1,615 matches
-
abordează într-o manieră ambiguă, amuzat-ironică, teme aflate în atmosfera tinerei generații: sexualitate „sportivă”, fără complicații, onirism suprarealist și magie. Discret-confesiva, introspectiva „Cheia viselor“ (nr. 82), superior-ironicul „Despre Amor“ (nr. 83), „Idealul extern (fantezie diplomatică)“ (nr. 83), dar și reminiscențele constructiviste din „Interiorul nou (atelierul lui Maxy)“ (nr. 78) sau „credo“-urile poetice despre estetica pamfletului, asumat drept „lirism contondent” („Pamflet și pamfletari“, nr. 85), stau alături de articole „politice” („Sinucigașii în viața publică“, nr. 88) - e drept, puține la număr. Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
își făcuse datoria, profețiile dintîi fuseseră îndeplinite. Vocile reprezentanților „tinerei generații” își fac tot mai des auzită vocea în paginile revistei, fiind receptate, probabil, ca tendințe „novatoare” de către Vinea & Co, pe fondul creșterii seducției orientalismelor și arhaismelor (consonante cu „bizantinismul” constructivist și cu ideea nonfigurativului de extracție folclorică). Încep să fie tipărite poeme tot mai „cuminți”, iar adevăratul purtător de cuvînt al Contimporanului devine, în această ultimă etapă, tînărul Romulus Dianu, autor avînd atingeri tot mai superficiale cu avangardismul. Estetici și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
chiar mondiale pe care și-o revendică liderii grupării (Ion Vinea, Marcel Iancu, Jacques G. Costin). Pentru Vinea, Dada se născuse în România, cu contribuția lui (înainte de plecarea lui Tristan Tzara și a lui Marcel Iancu la Zürich), iar abstracționismul constructivist european își avea un precursor în Constantin Brâncuși. Tot Contimporanul semnalase - prin același Vinea — precursoratul „paginilor bizare” ale lui Urmuz. Bilanțul revistei ilustrează, pe de altă parte, atitudinea „anexionistă” a Contimporanului față de revistele avangardiste mai tinere (75 HP, Punct, Integral
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
implicînd rigoare și coerență organizatorică), ci artistul plastic și arhitectul Marcel Iancu, ale cărui inițiative și texte cu caracter programatic fac din el cel mai avizat și mai articulat purtător de cuvînt al constructivismului românesc interbelic. De fapt, dincolo de coté-ul constructivist, Contimporanul rămîne o publicație reprezentativă pentru Art Déco-ul anilor ’20. Realizările sale în materie de mobilier, decorațiuni interioare, arhitectură, design sînt notabile. Nu puține locuințe concepute de Marcel Iancu supraviețuiesc și azi ca... „relicve” dintr-un București cubist. Iată însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
discreția, finețea „intelectualistă”, în fine livrescul, alexandrinismul lor extrem au fost cele care le-au împins în „minoratul” receptării critice („vignete grațioase, realizate cu migală și artă”, cf. Perpessicius). Lăsînd la o parte experimentele tipografice „lettriste” (bazate pe împerecheri grafice constructiviste sau futuriste, „liste” abracadabrante, caligrame muzicale năstrușnice ș.a.) din „Wifego/Popice“, alternanța cacofonic-dadaistă de „solo” și „cor” din nu mai puțin lettristul „Profetul“, trăsnăile în limba franceză din L’ésprit de l’éscalier (dedicat lui „Bebe” Vinea), burlescul urmuzian în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dramatizează original intervențiile celor doi, mixîndu-le cu experimente „costiniene” și comentarii pe măsură: „Clasicii sînt desăvîrșiți fiindcă sînt în perfect acord cu epoca lor”. Nostalgia clasicismului (fie ea și avangardistă...) e, de altfel, specifică atît lui Costin, cît și comilitonilor constructiviști, abstracționiști și puriști de la Contimporanul... Corespondența lui Jacques G. Costin cu Tzara (trei epistole, 21 iunie 1929-7 iulie 1930) atestă, fără drept de apel, dorința fierbinte a celui dintîi de a-și depăși complexul provincial prin traducerea în limba franceză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nr. 62). Appendix: Ion Vinea, arta abstractă și legitimarea ei folclorică Refuzul „logicii” și al „anecdotei”, adîncirea în interioritate și subconștient, respingerea „imitării naturii” în favoarea „creației autonome” (nonreferențiale) sînt elemente care îl apropie pe Ion Vinea de abstracționismul cubist și constructivist, fapt evident cu precădere în comentariile sale despre plastică. „Note de pictură“ - primul său text despre pictura nonfigurativă - face o succintă trecere în revistă a evoluției artei moderne: pictura mimetică, apoi pictura-interpretare (fază în care „asemănarea rigidă e jertfită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
