722 matches
-
o anumită perioadă de timp. Teoria lui Kahle susține că arhetipurile ebraic și grec la care se referă Lagarde reprezintă numai rezultatul final al unui lung proces prin care foarte multe texte aflate în circulație au devenit unitare prin eforturile copiștilor iudei, samariteni și creștini, până au devenit textele oficiale ale acestor trei comunități religioase: textul protomasoretic pentru evrei, Pentateuhul samaritean pentru samariteni și textul grecesc al Septuagintei pentru creștini; mai mult, fiecare tradiție oficială a păstrat urmele vechilor texte aflate
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
procesului de cristalizare a Vechiului Testament: 1. convingerea că o anumită carte poate fi socotită drept „sfântă”; 2. cristalizarea literară a acestei cărți într-o tradiție textuală în cadrul căreia nu este permisă nici o adăugire redacțională arbitrară; 3. transmiterea cărții de către copiști mai mult sau mai puțin pricepuți; în timpul acestui proces apar modificări cauzate de erori, armonizări, corecturi conjuncturale etc.; 4. comunitatea care acceptă un astfel de text încearcă să prevină modificarea lui luând următoarele măsuri: a. fixarea textului consonantic; b. păstrarea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
bună cunoaștere a istoriei formării cărților biblice, a transmiterii acestor texte și a formelor lor de interpretare, se impune o trecere în revistă a mediilor sociale care le-au fixat și le-au păstrat, a școlilor în care scribii și copiștii își desfășurau activitatea literară. Textele „clasice” treceau printr-un proces de copiere continuă, de-a lungul unor perioade mari de timp, această transmitere textuală fiind posibilă doar prin intermediul unor anumite „academii” sau „școli”. Așa cum, în vechiul Orient Apropiat, texte de
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
manuscriselor copiate și din a însemna anumite cuvinte care necesitau lămuriri. Un punct de vedere interesant îi aparține lui J. Weingreen 3, care susține că ori de câte ori este vorba despre istoria transmiterii textului masoretic ebraic, trebuie făcută distincția între „scrib” și „copist”, fiecare desemnând o profesie distinctă, bazată pe grade diferite de competență. În perioada talmudică, cei care se ocupau cu scrierea și copierea documentelor se numeau sofer și liblar. Termenul sofer, pe lângă faptul că se referă la înțelepții din perioada pretanaitică
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
de presupus că încă înainte de apariția unei ediții standard, oficiale, a Bibliei ebraice, autoritățile eclesiastice au făcut tot posibilul pentru a asigura copierea fidelă a manuscriselor biblice destinate întrebuințării liturgice 1. Pe de altă parte, este foarte posibil ca liblar-ul, copistul mai puțin învățat, să fi fost plătit de persoane particulare sau instituții religioase pentru întocmirea unor copii ale manuscriselor biblice, destinate uzului personal. În același timp, se presupune că liblar-ul își petrecea foarte mult timp cu pregătirea manuscriselor biblice ce
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
copiate, lasă mult de dorit; este suficient să amintim de manuscrisul IQISa 2 care conține foarte multe exemple de neglijență în pregătirea manuscriselor destinate întrebuințării particulare. Numărul foarte mare de greșeli poate fi explicat numai dacă atribuim acest manuscris unui copist mai puțin pregătit. Corecturile care s-au făcut prin suprapunerea lor peste alte cuvinte, îndreptarea lipsurilor prin inserarea, între rânduri, a unor litere sau a unor cuvinte, îndepărtarea cuvintelor inutile prin tăierea lor cu o linie, dovedesc foarte clar că
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
care aceste semne au fost introduse pentru prima dată. Puncta extraordinaria (twdwqn) erau puncte puse deasupra unor litere sau cuvinte asupra cărora existau anumite dubii de ordin textual sau doctrinar; ele se numără printre primele procedee de critică textuală ale copiștilor. În lucrarea Sifrei Num (pp. 64-65) la Num. 9,10 se dă o listă a locurilor din Pentateuh unde apar aceste puncta extraordinaria: Fac. 16,5; 18,9; 19,33; 33,4; 37,12; Num. 3,39; 9,10; 21
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
puncte apar în toate tipurile de manuscrise, atât în cele orientale, cât și în cele occidentale și ar reprezenta prima încercare de abordare critică a textului tradițional. Teama de a nu afecta corectitudinea textului nu i-a lăsat însă pe copiști să intervină în textul transmis, astfel încât acesta și-a păstrat forma inițială, punctele situate deasupra literelor fiind de fapt expresia unei îndoieli sau a unei nemulțumiri 1. Paseq sau pesiq (qysp), însemnând „despărțire” sau „despărțitor”, este un semn care are
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
