1,422 matches
-
Săteanu, a început să calce sigur, apăsat, fără poticniri, fără halte. Cînd soțul ei, Bujoreanu, a fost reabilitat, s-a gîndit să-și ia fetița, pe Doina, s-o crească; era de acum în vîrstă, cincizeci de ani, voia o consolare. Cînd a auzit, Săteanu s-a făcut foc, gata s-o bată. Și nici Doina nu voia să plece; era însă sub vîrsta la care copiii sînt întrebați cu cine preferă să rămînă putea s-o obțină prin lege. Maria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
invitat să țin o prelegere în fața unei organizații studențești, pe tema campaniei lui Cesar Borgia reflectată în opera lui Machiavelli, și după aceea ne mai întâlniserăm de câteva ori, luaserăm masa împreună și chiar schimbaserăm între noi câteva sărutări de consolare, fără ca în inimile noastre să se petreacă ceva semnificativ. Până în momentul acela nu-mi înșelasem soția, iar faptul că nu i-o prezentasem pe Georgie Antoniei fusese o simplă întâmplare. Georgie locuia atunci într-un cămin pentru studente, un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
în continuare, Palmer? am întrebat. Simțeam că mi se întunecă mintea. — Ai să ții, răspunse Palmer. — Dragostea pentru rivalul învingător? — Psihicul este un material ciudat, zise el, care are propriile sale căi de a se reechilibra. Își caută automat avantajele, consolările. Este aproape în totalitate o problemă de mecanică, prin modele mecanice îl înțelegem cel mai bine. Sper că nu vezi în mine un înger al compasiunii! — Doamne ajută, Martin! exclamă el râzând. Simțul umorului de care dai dovadă va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
fug. Ratasm momentul acțiunii; percepeam acest fapt uneori cu un regret crunt, îngrozitor, deși nu înțelegeam foarte clar ce formă ar fi putut îmbrăca acțiunea pe care o ratasem. Acum îmi era clar, și simțeam asta când ca pe o consolare, când ca pe o durere insuportabilă, că Antonia și Palmer erau foarte îndrăgostiți unul de altul. Mărturisirea iubirii lor și supușenia mea în fața ei, ba chiar - aș zice cu multă amărăciune - binecuvântarea pe care aproape că le-o dădusem, descătușase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Antonia. Nu mă puteam gândi decât la Antonia. Mi se părea insuportabil, mi se făcea rău numai la gândul că ar trebui să iau în calcul și nevoile lui Georgie, situația ei. Nu voiam să o văd. Aveam nevoie de consolare, de iubire, o iubire puternică, uriașă, care să mă salveze, o iubire cum nu mai cunoscusem nicicând. — Sosește trenul, domnule, spuse controlorul. Vuietul trenului invizibil se intensifică, apoi slăbi devenind doar un zăngănit și botul locomotivei apăru la capătul peronului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
nu pe Georgie. Mă așteptasem să-mi dea de înțeles că ar vrea să mă culc cu ea, lucru care mă deprima grozav; acceptasem cu recunoștință dorința ei evidentă de a scăpa cât mai curând de mine. Nu-i oferisem consolarea de care avea nevoie, nu găsisem cuvintele potrivite. Știam că mai târziu voi reuși să o alin și să o bucur cu toate aceste lucruri. Acum însă, mânat de un resentiment pe care îl apreciam singur ca fiind nedrept, eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Întâmplat! Se ridică În picioare și a Început să-și scoată hainele. — Stai numai să-i spun! repetă ea pentru sine. M-am ridicat și eu și-am părăsit vestiarul. Era clar că lui Lesley nu-i trebuia genul de consolare pe care i-l puteam oferi eu. În urma mea, am auzit cum dădea drumul la duș. Mă Întrebam dacă nu cumva Fliss avea dreptate. Oare Linda chiar se Încărcase cu mai mult decât putea duce? 6 Când am ajuns acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
vorbise atât de prolix despre lucruri care, nerostite, sunt atât de clare și de pure. Spuse: — N-ar fi trebuit să vorbesc despre el. — Înțeleg, înțeleg. O să-l lăsăm în pace. Dar religia nu are datoria să se transforme în consolare? Dumneata nu vrei să schimbi sau să sacrifici nimic, dar datorită unei vagi vibrații, te consideri iertat, inocent, simul iustus et peccator. Ajunseseră în apropierea islazului, străbătând Druidsdale și preotul observă că Rozanov, care până atunci îi îngăduise să traseze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu mai au ce căuta. În orice moment, există o sumedenie de lucruri mărunte pe care le putem face pentru alții, lucruri menite să ne reîmprospăteze speranța, și lor și nouă. Să ocolim răutatea atât de răspândită care își găsește consolare în nefericirile și păcatele altora, înnegrindu-i pe ei pentru a face ca cenușiul nostru să pară mai alb, bucurându-ne de insuccesele și decăderea semenilor noștri, în timp ce găsim scuze și justificări pentru propriile noastre eșecuri și cocoloșim păcatele noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Robert, cu privire la studiile ei. Acum, Hattie citea Tod in Venedig 1. „Pearl, draga mea, acum că Hattie e la universitate, pot, în sfârșit, să-ți dezvălui cât de mult țin la tine. Ai fost un prețios sprijin și o mare consolare pentru mine, și am ajuns la concluzia că nu mă pot descurca fără de tine. Pot îndrăzni să sper că nu ți-e indiferentă soarta mea?