360 matches
-
1601, numit Scurtu, și căruia domnul i-a dăruit locuri aici după venirea sa în țară din Ardeal și luptele de pe Teleajen. O prima știre despre Ștefești avem însă doar în partea a doua a veacului al XVII-lea, când clucerul Hagi Stoian, împreună cu soția sa, Ilinca, ctitorind mănăstirea „Adormirea” din Vălenii de Munte (1680) o înzestrează cu mai multe „moșii întinse printre care și Ștefești” (IPD, I, 43). Dar asta nu înseamnă că Ștefeștii nu erau dinainte de această dată. Un
Comuna Ștefești, Prahova () [Corola-website/Science/301738_a_303067]
-
găsit cărămizi și cranii de oameni, acesta constituind o veche vatră a satului Stolnici. Prima atestare documentară pentru satul Stolnici datează din anul 1557, din data de 20 noiembrie, când Pastrascu Voievod (Pastrascu cel bun) întărește prin danie pe Ion Clucer din Stolnici cu o moșie în Izvorani, după care au urmat alte danii întărite de Mihnea Voievod. Din aceeași perioadă este atestat și satul Cochineștii de Sus, din anul 1563, din data de 2 aprilie, când Petru Voevod întărește ocina
Comuna Stolnici, Argeș () [Corola-website/Science/300644_a_301973]
-
Buzăului, acesta revenind unui număr de cinci persoane, proprietatea întinzându-se până la granița cu Imperiul Austriac, printre care un anume Costache Sibiceanu, fost moșnean devenit boier; un urmaș sau membru al familiei sale, Ioan Sibiceanu apare la 1829 ca fiind clucer domnesc și administrând cășeriile din Munții Buzăului. În perioada fanariotă, un grec pe nume Enache Persescu a achiziționat și el pământuri de la moșnenii din zonă. În timp aceștia au devenit clăcași pe moșia Bâsca-Gura Teghii, din care motiv ei nu
Comuna Gura Teghii, Buzău () [Corola-website/Science/300819_a_302148]
-
de 44 de librete cu un sold de 2.570 lei, în anul 1888. În satul Filiul, școala de băieți ia ființă în 1858, cea de fete în 1881, iar biserica este zidită la 1845, (rezidită la 1873), ctitor fiind clucerul Ioniță Budișteanu. La sucursala CEC din localitate erau înregistrate în anul 1888, un număr de 3 librete cu un sold de 1.888 lei. La Lișcoteanca întâlnim o școală mixtă, construită în1895. și o biserică, zidită în 1846 În satul
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
făgăduiala. A îndeplinit-o însă un boier buzoian, ridicat prin mijloace proprii la rangul de ceauș (1680 - 1684), la cel de logofăt (1685 - 1687), căpitan de Buzău, de lefegii, de margine, mare căpitan (1693 - 1704), șătrar (1705 - 1715) și mare clucer (1715 - 1723) conform Teodor Rădulescu, după cum reiese dintr-un document din 20 iunie 1742 prin care domnul Mihai Racoviță refăcea documentele Episcopiei Buzăului pierdute în răzmerițe la începutul secolului (Arhivele Statului, București, Episcopia Buzăului, XIII / 29): "“...schitul Bordești care este
Bordești, Vrancea () [Corola-website/Science/301865_a_303194]
-
un document din 20 iunie 1742 prin care domnul Mihai Racoviță refăcea documentele Episcopiei Buzăului pierdute în răzmerițe la începutul secolului (Arhivele Statului, București, Episcopia Buzăului, XIII / 29): "“...schitul Bordești care este făcut din temelie de răposatul Mănăilă biv vel clucer și l-au închinat Șărban polcovnic și Ștefan căpitan, feciorii lui, la Sfânta Episcopie, precum arată cartea de închinăciune...”" Mănăilă, boier credincios Cantacuzinilor, a acumulat o avere însemnată de ambele maluri ale Milcovului: Aldeni, Albești, Bahnele, Bălțați Berindești, Bordești, Cândești
Bordești, Vrancea () [Corola-website/Science/301865_a_303194]
-
