KorAP: Find »[drukola/base=comunistă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...12 13 14 ...34 >

833 matches

Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258

slăbire a controlului. Revolta din Berlinul răsăritean din 1953 și revoluția ungară din 1956 sunt reprimate cu violență. Discursul lui Hrușciov* la cel de-al XX-lea Congres al PCUS* denunțând crimele lui Stalin provoacă un șoc în sânul mișcării comuniste internaționale*. Chiar dacă Moscova păstrează controlul acestui proces, crizele și schismele se țin lanț, fie că este vorba de „revizionism” în cazul Chinei sau al Albaniei, fie că este pus în cauză „reformismul”, în cazul Cehoslovaciei sau al Poloniei. Dacă, până la

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
noi suntem Partidul mare muncitor! Pământul este-al celor harnici, Cei leneși plece unde vor! Când vulturi lacomi, corbi de pradă, N-or mai pluti nori negri-n vânt, Pe cer luci-va-ntotdeauna Al înfrățirii soare sfânt! Refren INTERNAȚIONALA COMUNISTĂ UN PARTID COMUNIST MONDIAL Simbol al proiectului mondial al lui Lenin și al solidarității muncitorești și revoluționare internaționale, Internaționala comunistă (IC) a devenit în decursul anilor un instrument în mâinile conducătorilor sovietici, care le-a permis să intervină în întreaga

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
pradă, N-or mai pluti nori negri-n vânt, Pe cer luci-va-ntotdeauna Al înfrățirii soare sfânt! Refren INTERNAȚIONALA COMUNISTĂ UN PARTID COMUNIST MONDIAL Simbol al proiectului mondial al lui Lenin și al solidarității muncitorești și revoluționare internaționale, Internaționala comunistă (IC) a devenit în decursul anilor un instrument în mâinile conducătorilor sovietici, care le-a permis să intervină în întreaga lume prin intermediul partidelor comuniste, simple secții naționale ale IC, și formării, între 1920 și 1939, a unei generații de cadre

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
curând, centrul direcției se deplasează dinspre CEIC înspre un Secretariat care, cu începere din 1924, răspunde de relațiile cu diferitele PC și în rândul căruia sunt promovați liderii - Piatnițki, Kunsinem, Humbert-Droz. IC înființează ramuri specializate: Internaționala Sindicală Roșie (Profintern), Internaționala Comunistă a Tineretului, Ajutorul Roșu Internațional. Departamentul pentru Relații Internaționale (OMS) este însărcinat cu gestionarea finanțelor - între care și susținerea acordată secțiilor naționale -, precum și cu circulația clandestină a agenților și a documentelor confidențiale. Mai există și departamentele agit-prop*, al informației și

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
în 1989. în prezent mai există în Rusia aproape 700.000 de evrei. !!!!!ATENȚIE, TREBUIE INSERATE 8 FILE DE ILUSTRATII, TRADUCEREA E MAI JOS. SE SCANEAZĂ SAU SE CER DE LA EDITURA FRANCEZĂ (LAROUSSE). Traducerea legendelor ilustrațiilor de la paginile 321-... = INTERNAȚIONALA COMUNISTĂ = 1. Afiș al lui Dimitri Moor, unul dintre principalii graficieni sovietici din anii 1920 și 1931 pentru cel de-al II-lea Congres al Internaționalei Comuniste din iulie 1920. Regăsim simbolistica muncitorească - ciocanul și nicovala - în timp ce orașul, simbol al Rusiei

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
inspectarea navei Pueblo în 1968, propunerea de atrimite trupe în Vietnamul* de Nord... Evitând să se pronunțe cu claritate în favoarea URSS sau China* lui Mao*, el elimină facțiunile favorabile uneia sau alteia din aceste puteri, apoi teoretizează „policentrismul” în mișcarea comunistă internațională*, înlocuind marxism-leninismul* cu Ciuce - o ideologie care propovăduiește un socialism autarhaic și autosuficient. Izolarea sa diplomatică este agravată prin practicile la care se dedă: răpirea, în anii 1970, a unor cetățeni japonezi, acte de terorism* în cursul anilor 1980

