487 matches
-
gesturi specifice, firești, adaptate la situația în care evoluează. Din lecturarea tratatelor antice, Lessing reține că în teatru gestul nu trebuie să fie niciodată lipsit de intenționalitate. Lui nu-i este destinat să fie grațios, să scoată în evidență meritele comediantului a cărui artă devine atunci cabotinaj. El trebuie să reușească să arate sufletul personajului. "Nu știm decât foarte puține lucruri despre cheironomia anticilor, adică ansamblul de reguli pe care anticii le trasaseră pentru mișcările mâinii. Însă știm că au dus
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a piesei. 4. Goldoni, reformatorul comediei în Italia Goldoni (1701-1793), a cărui carieră cuprinde întregul secol, este cel mai mare reformator al comediei italiene. Răsturnând tradiția instaurată de commedia dell'arte, în care spectacolul se bazează în întregime pe virtuozitatea comediantului, el descentrează interesul pentru joc către text, iar caracterului îi substituie tipul. Adept al Iluminismului, el concepe teatrul nu ca pe un divertisment, ci ca pe un loc de reflectare asupra moravurilor timpului său pe care vrea, prin râs, să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dramatic ce ne-a lăsat, în afara unor livrete de operă și câteva tragicomedii, mai bine de două sute de comedii, nu este un teoretician în sensul obișnuit al cuvântului. Om de platou, el își scrie foarte repede piesele pentru trupele de comedianți de care este legat prin contract. Practica sa neîncetată în scriitura dramatică, frecventarea asiduă a actorilor ca și a sălilor de spectacol i-au permis să construiască o gândire pur personală, atât asupra legăturii dintre textul dramatic și joc, cât
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trame sau scenari, sketch-urile lor, clovneriile, "lazzi"58-urile lor în culegeri numite, după regiunile Italiei, centoni, zibaldoni sau cibaldoni. Textele de commedia nu au fost vreodată scrise altfel decât sub formă de canevas, lăsându-se toată libertatea de improvizație comediantului care se exprimă prin pantomimă 59 măcar la fel ca prin dialog. Această improvizație, posibilă în măsura în care actorul joacă constant același rol, nu este de fapt decât aparentă, căci se bazează pe un anumit număr de tehnici învățate. 4.2. Reforma
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
rol, nu este de fapt decât aparentă, căci se bazează pe un anumit număr de tehnici învățate. 4.2. Reforma Goldoni, care pornește războiul împotriva unei asemenea tradiții, incompatibilă cu teatrul modern pe care vrea să-l creeze, impune simultan comedianților abandonarea improvizației și a măștilor, două tehnici de joc tributare una alteia. Comedianții dell'arte pot improviza, pentru că ei încarnează un tip imuabil, înscris invariabil, cu ajutorul măștii, pe fața lor. 4.2.1. De la improvizație la text Goldoni degajează progresiv
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
număr de tehnici învățate. 4.2. Reforma Goldoni, care pornește războiul împotriva unei asemenea tradiții, incompatibilă cu teatrul modern pe care vrea să-l creeze, impune simultan comedianților abandonarea improvizației și a măștilor, două tehnici de joc tributare una alteia. Comedianții dell'arte pot improviza, pentru că ei încarnează un tip imuabil, înscris invariabil, cu ajutorul măștii, pe fața lor. 4.2.1. De la improvizație la text Goldoni degajează progresiv scriitura din cadrul jocului, impunându-le actorilor un text. Dacă nu-și realizează reforma
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și pentru a-mi urma geniul, nu am scris-o așa cum este citită aici. Cu excepția a trei sau patru scene pe Act, cele mai interesante pentru rolurile serioase, tot restul Comediei era numai indicat, în maniera numită de obicei de Comedianți un canevas; adică un Scenariu redactat, în care, indicând subiectul, trama, desfășurarea și locul unde vin tiradele și dialogurile, le lăsam Actorilor libertatea de a completa lucrarea pe neașteptate, cu cuvinte bine alese, niște lazzi potrivite și niște punctări strălucite
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
subiectul, trama, desfășurarea și locul unde vin tiradele și dialogurile, le lăsam Actorilor libertatea de a completa lucrarea pe neașteptate, cu cuvinte bine alese, niște lazzi potrivite și niște punctări strălucite." De-abia mult mai târziu, decepționat de interpretarea unor comedianți mai puțin dotați, scrie în întregime, fixând chiar și acele lazzi. Am văzut-o apoi jucată de alți Comedianți, dar pentru că le lipsea nu capacitatea poate, ci niște cunoștințe pe care nu li le putea da numai scenariul, mi s-
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
