362 matches
-
operează în domeniul moral-paidetic al transferului. Menirea mântuitoare a învățării se realizează prin transferul de la autor, de la cel ce știe/este autoritate, la subiect-ins, la cel ce nu știe/nu este autoritate un transfer având la bază înțelegerea, relație ființial consubstanțială (în acest caz comunicarea fiind cuminecare). Puterea, competența morală a omului nu se manifestă atunci când toate îi merg bine și se află, în arogantă, lascivă vegetare, pe val, ci în chiar momentul problemă, de criză, când ai căzut și tocmai
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
și care dorește să arate faptul veșniciei schimbării în lume. Oare am de a face cu un șaman, strămoș al șamanilor, care vede lumea prin prisma animismului? se interogă, aparte, Profesorul. Ori, poate, cu un vizionar, dinaintea căruia tainele devin consubstanțiale diafanei materii?... Ca și cum, auzindu-l, s-ar fi preocupat să-l cufunde pe oaspetele său într-o prielnică lumină a aflărilor și devoalării misterelor, Vânătorul vorbi cu o voce care sporea din sine însăși, ajutându-se concomitent prin gesturi elegante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cuprinse în volum, Considerații generate de sublimarea fericirii și Ultima dilemă a visătorului visat, sunt de-a dreptul eseuri. Un eseu camuflat este Small Talk cu îngerul meu. Povestirea Îngerul exterminator e saturată de eseism. Nu mai puțin El-ul. Consubstanțial imaginarului, eseismul e o invariantă a prozelor din Sub semnul Aspidei, ce conferă acestora o unitate de ton, de atmosferă interioară, de sens, atât de pronunțată, încât la o lectură continuă, ele nu sunt percepute ca "bucăți", ci în totalitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cu forța unei necesități vitale. Ceea ce caracterizează de fapt economia politică este faptul că, lăsând să transpară în ea originea adevărată a științei, ea prezintă în realitate două faze cu totul distincte. Cea dintâi, la fel de străveche ca și umanitatea și consubstanțială istoriei sale, rezultă din faptul că, de vreme ce fiecare viață produce, în praxisul său unit cu cel al celorlalte și astfel în calitate de co-praxis, bunurile necesare subzistenței sale, distribuirea acestora între diverșii producători presupune aprecierea a ceea ce revine fiecăruia, așadar o măsură
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
viață este în esență individuală orice frică, orice dorință, orice bucurie, orice iubire. Depășirea individualității nu este acel Aufhebung care o conservă și o transfigurează, este suprimarea sa. Sau, mai curând, cum această suprimare este imposibilă, cum ipseitatea vieții este consubstanțială esenței sale și o definește, autonegarea individului înseamnă autonegarea vieții înseși, iar această intentio politică în semnificația sa radicală se alătură proiectului galilean și repetă absurditatea acestuia. Autonegarea vieții nu este cu toate acestea decât voirea vieții de a scăpa
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ea totuși se produce, nu o face niciodată sub forma unei toropeli inexplicabile a puterilor vieții. Acestea trebuie mai curând să se întoarcă împotriva lor înseși, în cadrul marilor fenomene ale urii și resentimentului. Și o fac în măsura în care, în suferința sa consubstanțială ființei sale și nemaiputând brusc să se suporte pe ea însăși, viața încearcă să se debaraseze de ea însăși. Nu există așadar deloc barbarie fără o irupție a Răului, a acestei voințe smintite și cu toate acestea pe deplin inteligibile
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
celui dintâi. Nu este deloc lipsit de importanță faptul că Marx preia speranța eshatologică iudeo-creștină într-un sfârșit absolut al Istoriei, ceea ce îl deosebește de alți filozofi istoriciști (de pildă, Croce și Ortega y Gasset), pentru care tensiunile Istoriei sânt consubstanțiale condiției umane și nu pot fi niciodată abolite în întregime. Comportamentele religioase camuflate sau degenerate nu se întîlnesc doar în "religiile mici" sau în misticile politice, ci și în mișcările care se proclamă laice și chiar antireligioase. Nudismul sau mișcările
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
fel... Într-un fel, lucrurile chiar așa stau, doar că de multă vreme : Alecsandri, deja, se grăbea să culeagă poeziile poporului de teamă să nu le vadă dispărînd în decursul vieții sale. De fapt, teama dispariției tradițiilor este o temă consubstanțială modernității. Paricidă, aceasta s-a instituit, după cum se știe, prin înlăturarea Tradiției, oricare ar fi fost ea : Dumnezeu a murit, ne-a anunțat, în acest sens, Nietzsche. Din acest moment, tristețea reiterată periodic a pierderii tradițiilor a devenit expresia unei
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
privirile sale nu căutau în jur, când părea pierdut și rupt de plăcerea bărbătească a vânătorii, când tăcerea împunsă de sunetele prelungi de corn, îndepărtate, vestind începerea goanei, îi era prielnică gândurilor sale ascunse și parcă începea să-i fie consubstanțială, iar pe mine să mă transpună tot mai mult. Auzeam tot mai deslușit sunetul îndepărtat al unui corn și numaidecât îi răspundea din fundul lumii, altul și apoi altul, vestind parcă irepetabilitatea destinului omenesc. Mașina directorului părea că pătrundea tot
