6,220 matches
-
să ne doboare, nu ne vor învinge, pentru că adevărata Putere este numai Una = cea a Luminii. Întunericul va dispărea cândva, nu va mai dura mult și, odată cu el, frontul invizibil. Până atunci „ nu lăsa ca omul al cărui gând se clatină să nu capete ceva de la Domnul” ! Mulțumim pentru - ajutor Vouă, Domni și luptători În lupta pe viață și pe moarte Pentru Lumină și pentru dreptate. A învins Lumina cea adevărată. Întunericul s-a destrămat ca fumul. A rămas dorința cea
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
faptă. Iubirea este universală și se manifestă în tot și toate, lăsați-o, așadar, să se manifeste și în voi! Cred că mulți dintre noi nu știu ce înseamnă cu adevărat iubirea. Iubirea este gestul făcut pentru omul de pe stradă care se clatină sau care a căzut și pe care îl ajuți să se ridice sau să-l duci la medic. Iubirea este compasiunea pentru cel aflat în sărăcie și fapta care însoțește compasiunea. Iubirea este salvarea celui aflat în primejdie sau la
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
și aici repet pentru toți: - Rugați-vă! Când și cum puteți înțelege rugăciunea; chemați Lumina și puterea Crucii, Acoperământul Măicuței noastre și IUBIREA - din care izvorăște totul. Doamne ajută ! și nu uitați: „Nu lăsa ca omul al cărui gând se clatină să nu primească ceva de la Domnul !”. Căci Domnul a spus: „Căutați adevărul în voi înșivă, căci în voi înșivă sălășluiește acea părticică divină care vă poate aduce lumina ! Fiți voi BISERICI VII ! Fiți Temple ale Luminii ! Fiți Candele Aprinse care
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
moarte. Între imaginea din oglindă, care se culcă și adoarme subit în timp ce actorul rămâne în picioare. Arborii, simbol al verticalității, cunosc o moarte... orizontală. Încercarea de a stabili un echilibru eșuează dramatic: Iluzii, mi-ați furat echilibrul, pământul meu se clatină ca un trapez. (Un cuceritor) Dezechilibrul conduce poetul spre o lene contrafăcută, exhibiționistă (suprem paradox), scontând anumite efecte regizorale. Reluăm versurile: Rogu-te politicos, nu sta în picioare, Suntem în lunca Trântorilor, a Marilor Leneși. Cel care intră în lunca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
el doar, într-un colț, sub clopot de alamă. Dar veghind peste atelierul acesta, Barbă-Rară, cu amnezia lui, a devenit un strigoi și jumătate. Nu te mira, eu sunt doctor, medicul teatrului. Am văzut cum șovăiai pe scenă, cum te clătinai ca un om lovit sau beat. Cei mulți au crezut că e modul dumitale, manierat și exagerat, de a mulțumi la aplauze, însă eu (și mă scrutează viclean ca judecătorul care intuiește crima), eu știu, e vorba de altceva... (Aplauze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ne privim în ea. Într-adevăr, chipurile noastre nu s-au văzut așa cum erau, ci lățite în mod grotesc.40 Uneori poetul întoarce spatele realului cu atâta franchețe, încât schelăria iluziilor lui, lipsită de orice pregătire, de orice suport, se clatină din temelii: Existența mea era o amară alegorie de carton, un spectacol fără grație. (Meridian) Școlarul Durerii încearcă să trăiască dincolo de memorie (= oglindă), el vrea să se sustragă unei realități violente: Sunt eu, insul premeditat, uniform, palidul ucigaș al vârstei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
pădure. Într-o zi mohorâtă de toamnă, Ciolac s-a dus la iubita lui Ileana, că așa o chema. Când s-a întors de acolo se înserase de-a binelea și se lăsase și o ceață deasă. Ciolac mergeaîncet și clătinându-se, având pușca pe mână, cuțitul și pumnalul la brâu, porthartul pe umăr, iar baltagul în cealaltă mână. Dușmănia și ura îl așteptau în două tufe pe ambele laturi ale drumului. Cum a trecut pădurarul, ucigașii au și sărit, lovindu
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
și oleacă de ceață, că ploua mocănește, ne-am ascuns fiecare în câte o tufă, de o parte și de cealaltă a drumului și am așteptat prada. A cam durat ceva timp până când a ajuns. Ciolac era amețit și mergea clătinându-se. După ce a trecut de noi, ne-am aruncat asupra lui și numai o pălitură i-am dat drept în moalele capului, părinte, că a căzut jos și, ca să fie mai sigur, vărul meu i-a mai tras și el
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
