1,467 matches
-
ori, simțeam că mă prăbușesc, încercam să-l ating așa, din greșeală, măcar un pic, să-i simt bătăile inimii, să-i aud răsuflarea divină și să-l ador pentru eternitate! Aș fi vrut să-l privesc necontenit, în nemărginită contemplație, să-i sărut doar ochii, în demonica lor strălucire și să-l ascult ore în șir , atật de convingător era el in tot ceea ce spunea. V.M. a fost cea mai fericită cunoștință a vieții mele, omul pe care nu voi
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
după etapa refluxului, numită postpașoptism (1860-1870), de ipostaza superioară, situată valoric la nivel european, creată de Mihai Eminescu. În varianta pașoptistă, romantismul românesc e un curent militant, mesianic, orientat spre social și național, fără a exclude tematica vieții personale, intime, contemplația, cultivarea pitorescului. Dominantele sunt iubirea de popor, adoptarea ca limbă literară a limbii vorbite, valorificarea creației populare, cultivarea tematicii istorice, în scop educativ, patriotic, reflectarea naturii patriei și în genere a realităților autohtone. Evocat anterior doar cu intermitențe și mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288709_a_290038]
-
de la Sfântu-Munte, care va intra în volumul În lumea Mediteranei (8/1934), Mircea Eliade colaborează cu studii și eseuri (Pentru cultură și contra politicii culturale, 3/1934, Tehnica și educația culturii spiritului, 4/1935, Reverie și automatism mental, 5-6/1935, Contemplația, 7-8/1935, Maica Domnului, 6/1936), iar Constantin Noica cu eseul Împăcare cu lumea (9-10/1936). Lucian Blaga publică Orizonturi temporale (5-6/1935, fragment din Orizont și stil), iar Tudor Vianu articolul Între individual și general (7-8/1936, fragment din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286945_a_288274]
-
această lume, a acționa asupra sa, este o datorie a noastră. Noi creștinii, ne autocunoaștem și ne valorizăm în contact cu aceste eforturi de schimbare a acestei lumi. Omul creștin este un om activ, dinamic și nu depărtat, paralizat în contemplațiile sale. Creștinul crede că are o misiune activă pe această lume și acțiunea este fundamentul existenței sale. ,, Acest spirit superior (creștinismul n.n.) cuprinde împăcarea și libertatea spiritului în generalitatea și nemărginirea sa"199. Este vorba aici despre un ,,moment al
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
se întâmplă că omul oriental trăiește în lipsă de acțiune, într-un fel de paralizie pe care noi occidentalii o înțelegem foarte greu sau nu o putem înțelege. Psihismul civilizației înseamnă trăire, manifestare, atitudine, putere sau lipsă de putere 344. Contemplația se află, în filosofia acestor popoare, deasupra acțiunii, această filozofie funcționând ca un efect de paralizie. Din acest motiv capacitatea de inovare a acestor popoare este cu mult redusă. Ei consideră că nu merită ca lumea să fie schimbată și
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
despre superioritatea civilizației lor și despre faptul că trebuie să-i înțelegem și pe ,,înapoiați". De altfel chiar Motru cade în această capcană, de a considera civilizația orientală ca fiind înapoiată. El arată că: ,,O stare de spirit analogă (de contemplație și inacțiune n.n.) găsim și la primitivii din lumea sălbaticilor. Aceștia ca și orientalii privesc de sus la frământările europenilor"345. De unde să vină această poziție dacă esticii nu au experimentat niciodată ,,personalismul european, pentru a cunoaște decepția?"346. Autorul
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
346. Autorul citat spune că toți aceștia, orientali și primitivi, aparțin ,,primitivismului sufletesc, deși vârsta lor poate fi diferită"347. Este o uniformizare și un semn de egalitate de care savantul român nu se ferește. Această stare de spirit (de contemplație și inacțiune) își găsește explicația în misticismul 348 de care dau dovadă și unii și alții. De exemplu, Max Weber arată că în Jainism, ideea fundamentală despre mântuire înseamnă "ruperea tuturor relațiilor pământești și mai presus de toate indiferența pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
păcat, dar era o datorie a oamenilor în fața lui Dumnezeu; a impus ascetismul sau autodisciplinarea severă a dorințelor, care exclude plăcerile personale; dezvoltarea conceptului de bogăție ca un scop în sine; acceptarea unei discipline stricte și recunoașterea preponderenței acțiunii în fața contemplației; asocierea lenei ca fiind ,,lucrarea diavolului", conform calviniștilor, acolo unde este lenea își face culcuș și diavolul; asocierea muncii cu virtutea și a lenei cu păcatul; înțelegerea succesului în muncă drept un semn de la Dumnezeu; determinarea practică a omului de
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
