318 matches
-
lung (ä, ï, ü). În combinație cu consoane uvulare (q, q', qh, x) are loc o mutație fonetică în pronunția vocalelor i și u ( → , → ). Aimara nu are diftongi, iar două semivocale (w și y). Limba aimara are 26 de foneme consonantice (două dintre ele fiind semivocalele și ). Oclusivele sunt grupate în trei perechi: oclusive surde, oclusive aspirate și oclusive glotalizate. Limba aimara are o ortografie fonemică și folosește alfabetul latin cu niște digrame, o trigramă și semne diacritice. Digraful "ch" se
Limba aimara () [Corola-website/Science/325813_a_327142]
-
unei consoane neetimologice sau a unei semivocale neetimologice în corpul cuvântului: Anaptixa este caz particular de epenteza care constă în introducerea unei vocale neetimologice în corpul cuvântului: Popular, în daco-romană se produce anaptixa lui "i" pentru a despărți anumite grupuri consonantice (de exemplu "scioala", "Sf. Silivestru"). Tot popular are loc anaptixa lui "a". Apocopa este dispariția unui grup de sunete de la sfârșitul unui cuvânt: Apocopa e frecvență în subdialectul maramureșean : Se poate considera apocopa și dispariția sunetelor finale din trecerea de la
Schimbare fonetică () [Corola-website/Science/322592_a_323921]
-
rămân neaccentuate. Limba guarani are o caracteristică specială denumită "oscilație": Multe cuvinte care încep cu sunetul /t-/ schimbă acest sunet dacă sunt folosite în relații posesive. Mai demult, și unele cuvinte care nu încep cu sunetul /t-/ fac această mutație consonantică: Limba guarani este o limbă aglutinantă, deseori clasificat chiar ca limbă polisintetică și folosește așadar foarte multe afixe. Ordinea cuvintelor este subiect-verb-obiect, iar dacă subiectul este omis obiect-verb. Guarani pură ("Guaraniete") este o limbă fără gen gramatical și fără articol
Limba guarani () [Corola-website/Science/327391_a_328720]
-
pentru unificarea notării vocalelor lungi, de exemplu "âge" „vârstă” în loc de "aage". În secolul al XVIII-lea, ediția a III-a a Dicționarului Academiei aduce o serie de simplificări datorită abatelui d’Olivet. Printre altele se renunță la scrierea unor litere consonantice care nu se mai pronunță, mai ales s, dar se marchează dispariția lor printr-un accent circumflex deasupra vocalei care le precede. De exemplu "estre" „a fi”, pronunțat cândva [ɛstrə], se scrie de acum "être", fiind pronunțat [ɛːtr]. Odată cu ediția
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
regulă nepronunțate este de menționat că sunt totuși pronunțate la sfârșitul unor cuvinte care se leagă de cuvântul următor, dacă acesta începe cu o vocală (inclusiv cu h mut în grafie). Despre aceasta vezi Legătura ("liaison"). Grupuri din două litere consonantice: Grupuri din trei litere: Deasupra literelor vocalice se pot găsi mai multe semne. Singurul semn diacritic subscris este sedila (¸). Este folosită numai sub litera c (ç), făcând ca aceasta să se pronunțe /s/, în special în verbele care au un
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
Acest articol tratează despre sistemul fonologic, fenomenele fonetice și prozodia limbii franceze standard. Aspectul sonor al limbii franceze prezintă următoarele caracteristici generale: Fonemele consonantice ale limbii franceze sunt: Observații: Consoanele în cuvinte: În ortografia franceză, consoanele duble sunt foarte frecvente, fără să corespundă în general unor consoane lungi în pronunțare. Sunt totuși cazuri când consoanele se pronunță lung. Sunt două tipuri de alungire a
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
câine” ~ "chienne" [ʃjɛn] „cățea”. Între vocale total diferite există alternante la unele verbe, între formă de indicativ prezent și cea de perfect simplu: "peut" „poate” ~ "puț" „putu”, "sait" „știe” ~ "șut" „știu”, "prend" „ia” ~ "prit" „lua”, "met" „pune” ~ "mit" „puse”. Alternantele consonantice sunt mai puțin frecvente decât cele vocalice. Cele mai importante sunt consoanele în alternanta cu lipsa consoanei: "îl bat" [il.bɑ] „el bate” ~ "ils battent" [il.bat] „ei bat”, "îl répond" [il.ʁe.pɔ̃] „el răspunde” ~ "ils répondent" [il
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
în general trei la șapte silabe, dar poate fi și mai scurt, chiar format dintr-un cuvât monosilabic într-o enumerare, sau mai lung, daca debitul vorbirii este relativ rapid. Unitatea grupului ritmic este asigurată de câteva fenomene fonetice. Înlănțuirea consonantica În interiorul unui grup ritmic, când un cuvant se termină în pronunțare cu o consoana (și atunci când cuvântul este izolat) și este urmat de un cuvânt care începe cu o vocală, cuvintele se înlănțuie prin trecerea consoanei în cuvântul următor, în calitate de
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
subordonate: Formare: rădăcina perfectului simplu + sufixele vizibile mai jos, cu aldine: În afară de verbele de conjugarea I, cele mai multe au ca sufix al participiului trecut vocala caracteristică de la perfectul simplu. Unele verbe de conjugarea a III-a au sufix de participiu trecut consonantic (-s sau -t), înaintea căruia se găsește vocala lor caracteristică de la perfectul simplu: Verbe mai importante cu participiu trecut neregulat sunt "être" → été, "écrire" → écrit, "faire" → fait, "venir" → venu. Și participiul trecut este mult folosit ca adjectiv calificativ: "une pièce