“ Aceste cuvinte, rostite sau scrise de John Robert, făceau parte dintr-o fantezie pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
separa de propria-i moarte. Nu mai avea în față perspective de viață substanțială, de împliniri mult dorite, nici măcar persoane dragi, mai vârstnice, care să se interpună între ea și mormânt. Drumul era perfect liber. Dragostea pentru familia ei, o consolare din ce în ce mai slabă, se lăsase pătrunsă de suferință, ca apa clocotită pe care oamenii și-o închipuiau invadând țevile Institutului. Și în această dimineață primise o scrisoare neplăcută, amenințătoare, din partea primăriei, care suna astfel: „Stimată doamnă McCaffrey, Am aflat, cu părere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
am să te părăsesc“. Alex se întrebă: „Oare știe că am de gând să plec? Ea are un al șaselea simț sau așa ceva. Poate să știe?“ Nimic n-ar fi împiedicat-o pe Alex să rostească cele câteva cuvinte de consolare și să-i pună cele câteva întrebări care o munceau, nimic decât tot acel lung șir de ani care ar fi putut face posibilă asemenea comunicare și care o făcuseră imposibilă. Alex simțea că-i este rău, că e speriată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Sheba în parcare sau pe terenul de joacă, buimăcind-o cu vulgara lor curiozitate până ceda. N-au ajuns niciodată la acea intimitate imediată pe care și-o doreau. Însă de obicei reușeau să extragă ceva informație ca premiu de consolare. De la aceste mici cutre s-a auzit că Sheba era măritată și avea doi copii; că bărbatul ei era profesor universitar; că avea copiii la școli private; că locuia într-o casă „enormă“ în Highgate 2. Inevitabil, din cauza calității intermediarilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
toanele, deseori îl lovea. Sheba n-a fost tocmai surprinsă de această afirmație. Văzuse câteva drame făcute-pentru-televiziune despre violența domestică și se considera la curent cu brutalitatea care domnea în blocurile de proletari. A murmurat lui Connolly câteva cuvinte de consolare. Și apoi s-a întins și l-a mângâiat pe cap. Când și-a îndepărtat degetele, câteva șuvițe s-au ridicat după ele, electrizate. Sheba a râs și a făcut câteva remarci amuzate despre electricitatea statică din aer. Connolly a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
fiu mereu un fel de servitoare a ta... Dar ea nu mă asculta oricum. — Toate lucrurile îngrozitoare pe care le-ai scris despre familia mea, a continuat. Despre Richard. Cât de mult trebuie să ne urăști! Presupun că asta e consolarea unei fete bătrâne, nu? Să examineze mașinăria din căsniciile altor oameni și să arate defectele. — Sheba, cum poți să spui asta? Eu doar... Nu-mi spune mie ce să spun, a țipat ea. Sunt Cea Mai Detestată Femeie din Anglia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
lui ude atîrnînd pe pămînt), televizorul din sala de mese/studiu/ședințe (a cărui tăcere e plină de promisiuni ticăloase). Efectivul bateriei e mai numeros și instrucția pare mai organizată și mai serioasă, dar asta nu ar putea fi o consolare decît dacă nu cumva mi-am pierdut definitiv mințile. Comandantul bateriei e un locotenent-major grăsuț, cu un chip rotund, marcat de o mustăcioară scurtă și groasă, care, din cîte se pare, e un accesoriu local al uniformei. Veselia pe care
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
noii puteri. - „Să ne luăm la revedere, dragă, îmi spuse, ca și cum nimic nu se întâmplase”. Îl sărutai, era emoționat, dar nu părea, avea, ca și atunci când îl cunoscusem, ceva din demnitatea, solemnitatea senatorilor romani. - „Domnule președinte, încercai către el - vagă consolare, de fapt nici atât, cu voce abia auzită: așa se întâmplă uneori în istorie. N-ați greșit cu nimic.” - „Asta o știu și ei, dragă colega. O răsturnare de o sută optzeci de grade ca aceasta, instalarea unei dictaturi, căci asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
