1,198 matches
-
Ar fi într-adevăr o onoare prea mare pentru noi!“ își spuse cu amărăciune, aruncând o privire la fragila barieră alcătuită de burgunzi și căutându-l în special pe Chilperic; acesta, înconjurat de locotenenții săi, își punea în acel moment coiful pe capul blond. începea așadar bătălia. Pentru el, nu era, cu siguranță prima, dar, după toate probabilitățile, avea să fie cea din urmă. Cu toate acestea, nu simțea nimic altceva decât voința de a se înfrunta cu ceilalți ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de eșarfa purpurie a cavaleriei. Degetele sale, prinse în laț, îl apărau de mușcătura frânghiei, însă, în același timp îl și sufocau. Totul se învârtea în jurul său, urechile îi vâjâiau. Se izbi apoi cu capul de ceva foarte tare și coiful i se despică. Simți atunci un huruit sumbru ce îi cotropea mintea și, dintr-odată, în față nu mai era decât întuneric. 28 Kyrie eleison! Criste eleison! Kyrie eleison! Criste eleison! Sub nava centrală a micii biserici, cântecul călugărilor se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ochii ațintiți asupra lui Shudian-gun. Cu vârfurile degetelor, războinicul apucă o margine sfâșiată a tunicii sale dalmatica și trase de ea cu un gest sec, lărgind ruptura. — Tu... romanule! Tu, arătare urâtă. Unde platoșa ta? Unde manta de purpură? Unde coif cu pene? încet, Sebastianus se întoarse spre el și îi întâlni ochii plini de ură și batjocură. îi susținu privirea fără să se tulbure, până ce Balamber, în dialectul lor, îl chemă la ordine pe războinic, poruncindu-i să se așeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aruncă în înghesuială. Un grup compact de huni se apăra dezordonat, cu sulițe și săbii, de atacul dezlănțuit de o jumătate de duzină de burgunzi, conduși de un războinic încercat. Acesta, protejat de o cămașă de zale și de un coif magnific cu creastă metalică în formă de cap de lup, para loviturile cu un mic scut rotund și își repezea sabia cu o furie însoțită de o măiestrie aparte, ucigând și mutilând fără milă. Alți războinici, bine făcuți, cu săbii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îl lovise sub omoplat, își împinse și mai adânc sabia în trupul său, ca să o scotă apoi șiroind de sânge, în vreme ce hunul cădea fără veste peste roman. Dându-l jos de pe el, Sebastianus căută zadarnic să distingă fața burgundului, căci coiful cu apărătoare pentru nas și cu obrăzare late îl masca aproape complet. Cu toate acestea, îi păru că gura i se ridicase într-un surâs ce se întovărăși o clipă cu surâsul din ochi. Imediat, însă, acel războinic valoros îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
privirea la războinicul ucis. Fără să spună o vorbă, se lăsă în genunchi și, încet, întinse dreapta să-i închidă ochii. Odolgan veni și el și tresări. — Khaba! exclamă. — Da. — Conducătorul lor a fost. Cel cu capul de lup pe coif, spuse Mandzuk. Am văzut, dar eram departe. N-am putut să fac nimic. Fără o vorbă, Balamber continua să fixeze trupul neînsuflețit a prietenului său. Cât despre Odolgan, își mută privirea în altă parte, simțindu-se poate vinovat pentru că ratase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pusese tânărul războinic care îi condusese la atac și care acum călărea un roib minunat, ușor de deosebit și din pricină că avea pe frunte o stea alungită albă. De la o distanță de circa treizeci de pași, Sebastianus îl văzu că scoate coiful. îi apăru chipul unui tânăr cu trăsături frumoase înconjurate de păr castaniu, tăiat uniform în dreptul urechilor. Când, pentru o clipă, putu să-l vadă întorcându-se în direcția sa, tresări: tânărul acela semăna incredibil cu Frediana! Automat, înaintă câțiva pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se antrenau făcând manevre în marile suprafețe rectangulare acoperite cu iarbă din curtea de dedesubt. Niciunul din cei doi, cel puțin la prima vedere, nu dădea vreo atenție tânărului ofițer aflat în picioare, în spatele lor, și care, ținând sub braț coiful împodobit cu pene, stătea în așteptare, în mijlocul a ceea ce fusese biroul marelui împărat. Aleile frumos pavate, flancate de șiruri de chiparoși, erau străbătute fără încetare de mici grupuri de ofițeri de rang mai mic ori de curieri, servitori, cantinieri, magistrați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Problema aprovizionării va fi hotărâtoare în această campanie, iar împăratul o să fie, fără îndoială, cât se poate de mulțumit de eficiența ta, despre care, fii sigur, voi avea grijă să-l informez. Rămâi sănătos. Sebastianus rămase în continuare nemișcat, cu coiful sub braț; auzise acest ultim schimb de cuvinte și îi prinsese mesajul cel mai important, ce răspundea perfect dorințelor sale: așadar, în sfârșit, armata era gata să pornească! Se pregăteau mari evenimente și, cu siguranță, mari bătălii. Ecoul pașilor lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