decît a palizilor naturaliști”. Cu toate acestea, atît pictura, cît și poezia „fără subiect” ar avea - potrivit lui Vinea - un punct de plecare în tradiția populară autohtonă. Să vedem cum stau, de fapt, lucrurile... Ideea „tradiției folclorice” anonime, colective a avangardei constructiviste, ca și nevoia de recuperare a primitivismului și bizantinismului în arta modernă, pornește de la teza mai mult decît contestabilă a inexistenței unei tradiții culte moderne și premoderne (explicabilă prin „istoria noastră discontinuă”, improprie construcției durabile), așa cum prezumata „inexistență” culturală a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
față a României, ediția a III-a, revăzută și autorizată de autor, Editura Humanitas, București, 1990, p. 179). Cu deosebirea esențială că tradiția internă este negată integral, iar cultura tradițională țărănească - repudiată ca minoră și „fatalistă”. Mai „futurist” și mai „constructivist”, în această privință, decît Vinea și Iancu (care valorizau nonfigurativul artelor populare), eseistul disperării admiră „cultura de tip funcțional”, monumentală și industrială, arhitectura lui Le Corbusier, muzica atonală, filozofiile nesubstanțiale, costumele simple ale muncitorilor și „uniforma” politică a țărilor dictatoriale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vede în afirmația poetului din articolul „Naționalism, rasă, tradiție“ (Patriotismul nostru nu e încă a păstra, ci a construi, subl. a.) „o frază care explică militantismul său modernist ca o reacție la insuficienta noastră dezvoltare artistică”. Prin urmare - un patriotism constructivist, nonetnicist, emancipator, un „sincronism organic” opus „naționalismului școlar și cazarmagiu al patriei de afaceri”. Din articolul citat - un comentariu pe marginea definiției națiunii la Ernest Renan - se desprinde o atitudine particulară față de problema națiunii și a tradiției. O atitudine, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din nr. 52 pe marginea expoziției internaționale a Contimporanului îl prezintă pe Constantin Brâncuși în următorii termeni: Brâncusi presqu’inconnu dans son pays, deja fameux dans le monde entier l’un des premiers qui ont prophetisé la nouvelle beauté. Liderii constructiviști ai Contimporanului își exprimă, nu o dată, decepția față de starea arhitecturii din România. Preluînd din revista pentru Olanda și Indii - Bouwen, din Harlem - o informație privind construirea Școlii politehnice din Raval în urma unui concurs internațional de proiecte, autorul notiței - probabil Marcel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a moravurilor: „Creșterea rapidă și destrăbălată a orașului nostru e fructul desorientărei. În ciuda legiuirilor șchioape și a fațadelor «de stil» capitala țării rămîne (...) un exemplu de orientalism”; o devălmășie în care „totul este neprevăzut, totul este întîmplare, accident”. Pentru liderul constructivist, adept al „simplității” unui nou clasicism funcționalist, geometrizant și abstract, racordat pulsului novator al Occidentului, accidentul e o „emblemă” a capitalei României: „Accidente de circulație, accidente de higienă, acidente de arhitectură. Accidente sînt și regulamentele cari «organizează» construcția fiindcă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avangarda, însă „idealismul” democratic al Contimporanului (grefat pe o linie socialistă reprezentată, între alții, de N.D. Cocea sau Eugen Filotti) și, nu în ultimul rînd, obsesia deprovincializării artei românești sînt afinități ce explică întru cîtva cultivarea lui Istrati de către revista constructivistă. Relatînd experiența prieteniei cu Romain Rolland, autorul Haiducilor face - la cerere - cîteva aprecieri privind dificultățile scriitorului român de a depăși barierele lingvistice în vederea „internaționalizării” artei sale naționale: „Dacă avem o inferioritate, apoi aceasta e nenorocul nostru de a scri românește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