de către un cititor neatent. Întrucât în faza de început nu existau vocale, care ar fi putut oferi indicații despre sensul precis al unui cuvânt, modificarea unei litere conducea la un nou cuvânt, cu un cu totul alt înțeles. Dacă un copist nu citea corect o literă, o astfel de greșeală producea un efect în lanț. Un copist ulterior era pus în încurcătură de înfățișarea textului (greșit) și, din moment ce nu exista nici un control strict asupra textului, putea fie introduce un nou cuvânt
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
oferi indicații despre sensul precis al unui cuvânt, modificarea unei litere conducea la un nou cuvânt, cu un cu totul alt înțeles. Dacă un copist nu citea corect o literă, o astfel de greșeală producea un efect în lanț. Un copist ulterior era pus în încurcătură de înfățișarea textului (greșit) și, din moment ce nu exista nici un control strict asupra textului, putea fie introduce un nou cuvânt care s-ar fi potrivit mai bine contextului, fie schimba contextul spre a se potrivi cât
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
introduce un nou cuvânt care s-ar fi potrivit mai bine contextului, fie schimba contextul spre a se potrivi cât mai bine cu cuvântul scris greșit, în acest fel creând un nou text. Acest tip de greșeli se făcea atunci când copiștii, obișnuiți cu o scriere mai veche, copiau după un text de bază care fusese scris într-un alfabet mai recent; același lucru se întâmpla și atunci când copiau după un text scris pe un material care fusese afectat din cauza unei prea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
poate să scrie „mia”. Textele Vechiului Testament abundă în exemple de inversare a consoanelor. În textul ebraic de la Is. 21,4, citim p?n, „noapte”, „zori”, însă Septuaginta traduce yuc» care ne duce cu gândul la ?pn. 4. Omiterea de către copist a unor litere, cuvinte sau fraze, din cauza unor similitudini apropiate se numește haplografie. Haplografia are două cauze distincte: dacă se produce datorită unor începuturi similare ale cuvintelor, frazelor sau propozițiilor, cauza se numește homoio-arkton; dacă se produce datorită unor părți
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
începuturi similare ale cuvintelor, frazelor sau propozițiilor, cauza se numește homoio-arkton; dacă se produce datorită unor părți finale similare ale cuvintelor, frazelor sau propozițiilor, cauza se numește homoio-teleuton1. 5. Ditografia, într-un anumit sens opusul haplografiei, constă în repetarea de către copist a unei litere sau a unui cuvânt care în textul de bază apare numai o singură dată, la locul potrivit. De asemenea, nu trebuie să uităm că repetarea unor cuvinte poate fi folosită uneori în scopuri stilistice sau retorice și
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
asemenea grecilor; semne de despărțire a cuvintelor sunt prezente încă din secolul al VIII-lea î.Hr., după cum dă mărturie inscripția de la lacul Siloam. Cu toate acestea, este de la sine înțeles că unele cuvinte erau scrise atât de apropiat, încât un copist putea lua anumite consoane drept cuvinte de sine stătătoare sau putea împărți altfel propozițiile. De cele mai multe ori, astfel de greșeli puteau fi identificate prin compararea unor traduceri mai vechi, însă în unele situații doar cu foarte mult noroc se putea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
cu cele relatate în textul de bază), sau pe margini (pentru a sugera anumite îmbunătățiri) a determinat anumite modificări în texte. În timp ce scribii care adăugau astfel de note erau conștienți că notele respective nu se regăsesc în textul de bază, copiștii ulteriori nu aveau cum să știe dacă aceste note erau chiar note sau dacă un copist anterior le adăugase pentru a corecta o haplografie. Ori de câte ori vorbim despre glose, cum sunt numite aceste adaosuri textuale, trebuie să avem în vedere două
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
determinat anumite modificări în texte. În timp ce scribii care adăugau astfel de note erau conștienți că notele respective nu se regăsesc în textul de bază, copiștii ulteriori nu aveau cum să știe dacă aceste note erau chiar note sau dacă un copist anterior le adăugase pentru a corecta o haplografie. Ori de câte ori vorbim despre glose, cum sunt numite aceste adaosuri textuale, trebuie să avem în vedere două lucruri: în primul rând, controlul strict asupra procesului de copiere a fost introdus abia în timpul masoreților
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
scrie (cuvintele Legii) pe stâlpii casei tale și pe porțile tale”. Înțelepții iudei au interpretat mtbtk, „și le vei scrie”, împărțind consoanele în așa fel încât au format două cuvinte: mt btk, „scriere perfectă”: textul Torei trebuie scris perfect 1. Copiștilor li se spune de asemenea că multe litere seamănă între ele, ceea ce trebuie să îi determine să citească foarte atent textul de bază înainte de a scrie copia. Într-unul dintre micile tratate adăugate la Mișna (Sopherim V, 2), li se
