1,639 matches
-
avea să se Însuflețească, apoi plămînii și chiar ochii ferecați de plumbul somnului, ca și mădularul său adormit și rece, Înstrăinat precum se Înstrăinase păcatul de el. Apoi reveni cu cugetul În inima peșterii, În catranul vîrtos al beznei, deslușind clepsidra veșniciei timpului, pentru că vroia să-și strămute vremelnicia pămînteană În timp, să-și statornicească trupul și cugetul În miezul timpului, ca să se Întoarcă În vremea dinaintea somnului și a peșterii. Mai Întîi Își aminti de dulcele nume al Priskăi, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
striga pe Malhus, copărtașul său, pe Ioan, cuviosul păstor, pe Kitmir cu ochii verzui, zadarnic Îl striga pe Domnul său: negura era deplină, păcurie, liniștea era de mormînt. Se auzea doar picurarea apei din bolta nevăzută, doar măcinarea veșniciei În clepsidra vremii. Dar vai, cine va despica visul de trezie, ziua de noapte, noaptea de zori, amintirea de nălucire? Oare cine va pune un Însemn clar Între vis și moarte? Oare cine, Doamne, va pune o stavilă, un hotar, Între prezent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
influența absolut dementă a acestuia asupra generațiilor de cititori, ca și consecințele tragice pe care le-a provocat; chestiunea care mă va acapara ani de zile, de altfel ca și parabola despre rău (despre care stau mărturie unele pagini din Clepsidra. Așadar, prin intermediul unor dovezi istorice și a unor exemple mai mult sau mai puțin cunoscute, pun la Îndoială opinia prestabilită cum că o carte ar sluji numai binelui. Deși cărțile sfinte sînt, ca opere canonice, aidoma veninului de șarpe, izvor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
dă ritm vieții agricole și determină accesul la viața viitoare; cea militară, care organizează vânătoarea, apărarea și cuceririle; cea economică, ce produce, finanțează și comercializează roadele muncii. Fiecare dintre aceste puteri stăpânește timpul controlând instrumentele de măsură specifice: observatoare astronomice, clepsidre, orologii care bat ora exactă. în toate cosmogoniile, trei zei îi domină pe toți ceilalți și pun în scenă această treime a puterii: latinii îi numesc Jupiter, Marte și Quirinus - zeul suprem, al războiului și al banului. Sub puterea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
de bombă, locuri selecte din urbe pe care toată lumea are obligația să le cunoască, iar lui, prostește, nu i-a trecut prin minte să întrebe, Și asta unde e, albatros. Într-un singur moment, cantitatea de nisip din partea superioară a clepsidrei devenise mult mai mică decât înainte, grăunțele minuscule se precipitau cu viteză spre deschizătură, fiecare vrând să iasă mai repede decât celelalte, timpul e exact la fel cu oamenii, sunt momente în care îi este greu să-și târască picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
imposibil. Făcu un efort ca să se liniștească și să raționeze. Logica, Dar de când guvernează logica hotărârile umane, ar impune ca posturile să fi fost numerotate începând de la limita occidentală a sectorului de nord, urmând sensul acelor de ceasornic, recurgerea la clepsidră, evident, nu servește la nimic în aceste cazuri. Poate că raționamentul e greșit, Dar de când guvernează raționamentul hotărârile umane, deși nu este ușor de răspuns la întrebare, tot e mai bine să ai o vâslă decât nici una, în afară de asta, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
