de gazetar literar întocmind în amănunt radiografia cotidiană a ethosului american. Toate instantaneele surprinse pe străzile, clădirile, bibliotecile, aeroporturile, cafenelele, hotelurile sau posturile de televiziune americane alcătuiesc un caleidoscop exotic al ciudățeniilor lumii de peste ocean. Iar ceea ce izbește la Andrei Codrescu este luciditatea aparte cu care își scrie articolele: e vorba de o vigilență intelectuală căreia nu îi sînt îngăduite entuziasmele sau efuziunile părtinitoare, o vigilență a cărei principală formă de exprimare
Un poet prozator by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10435_a_11760]
-
se pare că o aud pe Margaret. Și-a șters repede lacrimile cu un șervețel și a ieșit să râdă de noua mașină a lui Maggie. Maggie venise pentru plimbarea zilnică. A doua ca vârstă între noi, surorile, ea era ciudățenia familiei Walsh, secretul nostru compromițător. Ceilalți (chiar și mama, câteodată când o lua gura pe dinainte) o numeau „pupincuristă“, un cuvânt care mă stânjenea pentru că era atât de răutăcios, dar care, să recunoaștem, era o descriere potrivită. Maggie se „răzvrătise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
spusese că nu poartă chiloți? M-a luat cu amețeală: în halul ăsta mă adusese moartea lui Aidan, să trebuiască să-mi pierd timpul cu ciudații ăștia. Dar oare chiar erau ciudați? (În afară de Fred Strigoiul, care era un etalon al ciudățeniei.) Nu erau oare doar oameni cu sufletul pustiit? Sau cu un cont gol, în ce-o privea pe Mackenzie. Nu le spune băieților. - Barb mi-a făcut cu ochiul și a arătat spre poala rochiei. - Ar lua-o razna dac-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nu era momentul. Urma cursul pentru nașterea fără dureri și eu Încercam să-i urmăresc exercițiile. Lia refuzase ajutorul pe care știința i-l punea la dispoziție ca să ne facă să aflăm cu anticipație sexul noului născut. Voia surpriza. Acceptasem ciudățenia aceea a ei. Îi pipăiam pântecul, nu mă Întrebam ce avea să iasă din el, hotărâsem să-l numim acel Ceva. Întrebam numai cum puteam să particip și eu la naștere. „Acel Ceva e și al meu“, ziceam eu. „Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Însoțitoare ale acesteia. Mi-am dat seama pe loc că sicriul era În același timp o piatră de moară, dar și o comoară. Aveam câțiva clienți - majoritatea din industria cinematografică - cărora mă gândeam că le-ar putea plăcea o asemenea ciudățenie ca piesă decorativă, mai ales dacă păstram și boabele pietrificate. Dar dimensiunile erau stânjenitoare. Partea de sus se prelungea dincolo de lungimea coșciugului ca o proră În formă de cioc de rață. Și era și monstruos de greu. I-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Poți să repeți? Întrebă femeia. Am spus că ea e mama mea, dar el nu e tatăl meu. O, scuze, scuze. Femeia se simțea acum complet Încurcată. Americanii ăștia sunt tot timpul atât de direcți. Nu știi niciodată la ce ciudățenii să te aștepți de la ei. Să recunoști așa deschis sexul În afara căsătoriei și copiii ilegitimi. Femeia Își adună gândurile, căutând o nouă abordare și-și reluă interviul În engleză: —Cu puțin timp În urmă, ați ascultat o frumoasă baladă populară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
studieze. Cu toate acestea, nimeni nu a reușit să explice de ce crește contorsionat ca un tirbușon, la fel cum nimeni nu poate să explice cu adevărat China. Dar, la fel ca și copacul, ea există, veche, Îndărătnică și spectaculoasă În ciudățenia ei. În copacul acela se găsesc În stare pură elementele care i-au inspirat pe artiștii chinezi secole de-a rândul: gestul În defavoarea geometriei, subtilul În defavoarea simetriei, curgerea neîntreruptă În defavoarea formei statice. Cât despre temple, intrați și atingeți-le. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
lungime, aproximă el. Ce coincidență! Îi făcu cu ochiul, iar ea râse timid. Se gândi să o mai tachineze puțin, dar se opri, realizând atunci nu numai că era atras, ci se atașase de ea, Îi plăceau chiar și micile ciudățenii, mai nou Îndrăzneala ei, În ciuda fobiilor sale. Se Întreba dacă și ea simte același lucru pentru el. Și chiar așa era, o, da. Lui Heidi Îi plăcea la el că putea fi dur și sensibil În același timp. Părea prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
dacă-l iubiți atât? Căci se pare că-l iubiți cu adevărat." Iată vechea enigmă. De ce pleacă ieșenii? Și mai ales, de ce, înstrăinați, ei rămân totuși ieșeni, oriunde se duc? Căci tocmai aceasta e partea interesantă a fenomenului; specificul lui, ciudățenia lui: particularitatea aceasta, care seamănă a inconsecvență și a contradicție și care face obiectul nedumerirei și al ironiei celor mai mulți. "De ce fugiți de orașul vostru, dacă-l iubiți atât?". E oare așa de greu de deslușit acest lucru? Așa de greu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