vremea voievozilor Mircea cel Bătrân și Dan s-a dovedit cu numeroase acte de „danie” și de „întărire”: „Dintre boierii și comandanții care au fost alături de Mihai amintim, în primul rând, pe Frații Buzești: Stroe stolnicul, Preda postelnicul și Radu clucerul (arătați cu dregătoria din sfatul domnesc al lui Mihai). Sunt fii lui Radu al lui Buzea fost mare armaș al lui Mihnea Turcitul, și nepoții unui Vlad Banul. Aparțin vechii familii boierești și stăpâneau una dintre cele mai averi din
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
sate, moștenite de la strămoși «din zilele altor domni bătrâni dedemult, de la așezarea țării și câștigate cu dreaptă și credincioasă slujbă și vărsare de sânge» - cum citim în hrisovul din 10 iunie 1656, dat de Constantin Șerban Basarab descendenților lui Radu clucerul Buzescu. Același act confirmă și 124 sălașe, cu hrisoave de întărire de la Dan Voievod, Vlad Țepeș și Radu cel Frumos.” (Constantin C. Giurescu și Dinu C. Giurescu, "Istoria românilor", vol. II, cap. Istoria politică a Țării Românești în secolul al
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
îl menționa ca membru de bază al protipendadei muntene, alături de familiile Ghica, Racoviță, Crețulescu, Slătineanu, Filipescu, Văcărescu. Nu putea fi însă vorba nici de Scarlat Geanoglu, cumnatul lui Nicolae Bălcescu sau de Neofit Geanoglu, episcopul Râmnicului. A existat și un clucer Constantin Geanoglu care, la 1785, era ispravnic (prefect) al Craiovei. La moșia Dobridorului trebuie să fi poftit un personaj mai vechi, un ancestor turc valahizat și creștinat în secolul XVII - dar el nu a lăsat nici o urmă în memoria satului
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
, sau Alexandru Donici, (n. 19 ianuarie 1806, Piatra-Bezin, azi Donici, Orhei - d. 21 ianuarie 1865, Piatra Neamț) a fost un poet fabulist român basarabean. Este primul din cei patru băieți ai clucerului Dimitrie Donici și ai Elenei, născută Lambrino. Și-a început în tinerețe cariera militară, absolvind liceul de profil din Sankt Petersburg, alături de fratele său Petrache. În 1825 este trimis ca sublocotenent în regimentul „Ekaterinburg”, în Sudul Basarabiei. Invocând motive familiale
Alecu Donici () [Corola-website/Science/299280_a_300609]
-
rând își vând moșiile lor, cu heleșteie și mori în Răut, lui Costea Bucioc, marele vornic al Țării de Jos. Costea Bucioc a fost unul dintre susținătorii domnitorilor din dinastia Movilă, deținând astfel mai multe dregătorii consecutiv: pârcălab de Orhei, clucer, mare paharnic, mare vornic al Țării de Jos. Reușește să se mențină pe ultima funcție și pe timpul domnitorilor Ștefan Tomșa și Radu Mihnea. La 4 februarie 1619 domn al Țării Moldovei este ales croatul Gaspar Graziani originar din Bihać (Bosnia
Vărvăreuca, Florești () [Corola-website/Science/299843_a_301172]
-
primele donații, ale domnului însuși (interesant este formularea în care se spune că pământul este dat de strămoșii domnului ceea ce ar putea induce ideea că mănăstirea a fost construită peste o o alta anterioară necunoscută încă) și ale lui Tudor clucerul Doicescul, chiar ispravnicul mănăstirii, și Ștefan cihodarul din Bărbătești, care au fost trecuți la ctitori. Printr-un act din 21 mai același an, domnitorul înzestrează mănăstirea cu livada Lăculețe, cumpărată de la un anume Radu dărăban din Târgoviște. Această mănăstire nu
Mănăstirea Doicești () [Corola-website/Science/298861_a_300190]
-
-și aproape neobservată existența până la cutremurul din 1802 când biserica este dărâmată. De refacerea ei s-a ocupat banul Grigore Brâncoveanu, urmașul domnitorului martir. Clădirea este dinou afectată de cutremurul din 1838, refăcută și de data aceasta în 1849 de clucerul Iancu Nedeianu, la insistențele, și pe cheltuiala cuvioasei Elisabeta Brâncoveanu, văduva banului. După 1864 mănăstirea de maici este desființată iar biserica acesteia devine biserică a satului Lăculețe așa cum este și în ziua de azi. Ultima reparație notabilă este cea din