la margine de sat. Eram mică când am plecat, fără cheile de la ușă. Era război, a murit atunci o mătușă tușa, îi spuneam noi, avea ochii albaștri, era primăvara împletită în culori și parfum! Tușa mea de zare încă se clatină după obiceiuri și datină. Azi la mănăstire am pus o lumânare pentru sat, ciudat, am văzut și am visat: caii ce s-au întors la arat. Murim de două ori? În amintirea familiei Marin Ghiță din Bușteni Ce mult a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
haină, cea a timpului verde, când ora e mare ca un ecou ce se sparge de peretele surd, găoace de ou. Doar eu privesc în adâncul timpului răsfrânt în oglinzi. Aș vrea să cuprinzi imaginile de mercur vinovat, ce se clatină în lumea aburită de platină. Străină și rece trece prin lumea de sus, peste fire, ca o amintire cine s-o înțeleagă când vine cu frânturi din ce a fost cu rost, în numele învingătorilor cu har, într-o lume de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
În ce grote ale memoriei stă adânc năluca strigoiului? Versul dansa fără grai, râu ce curgea leșios și negru, greu de pești așteptând doi ochi ai luminii oare mai trăiești? * * * Răcoare și larmă de vânt coboară aerul pe pământ. Mișcarea clatină miere și patimă. Grație, miraculoasă făptură culori peste sâni și gură. S-a răsfrânt crinul la picior și mirosul mă-ngroapă ușor. Muzica de sfere leagănă iarbă și flori. Niciodată nu te-ai gândit c-ai să mori?! La treizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
porțile cetății ferecat. Abia târziu am zburat și am aflat și eu că lumea începe cu Dumnezeu, că vor trece anii, fără să fiu întrebat?! De unde atâta pasiune în bătrânul regat? Rochia se făcu de platină, în bătaia vântului se clatină cu sunet ciudat de sfere. Trăiesc în alte ere; și bărbatul nu se mai întoarce, al ei a plecat, al meu își poartă umbra sub pământ! Dida e veselă în rochia ei albastră, dansată de vânt, așteaptă să zboare, dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
amforele de lut se ascund. Coroane de spini au crescut, pe capetele rămase în somn sub portretul de glorii ale bătrânului domn. Am visat o pădure de cerbi! Aveau ramurile umbroase și dure, bătrâni ca a lunii petală de argint clătinată în salbe duceau cu ei pădurile albe. Un colind de vânătoare întârzia la ferestre, unde o fată, cât o mărgea, a murit ferecată. De atunci, colindul celor plecați la vânătoare urcă sus, la margini de lumi, fără soare în oglinzile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
în semn de adio! Obosită în permanență, pasăre cu aripile rănite, pândită de moarte, poeta se retrage în vârsta perfectei candori. Își amintește, bunăoară, un vis cu cerbi: Aveau ramurile umbroase/și dure, bătrâni ca a lumii petală/ de argint clătinată în salbe;/ duceau cu ei pădurile albe. Retrăiește, în alt vis, vechea cetate de la Ada Kaleh: Am visat, peste noapte, că mă plimbam/prin grădinile din Ada Kaleh/și prin cetate./ era un rai /să poți să stai printre flori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
și a văzut că patul era plin cu plapume, chilote, perne: un morman întreg, toate îmbrăcate în așternuturi albe. Toate aduse de cei trei: mama ei, bunica ei, bunicul ei. La un moment dat a început un cutremur puternic care clătina totul: casa, mobila și persoanele prezente. În casă nu s-a răsturnat nimic, nu s-a rupt nimic, toți și-au păstrat echilibrul. Bunica G. se uita atentă la mama ei și la ceilalți să vadă dacă rămân în picioare
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
stăpînind arta portretului și a descrierilor fastuoase (iată Stînca sau Piatra Doamniței: "Peretele se ridica drept, fără nici o înclinare, pînă la o înălțime de peste 200 de metri, ori poate mai mult brăzdat din loc în loc de dungi zimțuițe, pe care se clătinau în bătaia vîntului copaci piperniciți. Undeva, pe la mijlocul părții superioare a colosului, se puteau distinge niște bolți, cioplite parcă de mînă omenească, aidoma unor uși deschise spre tainica lume a umbrelor. Pe vîrful stîncii făceau popas soliile albe ale norilor. Nefirească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cercetare a ruinelor și a descoperit cel puțin zece locuri unde putea fi ascunsă comoara. Păi vedeți? A fost o noapte de nesomn foarte folositoare, plină de gînduri creatoare, nu de ceva banal, ca o durere de dinte care se clatină, sau ca o