634 matches
-
n-au mai avut timp să distrugă ultimii martori, dovadă a ticăloșiei doctrinei Naziste...!” La rândul meu eram un martor ce mai târziu puteam deveni primejdios. De fiecare dată când se deschidea ușa camerei cu Nr.10, tresăream din apatie ciulind urechile să mă aud strigat, iar bestiile comuniste să distrugă un martor incomod...! Am suportat această tensiune nervoasă Încă două luni de zile timp În care, Îmi luasem rămas bun dela viață și dela prietena mea ce nu va ști
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
În cei opt ani de când era căsătorită cu fratele lui, Ahmad vorbise mai mult cu florile din grădină decât cu Irene. Iar în ultimele zile n-o lăsase să se apropie nici măcar de ușa de la intrarea în casă. Irene a ciulit urechile în speranța c-avea s-audă vocea lui Naji prin fereastră, însă zgomotul străzii era mult prea puternic: un bubuit constant, pe note joase. Femeia îl sunase deja de vreo douăsprezece ori numai că să audă vechiul mesaj înregistrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
stânca ? Trebuie să ajungi la stâncă. Treci de stâncă. Vezi bolovanul ?” Jina s-a ridicat în picioare, a văzut copacul, a trecut de copac, a văzut stânca. A auzit vântul șuierând printre cioturile de pădure și un elan boncăluind. A ciulit urechile fiindcă a auzit și-un avion. Și-a dat seama că atunci când avionul va trece pe deasupra ei, ea va trebui să fi ieșit din pădure. Așa că a grăbit pasul. La marginea pădurii, o morenă se prăvălea de pe munte. Imposibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
John zâmbind. Ei, am zis în general. Noi avem jinn-ii. Jinn-ii trăiesc pe Pământ, într-o lume paralelă cu a noastră. Ca și oamenii, au posibilitatea să aleagă dacă vor să fie buni sau răi. Jinn-ii sunt invizibili. Danny a ciulit urechile. Invizibili ? Mișto. Jinn-ii posedă nu numai oameni, dar și animale, copaci sau poate chiar un râu. Pe majoritatea oamenilor, asta o sperie. Jinn-ii se leagă de cele mai mari temeri ale noastre și de cele mai urâte instincte. Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Întotdeauna rămâne ceva; asta era ceea ce ea putea să-l învețe pe Drew. Rămâi, da ? a spus el. Jake, care întotdeauna era atent la zgomotele produse de veverițe, ca să poată să le fugărească, sau căuta un motiv de bucurie, a ciulit urechile. Mary l-a tras și pe Drew la loc, în apa râului, și l-a așezat pe un banc puțin adânc. I-a sărutat lacrimile și l-a strâns în brațe. Când somonii aveau să se întoarcă, privirile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
esti nuielușa pe care-o primesc? M-a luat de mână fără să-mi răspundă și mă conduse până în culcușul ei cald, deja pregătit. În timp ce se descălța, eu ascultam cum îmi bate inima. Paturile celorlalți nu mai scârțâiau, de parcă toți ciuliseră urechile să audă ce facem. Le ghiceam respirația grea, abia abținută, venită de sub așternuturi. Drăcoaica, în patul căreia ajunsesem, era chiar Erjika, tipa de anul întâi de la bijuterie... bijuterie și ea, o persoană dezinhibată care, la fel ca Petruș, era
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
aștept În vestibul. Ea țîșni În cameră, ridicîndu-și cu o mînă părul de pe ceafă și Îndreptînd cu cealaltă gulerul paltonului pe care și-l Îmbrăcase peste cămașa de noapte. M-am trezit căutînd pantofi de bărbat În vestibul, cu urechile ciulite la camera de alături... Oare ce mi se părea suspect?... Eram eu Însumi puțin cam dezamăgit... Era sau nu acolo? Un bărbat care se prefăcea dispărut, dar, de fapt, se ascundea În propria-i casă... Ideea era fantastică și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
perdea la bibliotecă și de-acolo mai departe, la telefon... Mi-am reîntors privirile căci Îmi atrăsese atenția o bucățică de hîrtie prinsă cu un ac de colțul perdelei, ceea ce m-a adus Înapoi la realitatea inexistenței LUI... Mi-am ciulit urechile să constat dacă e liniște perfectă În camera alăturată și am Înconjurat masa În vîrful picioarelor ca să ajung la bilețel. Cineva scrisese cu pixul șapte cifre. SÎnt mici, dar denotă un caracter ferm, de femeie... un număr de telefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