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
a emana din vreo reuniune, o simplă notă anunță, pe 17 aprilie 1956, dizolvarea Kominform. Rămâne totuși un fapt contribuția acestuia la instaurarea în rândurile partidelor comuniste, îndeosebi ale PCF și PCI, a unei „culturi” a războiului real. KOMINTERN → Internaționala Comunistă KRONSTADT Situată în largul apelor Golfului Finic, pe insula Kotlin, nu departe de Sankt Petersburg, această bază fortificată a marinei de război ruse este un simbol al naturii duble, și în definitiv contradictorii, a revoluției ruse - sovietice și bolșevice. într-

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
Stalin*, privitoare la deportarea* menșevicilor. Iar la sfârșitul lunii septembrie, dispune expulzarea din țară a 160 dintre cei mai cunoscuți intelectuali ruși. Nemulțumit de a impune doar Rusiei acest regim, Lenin plănuiește generalizarea lui și creează în acest scop Internaționala Comunistă*, partidul mondial al revoluției însărcinat, sub conducerea și impulsionarea Moscovei, să răspândescă revoluția în întreaga lume. Cu toate acestea, în ajunul morții lui, survenite pe 21 ianuarie 1924, nimic nu se desfășoară așa cum și-a imaginat el: funcționarea în Rusia

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
ca Rusia, țară în care clasa muncitoare e slabă, să fie imediat susținută și continuată prin izbucnirea revoluției în Europa*, în primul rând în Germania; aceasta implică imaginarea revoluției pe plan mondial, fapt pentru care a și fost creată Internaționala Comunistă*. Tentativa de a extinde la scara Europei industriale și democratizate a unei teorii și a unei practici concepute pentru Rusia autocratică va fi aceea care va decide strategia lui Lenin între 1917-1923, și apoi aceea a lui Troțki pentru perioada

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
publicând Probleme ale leninismului, o culegere îmbogățită mereu cu noi reflecții pe marginea problemelor de actualitate. După război, el le adaugă unele teorii extreme, cum ar fi teoria celor două științe*. între 1928 și 1943, releul acestei ideologii este Internaționala Comunistă. Ulterior, între 1945 și 1956, toate PC se conformează acestei dogme pe care o califică sus și tare ca fiind „stalinistă”. Numai că destanilizarea* inițiată în 1956 tulbură apele. într-adevăr, în raportul său „secret”', Hrușciov se sprijină pe Lenin

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
și pe 15 august în Provența. în restul țării, recunoștința față de trupele regulate facilitează voința de ordine a generalului de Gaule; tot așa se petrec lucrurile și cu guvernul Pierlot din Belgia. în total, forța Rezistenței, în special a celei comuniste, faptele de arme și sacrificiile ei dau o anumită libertate de acțiune comuniștilor, dar nu le permit să ia puterea. De la eșecul insurecției la strategia infiltrării Largul eșec al insurecției ca factor al Eliberării se traduce în Vest printr-o

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
fără război civil, respinge terorismul, dar preconizează încă din 1905 organizarea insurecției și a terorii* de masă necesare pentru asigurarea luării puterii - ceea ce-i reușește odată cu Revoluția din Octombrie*. Insurecția, lupta de gherilă și războiul propriu-zis în anii 1920, Internaționala Comunistă* (IC) organizează, după modelul leninist, mai multe insurecții care eșuează: pe 22 septembrie 1922 în Bulgaria, pe 23 octombrie 1923 la Hamburg, pe 1 decembrie 1924 la Tallin, în Estonia, pe 13 noiembrie 1926 în colonia olandeză Batavia, pe 21

