7,234 matches
-
explozia forței asociată cu frumusețea acestor regi ai pădurii: „Cerbii nu știu nimica din toamna roșcovană,/ și-așa cum dorm, cu inimi de frunză și desculți,/ visează copoi, goarne și vânători temuți,/ veniți să prindă codrul cu coarne și copite -/ și codrul, căzut plânge, cu nările mărite.”( Sinaia, 2) Configurări artistice expresioniste se pot decupa din multe poezii. Efervescența vitală a naturii, revărsarea sevelor, iarba care invadează, hergheliile de cai prin stepe, semințele aruncate întro nouă germinație, pulsația accelerată a existenței, mișcarea
Note despre expresionismul poetic al lui B. Fundoianu by Alexandru Ruja () [Corola-journal/Journalistic/3900_a_5225]
-
asfaltul biruit. [...]/ Pe sticle sparte se prăjesc șopârle,/ din pomi greoaie fructe cad în vânt -/de parcă-o mână de văzduh azvârle/semințe noului pământ.”//(Provincie, III) Sau această imagine a verii dogoritoare, personificată, care se scaldă, după ce a trecut prin codru, prin zmeuriș și pelinițe: „Pe după grâu,/ ascunsă după luncile de lozii,/ vara se scaldă, goală, în pârău.[...].//(Alte priveliști, I) Ori explozia de vitalism în toamnă, cu trăiri bahice în chef cu lăutari, cu vinul îmbătrânind în butoaie, dar și
Note despre expresionismul poetic al lui B. Fundoianu by Alexandru Ruja () [Corola-journal/Journalistic/3900_a_5225]
-
sulițe lungi”, pe urmă ne povestea despre tânărul împărat de atunci Franz Josef, pe care îl văzuse și îl cunoscuse în primul an al domnieisale. Mă reîntorceam totdeauna cu regret în București: îmi părea rău că sunt nevoită să părăsesc codrii bătrâni și râul cristalin de munte, casa bătrânească plină de amintiri, toate acestea erau legate atât de strâns de ființa mea încât greu de tot mă despărțeam de ele. La București mă aștepta munca pentru care aveam o deosebită dragoste
Muzicieni rom?ni ?n texte ?i documente by Viorel Cosma () [Corola-journal/Memoirs/84346_a_85671]
-
agonisi singur viața și a-mi croi drumul printr-însa. Dar, față de aceste vorbe atât de înțelepte, ochii mei întâlniau risipa din casă și urechile mele auziau socotelile ce le făcea tata despre veniturile nebune ce aveau să-i dee codrii și cărbunii de pământ ai Căiuțului în ziua din ce în ce mai apropiată în care se va fi construit linia de drum de fier Adjud-Târgul Ocnei [...] Talleyrand a spus că acei ce nu au trăit sub Vechiul Regim, de înainte de 1789, nu au
O generație pierdută by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4333_a_5658]
-
diferite de acelea din care provenea intelectualul din Est, universitarul clujean trimis, în anii ’70, să predea româna la o universitate din Germania. Din Germania Federală, trebuie precizat. Oricum, viața era altfel decât aceea de unde naratorul venea și, ca altădată Codru Drăgușanu, precursorul de care îi place să amintească, descrie cu sentimentul exploratorului oameni și locuri, instituții, atmosfera așezărilor prin care trece. Își portretizează noii confrați sau pe unii români din exil pe care abia acum îi cunoaște deși îi știa
Prin teritoriile lui Mircea Zaciu by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4492_a_5817]
-
abia acum îi cunoaște deși îi știa mai demult. Întâlnirea unora îi confirmă imaginea pe care și-o făcuse despre ei înainte, a altora i-o dezminte. Între entuziasmări și dezamăgiri, naratorul parcurge o scară de trăiri largă. Aminteam de Codru Drăgușanu, ca precursor recunoscut. Altul s-ar putea spune că este Dinicu Golescu , și el amintit, cu deprinderea aceluia de a compara tot ce vede în țările Apusului cu ce se petrecea la noi, stările de acolo cu ale noastre
Prin teritoriile lui Mircea Zaciu by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4492_a_5817]
-