neașteptate, cu cuvinte bine alese, niște lazzi potrivite și niște punctări strălucite." De-abia mult mai târziu, decepționat de interpretarea unor comedianți mai puțin dotați, scrie în întregime, fixând chiar și acele lazzi. Am văzut-o apoi jucată de alți Comedianți, dar pentru că le lipsea nu capacitatea poate, ci niște cunoștințe pe care nu li le putea da numai scenariul, mi s-a părut că a pierdut enorm comparativ cu prima reprezentație. De aceea m-am hotărât să o scriu în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Louis-Sébastien Mercier din 1775. Goldoni își află personajele prin intermediul unui amestec permanent de realism și stilizare, invers decât drama burgheză, hotărât realistă 61. Această abandonare a măștii îi permite chiar uneori să schimbe modelul existent. Repartiția rolurilor în trupele de comedianți dell'arte constituie, pentru actori, un dispozitiv de joc. Întotdeauna există, într-o trupă, cei doi bătrâni, cei doi zanni, perechile de îndrăgostiți și subreta. Când Goldoni este compozitorul oficial al Teatrului San Angelo, trupa este distribuită după cum urmează: cei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a doua îndrăgostită, Beatrice, devine soția bătrânului Ottavio. Cât despre subretă, Coralina, îndrăgostită de tânărul Florindo, este promovată la rangul de primă amoreză, în același timp cu Rosaura, care și ea îl iubește pe Florindo. Goldoni se lovește de reticențele comedianților cărora le schimbă obiceiurile, modificându-le jocul în cursul repetițiilor cu care ei nu sunt obișnuiți. Ei se simt neîndemânatici jucând cu fața descoperită și nu sunt dispuși să memoreze un text. Acest lucru este dovedit de cuvintele pe care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ce e cu mine. Orazio Ți-e teamă ? De ce anume ? Tonino Scumpul meu Domn Orazio, să lăsăm naibii glumele, și să stăm ca lumea de vorbă. Comediile astea de caracter ne-au răsturnat cu fundul în sus meseria. Un biet comediant care a învățat după tradiție și care e obișnuit să improvizeze, să spună, bine sau rău, tot ce-i trece prin cap, când se vede obligat să învețe și să spună un text gata făcut, atunci, dacă are un dram
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
casa stăpânului său Pantalone. Când distribuie rolurile, actorii, preferând să improvizeze, refuză să-și învețe textul, sub pretextul că este prea greu, și că joacă roluri care nu li se potrivesc. Fiecare pretinde un rol conform caracterului său, după exemplul comedianților dell'arte care toată viața încarnează un singur tip. În piesa aceasta, care capătă aspectul unei comedii de comedianți, Goldoni arată că este obligat să dea înapoi și să le îngăduie actorilor masca de care unii reușesc să se despartă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este prea greu, și că joacă roluri care nu li se potrivesc. Fiecare pretinde un rol conform caracterului său, după exemplul comedianților dell'arte care toată viața încarnează un singur tip. În piesa aceasta, care capătă aspectul unei comedii de comedianți, Goldoni arată că este obligat să dea înapoi și să le îngăduie actorilor masca de care unii reușesc să se despartă cu greu. De aceea Goldoni nu-și precupețește laudele față de actrițele care, datorită inteligenței și talentului lor, i-au
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spirituală, și îndatoritoare în mod firesc, dădea un nou avânt imaginației mele, și mă încuraja să lucrez în acest gen de Comedii care cer finețe și inventivitate", scrie Goldoni în Memoriile sale. Goldoni va regăsi mai târziu același conservatorism la Comedianții Italieni de la Paris, care nu mai au succes, căci nu au știut să evolueze și au încremenit într-un joc care și-a pierdut întreaga originalitate. El se lovește în privința lor de o rezistență încă și mai mare și nu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decât piese învechite, piese cu canevas de un gen de proastă calitate, de genul acela pe care îl reformasem în Italia. "Eu aș da, îmi spuneam vorbind cu mine însumi, aș da caractere, sentiment, mers, conduită, stil." Îmi comunicam ideile comedianților mei. Unii mă încurajau să-mi continui planul, ceilalți nu-mi cereau decât farse; primii erau îndrăgostiții care doreau piese scrise; ultimii erau actorii comici, care, obișnuiți să nu învețe nimic pe de rost, aveau ambiția să strălucească fără să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sancționează. Goldoni face o distincție foarte clară între "ridicolul onest", pe care se străduiește să-l găsească, și "ridicolul bufon", pentru care nu simte decât dispreț. "Nu-mi plăceau arlechinadele", declară el în Memorii, pronunțându-se împotriva comicului grosolan al comedianților dell'arte. Om de gust, sedus de rafinamentul Iluminismului, nu ar fi putut aproba glumele și clovneriile lor, uneori obscene. Lucrul cel mai esențial al Comediei, scrie un talentat francez 65, este ridicolul. Există un ridicol al cuvintelor și un