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
la congresul de la Tours din decembrie 1920 nu se face în mod fundamental pe chestiunea războiului și a păcii ci, bineînțeles, pe aceea a revoluției și a modelului bolșevic. A șasea din cele 21 de condiții de aderare la Internaționala Comunistă* (IC) stipulează că fiecare partid are datoria de „a demasca nu numai social-patriotismul declarat, ci și nesinceritatea și ipocrizia social-pacifismului, datoria de a arăta în mod sistematic muncitorilor că fără răsturnarea revoluționară a capitalismului, niciun arbitraj internațional, nicio convenție asupra

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
bază roșie. Primind în ea atât diverse elemente antisociale, cât și rămășițe ale trupelor comuniste în derută și, mai ales, câțiva dintre iscusiții lor comandanți, Peng Dehuai și Zhu De. Manevrând între rivalii locali, conducerea partidului de la Shanghai și Internaționala Comunistă* (IC), întărindu-și puterea prin jafuri și prin epurări* violente, Mao reușește să întemeieze în 1931 Republica Sovietică din Jiangxi care va servi ca model pentru restul țării. Ascensiunea lui rămâne totuși incertă: statul major al partidului se repliază la

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
sus și tare: cel de-al VII-lea Congres al PCC, din aprilie-iunie 1945, exaltă „gândirea mao tzedun” și-i dă autorului întâietatea absolută. El marchează astfel apogeul sistemului bazelor roșii care, cu deosebire în China de Nord, prefigurează China comunistă: un sistem foarte eficace în ceprivește controlul politic și mobilizarea luptătorilor și posedând un embrion de diplomație - dar încă total neexperimentat în materie de industrializare*. Asigurat de puterea supremă în acest embrion de partid-stat*, Mao se străduie acum să-l

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
compromisurile PC prosovietice cu capitalismul, cât și politica „social-imperialistă” a URSS*. El este susținut de conducătorul PC Albanez Enver Hoxha, care va rupe cu China în 1976. Conflictul chino-sovietic* și apelul PC Chinez din 1963 la constituirea unei noi mișcări comuniste internaționale* - „Scrisoarea în 25 de puncte” - nu are la început decât un ecou limitat. Singura sciziune importantă este cea a PC Belgian care, sub conducea lui Jacques Grippa - luptător din Rezistența comunistă din Bruxelles -, se reorganizează cu sprijin financiar din partea

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
ale comunismului din această zonă, prin prioritățile politicii sovietice și prin strategia statelor decolonizate. Dacă, după 1917, obiectivul prioritar al bolșevicilor îl constituie Europa*, Orientul - Asia* și Orientul Mijlociu - e considerat drept un câmp de acțiune privilegiat. în septembrie 1920, Internaționala Comunistă* (IC) organizează Congresul Popoarelor din Orient, la Baku, în Azerbaidjan. El reunește 2.850 de delegați, din care numai trei veniți din țări arabe. Zinoviev lansează cu această ocazie o chemare la „războiul sfânt” contra imperialismului britanic. A reduce influența

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
ducă lupta contra imperialismului britanic sau era mai bine să se încheie o alianță cu toate forțele anticoloniale, în primul rând cu burgheziile naționale care și-ar asuma ele această sarcină? Această dezbatere s-a aflat în centrul istoriei mișcării comuniste internaționale* până în anii 1970, cu accente variabile, în funcție de schimbările intervenite în politica sovietică și, în același timp, de evoluțiile situației din Orientul Mijlociu. începuturile comunismului în Orientul Mijlociu Până în 1943, URSS este absentă din Orientul Mijlociu, cel puțin pe plan diplomatic, exceptând Iranul

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
în august 1914, odată cu primul război mondial, voința internaționalistă a socialiștilor dispare în fața sacrei Uniuni. Confruntându-se cu „falimentul” celei de-a II-a Internaționale și cu recrudescența revoluționară care zdruncină Europa în 1918, Lenin creează, în martie 1919, Internaționala Comunistă* (IC), partid internațional format din secțiuni naționale supuse unei discipline stricte. Internaționalismul - sub forma pro-bolșevismului - devine atunci mijlocul prin care numeroși socialiști își marchează refuzul șovinismului de război și motivul adeziunii la comunism - cum s-a întâmplat și în timpul înființării