Dacă o începi, o mănâncă vlăbiile. Într-un loc în care așteptam să-mi vorbească vița-devie și floarea-soarelui, glasul pițigăiat mă face să sar ca arsă. Mă întorc și descopăr un țânc ciufulit. Cu o mână ține aproape de piept un codru zdravăn de pâine, iar cu cealaltă se sprijină într-un băț lung pe care l-a înfipt în țărână. La doi-trei metri în spatele lui, un dulău ca o oaie mă privește nedumerit: sunt om bun, sau rău? Încurcată, rămân locului
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
lui, un dulău ca o oaie mă privește nedumerit: sunt om bun, sau rău? Încurcată, rămân locului și aștept să dispară la fel cum au apărut. Ca prin farmec. În ciuda celor doi dinți lipsă din față, copilul mușcă zdravăn din codrul de pâine și începe să-mi explice că floarea-soarelui nu se încearcă. Pocește toate cuvintele, dar încet-încet îi înțeleg explicația. Chiar și o sămânță dacă iei din coroana lor neagră, golul rămas va atrage vrăbiile care vor veni și vor
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
ei, călărind pe deșelate, aplecată pe coama lui stufoasă, fără frâu și fără bici, dirijându-l numai din strânsoarea palmelor și a picioarelor. O dată pe zi, din primăvară până toamna târziu la căderea brumei, în crucea amiezii când, dincolo de-mpărăția codrului, soarele pârjolea câmpul, toropea drumurile, usca albia apelor și umfla asfaltul orașelor, despicând pietrele, Cerboaica, ocrotită-n cercul ei magic, se dezbrăca fără sfială în umbra pipărată a cedrului ce-și juca zdrențele de lumină pe umerii ei rotunzi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
nordul Munților Apuseni, sau castanul dulce, în Depresiunea Baia Mare; - speciile de arbori cu vârstă și dimensiuni impresionante cum sunt, spre exemplu, Stejarii seculari de la Cristianul (Brașov), ș.a.; Garofița Pietrei Craiului Teiul lui Eminescu b) existența unor „arii protejate”, de exemplu, Codrii Seculari de la Slătioara (Masivul Rarău), Pădurea Letea („Hasmacul Mare”) ș.a.; c) asocierea unor arbori cu momente sau personalități din istoria și cultura națională. Cele mai cunoscute sunt Teiul lui Eminescu și Plopii fără soț (Iași), Gorunul lui Horea (Țebea), Stejarul
România : patrimoniu turistic by Viorel Rîmboi () [Corola-publishinghouse/Administrative/91702_a_93090]
-
Munților Stânișoara (Agapia, Văratic, Horaița) și altele, la fel de apreciate pentru vechimea pieselor de muzeu (de exemplu, Secu, Sihăstrie, Neamț, Petru-Vodă) ș.a. Parcul Național Vânători - Neamț, în bazinele văilor Neamț și Cracău, cu câteva rezervații stricte (Rezervația de zimbri „Dragoș Vodă”; Codri de aramă; Pădurea de Argint; Rezervația de Stejar Dumbrava); edificiile cultural - istorice din Târgu Neamț (Cetatea Neamțului, Muzeul „Ion Creangă” din Humulești, Muzeul de Istorie) și din Piatra Neamț (zidurile Curții domnești din timpul lui Ștefan cel Mare, Biserica Sf. Ioan
România : patrimoniu turistic by Viorel Rîmboi () [Corola-publishinghouse/Administrative/91702_a_93090]
-
de Triumf, Monumentul Eroilor Patriei, „Rondul scriitorilor” din Grădina Cișmigiu, statuile unor oameni de cultură sau domnitori (Mihai Viteazu, Gheorghe Lazăr, Mihail Kogălniceanu ș.a.). Relieful din jurul Bucureștilor este relativ uniform, însă rețeaua hidrografică bogată, mulțimea lacuri antropice și resturile vestiților codri ai Vlăsiei, îmbinate armonios cu o serie de obiective arhitecturale și mânăstiri, constituie elemente de mare atracție turistică pentru locuitorii capitalei, mai ales la sfârșit de săptămână. Se remarcă: Complexul Mogoșoaia cu Palatul Brâncovenesc, care găzduiește un muzeu de artă
România : patrimoniu turistic by Viorel Rîmboi () [Corola-publishinghouse/Administrative/91702_a_93090]
-