Mănăstirea Doicești () [Corola-website/Science/298861_a_300190]
-
le-a popularizat în volumul "Poezii deosebite sau Cântece de lume". „În fruntea literaților profani ai Țării Românești din secolul al XVIII-lea vom găsi, fără îndoială, pe banul Ienăchiță Văcărescu; dar alături cu dânsul stă fiul său cel mare, clucerul Alecu Văcărescu, exilat din țară și dispărut în temnițele Turciei încă de pe la 1796”. Din porunca domnitorului Alexandru Moruzi, Alecu Văcărescu a fost exilat la Tulcea. A murit în închisoarea de acolo, din cauza condițiilor deosebit de aspre ce i-au fost impuse
Alecu Văcărescu () [Corola-website/Science/308775_a_310104]
-
trăi cumpătat și va învăța elina de la dascăli greci. Pe la 1800 scrie prima sa cronică, intitulată „Domnia lui Constantin vodă Hangerliul”. După vârsta de 15 ani Ștefan va pleca de la casa părintească încercată de greutăți și lipsuri, intrând în slujba clucerului jurist Ștefan Conduratul, de la care învață „ale patriei trebi și obiceiuri”. În mai 1802 se va refugia la Brașov, existând zvonuri cu privire la o incursiune a pasvangiilor. Se întoarce la București după trei luni (în jurul datei de 10 iulie) și își
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
în casa mea (câte însă mi-au scăpat de la arderea casii, că multe s-au și ars), puse într-un ghiozdan de mătase, scris deasupra așa «La cei cu știință și nezavistnici», pe care le afierosesc Înălțimei Voastre, ca să porunciți clucerului Marcovici și altora ce veți socoti, să le ia îndeaproape băgare de seamă și să le treacă în Istoria țării, spre pomenire, căci le am toate, și din încredințări de la oameni mari ai vremii și de la chear vederea ochilor miei
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
in situ", arată că lucrările de construcție au fost terminate în data de 2 mai 1648 pe moșiile și cu cheltuiala marelui vornic Dragomir Dobromirescul, fiul vestitului Dobromir, mare ban al Craiovei și a soției sale Elina, fiica lui Radu, clucerul din Brâncoveni, rudă cu voievodul Matei Basarab. Săpăturile arheologice indică faptul că lăcașul de cult ctitorit de Dragomir vornicul a fost ridicat peste o altă fundație de biserică probabil de lemn, cu absida altarului nedecroșată, aparținând veacului al XVI-lea
Mănăstirea Plăviceni () [Corola-website/Science/303075_a_304404]
-
pentru "conița Stanca" nepoata lui Constantin Brâncoveanu. Casa zisă a doamnei Bălașa, cu inscripția ce o datează la 1650 se datorește transformărilor făcute de N.Brătescu la 1852, prilej cu care s-au adus pisania de piatră a jupânului Manea Clucer, pisania încastrată pe fatada sudică a casei numită "a Bălașei" și piatra de mormînt a acesteia, considerând că în acest fel îi va crește importanța. Această construcție este tratată arhitectural ca niște adevărate chilii mănăstirești, cele 4 încăperi dispuse în
Curtea Domnească din Târgoviște () [Corola-website/Science/302297_a_303626]
-
document rezultă că Mănăstirea Clocociov, din anul 1512 a deținut pământ în apropierea satului Turia. Zona satelor Cireasov, Buicești, Barca, Turia a fost proprietatea unei singure familii, proprietatea s-a împărțit între descendenții familiei. Așa se explică faptul că Manea, clucer din Turia stăpânea occina Pardestilor situată în apropierea satului Cireasov. Al doilea sat atestat este Barcă. Dată atestării 1542, martie 15. În document, pe lângă numele satului Barcă apare și numele satului Atigani. Probabil că satul era, de fapt, un sălaș