-i cădea ușor pește față. Mi-am potrivit, În secret, respirația cu pîlpîierea scobiturii din dosul genunchilor ei ce se Întindeau și se adunau ușor, o dată cu mișcarea lină a picioarelor de sub fusta foarte scurtă. În același timp, Îmi țineam urechile ciulite la perete. Fremătam la gîndul că, deranjat de gelozie, el va scăpa ibricul cu apă clocotită. Dar În așteptarea mea Încordată n-am auzit nici măcar un plescăit de limbă, ca să nu mai vorbesc de vase de porțelan sparte. Am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
adiere de generație. Un ritm ce răspundea celui interior și ne ademenea spre alte tărâmuri. Plecările în Occident erau posibile. La chioșcuri se vindeau reviste franțuzești, nemțești și englezești. Am prins din plin generația în bluejeans și adidași. Generația care ciulea urechile la Europa Liberă să asculte știri și topuri. Ne păsa infinit mai mult de manifestațiile studențești de la Sorbona decât de ce se întâmpla foarte aproape de noi cu planul de oțel al combinatului siderurgic. În școală, rusa dispăruse aproape complet. Învățam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
așa cum sunt și pe deasupra o mie de oameni, o mie de păreri. Cele mai multe nici nu sunt păreri. Așa se numesc, așa ne-am obișnuit să le spunem, dar sunt altceva” - „Ce?” păru să întrebe Rex, după felul în care-și ciulise urechile și-și aplecase capul într-o parte, privindu-mă cu o curiozitate aproape caraghioasă, rezemat pe... labele dinapoi. Mă privea în ochi, fără să facă o mișcare.” Ipocrizie, Rex, așa se cheamă” - „Nu-i așa, doamnă Pavel?” o întreb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
un înconjur mai mare. Și Chiva aștepta cu ochii lucitori, caldă, înfiorată, gemând ca de durere când o strângeam în brațe... Neliniștea se risipi ca fumul. A treia zi însă, când Corbu dădu pe obișnuita cărare de lângă trestii, începu a ciuli urechile. Îl oprii și descălecai, cu mâna pe pușcă. Și prin întunericul care acoperea locul, prin aburii lăptoși ai bălții, deodată simții pe Chiva lângă mine. Mă cuprinse strâns cu brațele, își lipi buzele de gura mea - și tresării sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
le-am vopsit. —Arată bine. —Mulțumesc. Am făcut un test pentru nuntă, ca să văd dacă sunt alergică. Nu vreau să mi se umfle fața ca un arici de mare în ziua nunții mele. S-a oprit locului și și-a ciulit urechea. — Ce e cu gălăgia asta? Într-un apartament învecinat cineva urla din toți rărunchii: —GoooooooooaaaaaaldfinGAH! —E Ornesto. Exersează. —Ce exersează? Cum să bage lumea în sperieți? —Canto. Ia cursuri. Profesoara lui spune că are talent. —Eeee un ooom, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
putea face față nici unui interval de timp care nu era planificat cu ceva. Chiar atunci a apărut un bărbat, îmbrăcat într-un costum sclipitor, cu un microfon în mână și o foaie cu ceea ce păreau să fie întrebări; toți au ciulit urechile. — Se pare că suntem gata să începem, a zis Mitch. Eram pe cale să spun „bine“ când, prin aerul cald, am auzit un strigăt. — Hei, e Anna! Isuse H... Hristoase! M-am întors. Era Ornesto, cu doi alți Băieți Veseli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mai fusesem niciodată pe un iaht destul de mare să te plimbi pe el. De fapt, nu cred că fusesem vreodată pe un iaht. După o plimbare bună și agreabilă, mi s-a părut că aud un elicopter. —Ei sunt? Am ciulit urechile. Tipul cu aparatul de radio-recepție s-a uitat la ceasul mare, negru, cu protecție subacvatică, cu protecție antinucleară, de la mână. —La fix. Toată lumea pe poziții, am zis. Ai grijă să nu se ude, am strigat după el. Să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
tuturor le ardea de sărbătoare. Unchiul din partea mamei, Abu-Marwân, căruia i-am spus întotdeauna Khâli, pe atunci scrib la cancelaria de stat de la Alhambra, sosi târziu la sărbătoare cu înfățișarea pe care o lua în zilele cu ghinion. Maică-mea ciuli urechea. Prinse niște cuvinte care o cufundară preț de câteva minute într-un coșmar pe care-l credea pe veci uitat: — De la Parada cea Mare, zicea el, n-am mai avut parte nici măcar de un singur an de fericire! „Blestemata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