coptură de la unghia degetului mare de la picior. Nu, nu a fost nici pe departe așa ceva. În primul rînd Virgil era perfect sănătos. Apoi el nu era omul care să se preocupe de fleacuri. Doar nu-s copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Vlad cu vaca. Cu cine? se miră nespus Ilinca auzind de un asemenea partener la săpături. Cuu... lasă că-ți explic eu mai tîrziu. Să vii repede, auzi? Și o luă la fugă. Măi, măi, că tare mai ești grăbit! clătină din cap Ilinca și se duse în casă să se pregătească. Pe Culai nu l-a găsit acasă. Era plecat cu tatăl său să aducă niște caș de la o stînă din munte. Virgil n-a mai stat să se gîndească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
credeți că Bărzăunul s-a supărat, ori le-a răspuns cu alte cuvinte? Nuu... puteai să-i spui orice, că tot nu-l interesa. Așa era de fericit. Privirile sale erau pline de o căldură aparte, încremenite spre marginea pădurii... Clătina mereu din cap și voia să spună ceva și nu putea. La un moment dat se întoarse spre ceilalți și zise încet, ca și cum atunci s-ar fi trezit dintr-un vis: A fost extraordinar de frumos!... Nu?... N-avea cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Tritoni! silabisi cu glas flegmatic Bărzăunul, grozav de mîndru că Virgil, deși cu o clasă mai mare ca el, și premiant pe deasupra, nu auzise de asemenea creaturi. Ce-s ăia tri... tri... cum? Tritoni, frate, ce naiba! își umflă Bărzăunul gușa, clătinînd din cap disprețuitor, dar și cu o oarecare doză de înțelegere față de partenerul său de discuție, pus în situația de "căzut din plop". Zău, parc-am trăi-n pădure! Virgil nu se rușină deloc de vorbele Bărzăunului, mai ales că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
el în mai mulți dușmani, tot imaginari, bineînțeles, pe care-i descoperea pe după sălcii ori în vîrful stîncilor. Apoi îndreptă pistolul spre Virgil strigînd cît îl ținu gura: Sus mîinile! Virgil se așeză neputincios pe un trunchi de salcie răsturnată, clătinînd din cap cu obidă și rostind rar și apăsat: Smintită făptură, doamne! Bărzăunul mai ucise cîțiva dușmani, apoi se așeză pe salcie lîngă Virgil. Știi de ce nu vreau să meargă Ilinca? întrebă el după cîteva clipe, cu voce mai calmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
opusă, măsurînd din nou șoseaua. Bărzăunul nu se dădu bătut. Cît e ceasul, tanti ? întrebă el cu glasul cel mai dulce. Păi... e trecut de 8, catadicsi ea să dea răspuns, fără să se uite la ceas. Phii, exclamă Bărzăunul clătinînd din cap. A întîrziat peste 20 de minute? Oare de ce? Eu știu?... O fi avut, poate, vreo pană... Că hîrburile de pe traseul nostru... mamă, mamă! Mai bine le-ar duce pustiului de pe-aici, ori ar face borș cu ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ori recitîndu-se la televizor. "Au înflorit salcîmii iar singurătate... Un fluture albastru s-a rătăcit în gînd, Iar umbra ta mă cheamă...". Și se opri, nemaiștiind cum să continue. Își încreți fruntea, dar zadarnic. Ca să nu se facă de rîs, clătină din cap și spuse șoptit: N-are rost... zău...eu... Te rog, insistă Ilinca. Nu, se opuse hotărît Virgil. Acum nu-i momentul potrivit ca să-ți recit... crede-mă... O să-ți recit altădată. Nu te supăra. Păcat, spuse cu gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
apucă însă să spună cu ce fel de "niște" are de-a face. Hotărît să se întoarcă, făcu cîțiva pași îndărăt. Cînd trecu pe lîngă Nuțu, se feri puțin în lături, dar se împiedică de ceva și începu să se clatine. Vru să se sprijine de Nuțu, însă nu făcu decît să-l tragă și pe acesta după el și se prăbușiră amîndoi în mocirlă. Noroc de un strat mai gros de papură și de frunze moarte, care îi împiedică să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
șopti abia perceptibil Ilinca. Oare e adevărată?... Ori e un nour pietrificat? Peretele se ridica drept, fără nici o înclinare, pînă la o înălțime de peste 200 de metri, ori poate mai mult, brăzdat din loc în loc de dungi zimțuite, pe care se clătinau în bătaia vîntului copaci piperniciți. Undeva, pe la mijlocul părții superioare a colosului, se puteau distinge niște bolți, cioplite parcă de mînă omenească, aidoma unor uși deschise spre tainica lume a umbrelor. Pe vîrful stîncii făceau popas soliile albe ale norilor. Nefirească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]