p. 212. 4 G.W.F Hegel, Prelegeri de filozofie a istoriei, Editura Humanitas,București, 1997, pp. 211-212. 5 Hegel continuă: ,,Chinezul este prețuit abia după moarte, indianul se nimicește pe sine... odată cu lumina pe care o aduc perșii începe contemplația în ordinea spiritului, prin care spiritul se desparte de natură. De aceea ne lovim aici pentru prima oară (...) de faptul că ceea ce este obiect rămâne liber, cu alte cuvinte că popoarele nu sunt subjugate, ci lăsate să trăiască în bogăția
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
întrupează, în mare măsură, dimensiunea ridicolului: Søren Kierkegaard, sugestiv numit de către eseist "Nebunul din Copenhaga", și Gandhi, aflat în postura ridicolă de a lupta cu artileria și diplomația astuțioasă britanică de pe poziția principiilor non-violenței, a vieții interioare și a forței contemplației. Nu în ultimul rând, sunt amintiți Isus și Don Quijote. Afirmând răspicat celor din jur că El este Fiul lui Dumnezeu, Christos se plasa (intenționat?) într-o postură ridicolă. La fel, Quijote, a cărui umilință mergea până la agonie când cei din
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
evoluției unor procese sau fenomene (cf. Ciolan, 1996, p. 17). Metodele calitative iau amploare și constituie un motor important pentru toate științele socioumane; ele își fac loc însă și în științele exacte, ale căror noi teorii propun o resurecție a contemplației, a înțelegerii lumii - „enormă îndrăzneală într-un secol al cercetării parcelate, dominată de imperativele randamentului și ale rutinei administrative”, după cum afirma J. Largeault în 1984. Un sistem haotic cum este cel al educației, în care previziunile exacte și garantate nu
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
În alte condiții m-aș fi putut întoarce la Rășinari, sau mai bine la Șanta, să mă fac pădurar”. Tot de aici, din eșecul ipostazei sale esențiale, admirația pentru geniile anonime și „ratate” istoric, pe care le invocă adesea, sau contemplația a ceea ce există fără conștiință, în afara istoriei și în afara agitației unui ego. Orice frustrare a eșecului s-a mutat în beția lui. Iată: „Spectacolul mării te îmbogățește mai mult decât dacă-l predai pe Buddha” (476). Îi scrie lui Jeni
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
minți, în interiorul etniei sale. De aceea își cultivă cu atâta rafinament negativitatea, refuzul istoriei, denunțarea socializării. Refuză chiar scrisul, el însuși expresie a unei angajări de care vrea să se debaraseze, preferându-i, ca într-un fel de mioritism asumat, contemplația, adică abolirea oricărei prezențe lucide. „Nu-i mai important să privești marea decât să scrii?!” (30 iunie 1977 Ă 328), se-ntreabă într-un loc. Altundeva preferă munca fizică până la epuizare: „Am fost zece zile la țară unde am lucrat
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
singurul timp plin. Roșesc pentru tot ce am făcut, dar nu voi roși niciodată pentru ceea ce n-am făcut, pentru clipele, pentru ceasurile în care nu m-am manifestat” (III, 269). În alt loc: „Viața cea mai înaltă rezidă în contemplație. Nimic nu mă va face să cred că acțiunea îi este superioară” (III, 286). Și, totuși, Cioran recunoaște cu regret că nu are vână, că nu este un barbar care să creadă în tot ce spune, ca Luther (cf. II
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ei amintire” (I, 69). Printre soluții, nu numai somnul și plictisul, nu numai inactivitatea, ci mai ales, doar aparent ciudat, munca. Un fel de a munci care amintește cumva de existența călugărilor, pentru care extazul nu înseamnă doar rugăciune, ori contemplație pură, ci și ieșirea din sine, un abandon analog împlinirii. Împotriva spaimei de a fi, Cioran descoperă, așadar, avantajele muncii fizice: „Vocația mea: să trăiesc în natură, să muncesc manual” (I, 83). De va fi fiind cu adevărat astfel, greu
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Dourdan și Étampes. Plimbare cum nu se poate mai exaltantă peste câmpuri, pe cărări noroioase.” (147). Imediat urmează însă inexplicabila metamorfoză: „Seara, anxietate cumplită” (idem). Așadar, singurătate, uitare de sine, extaz, pace originară. Cioran ajunge la aceste stări și prin contemplație. Prilejul ei, natura. Notează Cioran: „Ziua de ieri (6 noiembrie), singur, de-a lungul Oisei, între Beaumont și Boran. Nu știu să existe ceva mai frumos pe acest pământ decât să umbli toamna de-a lungul unui râu, să curgi
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
roșcată a domniței Betty a murit". The consuliad, an heroic poem / Consuliada, un poem eroic - "excrementele statului"; "zilele degenerate"; "ticăloșiile statului"; "un titlu l-a făcut infam de măreț"; "Sclav la sclavi venali; unealtă a uneltelor". Elegy / Elegie - "umbră solitară"; "Contemplație crepusculară"; "adăpost întunecat"; "tristețe groaznică"; "ruine-întunecoase ale vreunei chilii sacre"; "peșteră sumbră"; "val întunecat"; "văl înțesîndu-se"; "priveliștea stingîndu-se"; "bezna"; "mormîntul"; "toate chinurile unui iad"; "pasăre de rău-augur"*; "liniște grozavnică suspendată"; "luna înnorată"; "licăr firav"; "colină și văiugă întunecoasă"; "tristețe". [*bird