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
umană este redusă la sfera actualului, a legităților terestre, neputând intra în conjuncție cu libertatea lui Dumnezeu. Parafrazând titlul unei lucrări memorialistice a lui Victor Ioan Pica, Libertatea are chipul lui Dumnezeu, putem afirma că libertatea este un alter divin, consubstanțial ipotezei omenești. Problema libertății gravitează în jurul a două concepte: determinismul interpretat ca o succesiune de cauze și efecte, toate într-un șir nesfârșit, și indeterminismul ce pune omul în poziția privilegiată de a juca un rol în determinarea destinului său
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
Și de ce nu și în afara Bisericii! Ecclesia se cere a fi prelungită și în viața cotidiană, printr-o practică exemplară care să probeze un comportament admirabil. Prin atitudinea lor, credincioșii sunt datori să demonstreze că religiozitatea și disciplina sunt aspecte consubstanțiale ale realității spirituale. Nu moda este cea care dă măsura vieții religioase, ci asumarea cu umilință și bucurie deopotrivă a mărturisirii creștine, în care cuvântul devine ziditor prin tainica rugăciune și în care gestul este semnificat prin antrenarea tuturor resorturilor
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
un rezultat al necesității ființei de absolut, este fructul necesității umane de absolut, dar nu absolutul însuși. Iată de ce raportarea la teologic este indispensabilă pentru a putea accede spre Absolut. Pentru Nichifor Crainic, relația dintre teologie și estetică este una consubstanțială, având drept numitor comun revelarea frumosului. Arta, percepută ca marea fiică a religiei, devine mediatoarea cultului divin. În interiorul Ecclesiei, estetica nu e ceva străin, ci e ceva constituțional sau structural; întreaga structură a Bisericii este un sistem estetic. Aparent contradictorie
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
care le poate conferi stabilitatea. Școlile de meserii și învățământul real sunt semnul îndrumării spre seriozitatea construcției. Existența unei națiuni de cetățeni este de neimaginat în afara acestei educații ce fortifică autodeterminarea individuală. Viziunea generică a lui Maiorescu, la 1876, este consubstanțială celei libe ral conservatoare. Este viziunea unei națiuni care are în centru alianța dintre proprietate, merit și inteligență. Este viziunea unei națiuni care învață să trăiască în afara unui stat omnipotent și clientelar, atentă fiind la viitorul libertății. Iată pentru ce
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
imite drumul occidental de modernizare politică. Acest lucru a fost foarte bine ilustrat de valul actual al terorii islamiste antioccidentale. Linklater sugerează că nu răspândirea democrației liberale în sine are o atractivitate universală, "ci ideea puterii limitate care îi este consubstanțială, dar nu perfect sinonimă, democrației liberale" (Linklater 1993: 33-6; Rawls 1999). Noțiunea de putere limitată și respectul pentru statul de drept conținute în ideea de "constituționalism" poate fi unul dintre mijloacele rezolvării caracterului exclusivist al zonei liberale a păcii. Este
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
Pentru a vorbi despre discursul literaturii trebuie să mai fii ideolog. Adică cineva care nu doar studiază ideile, ci le interpretează conform unei logici apriorice. Se spune că e foarte rău să fii ideolog, Hannah Arendt arată că ideologia este consubstanțială totalitarismului, ceea ce e foarte adevărat. Ideologia este un sistem de interpretare, deci o entitate Închisă, În interiorul căreia elementele se sprijină și se formulează unele pornind de la altele conform proiectului arhitectural al autorului. Totuși, otrava ideologiei poate să fie doar medicament
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
sau escatologică, o dată, dar mai ales pentru că sintagma de literatură națională iese treptat dintre dovezile existenței unui „suflet” comunitar. CÎnd Jonathan Littel cîștigă premiul Goncourt, nu se poate conchide decît recunoscînd că limba franceză și literatura franceză nu mai sînt consubstanțiale și că ele nici măcar nu reprezintă două entirăți cu proprietăți asemănătoare. Sufletul - național, local - se retrage În muzee, acolo poate fi resimțit prin transfer, dar totul depinde de disponibilitate. În consecință, literatura nu mai face politica nimănui, decît pe cea
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
consacră un subcapitol În altă parte). Interesantă este situarea tematică a scriitorilor sfîrșitului de secol: biografism (saga de familie “postmodernizate” sau, bildungsromane desemnate uneori ca “autoficțiune”, după Doubrovski): Jean Rouaud, Annie Ernaux, Serge Doubrovsky, Claude Simon (În ordine cronologică descrescătoare). Consubstanțial biografismului, autoficțiunea “memoriei personale” i-ar avea ca exponenți pe Marguerite Duras, Nathalie Sarraute, Louis-René des Forêts: Ei se revendică, probabil, de la Proust sau Virginia Woolf, pretîndu-se ca nimeni alții la un demers fenomenologic de analiză a literaturii. Dar În fața
