2,120 matches
-
Doar îngerul rămîne la fel de blînd și ocrotitor. Procesul său începe și Iosif se uită urît la președinte, se bîlbîie și îl podidește plînsul. Nu-ți fă iluzii că plînsul are vreun efect. Dar nu de asta plîng. Atunci? Mi-i ciudă că mă umilesc inutil. Iosif așteaptă verdictul cam nepăsător. Urîtul ăla nu putea decît să fie și rău. Era să leșine, bietul om, cînd a văzut că a cîștigat procesul. Nu-i vine a crede și bucuria îl sufocă. Îngerașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
loc de muncă stabil, ipso facto, riscul de șomaj dispare, iar cel de-al doilea tovarăș de viață revine la inactivitate. Efectul lucrător descurajat urmează o altă logică, aceea a retragerii din viața activă nu din proprie voință ci de ciudă. Acest comportament este clasic în preajma vârstei de pensionare când persoana resimte că din cauza vârstei șansele sale de a fi preferat cu ocazia unui interviu pentru angajare sunt foarte slabe, chiar nule. Să mai menționăm, în sfârșit, că ieșirile din inactivitate
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
trăiesc o zi sau două pe Pământ, în timp ce noi avem o viață întreagă... Ei numesc asta iubire. Ai auzit tu de așa ceva vreodată, măi, bolovan ce ești?!" La asta nu se aștepta bietul citrin! Îi dădură lacrimile, se îngălbeni de ciudă și mai tare și se întoarse, cât pe ce să cadă, ca să le răspundă, fiindcă începuseră și celelalte să facă haz! "Ei bine, uite că știu ce e dragostea! Dacă vrei să știi, stră-stră-străbunica mea s-a căsătorit cu ametistul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ce să mă aștept decât tot la pustiu și piatră, piatră și pustiu !... În vale te-ai fi așteptat să mai găsești apă, sau chiar pământ, dar așa... Dac-aș fi putut să plâng, mi-ar mai fi trecut și ciuda, și durerea am văzut eu că așa fac oamenii când... nu știu ce să mai facă. Or, eu chiar că nu mai știam ce să fac. M-aș fi desprins de pe talpa sandalei, dar cădeam tot pe piatră. Și m-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
sărbători), dar au să plece pe urmă înapoi la muncă... și chiar dacă se bucură atunci când e cu ei (și ce daruri nemaipomenite îi aduc!...), se bucură dar pustiul rămâne... Ca și când asta n-ar fi bucurie... Îi venea să plângă de ciudă ! Numai ei i se putea întâmpla așa ceva ! E Ajunul Crăciunului, toți s-au dus la colindat auzi-i cum râd și ce zarvă fac și nici măcar nu s-a întunecat bine ! Darămite când o să se facă noapte de-a binelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
câte ceva din ce făcuseră acasă, să fie sfințite bucatele... unii cântau... aceleași cântece vechi de când lumea... Tot pierduse filmul ! Și dacă s-ar duce la biserică ?! Să se îmbrace frumos și să fie admirată ! Uite-așa, ca să le facă în ciudă celorlalți... Și se duse. Când intră înăuntru, Sfânta Liturghie începuse deja... Era cald, mirosea a tămâie, a ceară proaspătă, a fagure, a soare... Era lumină... Lumina venea parcă nu din candelabru, ci din bradul care strălucea plin de podoabe... podoabe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ăla mare murind (așa-i ziceau vecinii Regelui Meu). Dar unchi-mio?! Ce-o fi pățit? Cred că foamea și setea îți ascute simțurile, fiindcă am reușit să prind aproape tot ce vorbeau. Răbufnea și tristețe, și disperare, și necaz, și ciudă că sa-ntâmplat așa și tot ce vrei, numai împăcare sau resemnare nu era în vorbele lor. Povesteau a nu știu câta oară ce se întâmplase acolo, pe dealul cu cruci. "Și când te gândești că El a înviat morți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