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cum spune Antoine în Convorbiri despre regie (Causeries sur la mise en scène, 1903), este destinat să reproducă exact un fragment din lumea reală. Zola deplânge mediocritatea actorilor din vremea lui, incapabili de autenticitate. El critică conformismul conservatorului care formează comedianți fără caracter, având cu toții același tip de joc convențional, moștenit din emfaza Marilor Comedianți. Cum învățământul care este predat acolo se bazează pe postulatul că teatrul nu are nimic în comun cu viața reală, el a dat naștere unor generații
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este destinat să reproducă exact un fragment din lumea reală. Zola deplânge mediocritatea actorilor din vremea lui, incapabili de autenticitate. El critică conformismul conservatorului care formează comedianți fără caracter, având cu toții același tip de joc convențional, moștenit din emfaza Marilor Comedianți. Cum învățământul care este predat acolo se bazează pe postulatul că teatrul nu are nimic în comun cu viața reală, el a dat naștere unor generații de actori afectați. Gesturile lor stereotipe, declamația lor emfatică, căutarea lor constantă de a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a dat naștere unor generații de actori afectați. Gesturile lor stereotipe, declamația lor emfatică, căutarea lor constantă de a produce efect, interzic să se creadă în adevărul personajelor pe care le incarnează. "De aici, această poză continuă, această umflare a comediantului care are o nevoie irezistibilă de a ieși în față. Dacă vorbește, dacă ascultă, aruncă ocheade publicului; dacă vrea să scoată în evidență o bucată, se apropie de rampă și o debitează ca pe un compliment. Intrările, ieșirile sunt măsurate
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
generații de actori capabili să joace cu naturalețe. Există o lege, scrie el în Naturalismul în teatru: și anume că orice perioadă literară, în teatru, trebuie să-și aducă cu ea interpreții, ca să nu dispară. Tragedia și-a avut iluștrii comedianți timp de două secole; romantismul a dat naștere unei întregi generații de artiști de mare talent. Astăzi, naturalismul nu poate conta pe niciun actor de geniu. Asta se datorează fără îndoială faptului că operele, și ele, nu sunt încă decât
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
special în raport cu romanul care s-a transformat profund. El atribuie impasul acesta în care se găsește atunci teatrul faptului că acesta evoluează totdeauna mai greu decât celelalte genuri literare, căci se lovește de obiceiurile publicului și de educația artistică a comedianților. El este convins că acesta va muri dacă nu se va schimba. Teatrul va fi naturalist sau nu va fi deloc", proclamă el. Zola, a cărui clarviziune este uneori imensă, s-a înșelat magistral în acest caz. Teatrul, cu generația
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
păstrând totuși cât mai multă practicabilitate posibilă, pentru că este punctul de contact cu coregrafia." Întâlnirea sa din 1906 cu Jaques-Dalcroze11, care este în același timp muzician și regizor, este hotărâtoare. Acesta îi revelă secretele gimnasticii sale ritmice, esențială în formarea comediantului, dacă vrea să stăpânească spațiul scenic, muzica ritmând locul corpului în spațiu. Ei concep împreună o scenă nouă, Institutul Jaques-Dalcroze, realizat la Hellerau în 1911. Această "catedrală a viitorului" este un loc unic în care sală și scenă nu sunt
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scenic al acestei frumoase schițări. Dacă simboliștii reduc decorul la minimum, ar vrea și să se lipsească, în cadrul unui vis nebunesc, de prezența fizică a actorului. În manieră categorică, Maeterlinck declară că ea îl jenează, stricându-i orice plăcere, căci comediantul dă formă unui personaj mitic care, pentru a nu-și pierde "aura", ar trebui să rămână strict imaginar. "Majoritatea marilor poeme ale umanității nu sunt scenice. Lear, Hamlet, Othello, Macbeth, Antoniu și Cleopatra nu pot fi reprezentate, este periculos să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ce se degajă din el, cu, numai, în depărtare, în plus, jena surdă pe care o procură "nu-i posibil"-ul devenit normal. Să iei lucrurile din interior, înseamnă tocmai să dai această impresie de realitate a visului, iar pentru comediant, să se introducă acolo pe el însuși." 1.5. Craig și supramarioneta Pentru Gordon Craig (1872-1966) care, în Arta teatrului (1905)19, retrasează istoria artei de la origini până în secolul al XX-lea, realismul reprezintă o cădere. Arta, investită în Antichitate
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]