prin spânzurare. Spânzurătoarea, prin verticalitatea ei, este simbolul unei ascendențe inversate asupra timpului. În genere, suicidul semnifică pentru Botta tentativa de a domina destinul (timpul). Spânzuratul este "cel mai înalt om din lume", așa cum va apărea în proza Aplauze. În codrul cu goruni, Aici ne-om spânzura (Din nefericire) Rimbaud, în Bal des pendus, practică același simbolism macabru al verbului, același clar-obscur orchestrat într-o perspectivă nelimitată: Au gibet noir, manchot aimable, Dansent, dansent les paladins, Les maigres paladins du diable
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
natură mirifică, la un prim strat al lecturii, dar care hărțuiește poetul, din profunzimi. Oricum, el s-a dovedit a fi dotat cu o percepție tragică a acesteia, deci personaje de basm precum Ileana Cosânzeana, Muma-Pădurii, Piaza Rea, Por Împărat, Codrul, personificat în buna tradiție eminesciană, par să pregătească ceva, să fie preambulul înșelător al unei drame. Ele evoluează pe aceeași scenă, într-un eclectism uneori obositor, cu figuri istorice și mitologice. Sunt eu, Psyche, duhul asfodelelor (Psyche) Și m-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
o binecuvântare. Verbul, de o sonoritate difuză, "mormăind", are un efect estompator. Nu mai suntem bruscați de contrastul liniște-zgomot, ci de liniște-conștiința ei. Veșnicia este bătută amical pe umăr: Pământul și cerul dormeau duși visând o irealitate. Ape și văi, codri și munți se nășteau din albele frunți. Ideea că viața e vis ("La vida es sueño"), că întreaga existență nu este nimic altceva decât un imens semn de întrebare, își găsește echilibrul în ironie. Fr. Schlegel arată că "O ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
pace. Dar de aici, ura și disprețul l-a cuprins pe flăcău. Pe dealul lui Bour Dealul lui Bour este acoperit cu o pădure din foioase, predominând teiul și stejarul. Nu este exclus ca Eminescu să se fi referit la codrii respectivi, căci se află un document scris de Eminescu în care spune că a găsit numai patru copii la școală la Tansa când a făcut inspecția. Aici, în vârful dealului, în pădure, era cantonul pădurarului. Prin fața cantonului trecea un drum
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
găsit numai patru copii la școală la Tansa când a făcut inspecția. Aici, în vârful dealului, în pădure, era cantonul pădurarului. Prin fața cantonului trecea un drum, iar la marginea drumului lângă canton era și fântâna de unde lua apă. În acești codri încă mai era legendarul Bour, cerbul carpatin, căprioare, lupi și mistreți cu părul ca sârma. Anii au trecut. A uitat și Ciolac de întâlnirea cu flăcăul cu boi din poiană, numai că flăcăul nu a uitat, ba mai mult, s-
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
după vreo două ceasuri, Ciolac a murit, că pierduse mult sânge. Toader Rotaru Călina este râul ce străjuiește de veacuri pădurea Carpilor și când plouă mai mult râul se umflă puternic și e mai greu de trecut, contribuind la paza codrului de răufăcători. Iarna, apa este liniștită și înghețată, dar vara este vizitată de toate viețuitoarele. Căprioarele își astâmpără setea cu apa cea rece și bună. Păsările se întrec în cuibăritul lor, iar cântecul de privighetoare se aude cât e ziulica
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
de terasare și irigație. Aici se găsesc meri (60ha), peri (13ha), pruni (488ha), vișini și cireși, gutui. Versanții dealurilor fiind împăduriți cu păduri și pajiști pe o mare întindere, silvicultura, ca și zootehnia imprimă o notă caracteristică acestui peisaj subcarpatic. Codrii de fag, pădurea de foioase și de amestec îndeplinesc o funcție de echilibru a regimului precipitațiilor. De asemenea, pădurea, ca și vegetația ierboasă, fixează solul împiedicând degradarea terenurilor. 3. 6. FAUNA Sub aspect faunistic, zona analizată este central-europeană, ca întreg spațiul