procent, care dădea o mare sumă, scoasă din buzunarele oamenilor și intrată-n cele ale băncii. Nimeni nu-i întrebase vreodată dacă au chef să-l cedeze. În fiecare an, pe la sfârșitul lui decembrie, primeai „al 13-lea salariu“, o ciudățenie rămasă de pe vremea lui nea’ Nicu. Suna glorios, ca o recompensă nemeritată, doar pentru profesori. Munceai douășpe luni pe an, dar încasai banii ca și cum ar mai fi fost una acolo, invizibilă pentru majoritatea oamenilor; pe-asta o așteptai cuminte acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Îi lumina chipul. Avea gânduri pe care nu le mărturisea nimănui și priviri care se pierdeau În albastrul depărtărilor. Ștefănel se Întrebase, uneori, de ce pornise bătrânul la acest drum lung, fără să Întrebe nimic și fără să se plângă de ciudățenia unei asemenea idei. Firește, voise să-l ajute. Copilul nu putea porni singur prin deșerturile și minunile Asiei. Dar, uneori, Ștefănel avea impresia că Nogodar nu ascultase doar vocea lui, de Andà al șefului tribului Bordjighin, ci ascultase și altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de gri. Apropierea iernii pe mare era cu totul altfel decât apropierea iernii pe uscat. Echipajul căpitanului Morovan număra treizeci de oameni, deși, din câte studiase Alexandru despre corăbii, jumătate ar fi fost de ajuns. Aceasta nu era, Însă, singura ciudățenie. Corabia era de negoț și transporta miere, ceară și lemn din Moldova. Dar cele trei catarge și mai ales forma pânzelor nu semănau cu cele descrise de manualele de navigație ca fiind caracteristice vreunei nave comerciale. Semănau mai degrabă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
a instrucțiunii. Pretutindeni nu se vorbește decât de Scrisoarea unui ministru. Unii râd, alții sânt indignați; fataliștii spun că aceasta nu mai este "teoria ondulațiunii", ci practica poticnirii; pozitiviștii studiază lucrul d-aproape și descopăr la fiecare din edițiile Scrisorii ciudățenii nouă; optimiștii aplaudă farsa, pesimiștii șuieră victima ei principală - în sfârșit un adevărat scandal... Cine până acuma nu se asoțiază la senzația generală sânt foile oficioase și ordinile de zi ale Camerelor, se speră însă că curentul le va scoate
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
Sahia era director, probabil cel mai vechi director al unei instituții din România, Aristide Moldovan, căruia îi port o adâncă recunoștință. Și el era un activist, dar era o persoană calmă, înțelegătoare și rodat cu ideile, cum spunea el, "acestor ciudățenii de artiști". Când a văzut filmul, și-a dat seama de necazurile pe care le poate avea el însuși. Atunci m-a întrebat: mai ai alte cadre? Filmul tău e bun, e păcat să-l stricăm, dar este un rebut
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
sacrificat", iar "existența civilă" a poetului, ziarist la "Timpul", să înceteze. Urma ca "existența civilă" a poetului (prima sacrificare) să fie înlocuită cu mitul poetului, prin ceea ce avea să fie poezia lui Eminescu, apărută în primul volum, îngrijit de Maiorescu. Ciudățeniile destinului (sau ciudate aranjamente, după opinia istoricului) fac ca această exilare a poetului din cetate să fie explicată de către unii din contemporanii acestuia, implicați, printr-o nobilă dorință de salvare, în ceea ce s-ar putea numi o adevărată conjurație în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în cârcă fel de fel de păcate. "Nu înțelegeam de ce l-au mai primit în casă și i-au arătat atâta cinstire", rămâne total dezorientat inocentul și visătorul Dimitrie Cristea de perfidia și falsitatea relațiilor umane dintre varvarieni. O altă ciudățenie varvariană ține și de atitudinea țăranilor față de pământ. Căruțașul Săsărman, întrebat dacă ar accepta să i se restituie pământul luat în cooperativă, răspunde: "Păi, ce să facem noi cu pământul ?" Dimitrie Cristea e convins că "un țăran cu picioarele pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
la ciudata situație în care țăranul devenise simultan hoț și păgubaș, adică Săsărman își fură propria căciulă, situație, de altfel, cunoscută foarte bine în subtext de către toți cei trecuți prin malaxorul social al regimului totalitar al "dictaturii proletariatului". Încă o ciudățenie a misterului varvarian îl lasă perplex pe Dimitrie Cristea, și acest lucru se întâmplă atunci când Sticlaru, "poetul răsfățat al Varvarei", la una din adunări recită patetic un poem închinat primarului, lăudându-i spiritul revoluționar și dragostea pentru satul natal. Emoționat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