lui. - Fii binevenit, priorule. Apropie-te, Îl auzi șoptind. Poetul lăsă deoparte orice precauție. Trecu de masă și se opri dinaintea lui Marcello. Medicul stătea cu ochii Închiși, nemișcat, cu un caiet mare În față. Pe colțul mesei zăcea o clepsidră: nisipul se adunase În Întregime În compartimentul de jos, ca și când omul și-ar fi petrecut o bună bucată de vreme adâncit În munca sa. - Se pare că vezi prin beznă, ca pisicile, exclamă Dante surprins. - Pasul dumitale e ușor, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Sculptează-le În bronz pe poarta casei dumitale! Dante strânse din pumni, Învingându-și pornirea de a se ridica și de a pleca. - S-ar spune că domnia ta știi mult mai multe decât mine, șuieră el În replică. Bătrânul luă clepsidra și o răsturnă. Expresia i se Îmblânzise, ca și când ar fi vrut să i se ierte sarcasmul din urmă cu câteva clipe. - Timpul petrecut și lucrurile văzute și măsurate sunt cele care Îmi insuflă certitudinea cunoașterii, adăugă el pe un ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
probabil îi făcea rău, văzându-se numit Tristețe, văzându-se ironizat, dar cu o ironie dulce, simpatică, tandră - pe el nu-l judecase cu atâta asprime ca pe mine! Da, citind și recitind, fără încetare, cum ai întoarce întruna o clepsidră și ți-ai petrece tot timpul privind cum se scurge nisipul, fără să faci nimic altceva. Am spus mai devreme că mint de două ori: nu mai era doar scrisoarea strecurată în carnet. Mai erau și trei fotografii. Trei, lipite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
dau timp s-adulmeci nici aerul de-afar'; - Necum s-alergi pe drumuri, când viforul hoinar Te-nșfacă dârz și zloata sumanul îți îmbibă. Lăsai să treacă gerul; apoi, un lung pomelnic De zile înmoinate când fiecare sloi E-o lâncedă clepsidră; când neguri grele, ploi, Dospesc încet pământul călâi, dar feciorelnic. Un strat lăptos de aburi mai stărui pe zare... Dar într-o zi se rupse și prin spărturi văzui Copacul despletindu-și în coame și frunzare Tot aurul lui verde
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
a triumfat. Pașii antitetici: aici - dincolo, lumina - întunericul, clipa lucidității (dacă luăm în calcul și vibrațiile consonantice ale slavonismelor: „răscoli”, „zdrobi”, „prag”) se revarsă, conștient (în subconștient, gândind la negativul incertitudinii „nu știu cine...”), asupra timpului sfredelitor. Apoteoza cerculuidevine ilustrare a poemului clepsidră, frazare apoteotică, „aprins” - înflăcărat cânt - ca o deschidere înspre culmile atotcuprinzătoare, ca o revărsare înspre totul-tot, străluminare înspre-acel corolaral împlinirii celeste. Torturante sunt „triburile gândurilor”, a gândului gând vatră a logicului, „cârduri de gânduri” (Cunoașterea necunoașterii)! „Doamne, / cum se mai
MISTUIRE CELESTĂ, ÎN VIZIUNEA LIVIEI CIUPERCĂ de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 956 din 13 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364322_a_365651]
-
Acasa > Poeme > Rasfrangere > TIMPUL Autor: Floarea Cărbune Publicat în: Ediția nr. 976 din 02 septembrie 2013 Toate Articolele Autorului Ca ziua și noaptea primăvara inimii și toamna trupului pe firul vieții își încrucișează cărările. martor mut, privesc scurgerea nisipului din clepsidră... Marinarul Sub razele lunii, corabia despică valurile, marea dezlănțuită mușcă sălbatic din carenă. Pe punte, căpitanul scrutează atent cerul, stelele își scutură pulberea pe obrajii lui împietriți. Referință Bibliografică: Timpul / Floarea Cărbune : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 976, Anul
TIMPUL de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 976 din 02 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364385_a_365714]
-
cele prezente și prezentul din cele viitoare. Reflecția asupra timpului i-a preocupat și pe alți gânditori. Platon consideră că „Timpul a fost creat odată cu cerul, fiind copia mobilă a eternității”, iar Nietzsche vedea în clipă „boaba de nisip în clepsidra timpului și unitate de măsură a eternității.” În gândirea românească, în afara literaturii populare unde apare ideea de eternitate a cosmosului și despre călătoria efemeră a omului pe pământ, concepția lui Mircea Eliade despre timp, în capitolul „Durata profană și timpul