șeful cancelariei domnești, păstrător al sigiliului regal, pe maestrul de ceremonii, cât și pe alți curteni, cu toții mai somptuos înveșmântați decât monarhul însuși și pălăvrăgind nestingheriți între ei în vreme ce eu înșiram, emoționat, fraze cu trudă pregătite dinainte. La răstimpuri, sultanul ciulea urechea la câte un murmur, arătând totodată cu mâna că nu trebuia să mă întrerup. Dat find imensul interes pe care-l trezeau spusele mele, le-am scurtat cât am putut, apoi am amuțit. Monarhul și-a dat seama de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sunt și ele amenințate, Anfa e distrusă, iar locuitorii ei fug care-ncotro. La nord, spaniolii ocupă unul după altul orașele de pe coastă. M-a tras mai aproape și a coborât glasul. Apropiații lui se îndepărtară, dar nu fără a ciuli imperceptibil urechea. — Peste câteva luni, îmi voi ridica din nou oastea împotriva Tangerului și Arzillei și trag nădejde că de data asta Cel-de-Sus îmi va acorda victoria. Aș vrea ca în această problemă, șeriful să se dovedească aliat și, în loc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
un pelerinaj. Dar, după niște săptămâni petrecute pe mare, un mic chef era binevenit. Abia intraserăm - încă mai căutam din ochi un colț de masă unde să ne așezăm - când un crâmpei de frază m-a făcut să tresar. Am ciulit urechea. Un marinar povestea că văzuse expus într-o piață publică din Oran capul tăiat al lui Aruj Barbă Roșie, ucis de castilieni, care-și plimbau macabrul trofeu din port în port. După ce ne-am instalat, am început să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pontif al Romei, șef peste întreaga creștinătate. Cadoul pentru papă eram eu, înfățișat cu pompă duminică 14 februarie, de sărbătoarea Sfântului Valentin. Fusesem înștiințat în ajun și, până în zori, stătusem rezemat de zidul celulei mele, nefiind în stare să dorm, ciulind urechea la zgomotele obișnuite ale orașului, la râsul unui paznic, la căderea unui obiect în Tibru, la plânsetul unui nou-născut, zgomote excesive în liniștea beznei. Sufeream ades de lipsă de somn de la sosirea mea la Roma și, până la urmă, ghicisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
voia să găsească repede ceva demn de a fi povestit și, iată, acum, dintr-o dată prilejul tematic era În favoarea lor; și ei trecuseră prin război. Cei câțiva băietani, unii de o vârstă cu Gelu, alții chiar mai mici, obișnuiau să ciulească urechea ori de câte ori se povestea despre război; o plăcere inexplicabilă le colora imediat fețele. Asta așteptau și acum să se Întâmple. Oricum, se aflau În fața unei Întâmplări mai puțin comune pentru ei. De obicei nimeni nu se apuca să vorbească despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
care dormea Ilenuța. În casă era liniște și pace, doar un murmur se auzea nedeslușit. Fetița se foi în pat, deschise ochii mari și privi de jur împrejurul odăii luminate sfios de o rază de lună. La început nu știu ce o trezise dar ciuli urechea și prinse în auz murmurul care devenea tot mai vioi și mai îndrăzneț, însă glasurile nu-i erau cunoscute. Poate vă așteptați să-i fie frică? Da’ de unde! Coborî iute din așternut, cu picioarele direct în papuceii care o
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
refer sunt un grup de formatori de gusturi atent selectați, chiar de aici, din Manhattan. Elisa Își Întoarse brusc capul, devenind atentă. —Cine? Cine vine? Ce vrei să zici? O să avem oameni super cu noi? Întrebă ea. Davide și Leo ciuliră și ei urechile. Stăteam cu toții, aplecați În față, așteptând-o pe Kelly să ne dea toate detaliile de senzație. —Păi, Încă n-avem confirmările finale de la toată lumea, dar până acum au acceptat Marlena Bergeron, Emanuel de Silva, Monica Templeton, Oliver
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
legitimă apărare în 1947. Dar bucuria de a trăi îmi vine din rădăcini, pentru că românii rămân veseli, chiar în nenorocire. Apoi, eu pictez cu 112 IOANA CELIBIDACHE, O MĂTUȘĂ DE POVESTE lumina cerurilor de la noi. Știi, chiar departe fiind, am ciulit tot timpul urechile să aud și să înțeleg ce se întâmpla în biata noastră țară. — Când te-ai întors? am întrebat-o, văzând că își pironise ochii în gol. — În 1974 prima oară împreună cu Sergiu, apoi mai des după revo
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
zburat gândul la celelalte... trei sau mai multe... nu mai știu câte, mă prefăcui eu încurcat, spre a-i provoca un răspuns precis. Băieții, care până atunci priviseră pe fereastră, plictisiți că nu se simțeau deloc la largul lor, își ciuliră urechile, presimțind că se vor amuza pe socoteala lui Marinescu, vădit în mare încurcătură. Dar răspunsul întîrzia să vină. Marinescu își îndreptă nodul la cravată, își împinse apoi maxilarul inferior în afară, scoțîndu-și mărul lui Adam din guler și spuse
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]