frică și nu știam de ce. Unul din ucenicii Lui se apucase să spună că mai bine s-ar fi vândut uleiul acela de nard și banii s-ar fi dat săracilor și... tot lucruri de astea. Mi s-a făcut ciudă pe el: ce treabă avea el cu ce făcuse sora-mea?! De când murise tata, eu eram și mamă, și tată pentru fratele meu și sora mea și dacă eu nu ziceam nimic ce treabă avea el, doar uleiul era al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Când am văzut că i se moaie glasul a lacrimi, i-am zis: Știi ceva, eu nu plâng niciodată fiindcă-mi pare rău ! Și nici de dor ! Sunt mare ! Oamenii mari nu plâng de părere de rău niciodată ! Plâng de ciudă !... Pe urmă m-am gândit că l-oi fi supărat cu ce i-am zis și am continuat, cu jumătate de glas: ...cel puțin oamenii din satul meu... așa-s ei... Tocmai asta e îmi zise hai, spune, băiat mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ți-e foame dacă nu, culcă-te de-a binelea, că mâine avem treabă amândoi ! Auzisem ce spunea, dar nu m-am mișcat. Las' să creadă că am adormit. Mi-era tare rușine. Mai că-mi venea să plâng de ciudă. Da' las' că știu eu ce fac mâine ! Și cu gândul ăsta chiar am adormit. A doua zi, m-am strecurat tiptil afară. Frig mai era ! Soarele nu răsărise încă. Pe mal, tot felul de ierburi și lemne, scoici de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ține. Deloc ! Parcă s-ar fi rupt băierile inimii și am izbucnit în plâns. Plângeam și pentru tata, și pentru mama mea cea frumoasă și care murise de jale, plângeam și pentru mine cât sunt de singur urlam și de ciudă că bătrânul mi-a făcut asta... Mai ales de ciudă ! Îmi era ciudă pe bătrân ! Niciodată n-am să mai vorbesc cu el ! Nici n-am să mai stau cu el ! N-are decât să stea singur cu barca lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
am izbucnit în plâns. Plângeam și pentru tata, și pentru mama mea cea frumoasă și care murise de jale, plângeam și pentru mine cât sunt de singur urlam și de ciudă că bătrânul mi-a făcut asta... Mai ales de ciudă ! Îmi era ciudă pe bătrân ! Niciodată n-am să mai vorbesc cu el ! Nici n-am să mai stau cu el ! N-are decât să stea singur cu barca lui vrăjită, eu n-aveam nevoie de nimic, decât de iubirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
plâns. Plângeam și pentru tata, și pentru mama mea cea frumoasă și care murise de jale, plângeam și pentru mine cât sunt de singur urlam și de ciudă că bătrânul mi-a făcut asta... Mai ales de ciudă ! Îmi era ciudă pe bătrân ! Niciodată n-am să mai vorbesc cu el ! Nici n-am să mai stau cu el ! N-are decât să stea singur cu barca lui vrăjită, eu n-aveam nevoie de nimic, decât de iubirea lui ! Iar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și n-avea absolut nici o pretenție de la el. Nici nu se compara cu potlogarul de Siminică, cu pretențiile lui nesocotite la averea familiei și de care nici cu spatele nu mai voia să știe. Auzi, cuscre, icni el roșu de ciudă la față, după ce-i istorisi din fir a păr întâlnirea pe care o avusese la Brănești cu transfugul, auzi, să vină el ca să-mi ceară pământul la care i-a dat cu piciorul când a plecat de-acasă!... Un ciomag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Nineta, pentru că nu deschisese gura toată seara, s-a simțit obligată să întrebe: "Dar domnul Onuț poate să rămână?"... Devotatul a fulgerat-o cu o privire de fiară încolțită, ca în desenele acelea animate în care pantera roz tremură de ciudă că n-o poate sfâșia pe veverița cea sprintenă și isteață... Și lumânările, să dispară lumânările de aici, că avem treabă serioasă, adaugă insul... Dar Nineta prinsese faza cu pantera și veverița și i-a turnat-o iar: Suntem într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
pe stadionul Progresul, unde săream mereu gardul, ca să văd golurile lui Damigeană: "O-nuț! O-nuț! O-nuț! O-nuț!"... E groasă rău de tot. Devotatul șef aproape că-i împinge pe unii pălărioși de fund, ca să intre mai repede în mașini. Moare de ciudă din cauza faptului că nu-i poate depista pe strigători. Țipă către Burtă Multă: "Te scot la pensie, nenorocitule! Uite ce dezordine ai în sector!"... Vecinii așază lumânările aprinse pe masa din țarcul No 11... Nea Pitu către tata: "Hai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
să facă panaramă, mânați de necazuri și fericiți cu prietenia lor, ignoranți la un pericol mai mare. Persoane în vârstă aveau să se certe și să se să ciocnească un pahar cu ură în suflet. Iar alții mergeau plângând de ciudă că încă mai exista o oarecare ordine. Toți își trăiau viața. Sau cel puțin trăiau. Și ceva trăia din viața ei. Își formase independența pin ceea ce vedea. Un câine schelălăi, primind un picior. Ea se opri și-l mângâie distantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