Valea Mare, Olt () [Corola-website/Science/302027_a_303356]
-
fost titlul utilizat prima dată la 9 octombrie 1492 de cancelaria lui Vlad Călugărul. În sec. al XVI-lea erau desemnați dregătorii cei mai importanți ai sfatului domnesc (banii, vornicii și logofeții). În două cazuri se făcea referire la mare clucer, respectiv mare postelnic. Ultima mențiune a acestui titlu datează din 10 martie 1641, în timpul domniei lui Matei Basarab. "Sfetnic", în sensul de membru al sfatului domnesc, este menționat prima dată în 13 octombrie 1533. În acest document, sfetnici sunt considerați
Sfatul domnesc () [Corola-website/Science/302172_a_303501]
-
ref.4 în secțiunea Note). Cariera militară i-a adus recunoașterea și respectul dușmanilor, boierilor locali, dar și al suzeranului. A deținut cu precădere mai multe dregătorii: “mai întâi vornic de Bârlad (1664-1668), apoi armaș (1668-1672), serdar (1672-1681) și mare clucer (1681-1684)” Rangul de mare clucer era o dregătorie mică ce nu da dreptul la șederea în divan. De la 1672 și până la urcarea pe scaun în 1685, el cumpără de la răzeși părți din nouă sate în ținutul Fălciu...Ajunge în cele
Constantin Cantemir () [Corola-website/Science/299479_a_300808]
-
Cariera militară i-a adus recunoașterea și respectul dușmanilor, boierilor locali, dar și al suzeranului. A deținut cu precădere mai multe dregătorii: “mai întâi vornic de Bârlad (1664-1668), apoi armaș (1668-1672), serdar (1672-1681) și mare clucer (1681-1684)” Rangul de mare clucer era o dregătorie mică ce nu da dreptul la șederea în divan. De la 1672 și până la urcarea pe scaun în 1685, el cumpără de la răzeși părți din nouă sate în ținutul Fălciu...Ajunge în cele din urmă, înainte de moarte, stăpân
Constantin Cantemir () [Corola-website/Science/299479_a_300808]
-
înscrisă în Lista Monumentelor Istorice sub . a fost înființată în anul 1808, de vornicul Constantin Samurcaș, care a zidit-o pe moșia sa din satul Ciorogârla, la 15 km de București, cu puțin timp înainte de a deceda. În anul 1847, clucerul Alexandru Samurcaș, nepot de frate și fiu adoptiv al ctitorului, a asigurat mănăstirii vatra și pământul din jurul, ei punând de asemenea și reguli de administrație, iar în 1845 a făcut și prima reparație la biserica mănăstirii, care fusese afectată de
Mănăstirea Samurcășești () [Corola-website/Science/312512_a_313841]
-
În anul 1795, baș ceaușul Tudorache Ciurea a făcut un schimb de moșii cu Vasile Ciudin, dându-i jumătate din moșia Tâmpești pentru jumătate din moșia Bunești. Tudorache Ciurea a avansat în funcții, fiind întâlnit în 1801 cu rangul de clucer, în 1804 cu cel de paharnic, în 1814 cu cel de căminar. Satul se extinde la începutul secolului al XIX-lea. După ce în 1785 înglobase cătunul Cotești, în 1838 include și cătunul Stănigeni. În urma reorganizării ocoalelor, satul Tâmpești devine localitate
Biserica Sfinții Voievozi - Grădini din Fălticeni () [Corola-website/Science/311916_a_313245]
-
care fusese dăruit inițial, la 18 aprilie 1743, Bisericii "Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil" din Ivești, și un Penticostar tipărit la București, la 1743. Pe prima carte se afla însemnarea: "“Această sfântă carte o am cumpărat eu, Tudorache Ciurea, biv-vel clucer, pentru ca să fie la sfânta biserică din Tâmpești, 1801, mai 13”", iar pe cea de-a doua carte era însemnarea: "“Acest penticostar este al meu și este cumpărat de tatăl meu, la anul 1801, și este dăruit la biserica noastră”". Aceste
Biserica Sfinții Voievozi - Grădini din Fălticeni () [Corola-website/Science/311916_a_313245]