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de sensibilitate”. Instinctul vital și omenescul, crede Lorette Nobécourt În toate cele cinci cărți ale ei (dintre care prima, din 1994, La Demangeaison, MÎncărimea, este romanul ei cel mai bun pînă la ultimul, En nous la vie des morts), sînt consubstanțiale, ele reprezintă singurele arme - de fapt singura armă - prin care libertatea poate fi cucerită. Moartea provocată altei ființe umane - ceea ce se numește Îndeobște crimă - este justificată dacă exigența extazului o cere, și nu e vorba aici de extazul hidos al
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
unică vatră a Întîlnirii cu sine. Tocmai pentru că, a priori, această Întîlnire devine În deceniile din urmă tot mai puțin fericită, cu atît mai hidoasă cu cît timpul ei este prezentul - dar asta pentru că trecutul e mort, „inutil”, iar viitorul consubstanțial prezentului - apartamentul rămîne singurul moderator-tampon În această apocalipsă cu atît mai tragică cu cît e mai insignifiantă. Ce Înseamnă literatura de apartament, astăzi? Pentru unii, apartamentul este singurul spațiu În care o experiență mai poate fi autentică - apartamentul, scările blocului
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Trama narativă, așadar și personajele, sînt “scufundate” În lucruri, dar fără ca cititorului să i se ceară aptitudini de scafandru, căutător de perle sau, Doamne ferește, vidanjor pentru a o regăsi, pentru a le reconstrui. Lucrurile și ființele sînt, la Patrick Deville, consubstanțiale, lor li se conferă același statut ontologic, fără ca asta să implice totuși reificarea, un concept la modă În discursul unei anumite ideologii. În ciuda faptului că Jérôme Lindon, legendarul editor de la Minuit, plecat dintre noi În urmă cu un an, i-
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
francez - Volodine nu scrie totuși nici manifeste literare, nici nu seamănă teroare prin maniera de construcție a romanelor sale. Experiența scriiturii “post-exotice” este una limitei, așa cum experiențele personajelor sale desfid moartea la fiecare pas. Poate că literatura și viața sunt consubstanțiale În contingență și exces, iar scrisul este, poate, ca Într-o scenă din Numele maimuțelor, un act sexual consumat, printre salve de mitralieră, În obscuritatea fetidă a unui spital de campanie dezafectat. Emmanuel Adely vreau să-l sărut să-l
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
relații În esență platonice este spart pe ici pe colo de scurte intruziuni În forță ale unor lexeme falocentrice niciodată vulgare. Apoi, limbajul devine, pe măsură ce romanele se Înmulțesc, tot mai pîslos, mai subtil, mai refractar la o lectură rapidă. Devine consubstanțial profilului personajelor care, deși simple În aparență, ascund ruguri adînci și mai ales, cît privește protagonistul, Întotdeauna bărbat, o irepresibilă dorință evazionistă coextensivă unei atracții neînfrînate pentru arcanele ininteligbilei feminități. Avem așadar bărbatul Însurat care-și iubește nevasta și copiii
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
perverse și suspecte pe care o produce, asupra privirii de o acuitate ieșită din comun pe care aceasta o provoacă. O privire ce-și are originea în surplusul de putere acordat spectatorului, plusvaloare a privirii informate. Supravegherea sacră Supravegherea este consubstanțială sacrului: Dumnezeu, zeii văd totul, iar oamenii nu se pun în mișcare, nu se agită, nu hoinăresc decât sub controlul Puterii de Sus. Al privirii Ei atotcuprinzătoare. Oricine ar avea de gând să i se sustragă nu ar găsi nici un
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
informațiilor astfel culese. Supravegherea profană este continuă, ca aceea a zeilor, dar exercițiul ei diferă în funcție de natura puterii, de identitatea conducătorilor, de contextele politice. Există o variabilitate, fără îndoială, dar aceasta nu va conduce niciodată la supravegherea zero. Supravegherea este consubstanțială puterii. Totuși, dacă puterea, mai ales în regimurile totalitare, optează pentru modelul sacru al supravegherii verticale și anonime, cetățenii nu se lasă păcăliți: ei știu că e vorba despre o putere umană, cu nimic diferită ontologic, putere care, și ea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
implică întotdeauna agresiunea corporală, ci țintește centrul lăuntric al „obiectivului”, la care supravegherea se străduiește să ajungă cu ajutorul unei rețele de informatori sau prin instalarea unor dispozitive de urmărire permanentă. Cum am mai spus, supravegherea se întemeiază pe o convingere consubstanțială exercitării ei: omul nu este inocent, el afișează un comportament duplicitar care trebuie dejucat, căci numai astfel îi poate fi surprinsă adevărata față și demascată esența lui reală. Oamenii nu sunt ceea ce par a fi, nu încetează să repete supraveghetorii
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]