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
spune de asemenea că multe litere seamănă între ele, ceea ce trebuie să îi determine să citească foarte atent textul de bază înainte de a scrie copia. Într-unul dintre micile tratate adăugate la Mișna (Sopherim V, 2), li se dau sfaturi copiștilor cum să corecteze o copie greșită. Dacă amintim și practicile scribale ale masoreților care au condus la următoarele massora finalis: • suma versetelor din Tora este 5845, • suma paragrafelor din Tora este 167, • suma cuvintelor din Tora este 79 856, • suma
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
unde se spune că masora este „un gard împrejurul Legii”. Astfel, în ambele cazuri, termenul masora este un temen tehnic pus în legătură cu Tora. În același timp, masora prezintă un dublu aspect: restrictiv și interpretativ. De-a lungul secolelor, înțelepții rabini, copiști și editori ai textului biblic numiți în general trsmhylub, pe care noi îi numim „masoreți”, au adunat și păstrat numeroase adnotări legate de textul biblic. Prin „text masoretic al Bibliei” înțelegem textul consonantic înzestrat cu punctuație, accente și alte masora
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
generație la alta, încă din primele zile ale activității scribale. Acum însă, masoreții continuau să dezvolte și să aștearnă în scris tradiția cu scopul de a salva textul biblic de orice alterare, corupere, modificare intenționată sau accidentală. În acest sens copiștii și corectorii primeau instrucțiuni care, deși clare și precise, erau în același timp foarte numeroase; multe dintre ele au fost structurate în două tratate rabinice, Sefer Tora și Soferim, conținând informații deosebit de prețioase referitoare la caracteristicile responsabilităților masoreților. Dintre acestea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
care încearcă să păstreze variantele din vechile manuscrise biblice sau o modalitate de a corecta cuvintele (expresiile) dificile, mai puțin obișnuite. La început, toate formele qere erau plasatate pe marginea textului, forma ketiv rămânând nevocalizată, în cuprinsul textului. Mai târziu, copiștii au adunat aceste variante marginale în liste speciale pe care le-au adăugat cărților biblice. În Biblia Hebraica Stuttgartensia, vocalele formei qere sunt puse sub formele ketiv din text, în timp ce consoanele formei qere se găsesc pe marginea textului, fiind indicate
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
un scriptorium, acolo unde membrii comunității copiau textele biblice și alcătuiau noi texte despre viața comunității 2; se presupune că procesul de copiere a textelor avea loc în felul următor: o persoană citea cu voce tare textul de bază, în timp ce copiștii așterneau în scris ceea ce auzeau. În acest fel, se puteau alcătui mai multe copii în același timp. Copierea textelor se mai putea face și de către o singură persoană care citea cu voce joasă un text, iar apoi scria ceea ce citise
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
copiate. Adeseori, scribul tăia cu o linie cuvântul greșit și scria deasupra cuvântul corect; dacă greșeala se referea la vreun cuvânt sau la vreun pasaj lipsă, scribul îl adăuga fie în spațiul liber dintre rânduri, fie la marginea rândului. Întrucât copiștii nu lucrau mecanic la transcrierea textelor, ci se implicau afectiv în munca pe care o făceau, își exprimau uneori consimțământul față de cele relatate în text prin scrierea câtorva cuvinte de laudă la marginea rândurilor. Un copist ulterior, care folosea textul
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
la marginea rândului. Întrucât copiștii nu lucrau mecanic la transcrierea textelor, ci se implicau afectiv în munca pe care o făceau, își exprimau uneori consimțământul față de cele relatate în text prin scrierea câtorva cuvinte de laudă la marginea rândurilor. Un copist ulterior, care folosea textul respectiv drept text de bază, nu știa dacă notele marginale reprezentau o corecție a vreunei omiteri anterioare sau dacă era o simplă remarcă a copistului anterior. Așa se face că astfel de note marginale, numite glose
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
text prin scrierea câtorva cuvinte de laudă la marginea rândurilor. Un copist ulterior, care folosea textul respectiv drept text de bază, nu știa dacă notele marginale reprezentau o corecție a vreunei omiteri anterioare sau dacă era o simplă remarcă a copistului anterior. Așa se face că astfel de note marginale, numite glose, au ajuns să fie incluse în textele copiate, ulterior fiind recopiate de către alți copiști ca și cum ar fi fost părți integrante ale textului de bază. Generațiile următoare de scribi, între
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]