-nțelegi că nu te iubește? O: Cea care nu-nțelege ești tu. El e iubirea. Iar ea e pentru toți cu aceeași intensitate. O femeie rea și isterică vine și îi cere cont Olimpiei. Aceasta, mai întâi cu superioritate și ciudă, apoi cu dispreț: Eu sunt vie, iar tu mori aceeași, prin mine curge sânge. Eu îi redau viața înapoi, legându-l astfel de mine, căci ce e mai puternic decât supraviețuirea și recunoștința față de cel salvat? Eu sunt cea de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
să îmbete și apese pe crudul vid al realității, fără măsură; disprețuiesc toată simțirea pe care mă chinuisem s-o cultiv, perfecțiunea unor simțiri care să fie exact așa cum le visam, doream, tânjeam eu). Fără să mă uit înapoi, de ciudă că nu l-aș fi putut ucide din priviri, am vrut să ies afară, așa cum l-am lăsat de fiecare dată. Spre surprinderea mea, el sesiză cât mi-e de rău. Mi-era foarte, foarte rău, de-abia mă puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
De ce ești supărat? Nu-mi place să te văd așa, îl mângâia pe mână Cecilia. Ești atât de iubitoare, fată din parc!îi mângâia și el obrazul. Georgeta, care urmărea atentă toate mișcările lor, acum după ce aruncase bomba, crăpa de ciudă văzând că planurile ei de a-i despărți se năruiau în fața gesturilor atât de tandre ale amândurora. Nu mai fi supărat, Matei, că se rezolvă problema și va fi bine, îl încurajau logodnicii. După ce au servit masa, Cecilia, de data
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
sufragerie, mai pe scaune, mai pe unde apucă după ce fac fiecare o tură prin apartament să vadă cum arată, fiind încântați. Apoi eu zi, măi copii, să fiți fericiți! Să trăiți ani mulți! Ție, nepoate, îți port un pic de ciudă, că mi-ai luat-o pe Cecilia cu care mă obișnuisem atât de mult și speram să rămână lângă mine, că sunt singur cuc, lăcrimează unchiul Filip, bătându-l pe umăr pe Matei. Lasă, unchiule, că mâine, poimâine, vin ai
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
fioros nemâncat de multă vreme. În scurt timp, acesta își va scoate colții la iveală și te va sili să i-o dai toată! Cu toate acestea, însă, treptat începea să dospească în mine un amestec de ură și de ciudă indisolubile, care, în agitația nervoasă, în care, în cele din urmă, ajunsesem cufundat, a răbufnit într-un clocot necontrolat de violență, ce m-a împins cu putere să-l lovesc pe nemernic. Pentru o clipă, am încercat să mă înfrânez
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
dintr-un colț în celălalt al acelei încăperi, încât, dacă priveai covorul întins pe jos dintrun anumit unghi în bătaia luminii, puteai vedea mai mult decât limpede că deja se formase o dâră foarte tocită pe el! Îl măcina puternic ciuda pe sine însuși că deloc nu vrea să-i înmugurească și lui în minte o soluție inspirată și inteligentă, cu ajutorul căreia toate problemele sale să-și găsească definitiv dezlegarea și s-o poată scoate la capăt, cu bine, odată pentru
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
ci că nu ai avut grijă de mine. Și acum dacă ai ști ce să faci, mi-ai fi de mare ajutor, și nu m-ai lăsa să mor. -Nu știu, fagule, nu știu, mie îmi vine să mor de ciudă. -Nu știi e rău, atunci fii atent la mine. Într-o fugă te duci către miazăzi și acolo vei găsi, în bucata de pământ pe care-i semănat grâu, floarea de foc. Bați la poarta omului pe a cărui pământ
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
biografia tatălui dumneavoastră: despărțirea de Bucovina. - Tata trecuse clandestin granița, în 1940, ajutat de învățătoare, doamna Burla, al cărei soț, jandarm român, riscase, dar, înțeles cu colegii lui de dincolo de Prut, le înlesnise fuga unor oameni de încredere din satul Ciudei. Locul de trecere: Vicovul de Sus, după ce străbătuseră pe la margine și Bahrineștii poetului, nenăscut pe atunci, Arcadie Suceveanu. Jandarmul călăuză mergea înaintea lor. Semn de recunoaștere - o furcă pe umărul drept, acte nu, lucruri de preț - nu. Mergem la strâns
ADRIAN POPESCU: „Editura Bucovina paternă, Transilvania maternă, Umbria spirituală m-au modelat interior” by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/7019_a_8344]