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
din Marele Război patriotic*, Stalin declară: „Internaționalist este acela care, necondiționat, fără să ezite, fără nici o rezervă, este gata să apere URSS ce se află la baza mișcării revoluționare mondiale”. El postulează astfel o identitate de interese între PCUS*, mișcarea comunistă internațională* și soarta revoluției în lume. în 1976, Brejnev* inaugurează „solidaritatea internaționalistă”, distinctă de „internaționalismul socialist” care reglează numai raporturile dintre partidele-state* comuniste; aceasta nu modifică defel concepția fundamentală care a legitimat pentru URSS înăbușirea revoluției maghiare din 1956 sau

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
stindarde ale multiculturalismului, declinului, tiers-mondialismului, troțkismului, neozapatismului și chiar ale câtorva fracțiuni ale islamismului radical. Identificații marxiști rămași leniniști formează mai ales Liga Comunistă Revoluționară, Renovatorii PCF*, Partidul Muncitorilor din Brazilia, englezii din Socialist Workers’ Party sau italienii din Rifondazione Comunista. Aceștia își pun nădejdile în mișcările sociale, la nivel național și mondial, percepute ca expresia aceleiași suferințe, prin urmare, ca actor colectiv radical. Cu toate că și-au extins câmpul de acțiune la cei săraci și excluși, își mențin tezele escatologice ale

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
tuturor partidelor și partidelor-state, inclusiv după destalinizare*. Cel mai radical caz este acela al khmerilor roșii* și al PC cambodgian ajuns la putere, clandestini în propria lor țară, deoarece nu apar în fața populației decât sub numele de „Angkar” - „Organizația”. Internaționala Comunistă și modelul de organizare leninist După ce a creat în 1919 Internaționala Comunistă* (IC), al cărei rol era reunirea partidelor comuniste din toată lumea, Lenin îi impune modul de organizare prin cea de-a 12-a din cele 21 de condiții de

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
unde comuniștii sunt la putere, acestea vizează mobilizarea populației, acreditând ideea unei puternice susțineri a unei societăți civile care, în realitate, este distrusă de regimul totalitar. încercând să cuprindă largi straturi sociale și să-și înmulțească releele de implantare, Internaționala Comunistă* (IC) creează organizații de masă care se înscriu într-o concurență fățișă cu organizațiile social-democrate. Obiectivul prioritar este să-i smulgă pe muncitori din legăturile lor socialiste sau anarhiste și să-i supună influenței comuniste. încă din 1920, IC creează

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
ale socialismului, cât și cu opozițiile comuniste*. Celor dintâi le opune încă din martie 1918 denumirea de „comunist” pentru toate organizațiile care se declară de aceeași orientare ca a sa, denumire autentificată pe plan mondial începând din 1919-1920 de Internaționala Comunistă* (IC). Pentru ceilalți, el definește „dreapta linie” și condamnă deviaționismul, de exemplu stângismul* în broșura sa din 1920, Comunismul de stânga: o boală infantilă. Această voință de ortodoxie ideologică și de disciplină politică este însoțită de o epurare organizațională. Epurarea

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
al partidului. Când Hrușciov opune ortodoxia „leninistă” devierii „staliniste”, Mao revendică ortodoxia „marxist-leninistă” împotriva „revizionismului” sovietic, alimentând astfel schisma dintre URSS și China, dintre pro-sovietism și maoism. P PACIFISM → Luptă pentru pace PACTE GERMANO-SOVIETICE Deși, din 1934, URSS* și Internaționala Comunistă* au promovat un antifascism virulent ale cărui ținte privilegiate sunt Hitler și nazismul, spre surpriza generală, Stalin* încheie în august-septembrie 1939 o alianță cu Germania care nu se va destrăma decât odată cu atacul Wehrmachtului din 22 iunie 1941. Pactul de

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]