locuiau ofițerii și personalul civil al bazei militare, aveau de asemenea un aspect previzibil și anost. Totuși, după ce se bărbieri, În timp ce-și prepara cafeaua, maiorul Începu să fredoneze o melodie veselă, poate În căutarea unei oricît de firave consolări. CÎnta fals, dar cu plăcere. Căci, să ne Înțelegem, există și plăcerea de a cînta fals, de a contrazice melodia, de a sfida regulile armonice și de a da cu tifla așa-zisei urechi muzicale; una din puținele plăceri ale
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
plonjat degeaba, pînă la lăsarea Întunericului. În zilele următoare, experții tehnici aveau să dea explicațiile cele mai plauzibile cu putință. În esență, incidentul se datorase desigur unei greșeli făcute de computer, ceea ce oferea responsabililor cu securitatea o doză suplimentară de consolare. Însă, atunci cînd lucrurile sunt spuse atît de simplu și direct, persistă oarecare insatisfacție care generează numeroase suspiciuni. De aceea raportul trebuia să fie cît mai voluminos, iar explicațiile cît mai alambicate și agrementate cu numeroși termeni de specialitate, accesibili
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
continua în ciuda tuturor problemelor", așa cum face un om sănătos. Slăbiciunea sa nu-i permite acest lucru. În consecință, el se refugiază într-o fantasmă, într-o iluzie. După Freud, o fantasmă reprezintă ,,orice lucru dorit în sine, un tip de consolare"; ea se caracterizează prin ,,rezistența la logică și raportarea la realitate". De aceea, nu-i suficient să îndepărtăm pacientul de fantasma sa prin demonstrații convingătoare ale absurdității acesteia. Dacă vrea vindecarea, pacientul însuși trebuie să-și învingă boala". Ludwig Von
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
9 mai 1979 Ă 365). O astfel de viziune, de sorginte metafizică, e contrazisă, însă, de tot ceea ce intră în „echilibrul” dintre integrare și înstrăinare. Mai mult chiar, soluția aceasta, aparent neutră, nu-i decât consecința unei disperări dizolvate în consolare. Într-o scrisoare mai nouă, de după 1989, vorbește despre „noi, românii”. Se vede pe sine ca fiind emblematic pentru români, și ceea ce era trâmbițat altădată ca împlinire Ă anonimatul, ratarea Ă devine motiv de mândrie, dar și de abia ascunsă
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
344). Chiar și germanii sunt în pericol: „Peste un secol, din acest popor pentru care eu am avut întotdeauna o slăbiciune, nu va mai rămâne decât o amestecătură de turci, sârbi, polonezi și greci” (15 ianuarie 1976 Ă 520). O consolare, totuși, Cioran găsește. Una apocaliptică: „Până la sfârșitul veacului, viața va deveni imposibilă în toate colțurile lumii. Iată o perspectivă consolatoare” (3 iunie 1980Ă 540). Pe Cioran îl consolează faptul că, astfel, ar putea locui oriunde. Să locuiască oriunde și să
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
acțiune (!), nici, nici, nici, nici, nici nimic altceva Ă sunt un elegiac al sfârșitului lumii” (III, 17). Și dacă este convins de adevărul caducității universale (efectiv „bolnav” de ea), Cioran nu poate trage de aici decât concluzii contrare: „o imensă consolare și o deznădejde nespusă” (III, 17). Dincolo, însă, de fundamentarea oximoronică a ființei cioraniene, luciditatea este la Cioran consecința neputinței, iar nihilismul, reversul iubirii cu disperare a vieții. „Toate nenorocirile mele se trag din faptul că sunt prea atașat de
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a ieși din Timp, de a trăi, măcar discontinuu, și în eternitate...» « Ce te-a apucat?» îl întrebă, puțin speriată, d-ra Zissu. Pentru că nu vreau să mor! Vorbi el fierbinte, aproape sugrumat, apucându-i mâna. Nemulțumirea sufletului e doar o consolare, continuă el tulburat. Dar nu trebuie să abuzăm de ea...» « Nu, clătină ea hotărât din cap. Hai să dansăm...» «Lasă-mă doar o clipă, să termin... Nu trebuie să abuzăm de ea pentru a ne lăsa aici, pe pământ, în
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
foame, de frig, de cenzură, dar măcar să murim eroic! Nu a existat deloc această hotărâre de a nu mai ceda. Rezistența nu a fost motivată printr-o etică religioasă. Probabil că, În lipsa unui exercițiu civic, atât a mai rămas - o consolare vag religioasă. Formele unui Ersatz de rezistență, cu rugăciuni, cu bancuri, cu aluzii În fond castrate, toate laolaltă, și În rest așteptarea ca alții să intervină. Ceea ce nu se ridică la o structurare rezistentă care să fie validată În afara granițelor
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]