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
concentrarea expresiei, formularea (uneori) eliptică, versul liber, imaginea șocantă. Circumscrise în formula miniaturalului și grațiosului sau revărsate fără îngrădiri, poemele cuprind când viniete cu motive câmpenești, stilizate subtil, când reprezentări ale unei naturi frenetice, explozive. Catrene abil articulate propun spre contemplație desene delicate: un copac, un râu, o fântână, o stea, soarele, luna, un nor, un porumbel, un miel, evocă amiaza, amurgul, dimineața, surprinse în diverse anotimpuri, cu sugestii adeseori erotice, în virtutea cărora alunecarea în parnasianism este evitată. În poemele mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
nu mai suntem într-un înveliș de mistere și sub un „transcendent care coboară”, ci într-un plan al „transcendentalului”, adică al întrebărilor despre „cum e cu putință”. Filosofia lui Moromete e o metafizică dialectică. Ea are dublul caracter de contemplație și de dialog. Contemplația (adică „teoria”, de la theoreo) nu este la Ilie Moromete doar o stare, o desprindere din actual, nu e pasivitate, ci dimpotrivă e act al conștiinței, e reflexivitate. Ea e, în adevăr, stare și desprindere, dar metodică
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
un înveliș de mistere și sub un „transcendent care coboară”, ci într-un plan al „transcendentalului”, adică al întrebărilor despre „cum e cu putință”. Filosofia lui Moromete e o metafizică dialectică. Ea are dublul caracter de contemplație și de dialog. Contemplația (adică „teoria”, de la theoreo) nu este la Ilie Moromete doar o stare, o desprindere din actual, nu e pasivitate, ci dimpotrivă e act al conștiinței, e reflexivitate. Ea e, în adevăr, stare și desprindere, dar metodică, adică își determină condiția
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
respectivă. De altminteri, în epocile clasice, marii filosofi, aveau și ocupații profesionale pozitive: medici, legislatori (adică juriști), economiști, geometri, fizicieni, astronomi etc. La orientali și îndeosebi la indieni, despre care știm că disprețuiau tot ce e lumesc, speculația metafizică și contemplația nu au alt rost decât terapeutic, adică practic. În Baghavad Gita e vorba de acțiune și de libertate în raport cu acțiunea, în perspectiva tuturor avatarurilor posibile. Simțul practic îl mai numim, exact cu același înțeles, spirit practic. Cel puțin aici (dar
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Dar această „mistică” nu avea nimic comun cu misticismul iraționalist care a apărat mult mai recent. Ea era supusă unei discipline și unei „tehnici” perfect riguroase și lucide. De altfel, finalitatea ei era una de luciditate, adică de transparență, de contemplație intelectual-afectivă. Erau două tipuri de gândire ce corespundeau fiecare câte unei structuri mintale: una mai logică, mai discursivă, mai pozitivă, legată de ceea ce se numea atunci „nominalism”, de fapt, raportabilă la Aristotel, cealaltă mai imaginativă, mai intuitivă, mai „poetică”, legată
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
laică. Cred că exagerați. Să nu uităm că promiscuitatea a contrazis orice fel de ideal de civilizație - și mai cu seamă cel insinuat de dvs. Și apoi, pentru că ne apropiem de sfârșit, întrezăriți vreo soluție? — Firește, nu trebuie să generalizăm. Contemplația și reculegerea prea de multe ori se pot confunda cu lenea și neglijența. Prin temperament și educație, eu unul (și cred că mai sunt mulți alții, nu-i așa?), nu prea gust nici promiscuitatea și nici refuzul săpunului. Afară de aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
culturii, care corespund și unor nevoi economice fundamentale” (Bărbat, 1925-1926, p. 22). La fel și în câmpul științei: ea nu poate trăi decât „atâta vreme cât nu-l uită pe om”, nevoile lui. „Știința pură”, ruptă de „latura practică” a vieții, „devine contemplație și vis mistic”, abandonând spiritul activ, orientarea creativă. De aceea, „națiunea care dorește să aibă în mijlocul ei focare de știință, adică locuri din care să se răspândească instrumentul cel mai necesar operei de creație, de făurire a culturii, va trebui
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
de a-și repara corabia pe mare, În lipsa pământului stabil. Thomas comentează că, În decursul secolului XX, distanța dintre locul naufragiului și cel al observatorului lui s-a micșorat până când observatorul Însuși nu a mai găsit un fundament stabil pentru contemplație: Aruncat Într-un dezastru pe mare, fără nici un port În care să se retragă, privitorul simte că are absolută nevoie să-și repare corabia, dar trebuie să se Întrebe unde va găsi fundația stabilă și materialul necesar bunei reconstrucții. Răspunsul
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]