să o scrie. În finalul cărții, după ce supraviețuiește calvarul "varvarian" și dispare, pornind în căutarea "formulei corecte", personificată prin chipul iubitei sale Cora Solomon, "formulă" necesară pentru contracararea sindromului de "varvarianită", Dimitrie Cristea îl avertizează pe narator și de alte "ciudățenii": că este o adevărată tragedie faptul că "nimeni din afara Varvarei nu crede în existența varvarienilor". În plus, pentru a ne pune la încercare credința, "Dumnezeu ni l-a trimis pe Diavol cu toată hidoșenia smintirii dintre vorbire și faptă (...) și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ci ocrotește gratuitatea viciului". Aceste rânduri au fost scrise de prozator cu mai bine de trei decenii până la apariția tembelizantei emisiuni televizate distractive "Vacanța Mare", aceasta corespunzând întocmai celor spuse de personajul cărții, alias Theodor Сodreanu. Bineînțeles, la toate aceste "ciudățenii varvariene" cititorii ar putea adăuga nenumărate exemple din viața noastră reală trecută prin ciurul ideologic al totalitarismului, când întâlnești la tot pasul cazuri de duplicitate, ipocrizie, lipsă de discernământ, de punctualitate. Naratorul, tânărul prozator și ziarist Dragoș Ivănescu, cu două
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
vrăjitorești". Naratorul este pus în situația să revină în oraș, la casa din strada Arcadiei, unde reușește să-i smulgă lui Dimitrie Cristea niște lungi și pasionante mărturisiri. Cititorul află că după ce îndărătnicul profesor se ambiționează să nu cedeze în fața "ciudățeniilor varvariene", vrând cu orice preț să ajungă la rădăcinile varvarianismului, decide "să reziste cu propriile lor arme, să-i înșele cu perfidie, dându-le impresia că devenise unul de-al lor". Ajunge chiar să accepte ideea de a se căsători
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
soția lui, Lea, îngrijește de misterioasa plantă crospec din care motiv aceasta iese din curtea casei o singură dată pe an în noaptea de înviere, la Paști. Unii varvarieni mergeau la biserică nu din considerente religioase, ateismul fiind o altă "ciudățenie" a lor, ci doar "ca să se poată lăuda ulterior că o văzuseră în carne și oase pe Lea". Evident, crospecul este o invenție a autorului, Dimitrie Cristea explicându-i naratorului că sensul vine de la numele lui Cronos, adică noțiunea ține
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
acestuia de a nu părăsi satul, știind că "toți cei care vin, înstăpâniți repede de duhuri, simt chemarea să plece dincolo, (în afara Varvarei, n.n.) transformându-se, fără știrea lor, în misionari. Săsărman însuși este astăzi un astfel de trimis". Adică, "ciudățenia" varvarienilor se scurge astfel dincolo de hotarele satului, contaminând regiunea, apoi țara, după care vine rândul continentelor, prefăcând lumea într-un sat planetar după chipul și asemănarea Varvarei. Halucinanta "călătorie" din oglinda neagră, care se află în camera unde crește crospecul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
celui din imperiul sovietic. Ceea ce transpare din subtext, într-un mod surprinzător, este valabil și astăzi, în plină escaladare a procesului de globalizare, fenomen obiectiv care, conform părerii scriitoarei Patricia Nolan din Irlanda, intensifică sentimentul "omului fără patrie" și toate "ciudățeniile" varvarienilor rămân în picioare, adică se ajustează perfect la comportamentul omului modern în "satul global". "Varvarianita" este un sindrom înnăscut al omului secolului XXI și acesta îl "ajută" să trăiască în "satul global", despre care scriitorul Gabriel Chifu spune într-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
capetele pătrate ale conducătorilor statului dintre Nistru și Prut excelează într-o altă absurditate, în cea a moldovenismului, teză stalinistă și imperială a panslavismului. În eseul Națiunea moldovenească un proiect eșuat? Th. Codreanu explică în cele mai mici amănunte această "ciudățenie" despre o nouă "națiune" care, în pofida tezei că popoarele sunt creații ale lui Dumnezeu, a fost concepută de "teologii" comuniști de la Chișinău după modelul deja verificat de "teologul" Stalin. Apelând la o spusă a istoricului ieșean Al. Zub, autorul subliniază
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
aparent protestatară, "mișcarea" nu avea de oferit nici un protest, tăvălugul optzecist înlocuia tăvălugul proletcultist. Numărate pe degete, talentele nimerite în mișcare au rămas pentru multă vreme amețite de drogul ideologic. După 1989, prelungirea acestei agonii culturale a fost posibilă datorită ciudățeniilor oferite tot de un post: postcomunismul, grație căruia postmodernismul se transforma într-un cripto-postmodernism. De altfel, bine îl citează Theodor Codreanu pe Adrian Dinu Rachieru: "gestionarea dezastruoasă a țării, dizolvarea autorității, multiplicarea centrelor decizionale, instalarea haosului fac din România, prin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]