iar mama mea era o libertă armeană. Atras de priveliștea spectaculoasă oferită de armata lui Magister militum, Sebastianus renunță să-i mai pună alte întrebări. Un vuiet de entuziasm izbucni sub bastion atunci când cineva anunță apariția unui ofițer, care, cu coiful ornat de un penaj des și roșu înainta rapid pe drum, înconjurat de o escortă compactă de buccellari splendid echipate. — Etius! Etius! striga mulțimea în delir. Nimeni nu l-ar fi putut recunoaște mai bine decât Sebastianus pe acel om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întâi la pas și aproape imediat la trap, în urma comandantului său și al stindardului ce flutura în vânt ținut de Mandzuk. Balamber, care, pentru a câștiga timp, își luase peste cămașa de in doar platoșa cu plăci metalice, umerarele și coiful ascuțit, se afla în fața lui Mandzuk la două lungimi de cal și scruta atent înaintea sa, în căutarea dușmanului. Refăcând drumul pe care-l străbătuseră până atunci, mingan-ul urcă, apoi coborî de mai multe ori lungile ondulări ale câmpiei, străbătând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
L-ai crescut așa cum se cuvine. Utrigúr, de obicei zgârcit în complimente, răspunse cu un zâmbet abia schițat: — Nici nu e de mirare: prin venele lui curge sângele marelui Uldin. încuviințând cu gravitate, Atila luă din mâinile fiului său un coif ornat cu o coamă lungă, roșie, apoi se întoarse spre Balamber: Acum ascultă, Shudian-gun: Theodoric e mort. Vizigoții lui cedează tot mai mult, dar câtă vreme vor avea sprijin de la centru, din partea lui Etius, noi nu o să putem înainta. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sunt mai slabi, înțelegi? Spune-mi, atunci, tu ce ai face în locul meu? Răspunsul lui Balamber veni prompt. M-aș azvârli cu capul înainte chiar acolo, ca să le sparg liniile. Atila, care se pregătea să-și pună pe cap magnificul coif, încuviință din nou: — Și chiar asta o să și facem. Trei mingan-uri: Utrigúr o să-l comande pe cel din dreapta, al tău o să se așeze în stânga și al meu în mijloc. Văzându-se exclus din acțiunea ce avea să înceapă curând, tânărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-și abandoneze calul. Privirea lui se întoarse spre dreapta, căutându-l pe regele său: pe o ridicătură înaltă, unde lupta era deosebit de îndârjită, văzu unduindu-se steagul purpuriu, cu sabia de aur pe el, și zări coama roșie ce împodobea coiful lui Atila apărând și dispărând în mai multe rânduri prin mulțime. Sub atacul de nestăvilit al regelui și al preacredincioșilor săi, cu toții perfect protejați de armură, dușmanul ceda teren. Văzând ceea ce se întâmpla, Balamber se însufleți din nou: victoria! Victoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
apoi crescând tot mai mult ecoul galopului unei mulțimi de cavaleri. Se întoarse și văzu trecând în viteză peste câmpie mingan-ul lui Atila, care cobora panta și gonea către tabără. Recunoscu, între sutele de capete, și coama roșie ce împodobea coiful regelui. Se răsuci imediat și aprecie distanța la care se aflau vizigoții; aceștia, văzând că Atila era gata să scape din încercuire, se îndemnau unii pe alții cu strigăte puternice și își biciuiau și mai tare caii. O clipă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Copleșit, o strânse în brațe pe copilă și o liniști: — Nu, Go-Bindan. N-o să te mai părăsesc. 30 Se sfârșise. încremenit, Sebastianus urmărea ultimele unități dușmane îndepărtându-se peste câmp, precum refluxul unei imense maree. Mâna sa alergă la încheietoarea coifului, dar îi veni greu să desfacă nodul: un tremur nestăpânit i-o străbătea, astfel că fu obligat să lase să cadă sabia, roșie de sânge, și să-și folosească și mâna dreaptă. Ușurat, aruncă pe jos coiful, deformat în mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