MONOGRAFIA ORAŞULUI BREAZA by DIANA ALDESCU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91908_a_93221]
-
altora din țară, are o istorie adevărată și o legendă. Bătrânii locului spun că demult, prin părțile acestea, ”pe plai” (în plaiă în care se află astăzi orașul Breaza, trăia un cioban care își păstorea mioarele pe pajiștile de sub poala codrului. Într-o dimineață băcița a pus la fiert laptele proaspăt muls si ostenită de muncă, pentru că toată noaptea nu dormise din cauza drumului greu pe care îl străbătuse din Tara Făgărașului, ori din cauza lupilor ce dădeau târcoale turmei, adormise. Laptele se
MONOGRAFIA ORAŞULUI BREAZA by DIANA ALDESCU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91908_a_93221]
-
rolul amintit mai sus, de a induce sentimentul mișcării fără sfârșit, "eternitatea în mișcare", proprie muzicii, de care vorbește autorul Dialogurilor. În poezia Peste vârfuri, incantația ritualică este efectuată de mișcările din natură alunecarea lunii pe cer și bătaia frunzelor codrului, mișcări continuate de sunetul cornului, deci mișcarea muzicală ca atare, care transferă și amplifică ritualul mișcării indefinite a veșniciei, pregătind în modul acesta inițierea în negrăitul unei morți inițiatice, pierdere de sine într-o beatitudine fără de nume: ...Dintre ramuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a locului unde se desfășoară viața zi de zi a eroului baladei alături de oile sale simbol al iubirii, câinii simbol al puterii, caii simbol al înțelepciunii; se trece apoi nemijlocit la planul înălțării deoarece înălțarea este simbolul central al baladei: codrii, munții, soarele, luna, păsările (simbol al cântului și zborului) și stelele. Cele două versuri inițiale ("spațiu ondulat", absolutizat în mod nefericit de Lucian Blaga, pentru care el ar constitui orizontul matricial specific culturii românești) reprezintă poarta de aur prin care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ale justiției poetice Există o justiție poetică a iubirii al cărei țel ultim este refacerea unității primordiale. Eminescu a trasat cel mai înalt parcursul singurătății în doi: restabilirea anteriorității absolute. Are loc mai întâi contopirea cu natura: Adormind de armonia Codrului bătut de gânduri, Flori de tei deasupra noastră Or să cadă rânduri, rânduri. Mai sus are loc sacralizarea: Tu trebuia să te cuprinzi De acel farmec sfânt Și noaptea candela s-aprinzi Iubirii pe pământ. Mai înalt are loc îndumnezeirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
chemat să purifice inima și spiritul de miasmele otrăvite ale vieții de fiecare zi luându-și zborul în spațiile eterice ale cerului și ale adâncului din lucruri: Mai sus de mlaștini negre, de văi întunecate, Mai sus de munți, de codri, de mări, mai sus de cer, Și dincolo de soare, mai sus și de eter Și de hotaru-albastru al sferei înstelate, O, suflete, îți bucuri aripile-avântate, Și ca înotătorul ce se cufundă-n undă, Despici nemărginirea azură și profundă Furat de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
gândul se-afundă, pierdut vâslaș...Și jalea de-a nu mai putea face un vers.../ Sunt cel mai trist din acest oraș". Octavian Goga evocă în poezia Noi neliniștita așteptare a îndreptării unei grave erori a istoriei: La noi sunt codri verzi de brad Și câmpuri de mătasă, La noi atâția fluturi sunt Și-atâta jale-n casă. Privighetori din alte țări Vin doina să ne-asculte, La noi sunt cântece și flori Și lacrimi multe, multe. ...Din vremi uitate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]