italian o cale vizînd „cît mai strînsa colaborare între arte”, definindu-și astfel sintetic opțiunea programatică: „INTEGRALISMUL. Considerîndu-l ca o sinteză științifică și obiectivă a tuturor sforțărilor estetice pînă în prezent încercate (futurism, expresionism, cubism, suprarealism etc.), totul pe fundamente constructiviste, și tinzînd să resfrîngă viața intensă și grandioasă a secolului nostru răscolit de vitezele mecanicismului, de inteligența rece a inginerului și de triumful sănătos al sportsman-ului, - integralismul vă oferă garanțiile artei viitorului?”. Iată, pe scurt, și răspunsul diplomatic al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și „negre”, chiar dacă filozofia lui „depărtată de materialism și raționalism” este „discutabilă, firește”. În finalul articolului este citată o „exclamație” a lui Ion Vinea: „Mă! Toți artiștii Europei sînt niște ratați în fața primitivilor arcași africani!”. Fascinația postromantică a avangardiștilor (dadaiști, constructiviști, expresioniști sau suprarealiști) pentru spiritul popular, „originar” al artei primitive consună cu elogiul substratului arhaic din filozofia lui Lucian Blaga sau cu antieuropocentrismul concepției asupra fenomenului religios elaborată de Mircea Eliade. Regăsim aici, în forme diferite, aceeași nevoie de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
periferice”. Nu este însă numai atît... În nr. 93-94-95 un amplu articol al lui Emil Riegler-Dinu, „Semne noui (Literatura, arta și sportul/Oameni noui/ În căutarea unui nou stil de viață)“, deplasează idealul futurist al „sportsman-ului” și exaltarea stilului constructivist către o mitologie biologistă a tinereții, impregnată de vitalismul nietzschean. Rezultă un discurs antisistem (antiparlamentarist, antipoliticianist, antiburghez) fascinat de soluții politice extrem(ist)e. Punînd elogiul stilului de viață ultramodern în slujba unui ideal politic antiplutocratic și antimodern, textul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care ar voi s-o reprezinte, constructivismul, și în care s-a fixat de la apariția lui, e cu totul străină de vederile actuale ale lui unu, care își revendică o conduită cu totul ruptă de realitate, cu totul în afara utilitarismului constructivist, rezolvat în arhitectură, și care clatină în havuzele visului apele unor viziuni desfăcute de orice probleme și continuități situate dincolo de poem și de semitrezie”. Delimitarea lui Voronca de Contimporanul nu era însă motivată prioritar de aspecte politico-ideologice. Deși „desfăcut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tocmai actul «constructiv»” (Literatura română și expresionismul, ed. cit., p. 110). În volumul East-European Avangardism, english version - Pàl Varnai, Akademiai Kiado, Budapest, 1992, Endre Bojtar face însă o distincție clară între prima etapă, expresionist-activistă a revistei și faza a doua, constructivistă, afină programului de la Contimporanul: The expresionism of Ma, called activism, was, from 1922, replaced by constructivism (p. 74). Una dintre mărturiile prieteniei dintre Támas Aladár și Ion Vinea este scrisoarea celui din urmă către Tristan Tzara, reprodusă în revista Manuscriptum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a lui Tamás Aladár (ed. Ma, Viena) — „una dintre culegerile cele mai reprezentative ale nouii poezii maghiare. Poezie de idei susținute de un puternic sentiment al vieții integrale”. O altă notiță consemnează expunerea la Galeria Sturm din Berlin a „operilor constructiviste ale pictorului și poetului maghiar Lajos Kassák”. La aceeași rubrică, dar în numărul 47 al Contimporanului (pe a cărui copertă apare un Linoleum de L. Kassák), o nouă informație despre Ma indică un contraserviciu maghiar: „versuri de I. Vinea, traduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un poem al lui Ion Vinea („Gamă“) este dedicat „Lui Támas Aladár”. Pe cealaltă pagină — o „cronică muzicală” semnată de Jacques G. Costin comentează „audițiile Béla Bártok” dintr-un concert prezentat de Constantin Brăiloiu. Un pasaj se referă la „evoluția constructivistă” a compozitorului, apreciat pentru „primitivismul” nud: „La urmă, «colindele românești» al căror titlu îl înțelegem mai mult ca pretext. Ele înseamnă evoluția marelui compozitor de la mecanica amplă, lipsită de anecdotă și melodie a modernilor de pînă mai eri la primitivismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a minoritarilor e incomparabil superioară activității românești”. Notița arată, pe de o parte, admirația Contimporanului față de mecenatul „bogătașilor unguri”, cîtă vreme acesta e pus în slujba susținerii „artei noui”. Faptul indică, o dată în plus, atitudinea estetică și constructivă — nu doar constructivistă — a revistei lui Vinea și Iancu, departe de dogmatismul „antiburghez” atribuit avangardelor. Finalul notiței trădează însă, acut, complexul de inferioritate autohtonă. În pagina de „revista revistelor“ a numărului 57-58, aprilie 1925, o notiță indică apariția primei reviste de avangardă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de Aladár Támas. Pe verso — continuarea articolului lui Kassak, un poem intitulat „Tabala-lied“ de Robert Reiter și un poem fără titlu al lui Josef Nadass. Ca ilustrații — o reproducere după un Linoleum de Moholy-Nagy și o alta după un desen constructivist (Chioșc) de Lajos Kassák. Toate poemele avangardiștilor maghiari exilați la Viena sînt în limba germană. Articolul semnat de directorul revistei Ma ridică problema „promovării artei maghiare” în străinătate, promovarea artistică externă fiind o obsesie mai generală a țărilor periferice, proaspăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
20 (și, de această dată, în special Contimporanul) consemnează apariții de reviste și manifestări artistice poloneze, ponderea avînd-o, aici, artele plastice, sculptura și, în special, arhitectura, mult mai puțin poezia. Numărul 45 semnalează revista Blok din Varșovia cu o mențiune „constructivistă” (Blok Henry Stazewski. ul. Wspolna 20 m. 39 Warșovia. L’art l’oeuvre d’un effort colectif, volontaire, conscient). Numărul 48 (octombrie 1924) al Contimporanului — imediat următor celui dedicat avangardei maghiare — reproduce, pe o întreagă pagină, un articol semnat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
d’expression moderne. Ce serait quelques fois des projets de trés bons vitraux. On ressent l’influence du purisme russe. În aceeași pagină a numărului 52 — o nouă menționare prietenească a revistei poloneze: „Block No. 8-9 bogat număr de artă constructivistă poloneză reproduceri frumoase după Szczuka, Stazewski, Lypschitz, Malevitsch etc.”. Referințe despre arhitectura nouă din Polonia găsim în articolul „Constructivism și arhitectură“ de Marcel Iancu (adevăratul „promotor” autohton), din numărul 53-54 al Contimporanului, consacrat arhitecturii moderne. De reținut apropierea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
l’am primit, fie ea din Polonia sau din Olanda, din Franța sau din Cehoslovacia, să nu poarte în pagini drept principală preocupare problema arhitecturei a casei și a orașului”. Cehoslovacia este menționată și în referința — alăturată — privind popularitatea revistei constructiviste De Stijl, care „se citește tot atît în Franța, Rusia, Cehoslovacia, Anglia, Austria, Germania, cît și în Olanda”. Tot aici, o notă despre Horizont și expoziția de urbanism de la Stuttgart: „revista Cehoslovacă de artă și cultură se ocupă în numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]