MARIA APETROAIEI – CRONICĂ LA „SFIDEAZĂ TIMPUL!” DE MARIA COZMA ŞI VASILE POPOVICI de VALENTINA BECART în ediţia nr. 981 din 07 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364366_a_365695]
-
se sting zădarnice răspunsuri se lasă așteptate pe trupu-mi cald de patimă și dor ți-ai rătăcit și suflet și nopți întunecate. cuvinte neînțelese ,blestem și agonie tandrețea palmei tale pe jarul tâmplei mele ne regăsim străini în scurgeri de clepsidra și-n tandre arcuiri de căzătoare stele. noi nu mai suntem trupuri,suntem flăcări ne mistuim amarnic în noapte strălucind cenușă noastră va deveni un Phoenix cu zbor întretăiat ,cu aripi de argint. mă risipești că pe-un pumn de
SI FLACARA SI RUG de NUŢA ISTRATE GANGAN în ediţia nr. 248 din 05 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364528_a_365857]
-
trupuri,suntem flăcări ne mistuim amarnic în noapte strălucind cenușă noastră va deveni un Phoenix cu zbor întretăiat ,cu aripi de argint. mă risipești că pe-un pumn de nisip pe-un val ce ne desparte ,pe-a timpului aripa clepsidra e uitată pe raftul cel înalt durerea s-a oprit din scurgere,o clipă. tu gusta-mi sângele atât cât se mai poate dorinta-mi arde-n vene că un rug nu mă lasă să ard,arzandu-ti trupul tot
SI FLACARA SI RUG de NUŢA ISTRATE GANGAN în ediţia nr. 248 din 05 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364528_a_365857]
-
O nouă pagină/ o nouă zi/ ale cărei culori/ inevitabil/ ar trebui schimbate.../ O nouă zi/ la fel de/ veche...” Asemenea lui Nichita Stănescu, Corina Petrescu pune un foarte mare accent, în versurile sale, pe vizual. În poezia „Destin” de exemplu, imaginea clepsidrelor „uitate în nemișcare;/ sticle/ în care/ nisipul/ curge numai/ o/ singură/ dată/ și numai/ într-un/ singur/ sens” amintește de picturile lui Salvador Dali. Poeta înțelege, la fel ca și Nichita Stănescu, în „Cu o ușoară nostalgie”, zădărnicia luptei cu
UN UNIVERS POETIC SUB SEMNUL ARMONIEI de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 248 din 05 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364521_a_365850]
-
regret, Corina Petrescu are intuiția întoarcerii spre Divinitate, singura în măsură să găsească o soluție la orice neliniște și durere: „Unde e mâna/ Ta, Doamne,/ să le mai întorci/ din când în când/ aceste uitate/ și totuși,/ cât de însemnate/ clepsidre?” „Cântec și rugă fierbinte” În „Nimicnicie”, poeta se află „în căutarea neprețuitei chei/ a izbăvirii”, a acelei pietre filosofale din poemul „Cu o ușoară nostalgie” al lui Nichita Stănescu. Dezamăgirea, tristețea, durerea, amărăciunea culminează „într-o disperare fatalistă”. „Înspre amurg
UN UNIVERS POETIC SUB SEMNUL ARMONIEI de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 248 din 05 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364521_a_365850]
-
Ploua pustiu rememorând în ceață Autostrăzi agonizând pe contrasens în crize Așteptam pe peronul unei gări avide Cu trenuri nervoase șuierând tardiv Cu vieți mărunte strecurate pe la colțuri și sordide Cafard mocnind în ochiul maladiv Ne-am revăzut la sfârșit clepsidră abisală Foșneau nisipuri sub arcade austere Și dacă voi muri...lăsați-mă-n lumina pală Pe-o filă...ultimă-n jurnal...tăcere... Referință Bibliografică: Jurnal comun / Mihai Condur : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 258, Anul I, 15 septembrie 2011
JURNAL COMUN de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 258 din 15 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364597_a_365926]
-
Articolele Autorului sufletul meu poartă Iubirea. mereu proaspătă, mereu lacrimă de bucurie, pe o frunză de dor nerostită... dacă aș fi bătrân, aș Iubi... aș uita secundele pașilor 8 anilor trecând apatici, printre vârste aș aduna firele de nisip din clepsidrele sparte și le-aș ascunde într-o scoică. un puf de zbor s-ar strecura neștiut, printre desenele încrustate în porțile fine aș fi zborul uimit de atâta frumusețe. interior din interior s-ar lumina, zâmbind Luminii, curgând dăruire, printre