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
formelor temporale compuse (vezi cele prezentate până aici). În această calitate, uneori nu se acordă, alteori se acordă, ori cu subiectul, ori cu complementul direct. Regulile acordului sunt destul de complexe, dar privesc numai limba scrisă, în afară de participiile trecute cu sufix consonantic, care se aude la feminin. Principalele cazuri de acord și non-acord: Formare: prepoziția "en" + participiul prezent. La verbele reflexive se folosesc toate formele pronumelui reflexiv, fiind plasate după "en": "en me/te/se/nous/vous/se promenant" „plimbându-mă/te
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
în franceză terminațiile de toponime cu variantele grafice "-ey", "-ay", "-é" și "-y". Influența galică asupra evoluției fonetice a latinei vorbite în Galia nu este complet documentată, dar este dovedită de unele fenomene atestate de inscripții. Astfel este evoluția grupurilor consonantice [pt] și [ps], care s-au confundat cu [kt], respectiv [ks], apoi au evoluat în [xt], [xs], iar ulterior în [i̯t], [i̯s] ([i̯] fiind al doilea element al unui diftong). Exemplu: > [kaxtivus] > franceza veche "chaitif
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
la scrib sau chiar de la un document la altul al aceluiași scrib. Unele redări grafice ale sunetelor de atunci s-au păstrat până astăzi, chiar dacă pronunțarea a evoluat, ceea ce este una din cauzele caracterului etimologic al ortografiei franceze. Față de sistemul consonantic al francezei actuale (vezi Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze, Consoane), franceza veche mai avea și consoanele: Unele consoane existente în galo-romană dispar cu totul. Astfel este [θ] transcrisă t, care exista la sfârșitul unor cuvinte, de exemplu "chantet" „cântă
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
masculin. Formă cu finală vocalica se folosește când nu urmează după ea un cuvant cu care se leagă, de exemplu atunci când este nume predicativ ("Îl fait beau" „Este timp frumos”) sau când este antepus că atribut unui substantiv cu inițială consonantica: "un beau chateau" „un castel frumos”. Formă cu finală consonantica (totdeauna l) este antepus substantivelor cu vocală inițială: "un bel enfant" „un copil frumos”. Adjectivele cu trei forme sunt următoarele: Pluralul adjectivelor se formează după aceleași reguli și cu aceleasi
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
după ea un cuvant cu care se leagă, de exemplu atunci când este nume predicativ ("Îl fait beau" „Este timp frumos”) sau când este antepus că atribut unui substantiv cu inițială consonantica: "un beau chateau" „un castel frumos”. Formă cu finală consonantica (totdeauna l) este antepus substantivelor cu vocală inițială: "un bel enfant" „un copil frumos”. Adjectivele cu trei forme sunt următoarele: Pluralul adjectivelor se formează după aceleași reguli și cu aceleasi excepții că cel al substantivelor (vezi mai sus). Adjectivul se
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
adică acordate în gen și număr cu substantivul la care se referă, si invariabile, numite și neutre. Exemple: Observații: 1. Pronumele ce este singurul identic că forma cu unul din adjectivele demonstrative, cel masculin singular folosit înaintea substantivelor cu inițială consonantica. Poate avea următoarele funcții: a) Înlocuiește o propoziție sau un verb la infinitiv și în acest caz se folosește înaintea verbului "être": b) Tot înaintea lui "être" înlocuiește un inanimat sau un animat, inclusiv un nume de persoana: c) În
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
două puncte ca か / が (連声) "ka", "ga", ceea ce face relația clară. Efectele sandhi externe pot deveni uneori morfologizate, de exemplu, se aplică numai în anumite medii morfologice și sintactice (de exemplu, Tamil ) și, în timp, se transformă în mutații consonantice. Cele mai multe limbi tonale au un ton sandhi, în care tonurile de cuvinte alterează în conformitate cu regulile prestabilite. Un exemplu este comportamentul celui de-al treilea ton în chineza mandarină. Atunci când tonul 3 are loc înainte de un alt ton 3 ia forma
Sandhi () [Corola-website/Science/332725_a_334054]
-
este clar dacă a existat o distincție între formele nedeterminate și relative (modernele "i-" și "ki-"; acestea ar putea corespunde lui "kv-" și "k-") si nici nu sunt cunoscute formele posesive: Limba esperanto avea în această etapă o alternanță fonetică consonantică la verbe, cu o consoană surdă pentru o încercare a face ceva, și o consoană vocală pentru o reușită a face ceva. De exemplu, "aŭti" de a asculta (pe), "aŭdi" a auzi; "trofi" a căuta, "trovi" a găsi; "prufi" a
Proto-esperanto () [Corola-website/Science/336048_a_337377]
-
zonele urbane, vorbesc, de asemenea, zulu și/sau afrikaans și/sau engleză. Printre caracteristicile sale, xhosa este limba faimoasă prin cele cincisprezece sunete numite clicuri, inițial împrumutate de la acum pe cale de dispariție limbile khoisan din regiune. Xhosa are cincisprezece clicuri consonantice, pronunțate în trei locuri în gură: o serie de click-uri dentale, scrise cu litera "c"; o serie de click-uri alveolare, scrise cu litera "q"; și o serie de click-uri laterale, scris cu litera "xh". Există un simplu inventar de cinci
Xhosa (grup etnic) () [Corola-website/Science/337045_a_338374]