alergă la încheietoarea coifului, dar îi veni greu să desfacă nodul: un tremur nestăpânit i-o străbătea, astfel că fu obligat să lase să cadă sabia, roșie de sânge, și să-și folosească și mâna dreaptă. Ușurat, aruncă pe jos coiful, deformat în mai multe locuri; apoi, copleșit de o insuportabilă oboseală se așeză pe iarbă, pe panta domoală a colinei. Știa că ar fi trebuit să-și regrupeze oamenii, să-și recompună unitățile, să organizeze îngrijirea răniților și să trimită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
că mulți dintre ei părăseau tabăra. Luându-și rămas bun de la cei care rămâneau, se îndepărtau peste câmp în grupuri mici, ducându-și atârnate de sulițe legăturile cu bruma de lucruri pe care le aveau, unii dintre ei câte un coif sau câte o platoșă, luate de la dușmanii uciși, pe care voiau să le prezinte ca pe niște trofee când aveau să ajungă în ținuturile lor. Când vreunul din dezertorii aceia îl recunoștea, le dădea coate celorlalți, iar câte unii nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îi despărțea. 4. Atunci a ieșit un om din tabăra Filistenilor și a înaintat între cele două oștiri. El se numea Goliat, era din Gat, și avea o înălțime de șase coți și o palmă. 5. Pe cap avea un coif de aramă, și purta niște zale de solzi în greutate de cinci mii de sicli de aramă. 6. Avea niște tureci de aramă peste fluierele picioarelor, și o pavăză de aramă între umeri. 7. Coada suliței lui era ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
din laba ursului, mă va izbăvi și din mîna acestui Filistean." Și Saul a zis lui David: "Du-te, și Domnul să fie cu tine!" 38. Saul a îmbrăcat pe David cu hainele lui, i-a pus pe cap un coif de aramă, și l-a îmbrăcat cu o platoșă. 39. David a încins sabia lui Saul peste hainele lui, și a vrut să meargă, căci nu încercase încă să meargă cu ele. Apoi a zis lui Saul: "Nu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
a i-o smulge de pe cap sau măcar de a i-o îndrepta, de a o ajusta într-o poziție mai puțin strâmbă, aceeași senzație care te inundă, la o petrecere de copii, când vezi invariabilul copilaș urâțel cu un coif de hârtie care i-a căzut pe o ureche sau pe amândouă. — Doamne, ce zi! a exclamat doamna de onoare în numele nostru, al tuturor. Coronița de flori artificiale îi stătea șui, ea era înmuiată de transpirație, dar, am gândit eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
slujitorii împărăției au întins cortul cel mare de matase, cu bold de aur în vârf. Porunca a fost să rămâie marginea taberii împărătești pustie. Și se vedeau deslușit focurile taberii oștenilor lui șahzadè. Un pâlc de cavaleri cu zale și coif a trecut în pas domol cătră acea tabără a coconului împărăției, și cum au ajuns în preajma săivanului albastru al lui Mustafa șahzadè, au strigat porunca stăpânului celui mare. Când s-a auzit asemenea poruncă, ordiile fiului s-au sculat sunându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de la un consiliu de război al populațiilor extraterestre. Gaz a sărit de cum m-a văzut, cu acul în mână. — Pentru a stimula secreția de endorfine. —OK, am zis. Dă-i drumul. Dar îmi amintesc de vremurile când obișnuiam să purtăm coifuri de hârtie la o chestie de genul ăsta. Gaz a introdus acul și m-am așezat la locul meu. Era tocmai înainte de cină; îmi alesesem momentul cu grijă: nu dorisem să întârzii, dar nici să iau parte la șuetele dinainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
petice de zăpadă, iar în fundul ei - un torent cu malurile înzăpezite, pe care se zăreau niște urme. Erau urme de om. Ceva îi atrase atenția în stânga, aproape de marginea râpei. Un par înfipt în zăpadă, în vârful căruia se afla un coif argintiu ce strălucea în soare. Păru să fie un coif roman. Lângă par, printre urmele care se suprapuneau, o pată roșie, lungă se întindea pe zăpada imaculată, dispărând în întunericul pădurii. Sângele acela, de un roșu aprins, fusese vărsat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
înzăpezite, pe care se zăreau niște urme. Erau urme de om. Ceva îi atrase atenția în stânga, aproape de marginea râpei. Un par înfipt în zăpadă, în vârful căruia se afla un coif argintiu ce strălucea în soare. Păru să fie un coif roman. Lângă par, printre urmele care se suprapuneau, o pată roșie, lungă se întindea pe zăpada imaculată, dispărând în întunericul pădurii. Sângele acela, de un roșu aprins, fusese vărsat de puțin timp. Valerius duse calul lângă un copac și legă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]