NU VOI FI BĂTRÂN NICICÂND! de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 378 din 13 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361293_a_362622]
-
statuia mă-nfioară în dorul mut ce crește văpaie peste munte nici nu mai știu vreo veste... lumi de lumini se cern. văd depărtări prin ziduri ce le ridic agale... doar aripi să-mi mai crească și-atunci pot... le dobor... clepsidrei sparg conturul. las curgerea să-i fie, un ultim drum bătut. în trup simt încă abur, de gânduri răscolite, de bulgării de humă ce îi aruncă vii... acele-oglinzi din praguri ce le-am trecut odată, se-ntorc cu trenul vieții
M-AM REGĂSIT ÎN TINE de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 378 din 13 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361294_a_362623]
-
am fi, Moartea se joacă cu viețile noastre. Ne trișează că la ruletă,ne fură secundele, visele, întâmplările și pe cei dragi... Fără scrupule,ne transformă într-un fir de nisip pe care il scurge printre degete în burtă unei clepsidre. În hohote de de râs și cu premeditare , scăpa vasul de sticlă din mâinile ei găunoase și reci și devenim deodată o simplă amintire... De la naștere și până la sfârșit, Moartea ne vânează viețile, fără remuscare.Ea nu are mama , nu
” MICHAEL JACKSON NU A MURIT ! ” de MIHAI MARIN în ediţia nr. 241 din 29 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361520_a_362849]
-
dor, timpu-mi mușcase din sorții pustiiți și ascunși într-un nor. te lăsasem pe tine pe-o stâncă cu buchetul de flori dintr-un vis și-ntre noi și lumea nespus de nătângă se-adâncea o tăcere de-abis. În clepsidra ce sta răsturnată mai erau dâre mici de nisip, singurătatea stătea disperată și-mi venea din rărunchi ca să țip. acolo, pe stânca de sare răstignisem cândva al iubirilor chip. Și de-atunci Simt iubirea cum doare Și tot țip. Și
JERTFĂ de LEONID IACOB în ediţia nr. 912 din 30 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363934_a_365263]
-
le țin ascunse-ntr-un poem. Aștept scriind tăceri cu praf de vânt, Tăceri ce ard de atâta dor pe al meu gând. Peronul gării s-a umplut cu mii de fluturi, Ce zboară-n dans de aripi și săruturi. Clepsidra se învârte și mă duce înapoi, Acolo unde visele erau încă în doi. Și știu acum că nu, nu-i prea târziu, Ca să uităm tot ce-a durut și ce a fost pustiu... Și împreună pe băncuța din peronul vieții
ULTIMUL TREN ÎN DOI... de DORINA OMOTA în ediţia nr. 1555 din 04 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362992_a_364321]
-
Acasa > Poeme > Devotament > FERICIREA ÎN LUCRURI MĂRUNTE Autor: Irina Bbota Publicat în: Ediția nr. 1537 din 17 martie 2015 Toate Articolele Autorului Fericirea mea...ea vine din lucrurile mărunte, precum se scurge-n clepsidră al nisipului grăunte. Fericirea mea...e gândul ce la tine-mi zboară, sufletul tău cald și iubitor ce mă-nconjoară. Fericirea mea...e curcubeul de după ploaie, e floarea parfumată, frumos mirositoare. Fericirea mea...sunt ochii tăi ca vraja de culoare
FERICIREA ÎN LUCRURI MĂRUNTE de IRINA BBOTA în ediţia nr. 1537 din 17 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363002_a_364331]
-
alintat cu frunze vestejite Cernite lacrimi, doine risipite Jertfind țărânei ultimul sărut. M-a troienit atât nedor durut Doar raze mai mângâie rebegite De-atât alean și clipe netrăite Loc de popas dorit, dar azi nevrut. Castanul cerne monoton tic-tac Clepsidra efemera a'ntomnării Cerșesc zadarnic silueta-ți zării, E parcul gol și-s vreascuri sub copac. *** Referință Bibliografica: Refugiul părăsit / Ovidiu Oana Parau : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1732, Anul V, 28 septembrie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015
REFUGIUL PĂRĂSIT de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1732 din 28 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363445_a_364774]